Meniu

Știri

Teatrul Național din Chișinău revine la TNB cu două premiere

26 Ianuarie 2019
Mesaj de Ziua Mondială a Teatrului 2019 27 Martie 2019
27 martie 2019 Carlos Celdrán, Cuba Înainte de trezirea mea întru teatru, maeştrii mei erau deja acolo. Îşi construiseră lăcaşurile şi poetica pe vestigiile propriilor vieţi. Mulţi dintre ei rămân necunoscuţi sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniştea smerită a sălilor de repetiţie şi-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori. Pentru ca, pe nesimţite, la capătul multor ani de muncă presăraţi cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuţi şi să dispară. Când am înţeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înţeles totodată că am moştenit de la ei tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator. Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal. Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, şi ne dăm mâinile în întuneric. Tradiţia în teatru este una orizontală. Nimeni nu poate afirma că în teatru există un centru al lumii, care ar fi un oraş sau un edificiu privilegiat. Teatrul, aşa cum mi-a fost dat mie să-l percep, se propagă urmând o geografie invizibilă ce amestecă vieţile celor care fac teatru cu arta teatrală, într-un gest unificator. Toţi maeştrii teatrului mor cu momentele lor irepetabile de luciditate şi de frumuseţe, toţi se duc în acelaşi fel, fără ca nicio altă transcendenţă care să-i apere şi să-i facă iluştri. Maeştrii teatrului ştiu asta, nicio recunoaştere nu este mai preţioasă decât certitudinea ce stă la rădăcina muncii noastre: să creezi momente de adevăr, de ambiguitate, de forţă, de libertate în mijlocul celei mai mari precarităţi. Nimic nu le va supravieţui dincolo de însemnările despre munca lor şi de înregistrările video sau foto care vor reda doar o palidă idee a ceea ce au făcut. Dar ceea ce va lipsi mereu din aceste înregistrări este răspunsul silenţios al publicului, care înţelege într-o clipă că ceea ce se petrece nu poate fi nici tradus, nici regăsit în afară, că adevărul împărtăşit aici este o experienţă de viaţă, preţ de câteva secunde mai diafană decât viaţa însăşi. Când am înţeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naştere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te mişti din locul unde te afli, nu trebuie să fugi şi nici să te deplasezi. Publicul este acolo unde exişti tu. Acolo îţi sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găseşte toată realitatea ta zilnică, opacă şi impenetrabilă. Şi-atunci lucrezi din aparenta imobilitate în care te afli, pentru a construi una dintre cele mai măreţe călătorii, ca să refaci Odiseea, legendara călătorie a argonauţilor: eşti un călător imobil care nu încetează să accelereze densitatea şi rigiditatea lumii tale reale. Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere. La fel cum nimeni nu o va recunoaşte la justa valoare. E o călătorie prin imaginarul poporului tău, o sămânţă plantată în pământul cel mai îndepărtat: conştiinţa civică, etică şi umană a spectatorilor tăi. De aceea eu sunt statornic, veşnic legat de propriul cămin, printre cei apropiaţi mie, într-o aparentă nemişcare, muncind zi şi noapte, pentru că eu posed secretul vitezei.   Traducere în limba română a textului original în spaniolă de Ligia Soare
Citește mai mult >
Spectacol suspendat și unul înlocuit! 26 Martie 2019
Din cauza îmbolnăvirii unui actor, spectacolul Cursa de șoareci programat pentru data de 26 martie 2019 a fost suspendat! Vă puteți recupera contravaloarea acestora de la Casa de bilete a TNB sau de la mystage.ro pentru cele achiziționate online. Din același motiv, spectacolul Omul care a văzut moartea programat pentru 28 martie 2019 a fost înlocuit cu spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții. Biletele cumpărate rămân valabile sau vă puteți recupera contravaloarea acestora de la Casa de bilete a TNB sau de la mystage.ro pentru cele achiziționate online. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Citește mai mult >
A murit Radu Penciulescu 22 Martie 2019
Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București anunță cu tristețe despărțirea de marele regizor Radu Penciulescu, care s-a stins în dimineața zilei de 22 martie 2019. Colegii din teatru îi vor păstra memoria vie și sunt alături de familia îndoliată! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Radu Penciulescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956, unde a fost coleg cu Lucian Pintilie, Sanda Manu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu. După absolvire (1955), a fost regizor angajat la Oradea şi a lucrat la Teatrul din Craiova, unde director tocmai devenise Vlad Mugur. În 1964, a înfiinţat Teatrul Mic şi i-a devenit primul director (post din care şi-a dat demisia în 1969), perioadă în care era şi profesor la Institutul de Teatru. A montat spectacole de referinţă, precum Doi pe un balansoar (cu Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc), Richard II, Tango, o dramatizare după Baltagul, Dansul sergentului Musgrave,Regele Lear la Teatrul Naţional Bucureşi, Woyzeck la Piatra Neamţ, Vicarul la Bulandra. A fost atras de teatrul de idei, de teatrul-documentar, fiind considerat unul dintre regizorii cei mai cerebrali ai generaţiei sale. În 1973 a plecat din ţară, stabilindu-se în Suedia, unde a ocupat postul de profesor la secţia de regie a Şcolii Superioare de Teatru din Malmö până la pensionare. După 1990, Radu Penciulescu a lucrat în România doar în sistem de work-shop (la TNB, pe teme shakespeariene, sau la Olăneşti, pe texte din Cehov), dar şi ca regizor: Celălalt Cioran, un scenariu după Caietele lui Emil Cioran, subintitulat "atelier-lectură", realizat de criticulGeorge Banu în colaborare cu Radu Penciulescu, în 2002, la TNB; Legenda Marelui Inchizitor,dramatizare după un capitol din romanul Fraţii Karamazov de F.M.Dostoievski, cu Victor Rebengiuc, la TNB, în 2009, iar în 2011Macbeth de William Shakespeare, un spectacol-studiu produs sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava",tot la TNB.      
Citește mai mult >
Preșul, o nouă premieră la TNB! 21 Martie 2019
După o îndelungată absenţă, comedia Preșul de Ion Băieşu revine pe afişul bucureştean! Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă premiera spectacolului Preșul de Ion Băieşu, în regia lui Mircea Cornişteanu, care va avea loc joi 21 martie şi vineri 22 martie 2019, de la ora 19.00, la Sala Studio. Un nou pariu cu un titlu longeviv pe scenele româneşti şi cu o lume colorată care se încăpăţânează să nu dispară, nu doar de la bloc… Considerată una dintre piesele  cu cele mai multe reprezentaţii ale teatrului românesc, comedia "Preșul" a avut premiera absolută în 1972, la Teatrul de Comedie, Ion Cojar - regizorul acelei montări alegând pentru  rolul principal al femeii de serviciu Filofteia, o tânăra pe atunci,  actriţa Stela Popescu. Spectacolul s-a jucat neîntrerupt până în 1989, când a fost oprit de cenzura vremii. Cu numeroase montări pe scenele din ţară şi chiar pe scene din afara ţării, Preşul revine după aproape trei decenii în Capitală. Personajele pline de vervă şi de haz ale piesei sunt interpretate la TNB de: Emilia Popescu - alternativ pe rol cu Raluca Petra, Marius Rizea, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Tatiana Constantin, Tomi Cristin, Eduard Adam, Dragoș Iinescu, Erika Băieșu, Irina Antonie și Alexandru Barbu. Decorul, o lume a blocului în miniatură, parte însemnată în desfăşurarea acţiunii, este creat de scenograful Puiu Antemir, iar costumele de Liliana Cenean, de asemenea un nume cunoscut al scenografiei româneşti. „Am scris această piesă ca să-i fac pe oameni să râdă”, declara Ion Băieșu, punându-le contemporanilor o oglindă în faţă, pentru a se recunoaşte cu ticurile, metehnele şi deliciile vieţii în comun. „Râdem cu lacrimi de ceea ce zărim, uitând cel mai adesea că râdem de noi înșine. N-ar fi rău dacă, pentru o clipă, ne-am gândi că poate semănăm cu cei de care râdem!”, declară regizorul Mircea Cornișteanu, care promite o comedie mult mai spumoasă față de precedenta sa montare, realizată la Craiova, în 1985. Sunteţi aşteptaţi la…bloc, să descoperiţi, în toiul unor investigaţii comice, misterioasa fiinţă care se năpusteşte, neştiută, nevăzută, cu bocancii năclăiţi de noroi, lăsând urme grele pe preşul de lână al orgoliosului Pamfil, om cu funcţie în comitetul de bloc. Următoarele reprezentații sunt programate pentru zilele de 31 martie și 3 aprilie 2019, de la ora 19.00! Bilete, la Casa de bilete TNB si online, pe www.mystage.ro.
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
TNB I. L. Caragiale Logo