Descarcă

Spectacol nerecomandat minorilor sub 16 ani

Cea de-a patra ediție a Atelierului de dramaturgie coordonat de actorul și scriitorul Mimi Brănescu se va încheia cu o serie de spectacole-lectură prezentate între 2 și 6 iunie 2026 la Sala Media a Teatrului Național București. Conceput de Mimi Brănescu cu sprijinul TNB, proiectul reflectă, cu fiecare ediție, implicarea constantă a Naționalului bucureștean în susținerea noii generații de dramaturgi și în sprijinirea debutului artistic pe o scenă profesionistă de teatru.

Am început să scriu nu pentru că am crezut vreodată că am ceva important de spus, ci pentru că am observat că unele lucruri, dacă nu le pui undeva, încep să te locuiască prea tare. „În rolul principal, Nora” s-a născut din observațiile astea mici despre relații, industrie, intimitate și felul în care oamenii ajung să joace roluri inclusiv în viața lor personală.

Suntem probabil cea mai lucidă generație de până acum. Avem acces la informație, la terapie, la limbaj si totuși continuăm să iubim oamenii nepotriviți, să repetăm aceleași tipare și să ne construim viețile în jurul unor povești pe care știm deja că nu le putem susține până la capăt. Nora este, într-un fel, un om contemporan prins între tot ceea ce înțelege și tot ceea ce nu reușește încă să schimbe.

Am absolvit UNATC-ul în 2018 si mi-am petrecut ultimii zece ani în teatrul independent. Am crescut odată cu o comunitate, cu o companie și cu mii de spectatori întâlniți după spectacole. Cred că și de acolo vine interesul meu pentru poveștile intime și pentru personajele care nu au răspunsuri spectaculoase. Mă interesează oamenii mai mult decât ideile și întrebările mai mult decât concluziile. Chiar acum termin masterul de actorie film și workshopul de dramaturgie coordonat de Mimi Brănescu. Semăn cu Nora mai mult decât aș vrea să accept, ne căutăm împreună identitatea.

„În rolul principal, Nora” nu e despre feminism sau despre victime și agresori în sensul simplu în care ne place astazi să împărțim lumea. Personajele din această poveste sunt suficient de lucide încât să își vadă propriile mecanisme și suficient de umane încât să rămână, uneori, captive în ele. Cred că tocmai această distanță fragilă dintre ceea ce înțelegem și ceea ce reușim să transformăm mă fascinează cel mai mult atunci când scriu despre oameni. E despre cât de greu devine să rămâi întreagă într-o industrie, într-un oraș, într-un timp în care toată lumea încearcă permanent să se înțeleagă pe sine si despre felul în care, uneori, chiar și când vezi adevărul foarte clar, continui să negociezi cu el.