Știri
Conferințele TNB
Duminică 8 decembrie, la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național, Prof. Dr. Irinel Popescu va susține conferința cu tema Transplantul de organe - o aventură a spiritului uman.
„Oricât ar părea de curios pentru un procedeu medical, termenul de „aventură" se potriveşte foarte bine istoriei transplantului de organe. Chirurgi curajoşi au încercat să-şi salveze bolnavii, depăşind graniţa timpului. Bolnavi lipsiţi de orice altă şansă şi de orice speranţă şi-au încredinţat viaţa în mâinile lor, cu speranţa că le va fi salvată. Multe dintre aceste operaţii au fost efectuate, însă, atunci când nu se acumulaseră toate cunoştinţele necesare reuşitei. De aceea, istoria transplantului este presărată cu multe eşecuri şi tragedii.
Datorită lor, însă, s-a ajuns ca, în prezent, peste 150.000 de vieţi să fie salvate anual prin procedeele de transplant. Dacă nu ar fi existat acei temerari care au vrut să o ia înaintea timpului, astăzi am fi ştiut mult mai puţin despre transplant şi atâtea vieţi nu ar mai fi putut fi salvate." Prof. Dr. Irinel Popescu







