Arte vizuale
Ordonare
Vernisajul expoziției „Chipuri” – In memoriam Dr. Octavian Udriște
12 Noiembrie 2025Teatrul Național București găzduiește miercuri, 12 noiembrie 2025, de la ora 19.00, vernisajul expoziției Chipuri, dedicată centenarului nașterii medicului, artistului și cercetătorului Octavian Udriște (1925–1995). Evenimentul, organizat cu sprijinul Filialei Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, aduce în atenția publicului o selecție reprezentativă din creația plastică a doctorului Octavian Udriște – portrete, studii și lucrări realizate în tehnici diverse (acuarelă, tuș, ulei, tehnici mixte), mărturii vizuale ale unei vieți dedicate atât științei, cât și artei. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 11:00 – 18.00, în Foaierul Sălii Studio – etajul I a Teatrului Național București. Intrarea este liberă. Cu ocazia deschiderii expoziției, pianista Irina Petrescu, nepoata artistului, va susține un scurt recital muzical, evocând dimensiunea muzicală a personalității complexe a lui Octavian Udriște. Octavian Udriște aparține generației de intelectuali formați în spiritul solid al școlii românești interbelice, în care cultura generală, rigoarea profesională și expresia artistică coexistau armonios. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1953, iar în paralel cu studiile medicale a urmat cursurile Conservatorului din Cluj, consolidând astfel și dimensiunea sa artistică. Medic și cercetător, autor al unei teorii cibernetico-genetice privind originea cancerului (confirmată ulterior în 1989 printr-un Premiu Nobel acordat altor cercetători), totodată muzician, grafician și scriitor, doctorul Udriște este una dintre personalitățile marcante ale României. Savantul român va rămâne în memoria comunității nu doar prin opera sa artistică și intelectuală, ci și prin numărul impresionant de vieți salvate, datorită dedicării sale profesionale exemplare în slujba pacienților. Expoziția „Chipuri” – In memoriam Dr. Octavian Udriște rămâne deschisă publicului până în 27 noiembrie 2025 și constituie un prilej de reîntâlnire cu o operă plurivalentă, care a unit observația științifică riguroasă cu exprimarea artistică profundă și credința în Dumnezeu. Contact pentru informații suplimentare: Ruxandra Țuchel, curatorul expoziției (telefon: 0731351972)
La TNB - expoziția de proiecte a Trienalei Naționale de Restaurare 2025 - Ediția 10
02 Noiembrie 2025Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) anunță organizarea Expoziției de proiecte și a Galei de premiere a Trienalei Naționale de Restaurare 2025 - Ediția 10 în Foierul Media al Teatrului Național “I.L. Caragiale” din București - instituție de cultură partener tradițional al UNRMI și al Trienalei Naționale de Restaurare. Expoziția se deschide spre vizitare începând cu data de 2 noiembrie 2025, iar Gala de Premiere a Trienalei va avea loc în data de joi, 6 Noiembrie 2025, cu începere de la orele 17.00. UNRMI, înființată în 1991 (Președinte - fondator Prof. Dr. Arh. Virgiliu Polizu), este o organizație profesională de breaslă ce cuprinde o parte dintre cei mai buni specialiști din domeniul restaurării monumentelor istorice din România. În 2025 UNRMI împlinește 34 de ani de existență, iar evenimentul său tradițional - Trienala Națională de Restaurare (TNR) - a ajuns în 2025 la ediția cu numărul 10. O dată la 3 ani, membrii UNRMI își prezintă în cadrul acestui eveniment proiectele de restaurare implementate și finalizate în ultimii 3 ani și le supun evaluării unui juriu independent format din profesioniști ai domeniului. Programul Galei Trienalei Naționale de Restaurare are ca puncte centrale decernarea diplomelor pentru cele mai bune proiecte de restaurare premiate de către juriu, precum și vernisajul expoziției proiectelor participante. Cu același prilej va avea loc și lansarea albumului de fotografie Hereditas - album ce prezintă în 302 imagini 10 monumente istorice restaurate de firmele RASUB Construct Engineering (membru UNRMI) și Art & Resturo Building între anii 2019 și 2025. Lansarea este însoțită de o expoziție cu fotografii din album. La Trienala Națională de Restaurare 2025 - Ediția 10 - participă 19 membri ai UNRMI cu 58 de proiecte de restaurare monumente istorice, precum și proiecte de studii, investigații și cercetări de specialitate - lucrări implementate și finalizate în ultimii 3 ani. Juriul TNR 2025 - Ediția 10 - este compus din:- Arh. Irina Popescu Criveanu- Pictor restaurator Simona Pătrașcu- Arh. Constantin Gorcea- Prof. Univ. Ing. Nicolae Noica - Director al Bibliotecii Academiei Române, membru de Onoare al Academiei Române- Arhg. Theodor Ignat - Șeful Biroului Arheologie din Cadrul Muzeului Municipiului București Categoriile de jurizare stabilite pentru care se vor acorda premii sunt:1. Monumente din mediul urban și rural - lăcașe de cult2. Monumente din mediul urban și rural - construcții civile3. Cetăți și situri arheologice4. Biserici din lemn5. Componente artistice6. Studii, investigații și cercetări de specialitate De asemenea, TNR 2025 va acorda următoarele două premii speciale:- Premiul Special al Primăriei Municipiului București- Premiul Special al Președintelui UNRMI Expoziția Trienalei Naționale de Restaurare 2025 va putea fi vizitată până în data de 16 noiembrie 2025 în spațiul expozițional din foyer-ul Sălii Media de la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București - instituție de cultură partener tradițional al UNRMI și al Trienalei Naționale de Restaurare. Proiectele premiate la TNR 2025 vor fi anunțate și prezentate pe canalele de comunicare ale UNRMI: unrmi.com și facebook.com/UNRMI, precum și în revista Status Quo (Vol. 16/2025) care va fi publicată la finalul anului 2025. Trienala Națională de Restaurare 2025 Ediția 10 este organizată de Comitetul Director Național al UNRMI:- Arh. Smaranda Baciu - vice-președinte- Arh. Andrei Atanasiu - vice-președinte- Arh. Constanța Carp - membru- Av. Alina Stoica - membru- Arh. Mircea Căpățână - membru- Ing. Ionuț Stoica - membru- Ing. Daniel Purdea - membruPreședinte al UNRMI - Ing. Gabriela Carpov
Bucharest Graphic Days
01 Noiembrie 2025Bucharest Graphic Days - ediția a IV-a, în Rotonda TNBPerioada de desfășurare: 1-30 noiembrie 2025Expunerea central: în Rotonda și în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” București.Program de vizitare: între orele 14.00 – 18.00, luni închis.Alte expuneri: Institutul Maghiar Liszt, OAR România, Seneca AntiCafe, Amzei Creative Corner. Bucharest Graphic Days este un eveniment multiplu dedicat designului grafic, precum și unor domenii conexe. Componenta educațională și implicarea unor artiști importanți din țară și din afara ei definesc scopul festivalului – de a ridica nivelul estetic vizual existent, de a crește gradul de interacțiune între membri graficieni ai breslei și de a sublinia pentru publicul larg utilitatea, importanța și frumusețea fenomenului grafic. Ajuns la ediția a IV-a, festivalul este structurat pe două categorii de conținut, expoziții și workshop-uri. Prima dintre ele incluzând și un call internațional de afiș– Roar Poster a cărui temă, în acest an, va fi Rezistența. Organizat de Asociația Graphic Front & Atelierul de grafică – București, evenimentul este gândit și construit pe colaborarea cu o parte din institutele culturale din România, precum și cu alți artiști și organizații culturale. Expoziția centrală, organizată în Rotonda și în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” București cuprinde următoarele secțiuni:01. Femeile din designul grafic italian, de la origini până în contemporaneitate02. Roar Resistance PosterSelecție de afișe rezultate în urma unui call internațional de afiș. Proiect al Asociației Graphic Front03. Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumeaIlustrații de Maretta Aivazan. Proiect al Centrului Cultural Armean04. Antalis ComicsSelecție de lucrări din concursurile de BD organizate de Antalis în ultimii ani Eveniment organizat de Antalis România în parteneriat cu Asociația Graphic Front.05. Bestiarium HungaricumCreaturi și Ființe Minunate din Folclorul Maghiar. Proiect susținut de Institutul Maghiar Liszt.06. Creative Resistance PosterIntermarium Posters: Arta rezistenței și a unitățiiProiect susținut de Uniunea Europeană prin programul House of Europe și implementat de Asociația Faina UA în parteneriat cu Universitatea Națională de Cultură și Arte din Kiev, Universitatea de Cultură din Kiev, Institutul Polonez din Kiev, Bucharest Graphic Days și Universitatea Jagiellonă.07. Atelierul de Grafică 20 de aniEveniment organizat de Asociația Graphic Front + Atelierul de Grafică08. Cele mai frumoase cărți din Germania și AustriaEveniment susținut de Goethe - Institut Bukarest și Forumul Cultural Austriac09. 100 Beste PlakateCele mai bune 100 afișe ale anului 2024, din Germania, Elveția, AustriaEveniment susținut de Goethe-Institut Bukarest10. Beyond Paper Plane Cărți pentru copii realizate de ilustratori și artiști cehi contemporani Proiect susținut de Centrul Ceh, București Foto credit: Tomoaki Minoda
Expoziție „Totul este un teatru” în cadrul FNT
20 Octombrie 2025Expoziție inedită de fotografie „Totul este un teatru” de Zsuzsa Hullan Curator: Vera Várszegi Vernisaj: luni, 20 octombrie, ora 18.00 Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București propune un nou parteneriat Festivalului Național de Teatru. Este vorba de o expoziție inedită de fotografii realizate de Zsuzsa Hullan, actriță a Teatrului Vigszínhász (Teatrul de Comedie) din Budapesta. Unicitatea și autenticitatea expoziției vine din faptul că autoarea a avut ocazia să imortalizeze imagini din unghiuri și locuri inaccesibile pentru alții și în momente, respectiv în moduri, în care doar cei din breasla actorilor o pot face. Din această serie de fotografii face parte și lucrarea În roșu, desemnată fotografia lunii august 2024 la concursul CEWE Ungaria. „Pentru mine, fotografia este amprenta unui cuvânt rostit, a unei clipe trecătoare, a unui gest trăit. Ceea ce a existat atunci și acolo poate fi adus în aici și acum. Fotografiile mele se desfășoară adesea ca niște serpentine emoționale, ca niște labirinturi, menite să atingă, să surprindă, să dezvăluie o perspectivă ascunsă, ca și cum ar fi imagini văzute cu un al treilea ochi. Ca actriță, asist la repetiții și spectacole din unghiuri din care publicul nu va vedea niciodată. Am simțit nevoia să împărtășesc aceste momente. Ceea ce mă atrage, fie pe scenă, fie în spatele aparatului de fotografiat, este acel ceva care nu se dezvăluie imediat. Îmi place să arăt oamenii, situațiile și emoțiile într-un mod nuanțat și subtil. Această expoziție prezintă clipe care, de obicei, rămân ascunse privirii celor din afară. Știu că mi-am atins scopul atunci când o fotografie sau o scenă din teatru trezește în privitor gânduri și emoții care nasc un autentic sentiment de uimire.” (Zsuzsa Hullan) Zsuzsa Hullan – actriță distinsă cu numeroase premii, printre care și Crucea de Aur a Ordinului de Merit al Republicii Ungaria. Pentru ea, fotografia este o pasiune veche care a câștigat teren în viața ei ca formă de exprimare artistică de-abia în ultimii ani. Prima expoziție individuală a avut-o la Budapesta în 2019, de atunci expune în Ungaria și în străinătate. Printre distincțiile obținute ca artist fotograf se numără Premiul I la Concursul de fotografie de presă din Ungaria, în 2022. Fotografiile ei au fost publicate de Premier Magazin și de National Geographic. Expoziție este prezentată în cadrul FNT de către Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București și poate fi vizitată în Foaierul Media (aripa Grand Hotel) al TNB, pe întreaga perioadă de desfășurare a FNT 2025 (17 - 26 octombrie), în intervalul orar 10.00 - 18.00. Producător Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București Detalii aici
Ana Iulia Miheșan – o pictoriță de mare expresivitate expune în Rotonda TNB
18 Septembrie 2025Începând cu data de 18 septembrie 2025, în foaierul Rotonda al Sălii Mici a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale”poate fi vizitată expoziţia de pictură Layers of Memory a Anei Iulia Miheşan, expoziție al cărei vernisaj este programat pentru luni, 29 septembrie, de la ora 18.00. Stabilită în Grecia, Ana Iulia Miheşan a urmat studii de artă la Cluj-Napoca, atât la liceul „Romul Ladea”, cât şi la cunoscuta Universitate de Artă şi Design din localitate. De la început a abordat pictura cu multă seriozitate şi cu intensitatea modernă specifică celor care au făcut şcoala la Cluj. A avut mai multe expoziţii la Cluj şi la Atena, iar în 2023 a revenit pe simezele din România, cu o primă expoziție personală la Athenee Palace Hilton, care a uimit prin descoperirea unei creaţii picturale de mare profunzime, generatoare de atmosferă şi imagini de grădini paradisiace sau ale unor trăiri aparte. În scurt timp, a avut mai multe expoziţii importante, culminând cu „Transcendenţa”, la Sala Nouă a Muzeului Naţional a Ţăranului Român, în 2024. Criticul de artă Marius Tiţa, redactor-şef radio România Internaţional şi curator al expoziţiilor din România ale Anei Iulia Miheşan, prezenta noua creaţie picturală apărută pe simezele bucureştene ca fiind o revelaţie: Cu puțină îndrăzneală și cu multă sinceritate, am putea să recunoaștem în pictura Anei Iulia Miheșan revelația ultimilor ani în acest domeniu. Pictura sa este intensă, puternică și expresivă. Atmosfera este esențială iar subtilul joc clar-obscur ne transpune în lumea picturii mari. De mult nu am mai văzut o așa expoziție aparte. Artista descoperă scena bucureșteană a artei plastice iar publicul din capitala României cu entuziasm află despre o operă nouă, pictura Anei Iulia Miheșan. Vă aşteptăm, luni, 29 septembrie 2025, ora 18.00, în foaierul Rotonda al Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti, la vernisajul expoziţiei de pictură Layers of Memory de Ana Iulia Miheşan. Despre opera artistei şi semnificaţia momentului va vorbi Dr. Marius Tiţa, curatorul expoziţiei. Accesul publicului se face prin intrarea dinspre Bd. Carol. Expoziția va fi deschisă până în data de 15 octombrie 2025. Ore de vizitare: zilnic între 14.00 - 18.30, cu excepția zilelor de luni.
Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești
08 Septembrie 2025Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, în perioada 7 septembrie - 12 octombrie. Din 8 septembrie până pe 12 octombrie 2025, Foaierul Media al Teatrului Național „I.L. Caragiale” București devine spațiul în care publicul descoperă energia și curajul noii generații de artiști vizuali. Expoziția „Catalizator”, organizată de Asociația „Cred în România” și susținută de EVO Properties, realizată în colaborare cu TNB, reunește cei mai talentați 50 de artiști sub 35 de ani, atent selectați din sute de înscrieri din România și Republica Moldova. Juriul este format din experți recunoscuți și consacrați în domeniu: Livia Florea, Petru Lucaci, Suzana Vasilescu și Mihai Zgondoiu. Expoziția face parte din competiția națională „Catalizator”, un proiect aflat la a doua ediție, care sprijină tinerele talente prin cele mai consistente premii dedicate tinerilor artiști, în valoare totală de 12.500 de euro. Publicul are acum șansa să se implice activ. Până pe 3 octombrie, voturile online vor decide câștigătorul Premiului de Popularitate, transformând vizitatorii în susținători direcți ai tinerilor creatori. Votul se poate face pe: www.credinromania.ro/arta. Pe parcursul unei luni, iubitorii de cultură, studenții, artiștii și toți cei curioși de formele de expresie artistică sunt invitați să exploreze lucrări diverse, de la pictură și fotografie la arte digitale, care surprind viziunile unei generații în plină afirmare. Intrarea este liberă, iar detaliile despre program și vot sunt disponibile pewww.credinromania.ro/arta. Vernisajul expoziției are loc marți, 16 septembrie 2025, la ora 19.00Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 10.00 – 18.00, intrarea liberă. Despre „Cred în România”Asociația „Cred în România” este o mișcare non-profit, non-politică, civică și culturală, care își propune să transmită un mesaj echilibrat de optimism și de încredere în cei din jur. Susține proiectele tinerilor ambițioși, promovează ideile care schimbă comunități, evidențiază veștile pozitive și prezintă poveștile românilor demni. Astfel, contribuie la întărirea sentimentelor de respect și de apartenență la comunitate, precum și de încredere în sine a fiecărui român. Pagină: www.credinromania.roFacebook: https://www.facebook.com/credinromaniaInstagram: https://www.instagram.com/credinromania/TikTok: https://www.tiktok.com/@credinromania.roLinkedIn: https://www.linkedin.com/company/cred-in-romania
Proiectul cultural “Lotca” își continuă călătoria inițiatică
29 Iunie 2025Invităm publicul între 19 – 30 iunie 2025 în foaierul Rotonda de la Sala Mică a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București pentru a vizita expoziția în cadrul căreia va avea loc duminică, 29 iunie 2025, la ora 20.00, spectacolul - experiment Lotca (adaptare după “Iona” de Marin Sorescu). Evenimentul din acest an este o continuare a performance-ului realizat în cadrul Proiectului Cultural “Lotca”, desfășurat în 2024. De la clasicul one-man show Iona – care are în centrul său bărbatul singur, asediat de neputințele și angoasele sale existențiale, avem în “Lotca”, o simfonică dualitate feminină interpretată de actrițele Tania Popa și Iulia Mihalcea, o metaforă ce definește condiția umană sugerând ideea de absolut care are nevoie de cunoaștere și comunicare pentru a ieși din absurdul și automatismul vietii. Continuăm călătoria inițiatică, simbolică și metafizică de la lotca noastră dunăreană și pontică, la lotca de pe malurile mării, cu misterele vieții, morții și renașterii, epos-ul, mythosul și logos-ul mediteraneean, ginetocrație și matriarhat, labirint și Zeițele Mame, divinități ale Mării. “Lotca” reprezintă valorificarea și reinterpretarea unor mituri arhaice având ca origine spațiul sacru al Deltei Dunarii. Proiectul Cultural Lotca a fost prezentat la cea de-a treia Conferință a Națiunilor Unite privind Oceanele, desfășurată la Nisa între 9 și 13 iunie 2025, propunând o abordare artistică asupra relației dintre apă, om și mediu, explorând sacralitatea apei și valorificând patrimoniul cultural și natural al spațiului danubiano - pontic, prin intermediul artelor vizuale, performance-ului și al documentării istorice. Vă așteptăm duminică 29 iunie 2025, ora 20:00, la Teatrul Național București, foaierul Rotonda de la Sala Mică (intrarea blvd. Carol I) pentru a viziona acest experiment care dă naștere la interogații existențiale, un poem dramatic al neliniștii metafizice. Expun: Marin Sorescu, Marius Barb, Aurel Bulacu, Gheorghe Caruțiu, Mircia Dumitrescu, Darie Dup, Gheorghe Fărcașu, Cătălin Guguianu, Bogdan Hojbotă, Traian Oancea, Alexandru Ranga, Valeriu Lazăr, Anastasia Stoiciu, Eusebio Spinu, Florin Stoiciu, Ioana-Lavinia Streinu, Ignat Ștefanov, Ion Tițoiu. Actori: Tania Popa, Iulia Mihalcea. Scenografie: Gheorghe Caruțiu. Costum designer: Dana Păpăruz. Sound design: Teodor Zamfir. Light design: Iulian Buzdugan. Eseu: Mihai Hurezeanu. Artă video: Cătălin Lăzăroiu, Toma Alexandru. Panotare: Eusebio Spinu. Regie: Iulia Mihalcea Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 14.00 - 18.30, cu excepția sărbătorilor legale. Intrarea liberă. Accesul se face dinspre Bd. Carol I.
IterArtLand – Retrospectivă venețiană: Timpul lui Casanova
24 Iunie 2025Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București găzduiește, în perioada 6 iunie – 6 iulie 2025, în Foaierul Media (Aripa Grand Hotel), expoziția IterArtLand – Retrospectivă venețiană: Timpul lui Casanova, realizată în parteneriat cu Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Evenimentul reunește lucrări semnate de artiști coordonatori și elevi din România, Italia și SUA, participanți la tabăra internațională de creație organizată la Veneția în timpul Carnavalului din 2025. Tema expoziției – Timpul lui Casanova – reflectă o abordare contemporană, interdisciplinară și a patrimoniului cultural venețian, reinterpretat vizual de tinerii artiști prin prisma temei ediției din acest an a carnavalului. Vizitatorii vor putea admira o selecție diversă de lucrări de grafică, pictură, fotografie, machete de scenografie și scurtmetraje inspirate de Commedia dell’Arte. Momentul central al expoziției va fi marcat de ceremonia de decernare a premiilor IterArtLand, ce va avea loc marți, 24 iunie 2025, la ora 19:00, în prezența partenerilor instituționali, a invitaților speciali și a publicului larg. Accesul este liber, între orele 10:00 – 18:00 (cu excepția sărbătorilor legale).
Expoziție-experiment în Rotonda TNB: Apollo & Daphne
17 Mai 2025Începând cu data de 17 mai 2025, în sala Rotonda de la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” se inaugurează o nouă expoziție: Apollo & Daphne este un experiment artistic neconvențional al departamentului Modă din cadrul Universității Naționale de Arte din București, anii l licență și l masterat, sub coordonarea prof. univ. dr. Unda Popp și asist. univ. dr. Andreea Roxana Stoian. Pornind de la statuia Apollo și Daphne a lui Bernini, capodoperă a barocului, studenții au fost invitați să trateze cu maximă creativitate și subiectivitate problema metamorfozei. Lucrând în maniere diferite, cei de la licență au realizat ținutele folosind materiale reciclabile: hârtie, carton, resturi de textile și elemente organice provenite de la plante, iar masteranzii și-au transpus ideile într-o viziune mai apropiată de accepțiunea generală privitoare la veșminte. În data de 27 mai 2025, ora 18.00, vă invităm în Rotonda Sălii Mici a TNB, să întâlniți tinerii creatori, să vizionați scurt metrajul „Apollo & Daphne‟ și să fiți martorii unei inedite prezentări de costume manjabile (!) În deschidere vor lua cuvântul Prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter și drd. Marian Pălie. Expoziția, care va fi deschisă până în data de 6 iunie 2025, este unul din evenimentele satelit ale Romanian Design Week Go! Intrarea liberă, ore de vizitare zilnic între orele 14.00 – 18.00, cu excepția sărbătorilor legale.
Expoziție Urme, Texturi, Umbre
07 Mai 2025Din 7 mai 2025, va putea fi vizitată, în Foaierul MEDIA al TNB (aripa dinspre Grand Hotel), o inedită expoziție de fotografie, cu titlul Urme, Texturi, Umbre. Autorul fotografiilor este cineastul Alexandru Stănescu, doctorand al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, regizor și editor la TVR. Vernisajul are loc miercuri, 7 mai 2025, de la ora 19.00. Prezintă criticul de artă Mădălina Mirea, curatorul expoziției. Evenimentul va fi însoțit de un micro-recital de pian susținut de tânărul pianist Iosif Mirea, dar și de un moment poetic al cărui autor și interpret este Radu Dumitrache. Expoziția oferă crâmpeie de cotidian, surprinse într-o stare melancolică și meditativă, pe care trecătorul le ignoră, în graba către următoarea sarcină a zilei. O privire obsedată de trecut este cea a fotografului veșnic pregătit, cu obiectivul unui simplu telefon mobil, smartphone sau aparat foto digital, întins spre detalii irecuperabile, întâlniri întâmplătoare și coincidențe al căror sens nu poate fi stabilit, în marele scenariu cosmic. O nostalgie decadentă, romantică și poetică se amestecă în aceste imagini cu undele unei critici sociale nu foarte timide, emise de un martor al interminabilei epoci de tranziție care, în România, s-a prelungit peste trei decenii. Stănescu aproape că evită personajele umane, concentrându-se pe contextul urban, pe scenografia unei străzi, sau a unui interior părăsit de locuință, fiecare din ele purtând urmele unei vieți scurse și trecute, asemenea frunzelor și florilor anotimpurilor. Nimic nu dispare, totul lasă urme vizibile,într-un cadru pe cât de palpabil pe atât de fulgurant și neverosimil, o realitate ireală prin viteza cu care se transformă în praf și fum. „Prezentul nu trebuie definit ca ceea ce este, ci de ceea ce se face” - spunea filosoful Henri Bergson. „Nimic nu este mai puţin decât momentul prezent, dacă prin asta înţelegem limita indivizibilă care separă trecutul de viitor. Practic, nu percepem decât trecutul, prezentul pur fiind progresul insesizabil al trecutului, muşcând din viitor”. Această percepție imposibilă a unui timp care pictează pereți părăsiți, chipuri pasagere, vise și dorințe adesea deșarte, este căutată de ochiul avid de detalii relevante al lui Alexandru Stănescu. Parteneri: Centrul de Excelență în Studiul ImaginiiParteneri media: TVR Cultural Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii mai 2025. Intrarea este liberă.Program de vizitare: zilnic (cu excepția sărbătorilor legale), între orele 11.00 - 18.00.