Știri
Nominalizare UNITER – Carmen Lidia Vidu
Spectacolul Teatrului Național din București – Jurnal de România. 1989 a fost nominalizat la premiile UNITER pentru Cea mai buna regie! Carmen Lidia Vidu a devenit cunoscută ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. În anul 2007 a realizat spectacolul Privighetoarea și trandafirul. Din 2017 este directorul multimedia al Festivalului George Enescu, iar in ultimii ani spectacolele ei au fost jucate în America, Austria, Germania, Belgia dar și la cele mai importante festivaluri din România. În 2020, Carmen Lidia Vidu a primit Premiul Female Award în cadrul Independent Days Film Festival.
“M-am temut că Revoluția nu e un subiect pentru o femeie regizor, nu am crezut că documentarul își va găsi locul într-un teatru atât de mainstream ca TNB-ul, dar așteptam să vină momentul în care la UNITER să văd nominalizate femei pentru cea mai bună regie și cel mai bun spectacol. E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc. Aplaud întreaga echipă a spectacolului "Jurnal de România. 1989", a declarat „la cald” regizoarea Carmen Lidia Vidu, imediat după ce a primit vestea nominalizării.”
Cu aceasta ocazie, va reamintim faptul ca spectacolul Jurnal de Romania.1989 a avut premiera in plina perioada de pandemie, mai exact vara trecuta, pe 24 iunie la Amfiteatrul NTB. Spectacolul s-a bucurat astfel de o proiecție uriașă, cea mai mare proiecție video a unui spectacol de teatru de la noi, pe peretele acoperișului Sălii Mari, cu o intindere de 20/30 de metri, iar în decembrie 2020, pornind de la acest spectacol, Carmen Lidia Vidu a realizat un film documentar difuzat pe mai multe posturi de televiziune. Documentarul fiind un hibrid cultural adaptat contextului social, realizat din elemente de film, teatru, platou de televiziune, videomapping, filmare aeriană.