Știri
TNB organizează un atelier de scriere dramatică
Teatrul Național ”I.L. Caragiale” organizează, în perioada 4 noiembrie 2024 - 28 aprilie 2025, un Atelier de scriere dramatică coordonat de Mimi Brănescu.
Atelierul este deschis tuturor celor interesati. Înscrierile se vor face la adresa de e-mail andrei.marinescu@tnb.ro până în data de 20 octombrie 2024.
Solicitarea de înscriere trebuie să conțină:
- un CV succint
- datele de contact
- un text creație proprie, de maximum 3 pagini, cu o scenă pentru 2-3 personaje sau un monolog
Desfășurarea Atelierului va presupune câte o întâlnire săptămânală. Vor fi selectati maximum 10 participanti, care vor fi anuntati ulterior pe e-mail.
Participarea la Atelier este gratuită.