Știri
Conferinţele TNB
Duminică, 9 octombrie, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Carmen Muşat va susţine conferinţa cu titlul: Materia din care viaţa e făcută. Despre aşteptare. Preţul biletelor este de 23 lei şi 10 lei.
„Aşteptare - acesta ar fi, probabil, echivalentul cel mai îndreptăţit pentru „existenţă". Aşteptarea nu este doar o etapă temporară a existenţei noastre, ea este esenţa însăşi a condiţiei umane, nu este un accident, ci substaţa însăşi a vieţii. De când ne naştem şi până în clipa morţii aşteptăm mereu ceva sau pe cineva: de la situaţii banale, cotidiene - cum ar fi faptul de a aştepta, într-un local, să mi se aducă o cafea, şi până la momente-cheie precum confirmarea unui diagnostic sau rezultatul unui examen, aşteptăm ca un eveniment anume să se producă. Pentru că leagă anterioritatea de posterioritate, aşteptarea nu poate fi concepută decât în timp, este determinată de şi înscrisă în timp. Tocmai de aceea, aşteptarea instituie naraţiunea, structura sa este esenţialmente narativă, suspansul fiind un element implicit al aşteptării". Carmen Muşat