TNB - Teatru gazdă
Ordonare
Ion Caramitru în SUA şi Canada
27 Iunie 2011Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional prezintă un recital extraordinar Eminescu în Statele Unite şi Canada, la invitaţia ICR New York. Actorul Ion Caramitru, neîntrecut recitator al versului eminescian şi clarinetistul Aurelian Octav Popa vor susţine, într-un turneu americano-canadian de câteva zile, recitalul extraordinar Eminescu, dedicat geniului poeziei româneşti. Turneul, organizat de ICR New York în colaborare cu Queens Library, NY, Ambasada României la Washington DC, Consulatul General Onorific al României şi Biserica Sfânta Treime din Philadelphia, va cuprinde patru reprezentaţii cu recitalul Eminescu în limba română la New York (23 şi 24 iunie), Washington DC (25 iunie) şi Philadelphia (26 iunie) şi câte o reprezentaţie la Montreal (30 iunie) şi Toronto (2 iulie). Programul turneului include şi participarea lui Ion Caramitru, alături de actriţa Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, la o întâlnire care va avea loc în 21 iunie la sediul ICR New York. Cei doi prestigioşi invitaţi vor purta un dialog în limba engleză, moderat de Corina Şuteu, directoarea ICR New York, axat pe teme legate de schimburile internaţionale şi de prezenţa teatrului românesc în străinătate, precum şi de parcursul lor personal, marcat de tranziţia de la cariera de actor la cea de administrator cultural în România post-comunistă. Născut în patria lui Eminescu, acest recital extraordinar, itinerat dincolo de Ocean în interpretarea şi regia lui Ion Caramitru, scoate la iveală pagini nemuritoare din impresionantul tezaur păstrat şi purtat cândva într-o simplă ladă de lemn, cu care poetul se muta, luându-şi cu el caietele şi notaţiile pe care astăzi le putem «răsfoi» cu multă uşurinţă, facsimilate şi digitalizate de către Academia Română. Recitalul este alcătuit dintr-o selecţie din manuscrisele de poezie, proză şi filozofie ale marelui poet. Spectacolul imaginat de Ion Caramitru cerea un anume stil de acompaniament muzical, de sorginte simfonică. Acesta este aportul prestigiosului muzician Aurelian-Octav Popa, ca o fereastră către poezie. Nu este o ilustraţie ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamănă, dar se pot întâlni dacă ajung la acel nivel superior al bucuriei împărtăşite, ne încredinţează compozitorul, stârnindu-ne interesul o dată în plus pentru o viitoare întâlnire cu Eminescu, la Bucureşti, cât mai curând posibil. Ilustraţii de Sandu Florea, ICRNY Mai multe detalii aici
Tentaţia Sfântului Anton
07 Iunie 2011< "Tentaţia Sfântului Anton" este un spectacol de dans, teatru, marionete, multimedia, având ca ax de plecare textele scrise de scriitorul Antoine de Saint Exupery, inspirate din perioada expediţiilor trăite de acesta ca şi pilot în al doilea război mondial şi a naufragiului în deşertul în care şi-a găsit sfârşitul. Printr-un joc abil al arhitecturii mobile şi a texturii media, personajele par că prind viaţă din abisul în care sunt pe rând aruncate. Un robot umanoid, personificare a Morţii şi o păpuşă, simbol al inocenţei pierdute a Omului, imagine ingenuă a Micului Prinţ - se întâlnesc în finalul călătoriei "Omului", pe un pământ distrus de război şi cataclisme, fiind singurii martori ai devenirii fiinţei... Naufragiat în deşert, pendulând între viaţă şi moarte, între prezent şi trecut, Omul îşi întâlneşte destinul şi judecătorul. Mintea şi conştiinţa îi sunt supuse unei interesante radiografii, prin care amintirile trecute, sunt readuse la viaţă. Spaţiul e acela al interiorităţii, al memoriei, un spaţiu în care limita realului este deplasată spre vis. "Unde fug oamenii, toţi aceşti emigranţi care se rotesc în jurul Templului abandonat...?"...este întrebarea care apare obsesiv de-a lungul spectacolului. "Omul şi-a creat ziduri între care s-a îngropat asemeni seminţelor" (Saint Exupery), ziduri care-l împiedică să vadă lumina", devenind o "fortăreaţă nimicită, barcă fără direcţie", o fundaţie şubredă ce nu se poate salva în afara iubirii. Bunicului meu> Andreea Tănăsescu Fişa tehnică Regia şi coregrafia: Andreea Tănăsescu Construcţie şi coordonare marionete: Ana Maria Crăciun Multi-media: Vali Chincisan Scenografie: Codina Dusoiu, Elena Constantin, Ionuţ Mandriscanu Colajul muzical, procesare sunet: Cătălin Creţu Muzica: Eivind Aarset, Youssef Dhafer, Innerhythmic Sound System, Tim Hacker, John Williams, Arvo Paert, Maurice Ravel Interpreţi: Adi Nour, Bianca Fota, Cristina Dijmaru, Ana Maria Crăciun, Valentin Stoica, Bogdan Cănila, Ada Totolan, Adina Hotinceanu, Andreea Cristina Ion Durata 1h25 minute 7 iunie, ora 20.00, Sala Atelier Preţ bilete: 20 de lei / 10 lei redus Biletele se achiziţionează de la Casa de Bilete a TNB
Miercurea lejeră
31 Mai 201131 mai, ora 20.00Miercurea lejeră - idei afirmate performativ Un concept de Maria Baroncea şi Eduard Gabia Produs de „Feldefel" Production şi CNDB Spectacolul are loc la Sala Atelier a TNB (intrarea prin Operetă)Preţ bilete:20 de lei / 10 lei redusBiletele se achiziţionează de la Casa de Bilete a TNB
„Apaşii” de la Dunăre aduşi la Bucureşti de Teatrul Radnóti din Budapesta
03 Mai 2011Marţi, 3 mai 2011, ora 20.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional. La invitaţia Teatrului Naţional din Bucureşti, actorii cunoscutului Teatru Radnóti din Budapesta prezintă publicului bucureştean un excelent spectacol din repertoriul curent al acestui teatru, pe o temă de mare actualitate: prelucrarea istoriei recente. La începutul anilor şaizeci în Ungaria, un grup de tineri au ales o formă inedită de rezistenţă şi de opoziţie faţă de dictatură: au organizat tabere de triburi indiene, s-au costumat cu mocasini şi pene, încercând în acest fel să iasă de sub constrângerile cotidianului. Puterea, găsindu-le suspectă comportarea, a ordonat supravegherea lor pentru a se lămuri pe cine „acoperă" sau ce acoperă hainele indiene. Copiii şi nepoţii participanţilor la jocul de odinioară „de-a indienii" încearcă - azi, după cincizeci de ani - să înţeleagă resorturile ascunse ale acestui joc şi să prelucreze psihic motivaţia părinţilor lor. Tema piesei este una de mare actualitate: problema turnătorilor. Societatea maghiară continuă să fie marcată şi azi de traumele pshihologice din timpul erei lui Kádar, când mii de oameni simpli au fost constrânşi să-şi toarne prietenii, familia, vecinii şi colegii. Poveştile lor adevărate ies cu greu la suprafaţă. Finalul deschis al piesei „Apaşii" reflectă încă insuficienta înţelegere şi prelucrare a istoriei recente din Ungaria modernă. Piesa care a servit drept suport pentru acest spectacol montat într-o manieră aproape cinematografică a fost scrisă în 2009 la cererea Teatrului RADNÓTI pentru actorii trupei budapestane de către autorii Géza Bereményi şi Krisztina Kovács. Este prima montare pentru teatru a regizorului de film Ferenc TÖRÖK. Imaginea şi animaţia sunt semnate de Áron GAUDER. În distribuţia spectacolului îl găsim pe actorul Sándor CSÁNYI, vedetă de notorietate a cinematografiei naţionale ungare (peste 40 de roluri în filme, 20 de roluri în teatru), laureat a numeroase premii de interpretare masculină şi medaliat cu Crucea de Cavaler a Republicii Ungare. Spectacolul va fi titrat în limba română (traducerea Ana Scarlat). Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional (la noul sediu, cu intrare pe la Cafeneaua Actorilor, din Str. Batiştei) începând cu data de sâmbătă, 16 aprilie. Schema de sală este aceeaşi de la spectacolul "Cinci femei de tranziţie". Din cele 164 de locuri, 140 vor fi 30 de lei şi 24 la 16 lei. Despre autori: Géza Bereményi este scriitor, dramaturg, regizor de film şi actor. E o personalitate cultural bine cunoscută în Ungaria, datorându-şi reputaţia şi prolificei sale activităţi de textier: din 1970 scrie textele cântecelor lui Tamás Cseh, echivalentul ungur al lui Leonard Cohen. A scris numeroase piese şi adaptări pentru teatru, romane şi povestiri. Are 20 de scenarii ecranizate, din care şase în regie proprie. Eldorado-1988 şi Copiii Gloriei - 2006 au fost foarte bine primite în Marea Britanie. A obţinut 14 premii pentru perfomanţele sale artistice. Krisztina Kovács lucrează ca dramaturg rezident în două reputate teatre din Budapesta: la Vígszínház, unul din cele mai vechi şi mari teatre din Ungaria şi la Teatrul Radnóti, un teatru de format mic, cu o companie proprie şi un repertoriu variat de piese noi (scrise special pentru actorii teatrului) şi de piese clasice. În 2005 şi-a susţinut masteratul în Studii teatrale, specialitatea Dramaturgie la Universitatea de Teatru, Film şi Televiziune din Budapesta. Pentru pregătirea tezei de doctorat a studiat numeroase dosare secrete la Arhivele Istorice de Stat, având acces la cazul grupului implicat în afacerea jocului „de-a indienii", temă pe care a dezvoltat-o în piesa de teatru „Apaşii de la Dunăre". Actorul Sándor CSÁNYI Născut în 1975, deţine în prezent titlul de vedeta numărul unu a cinematografiei naţionale ungare. Are un palmares impresionant de roluri de teatru şi de film. Printre numeroasele premii cu care a fost distins se numără în 2OO4 Premiul Criticii pentru cel mai bun rol principal masculin în filmul KONTROLL, în 2OO5 pentru acelaşi film, cu acelaşi premiu la Festivalul Filmului de la Mexico City, iar în 2OO6 la Gala Naţională de Film este distins cu premiul de interpretare masculină. De curând a fost decorat cu Crucea de Cavaler a Republicii Ungare.
Raoul, un spectacol de teatru oniric pe scena TNB
29 Aprilie 2011Copil minune al lumii spectacolului, James Thiérrée, aduce la sfârşitul lunii aprilie cea mai recentă creaţie a sa, Raoul, care a triumfat pe scene prestigioase ale lumii, ca Brooklyn Academy of Music din New York sau Barbican din Londra. Inspirat din lumea circului, spectacolul îmbină muzica de cameră cu iluzionismul, dansul, pantomima şi teatrul, având drept cadru o lume onirică ale cărei frânghii le ţine un singur om, confruntat cu propria nebunie. Spectacolul va avea trei reprezentaţii la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, pe 29, 30 aprilie şi 1 mai, începând cu ora 20,00. Prezenţa spectacolului la Bucureşti este o premieră pentru Europa Centrală şi de Est şi reprezintă ultima etapă după turneul mondial de succes. Raoul nu este o poveste simplă, ci o explozie suprarealistă de confetti (London Dance). Pe scenă, un rege decăzut, misterios şi singuratic, trăieşte într-un turn construit de el însuşi pentru a scăpa de demonii lumii. Dar ai săi? Singur în mijlocul unui decor complex în metamorfoza perpetuă, care pune în mişcare toate maşinăriile teatrale, James Thiérrée creează o lume onirică şi fermecată. Ne întâlnim cu animale de poveste, precum un peşte uriaş, un cărăbuş metalic şi o meduză muribundă. Cu fiecare, Raoul are relaţii de familiaritate sau autoritate, după caz. Cronici Frumos şi tulburător precum confesiunea unui om singur în inima vieţii. - Le Monde Singur pe scenă, James Thierrée ţine sala cu sufletul la gură prin vechea magie a spectacolului complet. - Le Figaro James Thiérrée, este încarnarea iluziei, inventatorul unui teatru oniric, fizic, animal. Burlesc şi shakesperian, senzorial, în perpetua imponderabilitate, James Thiérrée ne face să credem în visele lui. - Le Matin Despre James Thierrée James Thierrée este actor, regizor, dansator şi acrobat. A crescut în inima spectacolelor de circ, părinţii lui, Victoria (sora lui Geraldine Chaplin) şi Jean-Baptiste Thierrée fiind fondatorii Circului Bonjour. Debutează în circ la vârsta de 4 ani, în postura de «bibelou» bun la toate pe scenă. Tot în copilărie învaţă numere de magie, să fie mim şi să cânte la vioară. În spectacolele Le Cirque imaginaire şi Le Cirque invisible performează ca acrobat la sol, la trapez sau pe bicicleta acrobatică. Urmează apoi cursuri de actorie în cadrul unor instituţii prestigioase ca Piccolo Teatro din Milano, Harvard Theatre School, Conservatoire national supérieur d'art dramatique de la Paris şi Acting International. La 15 ani, James Thiérrée este Ariel in Prospero's Books al lui Peter Greenaway. Ca actor de teatru şi de film a mai jucat pentru regizori ca Bob Wilson, Agnieszka Holland sau Raul Ruiz. În 2007, este nominalizat la César du meilleur espoir masculin pentru rolul din Désaccord parfait al lui Antoine de Caunes. În 1998 fondează propria companie de teatru, La Compagnie du hanneton. Primul său spectacol, La Symphonie du hanneton, îmbină teatrul cu jongleria, acrobaţia, dansul, cântările lirice şi muzica. Spectacolul face turul lumii şi câştigă prestigiosul premiu Adami în 2005 cât şi patru premii Molières în 2006 (Spectacol de teatru public, Regie, Revelaţie teatrală şi Costume - realizate de mama lui, Victoria Chaplin Thierrée). Urmează încă două spectacole care îi confirmă statutul de prodige al spectacolului total, La Veillée des abysses în 2003 şi Au revoir parapluie, în 2007. Toate cele 4 spectacole montate de James Thiérrée se joacă pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, de la Sadlers Wells din Londra la Brooklyn Academy of Music din New York şi au parte de critici excelente. Raoul este cea mai recentă creaţie a sa, amestec de circ contemporan, muzică şi poezie. Spectacolul a debutat la Barbican Centre din Londra în octombrie 2009 şi a mai fost jucat la Maison de la Danse - Lyon, Théatre de la Ville - Paris, UCLA - Los Angeles, Brooklyn Academy of Music - New York. Raoul la TNB Spectacolul Raoul este adus la Bucureşti de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti în parteneriat cu Orange România şi Samsung Mobile. Biletele la spectacol sunt puse în vânzare în magazinele Orange şi în reţeaua Eventim.ro, cât şi la casa de bilete a Teatrului Naţional Bucureşti, la 4 categorii de preţ: rând 2 - 19: 100 lei loji, capete de rând: 80 lei balcon: 50 lei strapontine: 30 lei Locurile din partea stângă (cum privim schema de pe site - sector A locurile 1-11/19, sectorul B, lojile 1 şi 2, balcon dreaptă) vor fi vândute prin Eventim cu un adaos de 10% Vizualizează aici
Două solo-uri marca CNDB
19 Aprilie 2011Pe 19 aprilie, la Sala Atelier a TNB, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti prezintă două solo-uri ce vă vor pune la încercare credinţele, percepţiile şi cunoştinţele. Prima piesa vă va duce într-o călătorie în afara spaţiului şi timpului, arătând celor sceptici că extratereştrii există. Ce-a de-a doua piesă vă prezintă un corp nepământean, ce se transformă mereu în faţa ochilor dumneavoastră, pierzând şi construind constant calitatea ... umană. 19 aprilie, ora 20.00, Sala Atelier, TNB Activitate Extraterestră* Concept şi interpretare: Alexandra Pirici Costum, set design: Andrei Dinu Co - producţie CNDB şi AFCN *solo în limba engleză Cei gri au contactat pentru prima oară un guvern de pe Pământ în 1933, în Germania. Totuşi au fost refuzaţi de către guvernul german pentru că acesta era deja implicat în acţiuni cu Inteligenţa Giza, un grup singuratic de extratereştri umani care aveau sediul în Egipt. Majoritatea erau din constelaţia Pleiadelor. Erau pe cont propriu şi îşi vedeau de treabă. Ashtar, Commigal şi chiar Iehova au făcut parte din grup pentru un timp. Au coborât aici şi s-au jucat de-a Dumnezeu cu noi. Alexandra Pirici a absolvit, în 2001, Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti, între anii 1997 - 2000 fiind bursieră a Şcolii de Balet a Operei din Viena. În 2005 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia coregrafie iar în prezent lucrează ca performer şi coregraf independent. A colaborat cu coregrafi ca Joe Alegado, Ioana Macarie, Eduard Gabia şi a participat la workshop-uri conduse de Mark Tompkins, David Zambrano, Lisa Nelson, Inge Kaindlsdorfer, Leah Stein, John Jasperse, Martin Sonderkamp, Brynjar Bandlien. Producţii proprii: "In bloom", "Sprint", "Not a life saving device" (solo creat în rezidenţă la Tanzquartier-Wien), "Show", "You should know that he drank like an old whale". Piesele ei au fost prezentate la Platforma Balcanică, Bucharest Biennale, Kanuti Gilde Saal-Tallin, Muzeul Naţional de Artă -Bucureşti, Nottdance Festival - Marea Britanie (Artists Sharing), etc. În 2007 joacă în filmul "Youth without Youth" regizat de Francis Ford Coppola iar în 2008 iniţiază împreună cu Andrei Dinu "Salonul de Mai", un proiect de squatting cultural. Pauză 19 aprilie, ora 21. 00, Sala Atelier, TNB Dance a playful body* Un spectacol de Andreea Novac Cu: Istvan Teglas Producţie: Centrul de Cultură „George Apostu" Bacău prin Swiss Cultural Programme România Cu sprijinul CNDB *spectacolul conţine nuditate şi nu este recomandat persoanelor sub 18 ani « Dance a playful body » nu este un spectacol de dans « Dance a playful body » este un spectacol despre un corp ce se expune « Dance a playful body » este un spectacol despre un corp cameleon « Dance a playful body » nu este un spectacol frumos « Dance a playful body » este un spectacol curajos « Dance a playful body » este un spectacol intim «Dance a playful body » susţine ideea unui corp «pe care se succed perpetuu situaţii asumate contextual, alternative ale unei deveniri însuşite cu mijloace performative. » Gina Şerbănescu - Corpul ca "idee-cameleon" în Teatrul Azi, nr. 1-2/2009 Spectacolul "Dance a playful body", Istvan Teglas - performer, Andreea Novac - directie artistică, m-a schimonosit. Nu-i de ici de colo să fii martorul unui singur om, într-o liniște care cu fiecare secundă devine din ce în ce mai agresivă, un om care încearcă să urce pe un perete, care se contorsionează, urlă, schițează sinuciderea prin expectorarea intimității, a vomei, se dezbracă, fumează o țigară. E greu să îți revii după un astfel de spectacol, de unde să îl iei și să te iei, care e firul narativ, lipsesc replicile, conflictul și narațiunea sunt doar fragmentar-vizuale. The chronicle - Un manual în 35 de minute de folosire a trupului pentru a te dezbăra de el Andreea Novac s-a născut în 1981. A studiat Psihologia la Universitatea București, iar în 2008 a absolvit UNATC, secția Coregrafie. Între 1999 - 2003 se ocupă de proiecte de cercetare în domeniul psihologiei și face practică de specialitate ca psiholog. Din 2003, după ce intră la Facultatea de Teatru, trece printr-un număr important de stagii de pregătire și ateliere de dans contemporan. Studiază cu: Cosmin Manolescu, Allyson Green, Helena Franzen, Carl Olof Berg, Florin Fieroiu, Odette Guimond, Valentina de Piante Niculae, Mihai Mihalcea, Brynjar Bandlien, David Zambrano, Melisa Putz, Eric Schoefer, Ivan Wolfe, Martin Sonderkamp, Marianne Bar, Eduard Gabia, Angelique Willkie, Erin Cornell, Ted Stoffer, Marion Ballester, Marta Coronado, Benjamin Boar, Isabelle Kurzi, Vava Ştefănescu. Din 2005 începe să creeze propriile piese: "Aici totul e diferit", "Are you going with me?", "B-26-Dans", "Corp și anti - Corp", "Aici, acum", „Dance a playful body", „Pretend we make you happy". Din 2009 predă cursuri de dans contemporan în cadrul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti şi la Fundaţia Calea Victoriei. Beneficiază de burse și rezidențe în străinătate (Italia, Marea Britanie, Olanda), burse pentru cercetare asupra mișcării la Napoli și pentru participare la festivalul de dans contemporan "Tanzimpulse" (Salzburg) și la atelierele "Impulstanz" (Viena). În 2006 - 2007 participă ca interpret în proiectul european "Migrant Body". Creează coregrafie pentru film și teatru. Spectacolele au loc la Sala Atelier a TNB (intrarea prin Operetă) Preţ bilete: 20 de lei / 10 lei redus Biletele se achiziţionează de la Agenţia de Bilete a TNB
Teatrul Naţional pentru Copii împlineşte 10 ani!
17 Aprilie 2011La Teatrul Naţional Bucureşti, în Sala 99, duminică 17 aprilie, la ora 11.00, Teatrul Naţional pentru Copii serbează 10 ani! Au trecut zece ani de când, în ziua de Florii, Teatrul Naţional pentru Copii îşi deschidea porţile pentru prima dată. De atunci, în fiecare stagiune, duminică de duminică, copiii sunt invitaţi pe scenă, într-un joc minunat, de-a Teatrul şi de-a Povestea. Teatrul Naţional pentru Copii a crescut odată cu micii spectatori. Cortina a fost ridicată sub zodia primăverii, într-o Duminică a marii sărbatori a Floriilor, în urmă cu zece ani. De atunci, cei mici, dar mai ales părinţii au avut bucuria de a aplauda în fiecare duminică o premieră, deoarece spectacolele erau concepute în aşa fel încât de fiecare dată povestea să fie alta. Cei mai curajoşi treceau pe scenă şi deveneau eroi din poveşti, iar cei timizi au fost încurajaţi să-şi învingă teama aflând că lupul sau muma pădurii, balaurii şi zmeii pot fi îmblânziţi. Povestea, precum şi aventura de a fi pentru două ore actor, erau în final răsplătite cu aplauze. Dacă acceptăm că Teatrul este Joc, atunci înţelegem de ce micuţii spectatori şi-au putut continua joaca la TNB şi astfel au învăţat, de la un an la altul, drumul către teatru şi arta lui. Acum, în prag de aniversare, le mulţumim tuturor celor care s-au jucat de-a teatrul, intrând în poveştile domnului Creangă, ale domnului Caragiale, înţelegând sufletul lui Făt Frumos din Lacrimă şi parcurgând traseul teatrului de la începuturi până la Shakespeare (prin seria de spectacole interactive „Jocul de-a Teatrul" şi „Jocul de-a Shakespeare"). Întrebarea: vrei să-ţi spun o poveste? şi-a găsit întotdeauna un răspuns afirmativ din partea copiilor. Cu ajutorul măştilor şi al costumelor, ei au avut posiblitatea de a intra în poveste şi de a nu fi doar spectatori. Tradiţiile şi întreaga mitologie a românilor, cu Răi şi Buni, au prins viaţă la Teatrul Naţional pentru Copii cu ajutorul celor mici, care au întruchipat personajele bune, învăţând că binele învinge întotdeauna şi datorită curajului, ei pot deveni învingători. Buna Poveştilor (actriţa Adina Cristescu) a luat apărarea personajelor de poveste, iar publicul a fost judecătorul din fermecătorul proiect în care personajele erau acuzate că nu sunt atât de rele, unele şi nici atât de bune, altele („Judecata Poveştilor"). Claunul cel trist (actorul Gabriel Spahiu) a jucat toate personajele rele pe care cei mici le-au avut de înfrânt. Magicianul poveştilor (Marian Râlea) a devenit prietenul, sau, dacă povestea a cerut-o, adversarul publicului, vreme de zece ani; zece ani de poveste! Protejat de puterea marii sărbători a Floriilor, Teatrul Naţional pentru Copii, proiect de teatru independent, născut din asocierea Fundaţiei Abracadabra cu Teatrul Naţional I.L.Caragiale Bucureşti, a vrăjit duminică de duminică sufletele copiilor prin joc şi poveste. La împlinirea celor zece ani (10 - cifra solarităţii), ţinem să le mulţumim tehnicienilor care au fost alături de noi, vrăjitori ai luminilor şi ai sunetului dar, în primul rând: bunicilor, părinţilor şi copiilor care au jucat şi au aplaudat la Teatrul Naţional pentru Copii, însufleţind, alături de actori, lumea basmelor. Tuturor, un sincer, cald şi magic La mulţi ani!
Nesomn, spectacol CNDB
12 Aprilie 2011«Suntem neobosite forme de vis, proiectăm, generăm vise, le trăim pentru noi, pentru alţii, alţii le trăiesc... Le trăim şi pentru cei despre care zicem că nu mai sunt, la fel cum şi ei le trăiesc pentru noi. Visele sunt forme complexe prin care trecem continuu, în care nu există niciun fel de delimitare ratională. Sunt multitudinea de dimensiuni din care facem parte. Sunt vieţile pe care le-am avut, formele prin care am trecut, sunt ceea ce nu se va sfârşi niciodată.» Arcadie Rusu Arcadie Rusu a absolvit cursurile şi masterul UNATC Coregrafie. În 2007 a primit premiul galei absolvenţilor UNATC pentru cea mai bună creaţie coregrafică "Mind Control". În acelaşi an se alătură companiei Gigi Căciuleanu Romanian Dance. Creaţii proprii: Proces cu Uşile Închise (2008) prezentat la Ateneul Român, Promised Land (2009) prezentat la Teatrul Foarte Mic Bucureşti şi Crazy Stories in The City (2010) pe scena Teatrului Foarte Mic. 12 aprilie, ora 20.00, Sala Atelier, TNB Nesomn Un spectacol de Arcadie Rusu Costume: Cristina Barbu Light design: Cătălin Nicolescu Cu: Ioana Marchidan, Ramona Bărbulescu, Galina Bobeicu, Elisabeta Mihai, Ştefan Lupu, Arcadie Rusu Producţie independentă Cu sprijinul CNDB Spectacolul are loc la Sala Atelier a TNB (intrarea prin Operetă) Preţ bilete: 20 de lei / 10 lei redus Biletele se achiziţionează de la Casa de Bilete a TNB
Teatrul Bitola la TNB
06 Aprilie 2011Miercuri, 6 aprilie, Teatrul Bitola din Macedonia va prezenta spectacolul Scaunele de Eugene Ionesco la Sala Atelier a Teatrului Naţional începând cu ora 19,00. Producători: Blajoj Stefanovski (Small drama theatre - Bitola, R.Macedonija) şi Anastas Popdimitrov (Drama theatre - Vratsa, Bulgaria) Distrubuţia: Joana Popovska (actriţă laureată a teatrului macedonean), Anastas Popdimitrov (faimos actor din Bulgaria) şi Aleksandar Lozanovski. Spectacolul Scaunele a mai avut reprezentaţii în Londra, Sankt Petersburg, Istanbul, Kiev, Sofia, Belgrad, Podgorica, etc. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de bilete a TNB la preţul de 30 şi 16 lei. Video
Nijinski, spectacol CNDB
05 Aprilie 2011Marţi, 5 aprilie, de la ora 20.00, în Sala Atelier a TNB va fi prezent Nijinski, Dumnezeul dansului, interpretat de Filip Ristovski. Locul pe care Vaslav Nijinski îl ocupă în istoria dansului este unic şi de neegalat. Coregraf revoluţionar şi dansator de excepţie a fost pur şi simplu idolatrizat pentru rolurile interpretate, ajungând să fie supranumit de contemporanii săi "Dumnezeul dansului". Dar la 29 de ani în culmea capacităţii sale creatoare, Nijinski dă primele semne de nebunie. Simţind că pierde legatura cu lumea, scrie un jurnal cu disperarea artistului care conştient de efemeritatea artei sale, vrea să lase ceva în urma sa, fiind într-o permanentă competiţie cu timpul. Într-adevăr, după nici trei luni, avea să fie închis la casa de nebuni de unde nu va mai ieşi niciodată. Va muri după 30 de ani. Oare este vorba de un scriitor care scrie despre un dansator sau un dansator care concepe un balet despre un scriitor? Vă invităm pe dumneavoastră să descoperiţi acest lucru pe parcursul celor 60 de minute de spectacol. 5 aprilie, ora 20.00, Sala Atelier, TNB Nijinski Regie: Malina Andrei şi Ema Nicola Coregrafie : Malina Andrei Interpretare : Filip Ristovscki Spectacolul are loc la Sala Atelier a TNB (intrarea prin Operetă) Preţ bilete: 20 de lei / 10 lei redus Biletele se achiziţionează de la Casa de Bilete a TNB