Știri
TNB inițiază proiectul „Sărbătorile culturilorâ€
În perspectiva lucrărilor de refuncționalizare ale Teatrului Național „I.L.Caragiale" care vor transforma actuala instituție într-un complex cultural unic în felul lui, va avea loc și o redimensionare a activităților teatrului. Se urmărește, încă de pe acum, o diversificare continuă a proiectelor care se vor desfășura în spațiile teatrului, în paralel cu activitatea teatrală specifică, urmând ca această diversitate culturală să devină o permanență și o "marcă" a instituției.
În acest context, directorul general al TNB, Ion Caramitru a adresat directorilor institutelor culturale străine acreditate la București invitația de a participa la o întâlnire în care să le facă cunoscută o incitantă propunere de parteneriat pe termen lung: realizarea, în comun cu Teatrul Național, a unor evenimente complexe, sub forma unor „sărbători" ale diferitelor culturi pe care le reprezintă respectivele institute culturale naționale. Susținute de artiști reprezentativi din domeniul muzicii, dansului, teatrului, literaturii, artelor vizuale, evenimentele ar putea avea loc periodic, pe parcursul unei stagiuni teatrale (din septembrie până în iunie), cu ocazia unor aniversări sau comemorări culturale, precum și în funcție de posibilitatea invitării în România a unor artiști din țara pe care o reprezintă institutele culturale partenere.
Au răspuns acestei invitații 10 institute culturale, ai căror directori sau coordonatori de programe culturale au participat la un fructuos schimb de informații cu Ion Caramitru, directorul general al TNB, Ilinca Tomoroveanu, director adjunct artistic și Adriana Popescu, coordonator Strategii culturale, Comunicare și PR.
Printre cei prezenți la recenta întâlnire „de lucru" de la TNB s-au aflat doamnele Beate Köhler, directoarea Institutului Goethe, Fabienne Reuter, directoarea delegației Valonia-Bruxelles, doamna Karin Cervenka, directoarea Forumului Cultural Austriac, domnii Juan Carlos Vidal Garcia, directorul Institutului Cervantes, Zoltan E. Bretter, directorul Institutului Cultural Maghiar, Jaroslaw Godun, directorul Institutului Polonez, Vit Prudil, directorul adjunct al Centrului Cultural Ceh, Claudiu Sfirschi-Lepădat, directorul Fundației Culturale a Greciei, precum și responsabili cu programele culturale din partea Consiliului Britanic, a Institutului Goethe și a Centrului Cultural American. Institutul Italian de Cultură și Institutul Cultural Francez s-au arătat, de asemenea, interesate de propunere, chiar dacă, din motive obiective, nu au avut o prezență concretă la întâlnirea de mai sus.
Propunerea Teatrului Național a fost primită cu deosebit interes de cei prezenți, urmând ca odată cu reluarea, la 1 septembrie, a noii stagiuni 2010-2011 să fie formulate și primele propuneri concrete de proiecte comune.