Noutăți CIS
Ziua în care nu se cumpără nimic-9G
Un nou spectacol al tinerilor din Programul 9G la TNB a intrat în repertoriul teatrului. Asociaţia ProDrama și Teatrul Național “I.L.Caragiale” au organizat miercuri, 5 noiembrie 2014, ora 20:00, premiera spectacolului Ziua în care nu se cumpără nimic de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, la Sala Mică a Naționalului.
Ziua în care nu se cumpără nimic este un spectacol proaspăt, care ia pulsul generaţiei tinere, într-un mod curajos şi asumat. Încărcat de mesaje esenţiale desprinse din scena socială, politică și economică actuală, Ziua în care nu se cumpără nimic vorbește despre schimbarea care începe de la individ, făcând apel la umor (fără a aluneca în sarcasm), la activism (fără a împinge spre extremism) și la soluții artistice contemporane, efervescente, de sunet, decor și design.
Petra (Ilinca Hărnuț) și Andrei (Rolando Matsangos) vor să atragă atenţia asupra consumerismului şi a exploatării muncitorilor din lumea a treia. Kati (Cristina Găvruș) și Irina (Olivia Alexandra Niță) vor să devină vedete cântând la un eveniment de salvare a planetei. Toma (Andrei Morariu) și Petru (Emil Măndănac) vor să protesteze pentru a îmbunătăți condițiile din azilul de bătrâni în care lucrează. Ana (Simona Cuciurianu) vrea să fie mai mult decât o simplă vânzătoare într-un magazin de haine. Drumurile lor îi duc la mall. Această vizită le va schimba viețile.
Kim Atle Hansen este dramaturg, actor și activist norvegian, autor al mai multor piese de teatru tratând probleme ale societăţii actuale. Este angajat al Norske Theater, Oslo, Ziua în care nu se cumpără nimic fiind piesa lui cea mai cunoscută, montată până acum în Anglia, Brazilia, Italia, America și Rusia. „Acest text este gândit mai degrabă pentru o convenție performativă decât pentru un tip de joc motivat emoțional”.
"S-a ieşit mult în stradă în ultimii ani. Criza economică şi măsurile de austeritate, Roşia Montană şi Raed Arafat au scos în stradă zeci de mii de români, tineri, vârstnici, hipsteri şi corporatişti, oameni de stânga şi de dreapta.
Este esenţial să se înteleagă cât de important este într-o societate democratică dreptul la libera exprimare şi dreptul la protest. Nu pot sublinia îndeajuns acest aspect. Este la fel de important însă, cred eu, îndemnul la informare şi la tolerantă. Pentru că deraieri psihotice de tipul atacurilor armate din şcoli, malluri şi alte spaţii publice civile se datorează poate şi lipsei de educaţie şi încrâncenării unilaterale.
Mă bucur mult că, după primele 5 reprezentaţii de la Teatrul Naţional reacţiile au fost pozitive şi că mesajul spectacolului ajunge la public." Horia Suru, regizor
Un spectacol despre tineri, despre implicarea politică şi socială, despre naivitate şi principii. Ce fel de consecinţe ar putea avea o astfel de implicare şi ce riscuri suntem dispuşi să ne asumăm?