Meniu

Știri

Premieră Beginners

03 Martie 2020
TNB își propune o restructurare a stagiunii teatrale 31 Martie 2020
În conformitate cu măsurile care decurg din aplicarea Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României sunt suspendate toate spectacolele, manifestările publice și celelalte activități desfășurate în incinta Teatrului Național I.L. Caragiale București pe toată perioada existenței stării de urgență.  Având în vedere aceste dispoziții legale, Teatrul Național ”I.L. Caragiale” anunță că își va modifica structura obișnuită a stagiunii, care presupunea închiderea acesteia în lunile iulie și august, urmând ca, în acest an, în măsura în care contextul epidemiologic o va permite, să programeze spectacole pe toată perioada lunilor de vară – iunie, iulie și august. Spectacolele din repertoriul curent al teatrului, inclusiv cele reprogramate, se vor juca pe scenele tuturor sălilor – Sala Mare, Sala Studio, Sala Pictura, Sala Atelier, Sala Mică, Sala Media – săli care dispun de aer condiționat și instalații de climatizare. De asemenea, vom redeschide stagiunea estivală în aer liber, la Amfiteatrul de 300 de locuri de pe acoperișul  TNB, în cadrul programului de mare succes, Amfiteatru, nopți de vară sus pe teatru (teatru, dans, muzică, film). Actorii teatrului și corpul tehnic de scenă au fost consultați în legătură cu această propunere care presupune inclusiv reorganizarea vieții lor  private, reprogramarea concediilor cu familia, a călătoriilor, a altor angajamente.  Răspunsul unanim și solidar a fost Da, jucăm la vară!, răspuns care este o minunată declarație de iubire față de publicul spectator! Dragi spectatori, suntem convinși că veți răspunde și dumneavoastră acestui apel de a reveni la teatru, de îndată ce va fi posibil! Vă așteptăm cu săli confortabile, atât cu spectacolele din repertoriul curent, cât și cu noile premiere, pe care încercăm să le pregătim între timp.  Până la noi vești, vă reamintim că ne puteți găsi zilnic online, în cadrul programului de transmisii a Conferințelor TNB, pe care îl puteți consulta pe site-ul teatrului. Tot acolo puteți accesa turul virtual interactiv al teatrului. Întreprindem, totodată, diligențele necesare pentru a obține acordul tuturor autorilor implicați în realizarea spectacolelor din repertoriul TNB, pentru difuzarea on-line a unui număr de spectacole existente sub formă filmată în arhiva noastră digitală. Așadar, notați următoarele adrese unde ne puteți urmări online: - canalul nostru de youtube -https://www.youtube.com/channel/UCCG9s0kj4p2AJvUZ76tVDog - pagina de facebook a TNB - https://www.facebook.com/TNB.Ro/ - website-ul TNB, www.tnb.ro, pe o pagină care este special creată pentru aceste    transmisii online Stați acasă… deocamdată, și rămâneți sănătoși! 
Citește mai mult >
Mesajul de Ziua Internațională a Teatrului 2020 27 Martie 2020
„În lumea de azi, în care sectarismul, ura și violența escaladează din nou, națiile par a se opune unele altora, credincioșii se războiesc cu alți credincioși, comunitățile revarsă ură asupra altor comunități… și în acest timp, copiii mor de malnutriție, mamele mor la naștere din lipsa îngrijirilor medicale prompte, iar ideologiile dușmăniei înfloresc. Planeta noastră e cufundată din ce în ce mai adânc într-o catastrofă climatică și răsună galopul celor patru călăreți ai Apocalipsei. Trebuie să ne reconstruim forța spirituală, trebuie să combatem apatia, letargia, pesimismul, cupiditatea, disprețul față de lumea în care trăim, față de planeta pe care trăim. Teatrul are un rol, un rol nobil, în a dinamiza și a mobiliza umanitatea să se înalțe din coborârea spre abis. Teatrul poate ridica scena, spațiul reprezentației, făcându-l să devină sacru.” Shahid Nadeem     Mesajul de Ziua Internațională a Teatrului 2020 Biografie Shahid Nadeem   Ion Caramitru - Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului 2020 Scrisoare de încurajare ITI   Mai multe informații și pe www.uniter.ro  
Citește mai mult >
Tahicardie paroxistică - Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului 27 Martie 2020
Suntem în 2020. Criză mondială. Pandemie. Țări zăvorâte. Morți cu miile. Spitalizați cu sutele de mii. Speranțe zero, așteptări înspăimântate, calcule inutile. Închiși în case vedem la TV militarizarea circulației și pustietatea străzilor. În calculul probabilităților apare doar ideea de a nu te fi născut ca să mai nutrești speranțe de supraviețuire. Stai să te întrebi cu ce poți compara această pandemie (ce tristă rimă cu comedie!) vizavi cu tot ce ai trăit. Nimic nu se compară, mai ales că cei ca mine, n-am fost la război. Să fie inundațiile catastrofale? Cutremurul din ‘77? Nici vorbă! Au trecut parcă în viteză și ne-au lăsat doar triste amintiri. Iar Teatrul s-a închis și publicul s-a dispersat. Nu se știe până când. Iar noi nici măcar nu putem pretinde că știm a face și altceva mai constructiv, decât a fi pe scenă, drapați în personaje etalon. Încerc să-mi limpezesc gândurile și să pot scrie ceva esențial legat de Teatru, acum, de Ziua lui Mondială.  Să pot transmite clar și precis secretul ascuns al acestei arte atât de perisabile. Nu sunt primul aventurier care încearcă asta. În fiecare an, de multe ori, de prea multe ori, importanți oameni de teatru caută prin mesaje, articole, eseuri, interviuri și alte asemenea mijloace, să-și aroge dreptul de a spune, fără echivoc, ce e teatrul și care e misterul lui. Ca să limpezesc lucrurile, aș aduce în scenă două personaje care pot contribui la o mai bună înțelegere. Pe Socrate care să ne spună „că știe că nu știe nimic” și pe Shakespeare să ne aducă aminte că „teatrul este oglinda lumii”. Cu aceste două argumente, putem aprecia că scena caută să vă fure din realitate, măcar o secundă. O secundă lungă, cât o viață, care să vă trimită cu gândul în stradă, în cosmos, în voi înșivă, în viață și chiar în moarte și neant. Să vă scoată din obișnuit. Veniți la teatru când va trece totul, când ne vom însănătoși cu toții, veniți ca niște copii care chiar nu știu nimic și poate acuma s-au născut și, convinși că oglinda își respectă rostul, să urmăriți spectacolul ca și cum ar fi al vostru, al copilăriei voastre și dus acasă în ghiozdan, să-l păstrați cu sfințenie în caietul de amintiri al adolescenței.   Scris pentru azi, 27 martie 2020, inspirat şi din ce am scris în 2017                    Ion Caramitru Președinte UNITER 
Citește mai mult >
Comunicat TNB 26 martie 2020 26 Martie 2020
În baza prevederilor Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și în conformitate cu măsurile stabilite de autorități care decurg din aplicarea acestui Decret,  sunt suspendate  toate spectacolele și manifestările publice desfășurate în incinta Teatrului  Național I.L. Caragiale București  pe toată perioada existenței stării de urgență.  Dat fiind măsurile stabilite de autorităţi, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea Coronavirusului – SARS-Cov2, întreaga activitate a casei de bilete, se suspendă începând cu data de 01 Aprilie 2020 pe întreaga perioadă a existenţei stării de urgenţă. La casa de bilete restituirea contravalorii biletelor, pentru spectacolele suspendate, va reîncepe când Teatrul Național își va relua activitatea! Pentru recuperarea biletelor online nu este nevoie sa faceți nimic. Partenerii noștri, myStage, vor anula, în mod automat, toate comenzile afectate. ”Veți primi o notificare în momentul anulării fiecărei comenzi pentru spectacolele din perioada 16 martie - 16 aprilie 2020 – ne informează  myStage.  Datorită numărului mare de anulări, cauzat de instituirea stării de urgență, procesarea anulărilor se face în ordinea reprezentațiilor. Astfel, durata anulării poate varia. Vă asigurăm că depunem toate eforturile efectuării retururilor într-un timp cât mai scurt. În cazul în care este nevoie de orice informație, myStage vă va contacta pe adresa cu care ați făcut achiziția”. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo