Știri
Conferințele TNB
Duminică 2 martie, la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național, Adriana Babeți va susține conferința cu tema Amazoanele pentru toți.
O conferinţă despre amazoane nu poate trăda spiritul eroinelor care sunt aduse în faţa publicului. Prin urmare, ea a fost concepută ca o bătălie, la capătul căreia ar trebui cucerit nu doar subiectul, ci mai ales auditoriul. Aşa a fost construită şi cartea de la care această conferinţă porneşte, Amazoanele. O poveste, apărută nu demult la editura Polirom.
Cu dubla ţintă în faţă, vor fi împresurate treptat cele mai importante teme legate de povestea amazoanelor. Mitul amazonic creat de vechii greci va fi atacat în cercuri concentrice: de la originea numelui, la genealogie (cine sunt părinţii şi proteguitorii amazoanelor, ce obârşii are neamul luptătoarelor) şi până la tărâmurile aflate la graniţa dintre mit şi realitate unde se presupune că ar fi trăit femeile războinice.







