Știri
Ofelia Popii, actriță TNB
Bun venit în echipa Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Ofelia Popii și felicitări pentru Ordinul „Meritul Cultural, primit din partea Președinției României!
Ne bucurăm să anunțăm că actrița Ofelia Popii face parte din distribuția spectacolului „Mary Stuart”, în regia lui Andrei Șerban, care va avea premiera oficială pe 12 și 13 decembrie 2024!
De asemenea, a început de curând repetițiile pentru spectacolul „Proorocul Ilie”, de Tadeusz Slobodzianek, în regia lui Botond Nagy. Premiera este estimată pentru luna februarie 2025.
Considerată drept una dintre cele mai importante actrițe ale ultimului deceniu, Ofelia Popii are în palmares numeroase premii UNITER, UCIN și GOPO, care confirmă o carieră de excepție, începută chiar după absolvirea Facultății de Teatru a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2001. A colaborat cu teatre din Luxemburg și Stuttgart, iar cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, acolo unde a cucerit definitiv publicul cu rolul Mefisto din Faust-ul lui Silviu Purcărete. A colaborat cu mai mulți regizori consacrați, printre care Tompa Gabor, Yuri Kordonski, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu sau Dragoș Galgoțiu. A regizat spectacole de teatru și a jucat în filme de lungmetraj, printre care „Undeva la Palilula”, „Q.E.D”, „Moon Hotel Kabul” sau „Om câine”.
„În semn de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea puse în slujba artei și a publicului, pentru contribuția importantă adusă la afirmarea pe plan intern și internațional a valorilor teatrului și cinematografiei românești”, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta spectacolului”.
Felicitări, Ofelia, și mult succes!