Știri

Directorul General al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Ion Caramitru, a tăiat luni, 10 noiembrie 2014, împreună cu premierul Victor Ponta (totodată ministru interimar al Culturii), panglica de inaugurare a clădirii TNB, la eveniment fiind prezenţi, printre alții, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu şi fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, în mandatul cărora a fost contractat împrumutul pentru renovarea instituţiei, precum şi fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor.

Evenimentul - organizat sub auspiciile Cabinetului Primului Ministru și al Ministerului Culturii - a fost intens mediatizat de întreaga presă scrisă și audiovizuală, care a transmis reportaje detaliate de la fața locului.

Reamintim că Teatrul Național I.L. Caragiale din București a fost supus unor ample lucrări de reabilitare şi restaurare (demarate în 2011), lucrări care se apropie de finalizare: recepția lucrărilor este preconizată pentru data de 30 noiembrie 2014, dată după care constructorul mai are la dispoziţie trei luni pentru ultimele finisaje. Scena Sălii Mari va deveni funcțională după ce toate mecanismele tehnice vor fi supuse, la rândul lor, unor probe riguroase.

Reproducem integral declarația lui Ion Caramitru din ziua de 10 noiembrie 2014:

[...Clădirea este...] făcută pe vremea lui Gheorghiu-Dej, inaugurată în 1973. Pe locaţia ȋn care ne aflăm, ȋnainte de a se construi teatrul, se afla Circul Krately, pentru cine nu ştie. Construcţia a ȋnceput solidar cu parcajul subteran şi cu Intercontinentalul. Toate utilităţile erau ȋn comun, lucru care ne-a ȋncurcat pentru reconstrucţie, dar care s-a rezolvat. După care, după cum probabil ştiţi, a fost un cutremur ȋn 1977, la care clădirea, ȋn formula pe care o vedeţi, a rezistat impecabil, iar ȋn 1978 un mare incendiu a distrus Sala Mare.

Odată cu reconstrucţia Sălii Mari, clădirea a fost modificată din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu. Sala Mare a fost lărgită - Ceauşescu a dorit să aibă 1500 de locuri, nu s-au reuşit decât aproape 1200, iar ȋn compensaţie s-a construit o sală dedesubt, de 300 de locuri, Sala Amfiteatru, care a dispărut, lipsită de utilităţile specifice ale unei scene. Ȋn plus, a fost făcută acea lojă prezidenţială de tristă amintire și sala a trebuit lărgită şi ȋnălţată. În acest scop s-au scos din laterale sistemele de rezistenţă antiseismică, mai precis patru diafragme de 80 de centimetri lăţime, care s-au ȋnlocuit cu stâlpişori, astfel că sala a pierdut şi acustica, şi inteligibilitatea, și, de fapt, şi vizibilitatea. (Ceea ce a veți vedea în prezent reprezintă revenirea sută la sută la formula iniţială a Sălii Mari). În plus s-a adăugat şi faţada, (cea pe care n-o mai vedeţi în prezent, a fost demolată prima), cu o greutate de 1400 de tone, sprijinindu-se ȋn proporţie de aproape 70% pe parcajul subteran de la Intercontinental, deci pe gol. Investiţia ȋn acest obiectiv a plecat, așadar, în primul rând de la necesitatea consolidării antiseismice. Cele două expertize importante care s-au făcut, una ȋnainte de a veni eu şi una după 2005, o contraexpertiză, au arătat clar că, la un cutremur de 6.5 grade, ȋntregul edificiu s-ar fi prăbuşit şi s-ar fi ȋngropat ȋn parcaj. La ora aceasta, sunteţi ȋn maximă siguranţă, reconstrucţia ducând la o rezistenţă pentru un cutremur de 8 grade Richter, ceea ce nu s-a ȋntâmplat niciodată şi sperăm că nici nu se va ȋntâmpla.

Pentru mine, ȋn afară de această reconstrucţie, este semnificativ faptul că prima demolare a unui edificiu comunist s-a produs aici. Faţada de tip coreean pe care Ceauşescu a adus-o, a ordonat-o, a dispărut, iar frumuseţea acestei clădiri a revenit la forma pe care o vedeţi, datorită domnului architect Prof. Dr. Arh. Romeo Belea, care este artizanul şi posesorul dreptului de autor pentru această lucrare. Totul s-a reconstruit, interiorul a căpătat alte funcţiuni, sunt 4 săli noi. Teatrul va avea ȋn total 7 săli, dintre care una pe acoperiş, pentru vară şi una care, de câteva luni ȋncoace, este la dispoziţia exclusivă a experimentului tânăr ȋn teatrul românesc. Mai precis, Sala Mică este la dispoziţia tinerilor care n-au angajamente ȋn teatru şi care prezintă proiecte – am avut deja patru premiere în cadrul programului intitulat 9G:Teatrul Național pentru Noua Generație de artiști.

Mulțumesc celor care au contribuit cu voinţa lor politică şi cu fondurile necesare. Aceste importante restaurări şi recuperări de instituţii publice găzduite de monumente istorice, sau de importanţă naţională, cum este Biblioteca Naţională sau Teatrul Naţional, s-au produs la iniţiativa guvernului Tăriceanu şi la ideea ministrului de Finanţe de atunci, Sebastian Vlădescu, care au produs un ȋmprumut, ȋn condiţii extrem de favorabile, de un sfert de miliard de euro, cu dedicaţie exclusivă pentru cultură. Pentru cine nu ştie, aceşti bani au fost destinați pentru Biblioteca Naţională, Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional din Iaşi, Palatul Culturii din Iaşi şi altor obiective culturale. Evident, rigorile unui ȋmprumut de acest tip obligă guvernul să participle, la paritate, cu fonduri din bugetul ţării. Acest proiect a trecut prin cinci guverne succesive, la fiecare guvern s-a găsit ȋnţelegere şi iată-ne ȋn cel mai frumos moment al existenţei Teatrului Naţional, al colegilor mei, al meu şi al admiratorilor teatrului, acela de a putea intra fericiţi ȋn această clădire.

Ţin să ȋi mulţumesc domnului prim-ministru Ponta pentru atenţia deosebită pe care a acordat-o acestui şantier. Este a patra vizită pe care o face ȋn şantier, a văzut toate etapele succesive, a fost câştigat la frumuseţea acestei idei şi ne-a ajutat şi ne va ajuta ȋn continuare. Mulţumesc tutoror celor care au contribuit, guvernelor succesive care au participat la aceste lucrări, chiar şi celor din Ministerul de Finanţe, care aveau o rezistenţă de granit la investiţii, până şi ei au fost convinşi şi, iată-ne, ȋn sfârşit, ajunși la acest moment aniversar !

Vă mulţumim şi dumneavoastră că sunteţi alături şi, prin dumneavoastră, publicului, cetăţenilor României, care vor vedea, în curând, ceea ce astăzi aţi văzut şi dumneavoastră.

Foto: Vlad Eftenie