Știri
La final de mai la TNB, Dumnezeu se îmbracă de la second hand
Miercuri 29 mai 2019, de la ora 19.30, într-un decor aproape cinematografic, sunteţi aşteptaţi la Sala Studio să vedeţi o piesă românească ce s-a bucurat de un succes deosebit încă de la premieră: Dumnezeu se îmbracă de la second hand de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru.
O comedie "de-a râsu-plânsu", în pur stil românesc. O surprinzătoare poveste de familie, traversând deceniile în acordurile unui pian de marcă... şi ale valsului lui Chopin. Din nou o poveste cu infractori, din care însă aflăm cât de uşor se pot schimba rolurile, astfel încât hoţul să se descopere a fi cel păgubit...
O scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat de actorii Lari Giorgescu, Dorin Andone, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Armand Calotă, Fulvia Folosea, Eduard Adam, Ioan Andrei Ionescu şi Diana Dumbravă – care se alătură colegilor ei pentru a-i da viaţă... Scorpiei, personajul despre care se vorbeşte tot spectacolul dar care apare numai la final.
Vă aşteptăm la teatru pentru detalii. Vă vor interesa!