TNB - Teatru gazdă
Ordonare
Caramitru-Mălăele, câte`n lună şi în stele
28 Mai 2012O ultimă întâlnire cu Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele la Bucureşti... înainte de vacanţa de vară! La cererea iubitorilor de teatru din Capitală, cea mai aplaudată producţie a începutului de an se va juca încă o dată, în ediţie extraordinară, pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, în data de 28 mai, de la ora 20.00. Pentru că biletele puse în vânzare pentru întâlnirea din 16 aprilie s-au epuizat în doar câteva zile, deşi cererea continuă să fie foarte mare, Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele au acceptat să urce pe scenă pentru cea de-a doua ediţie suplimentară a acestui spectacol la Bucureşti, ultima din acest sezon. Cei doi prieteni au o afinitate comună către versuri, sunt amândoi mari cercetători într-ale poeziei, un teritoriu sensibil în care se ascund multe virtuţi scenice, teatrale, pe lângă multe dintre virtuţile sufletului. Spectacolul Caramitru-Mălăele, câte`n lună şi în stele, o revelaţie a începutului de an, a fost jucat cu casa închisă pe 5 martie şi pe 16 aprilie la Bucureşti şi a avut premiera în mai multe orașe din ţară, în primul turneu naţional programat vreodată de cei doi actori. Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele nu şi-au mai dat vreodată replica, nici pe scenă, nici pe platourile de filmare, în zeci de ani de excepţională carieră. Se înţelege de ce prima lor întâlnire în faţa publicului a avut ecouri atât de puternice, salutată de fiecare dată cu aplauze în sălile de teatru întotdeauna arihipline. Se râde cu lacrimi în reprize vulcanice de haz spumos, iar hohotele devin emoţii, în momente cu o încărcătură sensibilă profundă. Seducători, cu un umor irezistibil și cu profunzimea care i-a făcut legende, cei doi se vor înfrunta în versuri, un duel moderat de incredibila muzică a violoncelistului Adrian Naidin. Preţ/bilet Categoria VIP - 100 lei Categoria 1 - 80 lei Categoria 2 - 60 lei Strapontine - 30 lei
Bloomsday în Bucureşti
16 Iunie 2012E.S. domnul Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei în România, are plăcerea să anunţe prima ediţie a festivalului Bloomsday în Bucureşti care va avea loc sâmbătă, 16 iunie 2012, la ora 17:00 în Piaţa Valter Mărăcineanu (în faţa localului The James Joyce Pub & Restaurant). Acest eveniment cultural unic este dedicat operei literare Ulise a scriitorului irlandez James Joyce. Bloomsday se sărbătoreşte în întreaga lume în fiecare an pe data de 16 iunie. Aceasta este ziua în care se desfăşoară acţiunea din romanul Ulise de James Joyce. Sărbătoarea preia numele personajului principal din "Ulise", Leopold Bloom. Romanul urmăreşte viaţa şi gândurile lui Leopold Bloom precum şi a altor personaje pe parcursul zilei de 16 iunie 1904. Anul acesta, Bucureştiul se va alătura, pentru prima dată, celor peste 40 de oraşe din lume care sărbătoresc Bloomsday. Evenimentul cultural va cuprinde lecturi din Ulise, precum şi piese muzicale asociate cu opera lui Joyce. Ambasada este onorată să anunţe că actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat de onoare, va lectura pasaje din romanul Ulise. În cadrul evenimentului îşi vor da concursul şi actorii Ilinca Goia şi Dorin Andone de la Teatrul Naţional Bucureşti "I. L. Caragiale", precum şi muzicieni de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Evenimentul va fi deschis de domnul Ambasador Oliver Grogan, care este de părere că "cititorii români sunt familiarizaţi cu opera lui James Joyce, iar noi încurajăm publicul larg să se alăture acestei manifestări culturale pentru a afla şi mai multe depre acest scriitor irlandez renumit". Bloomsday în Bucureşti este organizat sub auspiciile Primăriei Municipiului Bucureşti. Ambasada Irlandei mulţumeste următorilor partneri importanţi pentru sprijinul acordat: Institutul Cultural Român, Editura Humanitas Fiction, Librăriile Humanitas, Teatrul Naţional Bucureşti "I. L. Caragiale", Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, James Joyce Pub & Restaurant, Guinness, Jameson, Asociaţia Ireland Romania Network, Şapte Seri, Digi24 şi TVR Cultural.
Caramitru – Mălăele, câte-n lună şi în stele – ediţie extraordinară!
28 Iunie 2012Ion Caramitru și Horaţiu Mălăele își amână concediul pentru încă o întâlnire pe scena Naţionalului bucureştean. Spectacolul Caramitru - Mălăele, câte'n lună și în stele se va juca încă o dată, în ediție extraordinară, luni, 28 iunie, de la ora 20.00, pe Scena Mare a Teatrului Național din București. Deși spectacolul din data de 28 mai trebuia să fie ultimul din acest sezon, la cererea spectatorilor care nu au reușit să își cumpere bilet pentru ediția finală, cei doi actori și-au amânat plecarea în concediu pentru a susține încă un spectacol la final de stagiune. Înfruntarea va avea forță, se râde cu lacrimi în reprize vulcanice de haz spumos, iar hohotele vor deveni emoții, în momente cu o încărcătură sensibilă profundă. La marea finală, orice lovitură de teatru este permisă. De la Shakespeare la Topârceanu, de la Nichita, la Marin Sorescu, Ion Caramitru îi răspunde cu inteligență și subtilitate unui partener vulcanic, irezistibil în rolurile comice, impresionant în cele dramatice - Horațiu Mălăele. Seducători, cu un umor irezistibil și cu profunzimea care i-a făcut legende, cei doi se vor înfrunta în versuri, un duel plin de forță și energie, moderat de incredibilă muzică a violoncelistului Adrian Naidin. Adrian Naidin și-a sedus întotdeauna publicul cu o combinație de stiluri muzicale, pe un violoncel care atinge note de-o frumusețe și perfecțiune rare.
Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele
22 Octombrie 2012Se râde cu lacrimi în reprize vulcanice de haz spumos, iar hohotele devin emoții, în momente cu o încărcătură sensibilă profundă. Seducători, cu un umor irezistibil și cu profunzimea care i-a făcut legende, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele se înfruntă încă o dată la Național, secundați de extraordinarul violoncel al lui Adrian Naidin, care potrivește, la rându-i, rime și versuri. "Nu pot fi ce-am fost și nu sunt ce voi fi...", spune Adrian Naidin. "Întâlnirea cu cei doi mari actori ai teatrului românesc este, pentru mine, o binecuvântare. Caramitru recitând răscolitor, iar Mălăele interpretând genial alte texte și poezii. Eu culeg lacrimile și râsetele lor și le trec prin filtrul sufletului meu, transformându-le în sunete, în muzică. Râsul-plânsul, două ipostaze ale neamului românesc", spune violoncelistul Adrian Naidin. Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, au urcat pe scenă pentru prima dată în această formulă în toamna anului trecut, în cadrul Festivalului Național de Teatru de la București. Aplauzele au validat de fiecare dată o rețetă irezistibilă cu har, forță și subtilitate, cei doi actori reușesc să ridice publicul în picioare, în reprize viguroase de un haz spumos, sau să-l oblige la reflecție în momente de profunzime dramatică. Cea mai aplaudată producție a acestui an, prezentată în premieră într-un turneu național, spectacolul "Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele" s-a jucat cu casa închisă la fiecare reprezentație și a fost reluat în ediții speciale la insistențele iubitorilor de teatru. "Horațiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru și ca regizor de film mai nou", spune Ion Caramitru, explicând de ce și-a dorit să-l apropie pe Mălăele de Teatrul Național din București. Admirația este reciprocă: "Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil și ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public", spune Horațiu Mălăele. Luni, 22 Octombrie 2012, ora 20:00, Sala Mare Preț/bilet: Categoria 1: 100 lei Categoria 2: 80 lei Categoria 3: 60 lei Categoria 4: 30 lei
Andrei Șerban - atelier pe șantier. Shakespeare, Caragiale
28 Octombrie 2012În cadrul Festivalului Național de Teatru, Andrei Șerban va susține Atelier pe șantier. Shakespeare, Caragiale în fosta Sală Amfiteatru, de la ora 22.00. Academia itinerantă Andrei Șerban, ediția Mogoșoaia, iulie 2012. Intrarea liberă.
E greu viața, tomn Ișpektor!
04 Noiembrie 2012În cadrul Festivalului Național de Teatru, duminică, 4 noiembrie, ora 11.00, la Teatrul Naţional, Sala Mică (foaier) va avea loc: „E greu viața, tomn Ișpektor!" Spectacol-lectură de şi cu Niculae Urs din proze caragialiene inedite și Radu Beligan despre Caragiale şi Anul lui Conferinţă extraordinară Un text compilat cu acribie şi, totodată, fantezie de actorul Niculae Urs din proze caragialiene aproape necunoscute şi din corespondenţa lui „Nenea Iancu" recompune în faţa noastră un profil uman adeseori surprinzător, cu nimic tributar clişeelor acreditate. Prezenţă obligatorie în contextul teatral al Anului Caragiale, inegalabilul, unicul Radu Beligan glosează, cu savoarea lingvistică, acuitatea intelectuală şi farmecul histrionic şi ce îi sunt proprii, pe marginea reverenţelor şi ireverenţelor noastre faţă de litera şi spiritul lui I.L. Caragiale. Intrarea liberă!
Bere Gratis – “În fața ta” live@TNB 2012
19 Noiembrie 2012Bere Gratis lansează cel de-al 8-lea LP din carieră, intitulat "În fața ta", luni, 19 noiembrie, ora 19:30, la Sala Mare a Teatrului Național din București. Totodată, în toamna acestui an, trupa împlinește 14 ani de la înființare, fapt ce conferă o notă de sărbătoare în plus acestui spectacol, susținut pe scena Naționalului. "Promitem un show excepțional, ce va avea și câțiva invitați speciali și vă așteptăm aproape de noi, la un schimb de energie, trăiri și emoții, într-o seară de toamnă târzie. Vă mulțumim că de-a lungul acestor ani, ați venit să ne vedeți în concerte, ați învățat muzica și versurile noastre, ne-ați răsfățat cu glasurile voastre, ne-ați îmbrățișat cu aplauzele voastre și ne dorim, ca și de această dată, să retrăim împreună aceste momente." Preț bilete - 75 de lei; 45 de lei; 25 de lei Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a TNB și pe www.myticket.ro
Magic Gospel Pearls
11 Decembrie 2012Ansamblul vocal pregăteşte un concert exploziv, dar, în acelaşi timp melancolic, temperat, o trecere prin gospel-ul american şi tradiţiile corale africane, de la originile muzicii negre până la gospel-ul modern. "The Magic Gospel Pearls" vor trezi în spectatori atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă prin poveştile muzicale ale unui pământ uitat. La iniţiativa lui Peter Mante, ansamblul "The Magic Gospel Pearls" a fost înfiinţat în 2003. Peter Mante a căutat şi a instruit cele mai bune voci, formând un cor ce este mai mult decât un cor gospel, este o legendă, dezvoltând astfel un proiect ambiţios, menit să atragă publicul şi să îl încânte prin specificul cântecelor lor. Prin cântecele lor, "The Magic Gospel Pearls" ating temele universale ale omenirii: iubirea, toleranţa, libertatea; bucuria şi credinţa fiind principalele mesaje transmise publicului. Acest concert va fi plin de entuziasm, dans şi cântec, având menirea de a te introduce în minunata sărbătoare a gospel-ului. Dragostea, speranţa şi armonia transmise de legendarul ansamblu vă vor atinge sufletul, pregătindu-vă pentru mult aşteptatele sărbători de iarnă. Sunteţi aşteptaţi la un concert plin de voie bună, ce are o coregrafie antrenantă şi o atmosferă energică, specifică genului gospel. Luni, 10 decembrie, ora 19.30, Sala Mare a TNB Prețuri bilete: 100 lei, 80 lei, 60 lei Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a TNB și pe www.blt.ro
Expoziţie naţională de icoane pe sticlă şi lemn în Galeria de Artă a TNB
14 Decembrie 2012Galeria de Artă a Teatrului Naţional găzduieşte între 14 decembrie 2012 şi 15 ianuarie 2013 prima expoziţie naţională de icoane pe sticlă şi pe lemn, cuprinzând o selecţie din cele mai frumoase lucrări ale creatorilor populari contemporani, sub titlul Icoana - credință și tradiție Proiectul, aflat la prima sa ediţie, este iniţiat de Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale al MCPN şi el reprezintă o continuare a programului naţional de Revigorare a meşteşugurilor tradiţionale şi promovare a creativităţii artistice, iniţiat încă din anul 2000. Celor mai buni meşteri iconari li se vor decerna premii. Accesul în expoziţie se face pe la Sala Media a Teatrului Naţional, din str. Tudor Arghezi.
Johann Strauss Ensemble și Russel McGregor - Vienna Magic
19 Decembrie 2012Vienezii de la Johann Strauss Ensemble revin pentru al optulea an în România Aplaudată la Paris, Londra sau New York, faimoasa orchestră vieneză Johann Strauss Ensemble se întoarce în țara noastră pentru al optulea an consecutiv pentru un turneu ce va străbate România de la vest la est. Alături de ei va cânta în premieră un solist din România, excelentul violoncelist Adrian Naidin. De la Strauss și Lehar, la Bethoven, Haydn, Mozart sau Schubert, călătoria - în pași de vals, de polcă sau mazurcă - îl va avea drept ghid pe extraordinarul Russel McGregor, dirijor al orchestrei palatului Schonbrunn din Viena, violonist virtuoz și un adevărat showman, inventiv doar cât să aducă în spectacolele sale ceva din tradiția de la începuturi, stabilită de însuși marele „star" al Vienei, compozitorul Johann Strauss. Una dintre puținele orchestre din lume care a primit aprobarea urmașilor celebrului compozitor să cânte în capela familiei Strauss, celebra orchestră vieneză Johann Strauss Ensemble revine pentru al optulea an cu un spectacol ce vă va umple sufletul de bucurie, numele acestuia fiind predestinat sărbătorilor de iarnă, "Vienna Magic". Seduși de tradiții și de compozitorii din România, Johann Strauss Ensemble ne pregătește câteva surprize muzicale alături de invitatul lor special din acest an, violoncelistul Adrian Naidin. Colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului The Necessary Death of Charlie Countryman, un proiect de suflet al americanului Shia LaBeouf, Adrian Naidin este un muzician complet, experimental în jazz, inspirat în clasic, plin de forță și har în folclor. Succesul proiectului world "Cântice'n cerc", realizat în colaborare cu pianistul Raul Kusak, l-a recomandat pentru colaborări cu personalități ale muzicii și ale cinematografiei internaționale. O revelație a ultimilor ani atât pentru public, cât și pentru critică, Adrian Naidin urcă și pe scena Teatrului Național din București, în spectacolul "Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele", pentru a modera cu geniu duelul în versuri al celor două forțe ale teatrului românesc. Miercuri, 19 Decembrie 2012, ora 17.00 și 20:30 Sala Mare, Teatrul Național București Preț / bilet: Categoria VIP: 200 lei Categoria 1: 150 lei Categoria 2: 90 lei Categoria 3: 60 lei Categoria 4: 20 lei Mai multe detalii Biletele s-au pus în vânzare la Agenția de bilete a TNB și pe www.bilete.ro