Știri
Poveștile Primăverii la TNC!
Duminică, 9 martie 2014, la Teatrul Național pentru Copii (în Sala Media a TNB, de la ora 11.00) încep Poveștile de Primăvară.
Magicianul, Buna Poveștilor și colaboratorii lor vă așteaptă să vă apropie de lumea poveștilor florale, de primăvară și de Sărbătorile Pascale. Până la Duminica Floriilor mai sunt 5 săptămâni și 5 spectacole ne mai despart până la o nouă aniversare. În Sfânta Duminică, și la Teatrul Național pentru Copii va fi sărbătoare, se vor împlini 13 ani de la primul spectacol.
Numele Floriilor este legat de sărbătoarea romană Floralia ce se organiza primăvara, în cinstea zeiței Flora, zeiță a florilor și a primăverii, care le-ar fi dăruit oamenilor, spune legenda, semințele tuturor florilor. Dar, Sărbatoarea Florilor exista și în epoca precreștină. Legătura de suflet dintre om și natură este exprimată și în poveștile mitologice românești despre flori și are o valoare sacrală.
La Teatrul Național pentru Copii, unde fiecare spectacol este o premieră, iar micuții spectatori sunt invitați să li se alăture actorilor și să ia parte la poveste, întruchipându-i pe eroii basmelor, primăvara aceasta vine cu un program special. Dacă până acum, în poveștile stagiunii, eroi au fost mai ales băieții, poveștile de primăvară răstoarnă distribuția astfel încât, rolurile centrale vor reveni mai ales fetelor.
Programul Primăverii va începe cu Povestea Florilor și se va încheia cu Poveștile Sărbătorilor Pascale. În fiecare duminică, de la ora 11.00, în Sala Media a TNB, Brândușa, Violeta, Ghiocelul și celelalte flori își vor spune povestea.
Aceste spectacole fac parte din programul educativ inițiat, în anul 2001, de Fundația Abracadabra, condusă de actorul Marian Râlea, împreună cu Teatrul Național din București. Copilul, dar și părintele, vor învăța povestea și vor respecta natura. De asemenea, stimularea imaginației celor mici constituie un obiectiv important al Evenimentului, ca de altfel, al întregului program.
Vă așteptăm cu căldură la teatru !
Amintim că, intrarea la Sala Media se face dinspre strada Batiștei, pe esplanada nou construită ce leagă Sala Studio de Sala Mare. Alături, la Sala Studio, este noua Agenție de bilete a TNB. Biletele au prețul unic de 20 de lei. (Atenție, biletele nu se mai pot achiziționa după ora de începere a spectacolului !). Durata spectacolului: aproximativ o oră și jumătate.