Știri
Cristina Deleanu ne-a părăsit
Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a actriței Cristina Deleanu, o prezență distinsă, elegantă și memorabilă a scenei și a ecranului românesc.
Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1962, clasa prof. George Carabin, avându-i ca asistenţi pe actorul Mihai Berechet şi regizorul Cornel Todea, Cristina Deleanu și-a construit o carieră artistică solidă, marcată de rafinament, sensibilitate și o voce inconfundabilă, care a rămas în amintirea generațiilor de spectatori.
A activat pe scenele unor importante teatre din țară, iar în perioada 1981 - 2001 a fost actriță a Teatrului Național din București, conturând personaje cu subtilitate și inteligență scenică, cu roluri în piese precum „Act veneţian“ (1982), „Titanic vals“ (1983), „Casa Bernardei Alba“ (1994) sau „Orfeu în infern“ (1995). A jucat, de asemenea, în numeroase spectacole de televiziune, teatru radiofonic și filme, demonstrând o versatilitate aparte și o discreție profesională demnă de respect. Publicul și-o va aminti mereu cu drag în rolul directoarei din filmele „Declarație de dragoste”, „Liceenii” și „Extemporal la dirigenție”.
Cristina Deleanu a fost nu doar o actriță de mare talent, ci și un om de o noblețe rară, care a știut să păstreze demnitatea artei într-o lume adesea zgomotoasă și grăbită.
Teatrul Național București adresează condoleanțe familiei și este alături de actorul Eugen Cristea în aceste momente de adâncă durere!
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face la capela crematoriului Vitan în cursul zilei de vineri și până sâmbătă la prânz când va avea loc incinerarea!
Odihnă veșnică în lumină!







