Știri
"Scara pisicii" atinge treapta cu numărul 50!
Semnată de Katalin Thuróczy, cunoscută autoare dramatică din Ungaria, piesa ne aduce în fața unei confruntări nuanțate, pătimașe și violente între două femei care-și dispută același bărbat. Un text plin de suspans despre un joc riscant „de-a șoarecele și pisica". Un spectacol în care femeile se vor regăsi, măcar parțial, în cele două eroine, în timp ce bărbații vor refuza categoric să se recunoască în personajul masculin absent.
Distribuției inițiale, cu Liliana Hodorogea în rolul soției și Florentina Å¢ilea, în cel al iubitei, i s-a adăugat pe parcurs, printr-o înlocuire temporară a celei din urmă, Irina Cojar. Vă invităm să vedeți ambele variante de distribuție și să descoperiți cum evoluează trei actrițe de succes ale Naționalului din București pe scara acestei partituri dramatice.
Spectacolul cu numărul „50" se joacă sâmbătă, 28 ianuarie, la Sala 99, de la ora 19.30.