Știri
Focus Artele Spectacolului
Focus Artele Spectacolului este un proiect colectiv, derulat de către Institutul Francez și ONDA (Oficiul Francez pentru mobilitatea / circulația artelor spectacolului) menit să ia pulsul creației franceze, prin intermediul unui parcurs desfășurat în variate spații de joc de pe întreg teritoriul Parisului în cadrul căruia sunt prezentate, spre vizionare, producții din diversele domenii ale artelor scenei.
Această manifestare pluridisciplinară le permite oaspeților invitați să descopere o creație vie, surprinzătoare, ancorată în lumea contemporană și în problematica actuală.
Ediția din acest an a manifestării Focus Artele Spectacolului, desfășurată între 1-11 octombrie la Paris, a reunit 50 de artiști care au prezentat 20 de producții diverse în 15 locații de pe întreg teritoriul Parisului, de la celebrul Centru Pompidou, Filarmonica din Paris sau Theatre de la Ville din Piața Chatelet, până la Village du Cirque sau La Vilette.
Ion Caramitru, managerul TNB a participat, în calitate de invitat al Institutului Francez și al ONDA la ediția din acest an a manifestării, alături de alte 134 de personalități din lumea internațională a spectacolului, directori de teatre şi de festivaluri din întreaga lume.