Știri
Conferințele TNB
Duminică, 8 iunie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Național, va avea loc conferința susținută de Neagu Djuvara: "O scurtă experiență cu Serviciile occidentale de spionaj", începând cu ora 11,00. Prețul biletelor este de 23 RON sau 10 RON.
Unul dintre ultimii descendenți ai unor vechi familii boierești, istoric, eseist, filosof și diplomat, Neagu Djuvara a inaugurat seria Conferințelor Teatrului Național în martie 2006, cu prelegerea intitulată Războiul de 77 de ani (1914- 1991). Tot Neagu Djuvara încheie actuala stagiune a Conferințelor, prezentând un episod dureros din viața sa: perioada 1952-1956, când, refugiat în străinătate, a reprezentat Comitetul Național Român pe lângă Serviciile secrete americane și franceze. A fost, așa cum se autointitulează, "un fel de șef al spionajului românesc în Occident".
Despre Neagu Djuvara
S-a născut la București în 1916. Studii la Paris: licența în litere (istoric), 1937; doctorat în drept, 1940; doctorat de stat în litere (filozofie a istoriei), 1972; diplomă a Institutului de Limbi și Civilizații Orientale (I.N.A.L.C.O.), 1988.
În 1941 participă cu Regimentul 6 Dorobanți de Gardă „Mihai Viteazul" la campania din Basarabia și Transnistria. În 1943 intră prin concurs la Ministerul de Externe. La 23 august 1944 e trimis curier diplomalic la Stockholm pentru reluarea negocierilor de pace cu URSS. Guvernul de după 23 august 1944 îl numește Secretar de Legație în Suedia, unde stă până la preluarea definitivă a puterii de către comuniști în toamna lui 1947, când hotărăște să nu se întoarcă în țară. Din 1948 pâna în 1961 și din 1984 în 1989 a activat în cadrul exilului românesc (Comitetul de asistență pentru românii refugiați, Radio Europa Liberă, Fundația Carol I, Casa Românească etc.). Între 1961 și 1984 a locuit în Africa subsahariană, în calitate de consilier diplomatic și juridic la Ministerul de Externe al Republicii Niger.
În 1990 s-a întors în țară, fiind, din 1991 în 1997, profesor-asociat la Universitatea din București. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iași și al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din București.
(date preluate de pe www.humanitas.ro)







