Aici „livada", splendid evocată graţie a numeroase borcane dispuse pe rafturile dulapului centenar, devine o metaforă a memoriei subiective; ea e proustiană. Echivalentul celebrei madlene din „În căutarea timpului pierdut" sunt acum vişinile ce se răspândesc sau se zdrobesc pe podeaua scenei. (...) Ca într-un cvartet - căci, ce este aceasta versiune a Livezii, dacă nu o minunată muzică de cameră ? - , Felix Alexa pune în scenă variaţiile unui motiv ascuns. Dincole de ruble şi datorii, ca un curent subteran, iubirea de Liubov e peste tot prezentă. (...) Felix Alexa nu dilatează timpul, nici nu-l accelerează abuziv. Când lent, când rapid, el adoptă ritmul unui monolog interior. Acela al unor ecouri îndepărtate şi al unei resemnări acceptate. Să arăţi sau să nu arăţi livada. „Aceasta-i întrebarea", cum ar spune Hamlet, sub semnul căruia Cehov s-a pus de la „Pescăruşul", până la „Livada". Răspunsul adus de „Livada" de la Naţional e excepţional: nici prezentă, nici absentă, livada, ca într-un laborator de anatomie, e conservată concret în borcanele cu vişine, luminate de puterea magică a afectelor nestinse.

George Banu, Adevărul literar: Cehov şi constelaţia livezii

" (...) ingenioasă şi profundă, pentru mine, versiune regizorală: mai mult decît o găselniţa, acest transfer al livezii pierdute în borcanele şi în bagajele foştilor proprietari are valoarea simbolică a unei transfuzii. (...) subliniez jocul excepţional a trei actori din generaţii diferite: Mircea Albulescu în Firs, Maia Morgenstern în Ranevskaia şi Marius Manole în Lopahin.

Daniel Cristea Enache, Suplimentul de Cultură:Viaţa la borcan

La Teatrul Naţional din Bucureşti, regizorul Felix Alexa s-a gândit la conservarea Livezii. Cum adică să facem să păstrăm cât mai mult din suflul a ceea ce credem uneori a fi stâlpul existenţei noastre. A pus aşadar vişinile în borcane, după reţeta lui Firs probabil, pe rafturile dulapului legendar, dilatat acum pe toată întinderea scenei de scenografa Ruxandra Diana Ion, iscusită şi talentată ca totdeauna. (...) spectacolul lui Felix Alexa are organicitate şi un plus de îngândurare de care avem nevoie în aceste vremuri care mizează uneori obositor doar pe cinism şi grotesc.

Doina Papp, Bucureştiul Cultural: Cum se conservă livada din noi

Fiecare borcan e luminat în centru ca și cum ar avea o inimă care palpită. Impactul decorului Dianei Ruxandra Ion e major și naște reflecții suplimentare: dulapul e mare cât să-i cuprindă la un moment dat pe toți cei implicați în "comedia" cehoviană, iar în unele scene, așa cum stau cu toții drepți, printre borcane, sau dansând în același ritm un dans monoton, personajele par să devină sub ochii noștri arhetipuri, simboluri eviscerate venite din lumea ideilor cehoviene. Ele prind viață însă când interacționează cu lumea conservată a vișinelor, în momente cheie ale piesei lui Cehov.

Cristina Modreanu, ArtAct Magazin: Lumea conservată a livezii de vişini

Toate montările lui Felix Alexa sunt definite de puritate şi limpezime, dar această "Livadă de vişini" pare să fie un apogeu al virtuozităţii sale regizorale. Dozîndu-şi spectacolul cu o exactitate farmaceutică, tînărul regizor a descifrat textul cehovian într-un mod cu totul şi cu totul original.

Gabriela Hurezean, "Livada de vişini", un spectacol limpede ca lacrima

Publicul are sentimentul că priveşte mai mult un film de acţiune decât un spectacol cehovian. Lentoarea tipică, adusă de mulţi regizori până în pragul plictiselii, dispare cu totul, şi întâmplările ce preced tăierea livezii de vişini se petrec cu rapiditate. Omenirea pare că merge cu rapiditate spre apocalipsă, punând cu voioşie umărul la (auto)distrugere.

Gabi Lupu, ArtAct Magazine: Vişinii altoiţi cu iluzii

Maia Morgenstern, care o face flexibilă pe Liubov Andreevna tocmai datorită forţei cu care actriţa este înzestrată. Ea nu o aşază pe Ranevskaia pe un piedestal, ţinând-o rece şi distantă faţă de lumea din jur, o lume care se zbuciumă între vechi şi nou. Dimpotrivă, o apropie de cei ce o înconjoară, dezgolindu-i părţi ale sufletului ei sensibil, arătându-i pornirea senzuală, împingând-o să treacă subtil şi delicat de graniţa nobleţei. (...)bucuria răzbunării şi bucuria pierderii - acestea două se asociază într-o nebunie jucată minunat de Marius Manole. El e Lopahin, negustorul plasat de Cehov între livada-comerţ şi livada-poezie, învingătorul, un distrugător fără voie. El cumpără şi apoi distruge livada de vişini în care se îngroapă visele, unul câte unul, cu fiecare lovitură de topor ce răsună în surdină."

Maria Sârbu, Jurnalul Naţional - Livada de vişini, poezie sau profit?