Știri
Ziua Mondială a Teatrului - Mesajul Național 2009
AZI E ZIUA NOASTRÄ‚
Suntem în anul 2009. Criză mondială. Recesiune. Lipsă de lichidități. Cecuri fără acoperire. Bonitate zero, pedofilie, căsătorii ratate, guverne fără scop, ciudate malformații juvenile, gerontocrație și multă, multă lipsă de idei. Și, în același timp, tone de speranță în viața care vine, în viața care îți așterne covorul de iluzii și sperațe.
Născute cum? Din ce resurse? Nu cumva ascunse în dorința unei sistematizări a așteptărilor? Unei autostrăzi virtuale pe care să se-ntâlnească mașini miraculoase? Cu ce actori? În ce regie? În ce context? În care țară? Pe care scenă? A cărui teatru? Și care Shakespeare?
Stau să mă-ntreb, că dacă astăzi lumea vine mai mult decât oricând la teatru să nu fie cumva pentru că oamenii se ascund de realitate în speranța că teatrul le poate oferi soluții imediate.
Nimic mai fals, nimic mai rău. Astăzi, spre deosebire de trecut, teatrul nu există ca o insulă a libertății, ci, mai ales, ca un refugiu în fața lașității, a lipsei de acțiune și idei. Ieri, publicul ieșea în stradă, astăzi, schimbă guvernele în Cișmigiu. Așteaptă ca alții să se miște și uită că în sine are potențial revoluționar.
În plină criză, teatrul își deschide porțile unui public interesat parcă mai mult de matematica simțirilor și mai puțin de surpriza descoperirilor de sine. La prima vedere n-ar fi nici o diferență, dar, o clipă mai târziu, câtă diferență! Și, totuși, Teatrul nu poate lipsi din viața noastră de zi cu zi. E ca o boală incurabilă căreia i se caută degeaba antidot. Și nu vaccinul te poate vindeca de el, ci numai încăpățânarea de a rămâne viu și mângâiat de muze.
Azi, e ziua mondială a teatrului! Doamne, ce coincidență! E și ziua noastră de acces la casa de bilete.
Ce coadã, domnilor! Câtă bucurie!
Și ce bani puțini.
Ion Caramitru