Știri

Montarea de la Sala Mare, cu piesa "Eduard al III-lea" de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu, a avut premiera pe 26 ianuarie 2008. În seara premierei, sala de peste o mie de locuri a fost plină la refuz și o atmosferă de sărbătoare a cuprins evenimentul chiar de la lansarea invitațiilor. Printre invitați s-au numărat, pe lângă critici, ziariști și artiști, personalități de marcă ale vieții sociale și politice, excelența sa Kanji Tsushima, ambasadorul Japonei, excelența sa Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii la București, Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, alți reprezentanți ai administrației publice, corpului diplomatic, precum și ai societății civile.

ALEX ȘTEFÄ‚NESCU, critic:  „Mi-a plăcut, este grandios fără să fie grandilocvent. Are un suflu al eroismului care este bine temperat de o a numită distanță ironică discretă. Mi-a plăcut foarte mult scenografia, mi-a plăcut extraordinar interpretarea lui Caramitru.

Dintre toate scenele m-a încântat aceea în care regele îi cere secretarului său să-i compună o scrisoare de elogii către contesă. Acea scenă poate fi inclusă în istoria cenzurii. A fost jucată foarte bine și s-au evidențiat niște nuanțe care pentru cunoscători sunt foarte amuzante și întristătoare în același timp.

Regia este a unui ghepard al teatrului românesc. Mie îmi place foarte mult Tocilescu. Are o vocație a crepusculului. Ca în acel celebru roman al lui Lampedusa se simte la el o înclinație pentru acel fast al declinului pe care numai el o are în teatrul românesc, e și un sarcasm, dar și o capacitate de entuziasm ca un fel de cocktail Molotov față de care nu rezistă nici un spectator."

FLORIN CONSTANTINIU, istoric: "Eduard al III-lea, în regia maestrului Alexandru Tocilescu, reprezintă, în opinia mea, adaptarea exemplară a unei piese shakespeariene la exigențele epocii contemporane. Valorile eticii cavalerești au fost transmise într-o viziune modernă, care izbutește să-l conecteze pe spectator la secolele medievale. Ion Caramitru, cu experiența din Hamlet, se dovedește un interpret desăvârșit al rolului titular. De fiecare dată, când se va vorbi de acum înainte de Shakespeare în România, două nume vor fi rostite obligatoriu: Tocilescu și Caramitru"

ANA BLANDIANA, poet: „Evident, am participat la un mare spectacol. Știam că este Tocilescu și că este cu Caramitru, deci un spectacol peste medie, care va merita să fie văzut. Într-un fel a fost însă peste așteptări, în sensul că nu m-am gândit deloc la scenografie, care a fost un personaj, a reprezentat o parte a spectacolului mai importantă decât de obicei. Este arhitect scenograful? Tot timpul m-am gândit că e un talent de arhitect aici mai mult decât de grafician sau de artist plastic. Și în timp ce admiram mă gândeam în ce măsură teatrul devine tot mai mult un colaj al altor arte.

VICTOR REBENGIUC, actor: „Un spectacol frumos, pe care l-am văzut cu plăcere. Am aplaudat regia lui Tocilescu, interpretarea lui Caramitru, mă bucur foarte mult că a reînceput să joace pe scena Teatrului Național, și am remarcat doi tineri actori: Daniel Badale și Dragoș Stemate. Nu mai vorbesc de decorul lui Dragoș Buhagiar, senzațional!"

DANIELA SAFTA, doctor: „De mare efect spectacolul, pentru că-ți dă o stare de plăcere deosebită de la primă scenă și până la final. E așa de bine făcut, e complet, e plin de acțiune, e fluent, are poezie, are ritm, e o minunăție! M-a bucurat deplin, pentru că se simte munca de echipă. Eu sunt un om care înghite teatru mult, pentru că îmi place, este hobby-ul meu. Și aici vezi perfecțiunea până la urmă, ceea ce rezultă după conlucrarea dintre regizor, scenograf și jucătorii-actori. A ieșit un spectacol atât de frumos, încât atunci când se termină ai senzația când ieși din sală că pur și simplu te ridică deasupra pământului. Mi-a plăcut totul. N-am știut că textul acesta este atât de frumos. Caramitru este senzațional. Eu l-am văzut practic în toate rolurile lui mari și îl face într-un anume fel că ai senzația că personajul jucat de actor este aievea."

ADRIAN VASILESCU, consilier bancar: „Dacă spun că spectacolul este magnific cred că nu exagerez cu nimic. Și este cuvântul potrivit pentru cel puțin patru aspecte. 1: regia - foarte inspirată! 2: jocul actorilor - în special Ion Caramitru, face un rol de excepție! 3: decorul - foarte bine găsit, sugestiv și eficient, în sensul că asigură o mobilitate specială spectacolului. Nu în ultimul rând - unul dintre mesajele spectacolului, cel legat de onoare. Astăzi foarte puțină lume mai invocă această coloană morală a societății și spectacolul ne aduce o importantă valoare din Evul Mediu: respectarea cuvântului dat cu prețul maxim. Am mai reținut o idee interesantă, specifică aceleiași perioade: nici o clipă de căldură pentru cei ce au de apărat onoarea țării".

PETRICÄ‚ IONESCU, regizor: „Spectacolul mi se pare exemplar pentru o trupă de anvergură precum cea a Teatrului Național din București. E o reușită demnă de orice altă scenă internațională. Mi-a plăcut foarte mult că derizoriul se amestecă cu fascinația pe care o avem pentru eroii distrugători ai istoriei. Tocilescu joacă pe multe planuri, cu foarte mult talent și dexteritate, cum ar fi umorul sau amestecul de stiluri care se alambichează perfect într-o alchimie al cărei rezultat este un limbaj comun pentru mai multe generații, pentru toate publicurile, un mare semnal de interes pentru TNB. Limbajul acesta e bazat pe un joc de text, dar și pe imagine, iar imaginea e a unui mare joc video derizoriu, cu referințe la banda desenată care este legată de spiritul generațiilor tinere și de dinamismul de expresie din zilele noastre. Mi se pare că este un mare spectacol al lui Tocilescu, primul de asemenea anvergură, scena mare fiind extrem de dificilă pentru a realiza un contact fascinant permanent cu publicul. Buhagiar a reușit să creeze un spațiu magic, un amestec fascinant de stiluri, formidabil, și în costume, și în imagine. Să ne gândim la podul care dintr-un element simplu devine un mecanism complex, asemenea istoriei care tot lasă poduri, deschide spații, apoi îngrădește, devine o mașinărie de război, și totul în contextul ăsta de cinema, care este foarte actual. M-a fascinat Prințul Negru, excepțional personaj, iar Daniel Badale, pentru mine a fost o revelație! Mi-a plăcut la nebunie Șerban Ionescu, regele Ioan, care reușește perfect să creeze contrastul cu lumea Angliei. Iar Caramitru vine cu felul lui de a vorbi și de a construi un personaj, cu atâta distanță, răceală, luciditate dar perfect nebun, cu o știință extraordinară a scenei, linie pe care o imprimă până la urmă tuturor. Ce să mai spun decât - un mare spectacol!"