Știri
Mesaj de Ziua Mondială a Teatrului
Spectacolele
TNB din seara de 27 martie 2014, dată la care se serbează Ziua Mondială a
Teatrului vor fi prefațate de lectura Mesajelor transmise cu acest prilej de către
dramaturgul sud-african Brett Bailey (mesajul internațional) și de către
actorul Ion Caramitru, președintele UNITER (mesajul național).
La Sala Studio, în deschiderea spectacolului Scrisoarea, mesajele vor fi citite de către actrița Monica Davidescu, iar la Sala Pictura, în deschiderea spectacolului Două Loturi, de către actrița Ilinca Goia.
"Ziua Mondială a
Teatrului nu este numai o sărbătoare și un moment de referință, este o
încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiție universală de
valori, care este locul acestei preocupări artistice în viața publică.
Teatrul nu naște revoluții, nu declanșează războaie, nu
condamnă răufăcători. Personajele lui sunt creaturi ale imaginației care
participă la viața publică prin contrast. Dacă Hamlet e romantic îi poți ucide
tatăl și nu a trecut mult, doar câteva secole de când, pe un câmp de luptă,
tiranul urla după un cal și punea la bătaie un regat.
Mă uit cu disperare la știrile
fierbinți ale zilei și încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit
salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzații care mă
încearcă privind televizorul, selectez doar spaima care mi-o induce scrâșnetul
inconfundabil al șenilelor în mers și încerc să înțeleg despre ce e vorba când
văd, față-n față, tancuri și copii.
Asist parcă la o piesă scrisă de destin în care Wagner, Șostakovici, Mozart și
Rahmaninov își dau mâna ca să acompanieze balalaica și bazooka într-o hărmălaie
care face deliciul unor dirijori iresponsabili.
În această eră a dezvoltării fără precedent a științei,
spațiul virtual este o nouă scenă care confiscă energiile unor posibili eroi
adevărați. Oamenii sunt ascultați, controlați, manipulați, înspăimântați de
ziua de mâine, de sărăcie și război.
Să-i chemi la teatru ca să uite pare absurd și inuman, ce le poate oferi o seară agreabilă sau o comedie, ca alternativă !?
Și totuși, de ce sunt sălile de
teatru pline? De ce când e vorba de Romeo și Julieta lumea uită de dureri? De
ce când Hamlet se luptă cu minciuna, crima și destinul publicul parcă-i arată
drumul?
Nu cumva pentru că în teatru ești actor și spectator în același timp?
Nu cumva pentru că în lumea lui întâlnești alături gânduri mari, iluzii,
spaime, bucurii...Ca-n viață?
Și în fond ce-i viața?
„Lumea-ntreagă e o scenă iar oamenii sunt doar actori" spune Shakespeare deschizând ușa căutărilor de sine chiar dacă peste gard războiul celor două roze începuse.
Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce
umanitatea le-a lăsat ca moștenire pentru a înțelege, mai devreme, realitatea".
Ion Caramitru