Cel mai puternic moment din tot spectacolul este cel în care Ion îşi pregăteşte singur "plecarea". El se întinde pur şi simplu pe jos şi se acoperă lent cu mâinile lui cu pământ, de la picioare până la cap, turnându-şi ţărână până şi peste ochi şi peste gură, făcându-şi singur mormântul. Coborârea nebunului în moarte este însoţită de o litanie sfâşietoare, cântată de Luiza Zan (excepţională în rolul de "comentator" al întregii drame, o tulburătoare "rămăşiţă" a corului antic) în care bucăţi din monologul nebunului sunt amestecate cu fragmente liturgice, din cărţile de rugăciuni. Ion este jucat atât de intens şi de pur de Marius Manole, că fie şi doar văzând această scenă spectatorul are catharsisul asigurat. Nebunul moare mântuit, dar din nefericire, nu aici se termină spectacolul pentru că celelalte personaje mai au încă păcate de plătit. Nimeni nu scapă de "nota de plată".

Gabi Lupu, România Liberă - Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce  

Pentru regizorul Radu Afrim, semnatarul spectacolului robust şi inovator, impecabil articulat, milimetric proiectat, admirabil condus, de o organicitate ce izbuteşte integrarea perfectă a tuturor elementelor concurente, spectacol cu care se încheie anul Caragiale la Teatrul Naţional din Bucureşti, originile ţărăneşti ale personajelor au importanţa lor. Nu fiindcă regizorul şi-ar fi dorit să îşi plaseze montarea într-o matrice folclorică. Ba dimpotrivă. Scoţând-o energic din ea, eliminând orice urmă de tentativă folclorizantă, translatând cu o brutalitate curajos asumată toată povestea în secolul al XXI lea, Radu Afrim face loc miticului şi teluricului. (...) jocul nervos, strâns şi de o naturaleţe fără greş a Crinei Semciuc îi conferă o personalitate aparte (Ancăi), nemaintâlnită în alte montări. Eroina jucată de tânăra actriţă, atât de serios, de cu har, e privită într-un chip original, meritul Crinei Semciuc şi al regizorului constând în supleţea asocierilor dintre datele ştiute şi cele relevate de noua lectură. (...) închei cu îndemnul adresat spectatorilor Năpastei: Lăsaţi ceea ce vedeţi pe scenă să trăiască şi cu certitudine veţi fi fericiţi!

Mircea Morariu, Adevarul - blogger, Când scena trăieşte cu adevărat  

Afrim (...) Nu ştiu dacă a vrut să uimească lumea teatrului; cred că a creat aşa cum crea şi mai înainte: cu drag şi pricepere pentru "meşteşug" şi a ieşit o montare excepţională. Părerea mea!

Talentul, pregătirea, maturitatea artistică conduc spre desăvârşire. Pretind că-i adevărat: Afrim e un regizor cu pretenţii de erudiţie şi de competenţă deosebită. (...)
 
Nu, Caragiale nu e schimbat. Textul lui Caragiale e în montarea lui Afrim. (...)
Recomand oricui spectacolul. Lecturând astfel piesa "Năpasta", Radu Afrim dă strălucire acestui "zăcământ", un text montat prima dată la 3 februarie 1890, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Maria Sârbu, Jurnalul Național - Ce "Năpastă" la TNB!   

Pentru Marele Public surpriza principală rămâne îmbinarea armonioasă a acţiunii cu muzica mereu prezentă şi spectaculosul vizualizării fiecărei scene teatrale. Decorul, dominat de culoarea albă, creat de tânăra scenografă Vanda Maria Sturdza, serveşte admirabil intenţia imaginii de suprarealism a reprezentaţiei. (...)"Năpasta" în propunerea lui Radu Afrim devine ... o tragedie antică adaptată zilelor noastre (...) 

"Năpasta" lui Radu Afrim este un spectacol eveniment al vieţii teatrale , răscolitor, impecabil conceput, lipsit de artificii teatrale inutile, profund în transmiterea novatoare, actuală a mesajului piesei, cu real efect emoţional.  

Ileana Lucaciu, Spectator - Un spectacol impresionant, provocator  

Modernitatea deconcertantă a imaginii acestei Năpaste e dublată de actualitatea ideilor, despre dragoste versus patimă, de­spre sexualitate şi platonic, despre jus­tiţie şi ispăşire, în fine, despre eros şi tha­natos, care consider a fi marea su­pra­te­mă, universalistă a spectacolului. Acto­rii performează. 

(...)După Avalanşa, Radu Afrim ne dovedeşte că se simte bine la Naţional, unde ideile noi trăiesc confortabil, cum se vede, ală­turi de celelalte proiecte, variate, com­ple­xe pe care le pune la dispoziţie publi­cu­lui, divers şi el, o instituţie de o aseme­nea anvergură.

Doina Papp, Revista 22 - Bucureștiul Cultural, nr. 121 - Peisaj teatral bucureştean  

Un spectacol elegant şi primitiv în egală măsură, cu elemente brute, terestre, împlîntate într-o ţesătură fină. Un amestec de texturi de mare clasă, ca la designerii de lux. (...)
Din această textură complicată rezultă un spectacol tragic de o coerenţă uimitoare, perfect argumentat şi articulat, fără nici o notă falsă. (...)Cu Năpasta, Radu Afrim a oferit, la finalul lui 2012, spectacolul anului.

Oana Stoica, Dilema Veche, nr. 464 - Purgatoriu by Anca 

La final am aplaudat nu doar un spectacol puternic şi o viziune originală, ci, mai ales, măsura precisă şi coerenţa unui parcurs elegant.  (...) fără a fi cocoşat de niciun sentiment de micime în faţa genialităţii, Radu Afrim a stat faţă în faţă cu textul; l-a epurat de stereotipuri şi i-a oferit forţa de a fi mai mult decât o vendetă. (...) Ritmul este atent construit, scenele simbol alternează cu cele crud-realiste, iar poezia ţărânei este exploatată perfect. Moartea lui Ion rămâne cel mai frumos moment (...) Şi în această montare, Ion e cel care îţi rămâne în minte. E ludic şi bun şi nebun şi copil, şi inocent şi pur şi deloc patetic.

Alina Epîngeac, Yorick - Aşa Năpastă să tot vezi!  

Radu Afrim a încheiat "Anul Caragiale" al TNB-ului cu cel mai underground spectacol de teatru ce poate fi văzut în Bucureştiul acestor zile. Năpasta afrimiană mută drama caragialiană din satul muntenesc de final de secol XIX în clubul bucureştean de început de secol XXI. Şi face asta nu diminuând intensitatea trăirilor, sentimentelor, conflictelor ce dădeau profunzime şi aer de tragedie antică textului originar, ci, dimpotrivă, accentuând până la hiperbolă dimensiunea tragică a fiecărui personaj, dar şi a ambianţei în care acestea trăiesc, iubesc, urăsc şi mor.

Mihai Brezeanu,  Liternet - Lui ZaZan - Năpasta  

Nebunul Ion (un extraordinar Marius Manole) e singurul dincolo de acest joc al seducţiei care ucide - el e imaginea primară, telurică a purităţii iniţiale, condamnate să poarte vina uciderii lui Dumitru de către Dragomir. Drumul către nebunie al Ancăi trece prin liniştea interioară a nebunului, iremediabil tulburată de păcatul ei.

Aşa cum o joacă Simona Popescu, Anca e cel mai puternic, cel mai autentic personaj feminin din spectacologia de pînă acum a lui Radu Afrim. (...)   În nici un spectacol de pînă acum n-a vorbit Radu Afrim atît de puternic despre moartea care dospeşte în fiece corp viu. Despre nedespărţitul binom Eros-Thanatos.

Iulia Popovici,  Observator Cultural -  Năpasta şi blestemul erotismului  

Afrim a făcut-o din nou - adică a revenit la acel épater les bourgeois prin care s-a făcut cunoscut şi a venit, pe scena Sălii Media a TNB-ului, cu o montare care să zguduie toate aşteptările legate de Caragiale. Anul Caragiale - un an prolific şi cu multe producţii caragialiene inedite, majoritatea aduse în contemporaneitate - s-a încheiat în forţă, cu montarea lui Afrim, după piesa Năpasta.

(...) Recitirea lui Afrim a arătat că încă se mai poate scoate din Caragiale ceva neaşteptat şi chiar şocant (...) Iar TNB-ul, prin găzduirea lui Afrim cu un astfel de spectacol, arată că este deschis la noile tendinţe din teatrul românesc. 

Silvia Dumitrache,  Observator Cultural - Năpasta 2.0