Știri
Început de stagiune la TNB
Stagiunea 2012 - 2013 s-a deschis! Agenţia de bilete şi-a redeschis porţile astăzi, 21 septembrie. Programul de spectacole a fost actualizat în cadrul secţiunii Ce se joacă.
Vă aşteptăm cu spectacole noi şi cu numeroase surprize plăcute: vor fi inaugurate curând noua Sală Mică, cu sala aferentă de expoziţii şi Sala Media, în proximitatea căreia va funcţiona un alt spaţiu expoziţional, Galeria TNB. Noile săli, cu dotări ultramoderne, au o funcţionalitate multiplă şi o geometrie variabilă, ceea ce va permite montarea celor mai diverse spectacole. Împreună cu Sala Mare, aceste săli vor asigura derularea, pe parcursul acestei stagiuni, a unui repertoriu bogat, alcătuit din peste 30 de titluri. Spectacolele din repertoriul fostelor săli Amfiteatru şi Atelier (dezafectate în prezent) se vor regăsi pe noile scene. În primăvara 2013 se estimează darea în folosinţă a unei a treia săli, cu denumirea provizorie Sala Pictură (ea se construieşte pe amplasamentul fostului atelier de pictură al TNB).