"Cel mai interesant aspect al noii premiere a Naţionalului bucureştean este că pornește de la un amalgam de clișee contemporane, pe care nu suntem obișnuiți să le vedem pe scenele noastre rămase mult în urma realităţii galopante, și le transformă într-un text românesc nou-nouț, puternic, de anvergură și surprinzător; ba chiar şi cu substanță intelectuală – ceva din ce în ce mai greu de găsit în teatrele bucureștene, care servesc preponderent remake-uri și teatrul comercial de import, cu spoială trendy.

(…) David Schwartz folosește teatrul documentar pentru a observa și expune absurdul culturii alternative contemporane. Nu doar terapiile spirituale şi medicale alternative, ci la tot ethosul culturii “self-improvement”, “transformare personală”, “inner work”, care s-a transformat, în multe cazuri, într-un trend foarte bine vândut.

(…) Prin constelațiile familiale, spectacolul pune spectatorul față în față cu propriile obsesii, frici și ambiții, făcând din TNB un loc unde documentarul și ficțiunea se întâlnesc în mod neașteptat, dar memorabil".

Alexandra Ares, Revista Rinocerul - „Nimic nu e întâmplător”: Constelații familiale la TNB. Premieră absolută: originală și memorabilă   

"În ciuda faptului că “Nimic nu e întîmplător” este, posibil, cel mai comic dintre creațiile lui David Schwartz, iar scena în care Mike Brătescu îl învață pe Vic dansul maori Haka (în scopul nobil de a-l ajuta să-și capete vocea și capacitatea de a transforma „Pisicii mă-tii“ într-o înjurătură veritabilă) e de un haz absolut irezistibil, spectacolul tratează constelațiile familiale ca pe o subspecie a unui întreg domeniu economic cât se poate de capitalist, ce alimentează bidirecțional un binom cerere-ofertă, cu efecte în viața reală imposibil de combătut prin deriziune. Poziția antagonică a scepticei Mia e, aici, slabă: argumentele peer-reviewing-ului metodelor științifice au contra-argumentele peer-reviewing-ului antiștiințific, medicația alopată nu garantează, desigur, vindecarea în toate cazurile, în timp ce tratamentele holistice oferă măcar speranța, există suferințe fizice ale propriului corp cărora Mia însăși nu le poate găsi o explicație. Știința e slabă, căci nu oferă mereu salvare ori răspunsuri, antiștiința oferă speranță cu garanții. Camelia va afla mult prea târziu că speranța asta e un bun pe o piață centrată pe profit, care se oferă atât timp cât plătești pentru ea și în limita fondurilor din cont.

Cu o echipă actoricească care funcționează foarte bine împreună, inclusiv fizic (există o scenă colectivă de ecstatic dance – în coregrafia lui Florin Fieroiu –, în care corpurile interpreților se armonizează într-o expresivitate neașteptată a propriilor suferințe), Nimic nu e întîmplător este el însuși o constelație, una despre diversitatea eșecurilor societale pe care nimeni nu le poate accepta ca atare".

Iulia Popovici, Observator cultural, Nr. 1260 - În căutarea unui sens al vieții  

"Jucat cu atenție la păstrarea întregului cadru ludic în zona realismului, fără tușe groase sau caricaturale, care ar fi distras atenția de la fondul problematic al temei, spectacolul are marea calitate de a înțelege nevoia oamenilor de a-și găsi un spațiu comun de sprijin și descărcare emoțională, în timp ce devoalează delicat modul în care această nevoie este monetizată de noii guru, facilitatorii spirituali (costurile arată că destinatarii terapiilor sînt din clasa de mijloc sau mai sus). Mai apare aici și pericolul real pe care această industrie îl poate aduce prin alternativele de tratament pe care le oferă, fără nici o bază științifică, la medicina clasică. Peste toate, este un discurs despre cum sîntem fascinați de un obscurantism hilar, dar periculos, care ne atrage într-un amplu război al civilizațiilor. Și asta tocmai într-o perioadă în care dezvoltarea științifică și tehnologică pare să atingă niveluri neimaginate pînă acum. Sau tocmai de aceea?"

Oana Stoica, Dilema - Noul obscurantism   

"Chapeau bas în fața muncii, a efortului și a perfecționismului echipei datorită căreia Textul m-a captivat, de la primele la ultimele replici.

(...) Și ca autor al scenariului, și ca regizor, David Schwartz a reușit performanța de a ajunge la acest eu profund al fiecărui personaj și de a-l explora, sub ochii spectatorilor, și pe dimensiunea lui psihologică, și pe cea morală, pe cea spirituală, ca pe un construct rațional, ca pe unul socio-cultural...

(...) Aici, în acest teatru documentar și profund uman, cele șase personaje sunt, toate, principale; și istoria de viață a fiecăruia este la fel de importantă; și la fel de atent investigată.

(...) Finalul spectacolului are o intensitate dramatică neobișnuită, dar una - după cum am văzut - extrem de atent și de laborios construită. Decât să dați bani grei unor "terapeuți" șarlatani sau să votați cu țăcăniți, nu e mai bine să mergeți la teatru? Nimic nu e întâmplător este un spectacol memorabil, de neratat".

Daniel Cristea-Enache, Liternet - Șase personaje fără un Autor - Nimic nu e întâmplător  

"În noul atelier, David Schwartz ia la pilă creațiile teatrale ale unor amatori în propriile roluri slujind drept material documentar pentru acest spectacol, arătându-ne cum se face teatru real cu sprijinul unei echipe remarcabile de artiști profesioniști, care-și trec în cont creații actoricești strălucite. Îi plasează pe actori printre noi, ca să ne transmită că oricine putea fi oglindit pe scenă. Și le potențează prestațiile, până când ating ireproșabilul artistic: ritualul Haka cu István Téglás și Ionuț Toader impune tandemul masculin al stagiunii datorită măiestriei cu care e construit antagonismul demn de marile cupluri comice".

Horia Ghibuţiu, Publicistul - Bun găsit în atelierul de șlefuit teatralitatea Constelațiilor familiale!   

"Parada problemelor și motivelor personale se petrece sub ochii spectatorilor, iar scena ia forma unui cat walk, aluzie la fascinația pentru glamour, paiete și false modele promovate de mass-media. (...)

Cu ce rămâi la final de reprezentație? Cu ideea că nimic nu e întâmplător. E bine ales titlul, pentru că nu se referă la fatalismul copleșitor care paralizează orice inițiativă, ci la faptul că ajungem adesea în situații limită din cauze pe care noi le-am provocat și pe care le întreținem din rațiuni subiective. Ne complacem în situații care întrețin iluzia fericirii și refuzăm să facem alegeri care impun efort și raționalizare. Cu acest spectacol David Schwartz dovedește o maturitate profesională augmentată de o documentare serioasă asupra subiectelor de interes pentru el".

Nona Rapotan, BookHub - Destine fracturate de întâmplări care puteau fi evitate   

"Trăim în secolul vitezei, al burnout-ului și al nevoii disperate de sens. Oamenii caută alinare în tot felul de promisiuni de echilibru interior, de la retreat-uri spirituale până la cursuri de descoperire a sinelui, terapii cu îngeri și alte ateliere de dezvoltare personală. (...)

Actorii se află, încă din debutul spectacolului, în proximitatea publicului, așezați chiar în primul rând, printre spectatori. Jocul se desfășoară la mică distanță, iar apropierea fizică generează un sentiment de intimitate și implicare. (...)

Spectacolul nu își propune să arate cu degetul sau să judece, ci poate fi văzut și ca un material informativ, pentru ca oamenii să știe că astfel de practici există și să se gândească de două ori înainte de a apela la astfel de terapii".

Andrei Bulboacă, Agenda LiterNet - Facilitatori, constelații și vindecări miraculoase - Nimic nu e întâmplător

„Trăim o epocă stranie. Știința înregistrează progrese greu de ignorat, tehnologia face parte din viața noastră (poate mai mult decât ne-am dori), trăim mai mult și mai bine mulțumită avansurilor din medicină, chimie, biologie - și, cu toate acestea, din ce în ce mai mulți oameni au o ură ne-mpăcată față de știință, cred în karma și în energii (altele decât cele despre care au învățat la școală), refuză vaccinurile și, în general, medicina alopată, preferând, pentru trup, vracii, vindecătorii cu pase magnetice, iar pentru spirit, coachii, facilitatorii, trainerii și câți or mai fi.

(...) nimic din jocul actorilor, al nici unuia, nu e autoironic, nu face cu ochiul spectatorului, nu trădează detașarea (dezaprobarea) actorului față de personaj. E una dintre virtuțile spectacolului și ale actorilor. (...)

Un spectacol bun care dă de gândit (celor care nu sunt iremediabil convinși deja de adevărul lor). Un spectacol necesar - aș aduce liceenii să-l vadă. Un spectacol foarte bine jucat".

Liviu Ornea, Liternet - Vezi cum vine de se leagă? Cu adevărat, Nimic nu e întâmplător)   

„...  o dezbatere dramatizată și dramatică în punctele de vârf despre o manie a vremurilor noastre, aceea așa ziselor tehnici de autodezvoltare spirituală, pornind de la „constelațiile familiale”, lansate acum vreo 40 de ani de un preot german. Un ecou al lumii care, mai ales după epidemia de covid, a primit aripi în refuzul tratamentelor medicale, a vaccinurilor, totul fiind înlocuit în mentalitatea aceasta obscură de recomandări precum respirațiile adânci, cu ochii spre cer, spre constelații etc.

Spectacolul, regizat de autorul scenariului, David Schwarz, oferă actorilor posibilitățile pe care orice atelier (workshop dacă preferați) le pune la dispoziția participanților, iar cei din distribuția spectacolului cu Nimic nu e întâmplător reușesc să mențină trează atenția spectatorului, în ciuda aerului de dezbatere, uneori în limba de lemn a vremurilor pe care le trăim. Teatrul, se vede treaba, revine la rolul său educativ (oare?) pe care epoca modernă îl părăsise”.

Nicolae Prelipceanu, Viața Românească - rubrica Spectator