Conferințele TNB

Difuzare online Duminică, 4 februarie 2018, ora 11.00, la Sala Ateliera TNB, doamna Ileana Mălăncioiu a susținut conferința cu tema Exerciții de supraviețuire. Una dintre cele mai cunoscute voci ale poeziei contemporane, Ileana Mălăncioiu a fost din nou prezentă în cadrul seriei de Conferințe ale Teatrului Național, într-o discuție cu publicul despre poezie și viață. Actori ai TNB au recitat din opera poetei, o operă bine timbrată şi egală cu sine în evoluţia ei de la primul la ultimul volum. Despre Ileana Mălăncioiu Ileana Mălăncioiu, poetă şi eseistă, s-a născut pe 23 ianuarie 1940, în Godeni, Argeș. Din 2013 este membru corespondent al Academiei Române. În 1968, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, cu o lucrare intitulată Locul filosofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga. După mai mulţi ani, a devenit şi doctor în filosofie, în urma susţinerii tezei Vina tragică. Tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, carte publicată în 2001 la Editura Polirom. Înainte de 1989, a lucrat, printre altele, la Televiziunea Română, la Studiourile Animafilm şi la revista literară Viaţa românească, iar după Revoluţie a lucrat la Revista 22, la Editura Litera (redactor șef) și la săptămânalul România literară. În perioada comunistă, scrieri de-ale Ileanei Mălăncioiu au fost cenzurate, aşa că poeta a fost nevoită, în 1992, să reediteze volumul Urcarea muntelui. Volume de poezie (selecție): Pasărea tăiată, Editura Tineretului, 1967; Către Ieronim, Editura Albatros, 1970; Poezii, Editura Cartea Românească, 1973; Crini pentru domnișoara mireasă, Editura Cartea Românească, 1973 (Premiul Academiei); Peste zona interzisă, Editura Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Cele mai frumoase poezii, Editura Albatros, 1980; Linia vieții, Editura Cartea Românească, 1982 (Premiul Asociației Scriitorilor din București); Peste zona interzisă / À travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984 (antologie bilingvă franceză-română cu o prefață de Eugen Negrici); Urcarea muntelui, Editura Albatros, 1985 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Peste zona interzisă / Across the Forbidden Zone, Editura Eminescu, 1985 (antologie bilingvă în traducerea engleză a lui Dan Duțescu și cu o prefață de Valeriu Cristea); Urcarea muntelui , Editura Litera, 1992 (ediția a II-a, necenzurată și adăugită); Ardere de tot (antologie), Editura Eminescu (seria „Poeți români contemporani”), 1992 (antologie și versuri inedite); Linia vieții (antologie), Editura Polirom, 1999 (antologie din toate volumele și versuri inedite, cu o prefață de Nicolae Manolescu)

Difuzare online Duminică, 18 ianuarie 2009, ora 11.oo, la Sala Atelier, împreună cu Alex Leo Şerban, vă invităm la o conferinţă care încearcă să răspundă la întrebarea Şi totusi, de ce vedem filme?. "Pornind pe urmele cărţii apărute în 2007 la editura Polirom şi premiate de Uniunea Cineaştilor, conferinţa Şi totuşi, de ce vedem filme? propune o călătorie prin Arcadia cinematografică, încercînd să răspundă unor întrebări oarecum practice: Ce căutăm într-un film? Care sînt poveştile cele mai potrivite acestei arte? Cum ne ating ele? Cînd sîntem cel mai disponibili pentru a vedea un film? şi: Unde e mai bine să-l vedem - într-o sală de cinema, la televizor, pe un computer?" Alex Leo Şerban  Despre Alex Leo Şerban:Este critic de film şi senior editor la revista Dilema (veche)A debutat în 1976 cu un poem în Chicago Review, SUAA fost bursier al Ministerului Culturii francez, „International Visitor" în SUA, bursier GE/NECA predat la Facultatea de limbi străine din Bucureşti şi la UATC, iar în prezent ţine un curs pentru masteranzi la Centrul de excelenţă pentru studiul imaginiiA fost în juriile multor festivaluri de film, româneşti şi internaţionaleA fost publicat în diverse reviste străine (Cahiers du cinema, Franţa, Carta di cinema, Italia, Cover Magazine, SUA)  Colaborează la Elle, Idei în dialog, Libertatea, LiterNet, Observator cultural, Suplimentul de culturăMai multe expoziţii de fotografie (în ţară şi SUA)A scris (în colaborare cu Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan) volumul Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele (Editura Idea), Premiul Asociaţiei criticilor de film din România şi (în colaborare cu Şerban Foarţă) Jeu de paume (LiterNet, schimb de epistole versificate în limba franceză).Alte cărţi publicate: Dietetica lui Robinson (Editura Curtea Veche, nominalizată la Premiile României literare şi la cele ale Uniunii Scriitorilor) şi De ce vedem filme (Editura Polirom, Premiul de critică cinematografică al Uniunii Cineaştilor). În curînd îi va apărea un al doilea volum despre film (românesc) la Editura Polirom.Îngrijeşte colecţia „Biblioteca de film" a Editurii HumanitasA fost singurul critic român invitat în emisiunea „Double Je" a lui Bernard Pivot şi a fost intervievat de „The New York Times"În ianuarie 2008 a fost ales - în urma unui sondaj pe site-ul Cinemagia - "Criticul de film preferat al cinefililor români". Foto: Rareş Avram

Difuzare online Duminică 8 octombrie 2017, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, va avea loc conferința cu tema Armata lui Pinocchio. Cum mințim poporul cu televizorul?  susținută de Brîndușa Armanca. Despre conferință Controversele în jurul „știrilor false” suscitate de alegerile prezidențiale din Marea Britanie și din SUA au tras un semnal de alarmă în privința încălcării unui drept fundamental al publicului: dreptul de a primi informație corectă, actuală, verificată. Numeroase studii media au relevat mecanismele prin care informațiile mistificate pot influența soarta alegerilor sau pot deforma opiniile și acțiunile publicului. Noile tehnologii, platformele moderne ca Google, Facebook, YouTube contribuie la difuzarea rapidă a „fake news” și fac practic incontrolabilă circulația acestora. Sondajele arată că publicul din România se informează în proporție de peste 80% de la televizor, așadar acesta este mediul prin care poate fi contaminat. Numeroasele canale „de știri” apărute la noi sunt adesea canale de intoxicare, dezinformare, manipulare, iar domeniile predilecte ale distorsiunilor sunt politica, evenimentele mondene, afacerile și știrile interne. „Deși românii par conștienți de expunerea lor la știri false – 9din 10 susținând că li se întâmplă să descopere că o știre pe care inițial o considerau adevărată este falsă, doar jumătate dintre ei verifică veridicitatea informațiilor, chiar și înainte de a le împărtăși altor persoane. Mai mult decât atât, majoritatea continuă să folosească aceleași canale pe care au descoperit știri false, însă le scade încrederea în ele.”, se arată într-un studiu iSense Solutions. Conferința se axează pe explicarea fenomenului, pe identificarea ”agenților” manipulării la televiziune prin prezentarea unor studii de caz notorii. Brîndușa Armanca   Despre Brînduşa Armanca Jurnalist și profesor universitar, Brîndușa Armanca a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Între 2006 și 2012 a fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta. În prezent, este profersor universitar și redactează rubrica săptămânală de critică a presei „Media culpa” în revista 22. Membră a Uniunii Scriitorilor din România și a numeroase organizații de media ca International Communication Asssociation sau ECREA, AZIR etc., este autoarea mai multor volume de jurnalism ca Televiziunea regională în România (2002), Media culpa (2006), Învaţă să învingi (2006), Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii (2009, 2012), tradusă şi în maghiară în 2011, Dalnic. Istorii nespuse din satul lui Doja (versiuni în română, engleză, maghiară, 2016), cărţi de comunicare cum este Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt(2002), sau de istorie literară și literatură ca Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă (2005), Aboilirea timpului buimac (2016), Final la Cartea rataților (2017). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române, precum și cu Distincția Ministerului Culturii ungar pentru diplomație culturală.  

Vezi conferința online Duminică, 30 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, Andrei Şerban va susţine conferinţa intitulată Despre Cehov sau Cine mai vrea să meargă la Moscova?. Biletele au fost puse în vânzare la preţul de 23 şi 10 lei. Despre conferinţăPrin personajele sale, Cehov ne arată că noi oamenii suntem atât de obsedaţi de ceea ce am dori să fim în mod ideal, atât de preocupaţi de viitor, un viitor iluzoriu, încât ignorăm ce suntem şi unde suntem în momentul prezent. Ori proiectăm totul în trecut, absorbiţi de o imagine idealizată, îndulcită, sentimentală a ceea ce am fost odată - un alt fel de a scăpa de prezent, de teama de a ne vedea de noi înşine aşa cum suntem.„La Moscova, la Moscova...",  repetă obsesiv cele trei surori, acolo viaţa ar fi perfectă... Andrei Şerban - biografieÎn plină carieră internaţională în teatru şi operă în cele mai importante centre culturale din America şi Europa, Andrei Şerban a acceptat să revină în ţară, chemat de Ion Caramitru şi Andrei Pleşu imediat după decembrie '89, şi a preluat direcţia Teatrulului Naţional, "în speranţa de a schimba mentalitatea învechită şi osificată a acestei instituţii, de a o readuce la viaţă. Trilogia greacă a fost doza de oxigen necesară care a repus pe picioare un mecanism agonizant. Au urmat 4 alte spectacole - încercări de a crea un climat flexibil, deschis spre nou şi necunoscut, dar după trei ani a fost obligat să renunţe, din cauze care nu mai merită comentate". Şerban este tenured professor şi directorul artistic al  Hammerstein  Center for Theater Studies la Columbia University din New York. A primit numeroase premii şi distincţii: Tony Award, Drama Desk şi Obie Awards, George Abbott Award pentru cariera sa în teatrul american, Eliott Norton şi Robert Brustein Awards pentru spectacolele din Boston, Steaua României, multiple premii Uniter, Doctor Honris Causa al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj şi, pentru anul în curs, cinci nominalizări la prestigiosul Golden Mask la Moscova, printre altele. Cartea sa "O biografie", publicată la Polirom în 2006 a fost reeditată. Două volume fotografice, publicate la ICR, îi urmăresc cariera în imagini din spectacolele  de teatru şi operă. Foto inedite Trilogia Antică  Despre Andrei Şerban

Difuzare online  Fizician român stabilit în Franţa, membru de onoare al Academiei Române din 2001. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. S-a născut la 25 martie 1942 în Ploieşti. A urmat cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti (1960-1964). În 1965 şi-a susţinut lucrarea de diplomă cu titlul Câmpurile Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale. A fost asistent (1965-1968) la Universitatea din Bucureşti. În 1968 s-a stabilit în Franţa, fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 şi 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susţinându-şi doctoratul de stat în ştiinţe fizice (Contribution à l'étude théorique de la diffusion pion-nucléon). În 1973 introduce un nou concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. În 1976 a obţinut cetăţenia franceză. A fost „senior visiting scientist" la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) şi la Universitatea din Londra (1979) precum şi profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000-2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate şi în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume. Membru de Onoare din străinătate al Academiei Române (29 noiembrie 2001). Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi (2000). Cetăţean de Onoare al oraşelor Iaşi şi Ploieşti. Director al colecţiei Transdisciplinarité (Editions du Rocher, Monaco) şi al colecţiei Les Roumains de Paris (Editions Oxus, Paris). Membru al Consiliului academic internaţional al Institutului Internaţional pentru Gândirea Complexă al Universităţii din Buenos Aires. Preşedinte de onoare al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu" pentru ştiinţă şi cultură din Iaşi. Premii            Medalia de argint a Academiei Franceze pentru volumul Nous, la particle et le monde (1986). Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane (1987). Premiul Opera Omnia la Festivalul Internaţional Nichita Stănescu (Ploieşti, 2006). Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Benjamin Franklin Award for the Best History Book (USA) pentru Ştiinţa, sensul şi evoluţia - Eseu asupra lui Jakob Böhme (1993). Ordinul Naţional „Serviciul credincios" în grad de Mare Ofiţer (2002). Cărţi Les Racines de la liberté, Éditions Accarias-L'Originel, Paris, 2001, în colaborare cu Michel Camus (trad. rom. Rădăcinile libertăţii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004) ; Ion Barbu - Cosmologia „Jocului secund", Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; a doua ediţie: Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004) ; Nous, la particule et le monde, Éditions Le Mail, Paris, 1985 (lucrare premiată de Academia Franceză, trad. rom. Noi, particula şi lumea, Editura Polirom, Iaşi, 2002) ; La Science, le sens et l'évolution - Essai sur Jakob Boehme, Éditions le Félin, 1988 (Premiul „Benjamin Franklin", SUA, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; trad. rom. Ştiinţa, sensul şi evoluţia -Eseu asupra lui Jakob Boehme, Editura Vitruviu, Bucureşti, 2000) ; La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. rom. Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iaşi, 1999) ; Théorèmes poétiques, Éditions du Rocher, Monaco, 1994 (trad. rom. Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996).    

Difuzare online Actorul Radu Beligan a revenit, sâmbătă seara (8 martie 2008), pe scena Naţionalului bucureştean, la o întâlnire cu prietenii şi publicul, povestind despre cariera sa de 70 de ani pe scena teatrului, fiind aplaudat minute în şir de cei peste 1.000 de colegi, cunoscuţi şi admiratori adunaţi în Sala Mare. "Sunt vechi, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor", a spus Beligan la începutul întâlnirii cu publicul, adăugând că de 70 de ani, adică jumătate din istoria teatrului românesc, se află fără întrerupere pe scenă. "Arta actorului nu se poate învăţa la şcoală (...) misterul creaţiei îl poţi descoperi singur după mulţi ani", a spus Radu Beligan. Acesta a povestit spectatorilor despre examenul său la Academia de Artă Dramatică şi Muzică, unde nu a fost a fost admis. După ce i-a trimis o scrisoare Luciei Sturdza Bulandra, a fost acceptat să asiste la cursuri, ca auditor. Beligan l-a evocat şi şi pe Victor Ioan Popa. De la acesta a învăţat că "singurul fel de teatru care nu se va demoda niciodată este acela care pune degetul pe carnea vie a vieţii" şi că "hrana vieţii unui actor este cultura". Apoi, Beligan a vorbit despre alţi profesori ai săi, precum Aura Buzescu, Alex Giugariu, Ion Iancovescu, Sică Alexandrescu şi George Vraca. Printre profesorii lui Radu Beligan s-a numărat şi Eugen Ionesco. Actorul a amintit atât momentele dificile ale teatrului românesc, din timpul războiului, cât şi pe cele fericite, cum ar fi anul în care a fost în turneu la Moscova cu spectacolul "Revizorul" de Gogol. Despre acest spectacol, Beligan a spus că Dumnezeu i-a pus "un deget pe frunte". "Învăţăm, învăţăm mereu din orice", a mai spus actorul. Acesta a amintit şi de perioada când a fost directorul Teatrului de Comedie, pe care l-a fondat, unde erau spectacole "jucate spre bucuria publicului şi stupoarea cenzorilor". Ultimul "profesor" al său, a spus Radu Beligan, este tenismanul elveţian Roger Federer. "Secretul longevităţii este iubirea. Cât sunteţi pe pământ, iubiţi ce doriţi, dar iubiţi! Vă iubesc şi pe dumneavoastră, spectatorii care m-aţi făcut ceea ce sunt şi care sunteţi adevăraţii mei profesori", a încheiat Radu Beligan. În a doua parte a serii, pe scenă i s-a alăturat actorul Ion Lucian, care s-a descris ca fiind, la rândul său, o dovadă de longevitate, după 68 de ani de teatru alături de un om pe care l-a iubit şi l-a invidiat toată viaţa. Cei doi actori au urmărit împreună cu publicul înregistrarea piesei "Invitaţie la supeu", de Jean Claude Brisville, în care Beligan şi Lucian au jucat în 1997. La Teatrul Naţional au venit să-l vadă pe Radu Beligan criticul literar Eugen Simion, Mădălin Voicu, actorii Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Victor Rebengiuc şi mulţi alţi colegi din teatru. Actorul Radu Beligan şi-a întrerupt activitatea în luna noiembrie, anul trecut, după ce a suferit un trausmatism cranio-cerebral minor şi o fractură de coloană cervicală. Printre rolurile interpretate de Radu Beligan pe scena TNB se numără: Leon Saint Pe - "Egoistul" de Jean Anouilh, Ianke - "Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ion Popa, Guglielmo - "Numele trandafirului" de Umberto Eco, Actorul - "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, Bătrânul - "Cotletele" de Bertrand Blier, Kondilas - "Moştenirea" de Titus Popovici, "Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, Herb Tucker - "Poveste din Hollywood" de Neil Simon, Spirache - "Titanic Vals" de Teodor Muşatescu, Domenico - "Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, Chereea - "Caligula" de Albert Camus, Romulus - "Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, Richard al III-lea - "Richard al III-lea" de William Shakespeare, Autorul dramatic - "Viaţa unei femei" autor şi regia Aurel Baranga, Robespierre - "Danton" de Camil Petrescu, Ştefan Valeriu - "Jocul de-a vacanţa" de Mihail Sebastian, George - "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, Iacob Bardin - "Duşmanii" de Maxim Gorki, Horace, Frederic - "Invitaţie la castel" de Jean Anouilh, Trinculo - "Furtuna" de William Shakespeare, Filipetto - "Bădăranii" de Carlo Goldoni etc.   Mai multe informatii aici

Difuzare online Duminică, 26 noiembrie 2006, la Sala Atelier a TNB, Adrian Vasilescu a susținut conferința cu titlul Religia si vedeta Despre conferință Ne vom integra ori nu la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană? O întrebare obsedantă, ce preocupă populația, întreprinderile, politicienii, guvernanții. Ne preocupă atât de mult, încât aproape că am uitat până și de recentul incident intervenit în relațiile cu Fondul Monetar Internațional. Sigur că și Uniunea Europeană ne-a pus în fața unor criterii de performanță cărora economia românească trebuie să li se supună. Dar întâi și întâi ne cere ca România să învețe și mai bine să-și folosească eficient resursele monetare, atâtea câte sunt, pentru a reduce inflația și a ajuta dezvoltarea. O problemă cardinală, în acest sens, o constituie repartiția banilor rezultați din economisirea internă. Fiindcă bugetul de stat și-a limitat drastic accesul către acești bani, ca ei să devină disponibili într-o mai mare măsură pentru sectorul privat. De când se întâmplă așa, a început să scadă presiunea asupra ratelor dobânzilor și este într-o mai bună măsură stimulată dezvoltarea economică. Una din rațiunile pentru care Uniunea Europeană - dublând Fondul Monetar Internațional - ne cere un deficit bugetar restrâns fiind tocmai creșterea șansei de alimentare cu bani a sectorului privat. Fără să fi făcut decisiv acest pas, în anii 2000, nu am fi reușit în nici un fel să facem cât de cât față valului globalizării, ce străbate lumea în care trăim. Integrarea noastră europeană este strâns legată de capacitatea de a găsi răspunsuri optime la provocările globalizării. Pentru noi, românii, această problemă de ordin planetar este însoțită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esențială: A "Cum vrem să trăim și ce facem pentru a ieși din zona lanternei roșii a nivelului de trai? O întrebare ce n-o putem despărți, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual, ce are ca religie creșterea PIB-ului și ca incontestabilă vedetă eficiența economică. Iată, așadar, reperele: cât PIB facem și ce ritm imprimăm eficienței economice. Privindu-ne în oglinda unei lumi obsedate de creștere și încercând să aflăm răspunsul nostru la întrebarea despre modul în care reușim (ori nu reușim) să facem față provocărilor globalizării, nu putem să omitem o întrebare esențială: ce fel de cal încălecăm. Știm bine că nu simțim sub noi o mândrețe de roib, care să alerge ca fulgerul, ci un cal modest, prea puțin obișnuit cu economia de piață și fără viteză de reacție. Din această cauză, cursa noastră se menține într-o evoluție lentă. Frica de reforme e o boală care s-a cronicizat. Restructurarea producției în companiile statului și în marile întreprinderi cu capital de stat înaintează greu. Pozițiile monopoliste continuă să fie păzite cu sfințenie. Populația e speriată de prețurile mărfurilor și de tarifele la servicii, care cresc încet, dar cresc. Indicii prețurilor de consum au continuat și în acest an, mai ales către sfârșitul lui, să le dea întreprinderilor nerentabile iluzia supraviețuirii prin inflație. Producătorii de stat încearcă încă să-și facă jocul așa cum sunt obișnuiți: să trăiască din prețuri mari, care să acopere costuri exagerate, producție rebutată, risipă și furturi, în timp ce oferta lor de mărfuri a rămas restrânsă. Paradoxal, cererea solvabilă a luat însă avânt. Principalele motoare ce ar putea să pună economia în mișcare sunt concurența și piețele libere. Cum însă aceste motoare au fost puse numai parțial în funcțiune, societatea românească a continuat să consume mai mult decât a produs, de aici rezultând grave deficite. Ele s-au reflectat și se reflectă în buget, dar și în dezechilibrul extern. Dacă vrem, așadar, să călărim bine valul globalizării - ca să rămânem în spiritul acestei incitante parabole - va fi nevoie să facem din calul nostru, dacă nu un pur sânge veritabil, măcar un competitor de valoare medie. Cum? N-avem de ce să sperăm că s-ar putea întâmpla ca în poveste: să-i dăm să mănânce o tavă de jar, care să-l transforme într-un mândru alergător de cursă lungă. Pentru că nu-i va fi de ajuns o singură tavă. E nevoie de multe tăvi cu jăratec. În acest sens, bine ar fi dacă măcar acum, în al 12-lea ceas, când ne mai despart doar un an, o lună și o săptămână de 1 ianuarie 2007, am înțelege că eficiența economică devine o nevoie cardinală. Și că trebuie să învățăm să facem mult cu bani puțini, nu ca până acum când am făcut puțin cu bani mulți. Faptul că, încă din anul 2000, am început deja să cucerim unele dintre aceste redute, ni se pare neobișnuit. Și, poate, chiar incredibil. Noi, care ne-am învățat cu stagnarea, sesizăm mai greu că se mișcă într-adevăr ceva. Dar asta pentru că ne dau încă dureri de cap dezechilibrele din economie. Sunt destule: se extrapolează risipa, proasta administrație, fraudele și corupția; continuă să fie estompată motivația muncii; întârzie să fie multiplicate stimulentele care să determine extensiunea liberei inițiative în producție. Dar unul dintre punctele cele mai nevralgice îl constituie salariul mediu lunar din România. Un salariu sub nivelul prețurilor, cu mult sub acest nivel, dar și peste nivelul productivității și eficienței. Aici e cheia problemei. Despre Adrian Vasilescu Consilier al guvernatorului BNR. Născut la 23 martie 1936. Atestate profesionale îneconomie, drept şi jurnalistică. Debut în jurnalistică în 1962, la Scânteia tineretului. Pestepatru decenii de carieră jurnalistică; angajamente la ziare, reviste, posturi de radio şiteleviziune. Până în 1996: profesor asociat la Academia de Studii Economice şi la ŞcoalaSuperioară de Jurnalistică. Din 1996: coordonator al strategiei de comunicare la BancaNaţională a României. În anul 2000, la Guvern, în echipa de consilieri a premieruluiMugur Isărescu. Din 2001: înapoi la Banca Naţională, în echipa de consilieri aguvernatorului BNR.

Difuzare online   Duminică, 8 mai 2016, de la ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, doamna Georgeta Filitti a susținut conferința cu tema România regală în La Belle Epoque. Despre conferință Răstimpul dintre ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi Primul Război Mondial a însemnat o perioadă de efervescenţă, de creativitate şi inovaţie resimţită benefic în spaţiul românesc. Războiul din 1877-78, în urma căruia s-au obţinut independenţa statală, o monarhie tot mai ancorată în realităţile româneşti şi o economie în plină dezvoltare fac din România arbitrul Balcanilor. Creaţia instituţională (bănci, biblioteci, institute, spitale, şcoli superioare, aşezăminte de binefacere), arhitectura de for public şi particulară (rămasă azi aproape singura mândrie a oraşelor noastre), sistemul educaţional cu eficienţă dovedită – toate au evidenţiat valenţele naţionale. Cultura a însemnat un schimb profitabil de valori cu Occidentul. Şcolirea unor români în marile centre apusene, venirea şi rămânerea în România a numeroşi medici, arhitecţi, ziarişti, profesori au pus o pecete cosmopolită pe manifestările spirituale din această epocă. În acelaşi timp, fondul naţional a fost inteligent valorificat iar vectorul de căpetenie în domeniu rămâne familia regală. Cultivarea costumului popular, încurajarea industriei casnice ţărăneşti, popularizarea arhitecturii tradiţionale, susţinerea învăţământului sătesc, culegerea folclorului se îmbină armonios cu modernitatea promovată de numeroasele personalităţi culturale ale timpului. M. Eminescu, G. Coşbuc, N. Grigorescu, G. Enescu, I. Ghica, M. Kogălniceanu, C. A. Rosetti, G. Gr. Cantacuzino, P.P. Carp, Iancu Bălăceanu, Take Ionescu, familia Brătianu, Ion Cantacuzino, Victor Babeş, Carol Davilla, N. Iorga, familia Storck, Spiru Haret şi încă mulţi alţii dinamizează societatea. O presă de mare expresivitate – în limbile română, greacă sau franceză – face operă de informare şi cultivare totodată a opiniei publice. Observatori străini avizaţi considerau Bucureştiul unul dintre cele mai muzicale oraşe din lume. Artişti români şi străini evoluau pe scena Ateneului, multe concerte desfăşurându-se sub înalt patronaj regal. Pasiunea pentru teatru îşi găseşte o inegalabilă confirmare în producţiile Teatrului Naţional şi ale teatrelor particulare. Repertoriul autohton, la concurenţă cu cel străin, ţine în alertă spectatorii din zonele urbane. Cursele de cai, animate de Jockey Club, raliurile auto, demonstraţiile aviatice adună un public uriaş. Acolo se etalează ultimele creaţii ale modei, adusă din străinătate ori confecţionată în ţară. Această pulsaţie a societăţii în ritm european e oglindită şi de viaţa de societate. Animatoare sunt în primul rând femeile. Cultivate, inteligente, multe remarcabil de frumoase, ele reuşesc să se impună deopotrivă în ţară şi, de pildă, la Paris, unde ţin saloane prin excelenţă de factură intelectuală. La belle époque a privit, fără îndoială, precumpănitor, elita socială. În acelaşi timp, formarea clasei de mijloc, ambiţia de a avansa pe scara socială ca şi grija autorităţilor pentru variate programe sociale au însemnat un efort statornic de utilizare a energiilor, de solidarizare a comunităţilor, de desăvârşire a individului. O epocă apusă, parte din tradiţia noastră europeană, spre care merită să ne întoarcem adeseori ca exemplu de reuşită a unei lumi arbitrate de instituţia monarhică. Georgeta Filitti Despre Georgeta Filitti Specialist în istoria modernă şi contemporană a României. Editor de documente. Studii: Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1961); doctor în istorie al Universităţii din Cluj (1971). Experienţă profesională: - Cercetător ştiinţific la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, până la gradul de cercetător principal I (1961-1998); Consilier la Fundaţia „Ion Ghica” (1997-2004); Bibliotecar, şef de secţie la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (2003-2007); Cercetător principal I la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (din 2007). Publicaţii (selecție): 1975-2004 – editează Operele lui M. Kogălniceanu (Oratorie, 9 vol., 1864-1891), pentru care primeşte premiul “Nicolae Bălcescu” al Academiei (1983); 1978 – Enciclopedia istoriografiei româneşti (coautor); Din 1982 – editează din opera lui Nicolae Iorga: Opere economice, Istoria poporului românesc, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Istoria românilor, vol. VIII, Istoria românilor pentru poporul românesc, 2 vol., Istoria românilor, vol X, Discursuri parlamentare (1907-1917); 1985-2008 – editează din opera lui I.C. Filitti (Opere alese, Jurnal, 1913-1919; Rolul diplomatic al fanarioţilor, Omul prin operă); 1996 – George Ciorănescu. Românii şi ideea federalistă; 1997 – Memoriile lui Nicolae Suţu, mare postelnic al Moldovei, 1798-1871, trad. din lb. franceză, introducere, note şi comentarii; 1998 – Vocile exilului. Antologie; 2002 – Ion Bălăceanu. Amintiri politice şi diplomatice, 1848-1903, traducere din limba franceză, introducere, note şi comentarii; 2003-2006 – Călători străini despre ţările române în sec. al XIX-lea. Serie nouă, 1800-1840, 3 vol. (coautor şi prefaţator); 2004 – Călători români în Grecia. Antologie; 2006 – Călătorind în timp cu…; Mileniul românesc (coautor, cu versiune şi în limba engleză); 2007 – Testamente. Antologie; Călătorie în timp prin Bucureşti; 2008 – Din viața exilului românesc (1954-1968), vol I: 1954 – 1957; 2010 – Mereu împreună. România-Grecia. 130 de ani de relații diplomatice. Traduceri: – Matilla Ghyka: Popasuri ale tinereţii mele; Fericit ca Ulise; Ploaia de stele. Rubrici permanente: – Din istoria notariatului, în Revista notarilor publici din România (din anul 2000); – Odinioară oamenii îşi trimiteau scrisori; România acum 100 de ani, în Magazin istoric (din anul 2002); Arhive bucureştene, în revista Biblioteca Bucureştilor a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Difuzare online  Duminică, 13 aprilie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa susţinută de Herta Müller: "E mereu aceeaşi zăpadă şi mereu acelaşi neică", începând cu ora 11,00. Titlul metaforic al conferinţei porneşte de la expresia germană "Zăpada de ieri", care se referă la lucruri devenite inactuale, de care nu mai trebuie ţinut seama. Numai că, potrivit autoarei, experienţa deportării în Uniunea Sovietică, pe care a suferit-o mama ei, în 1945, este similară cu experienţa emigrării scriitoarei în Germania, în anii ‘80 - în ambele situaţii zăpada joacă un rol dramatic; cum tot la fel, în ambele cazuri, anchetatorii sovietici şi examinatorii de la biroul de imigrări din Germania federală au acelaşi comportament brutal şi abuziv. De aici se desprinde ideea că zăpada de ieri a avut o însemnătate covârşitoare, căci altfel de ce-ar mai fi nevoie să-ţi aminteşti şi să te lepezi azi de ea? Despre Herta Müller S-a născut în 1953 la Nitzkydorf, în Banat. A lucrat, după absolvirea studiilor de filologie română şi germană, mai întâi ca traducătoare într-o fabrică de echipamente industriale. Dar la scurt timp a fost concediată, din cauză că a refuzat să colaboreze cu Securitatea. Prima ei carte, Niederungen („Şesuri"), definitivată în 1978, nu a fost acceptată spre publicare. Abia în 1982, aceasta a văzut lumina tiparului într-o formă cenzurată. Versiunea originală avea să apară în Germania în 1984. Ameninţarea din partea Securităţii continuă, obligând-o pe Herta Müller să emigreze în 1987 în RFG. Mai multe invitaţii de a preda la diverse universităţi o poartă spre Anglia, Statele Unite şi Elveţia. Temele recurente în poezia şi proza autoarei sînt: despărţirea, emigrarea, părăsirea unui loc fără a ajunge la vreo destinaţie. Opera sa a fost distinsă cu numeroase premii, printre care: premiul „Franz Kafka", „European Literary Prize Aristeion", „International IMPAC Dublin Literary Award", premiul pentru literatură al fundaţiei Konrad-Adenauer sau „Berliner Literaturpreis". În prezent, Herta Müller trăieşte şi creează la Berlin.

Difuzare online  Duminică 8 martie 2015, la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Național, Dr. Vasile Ciubotaru a susținut conferința cu tema Jurământul lui Hipocrat și epoca actuală. Despre conferință        Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au încredințat suferințele trupului si sufletului altor semeni: tămăduitori, vindecători. Relația dintre bolnav si tămăduitorul său a stat sub semnul unor reguli cuprinse în jurământul lui Hipocrat, reguli păstrate si respectate cu grijă de-a lungul timpului. Acestea au rezistat în forma inițială milenii, dar, în societatea actuală, tind să-și modifice înțelesul prin influențarea direcțiilor terapeutice, sub presiuni tehnologice, sociale și economice. Trebuie luate în seamă preferințele pacienților și factorii administrativi care, la rândul lor, sunt influențați de mass-media, companii și opinia publică? Medicul contemporan este obligat să ia în considerare idealurile hipocratice și să le adapteze medicinii moderne? Jurământul rămâne doar un moment festiv la despărțirea de Alma Mater? Este medicina o profesie vocațională sau medicul rămâne funcționar public? Despre Dr. Vasile Ciubotaru Născut la 19.09.1953, în județul Timiș. Studii: 1973-1979 - Facultatea de Medicină Generală și Pediatrie - IMF Iași. Medic primar neurochirurg, locul 1 pe țară la examenul concurs din 1993. Șef Secție Neurochirurgie III, Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. Dr. Bagdasar Arseni”, București. Doctor în Științe Medicale, teză de doctorat „Indicații și metode în tratamentul neurochirurgical al tumorilor hipofizare”, 1998. Pregătiri de specialitate: Cursuri în specialitatea neurochirurgie în România, Germania, Maroc, Franța, Turcia. Realizări profesionale deosebite (în colaborare): - Prima ventriculocisternostomie endoscopică în România -Prima determinare intraoperatorie a potențialelor evocate în România -Introducerea microscopului operator și asistarea endoscopică în abordul transsfenoidal al tumorilor hipofizare -Primul abord transfenoidal endoscopic al unei tumori hipofizare în România Activitate profesională (operații din 2000): - peste 2200 tumori hipofizare și de bază a craniului -peste 5000 tumori cerebrale -peste 5000 intervenții în patología vertebro-medulară Publicații: Lucrări comunicate-160 în țară și străinătate Lucrări publicate-50 în țară și străinătate 11 cărți publicate Membru în societăți științifice: Societatea Internațională de Chirurgia Hipofizei (din 1994) Membru corespondent al Societății De Neurochirurgie de Limba Franceză (din 1998) Societatea Română de Neurochirurgie (din 1984) Membru fondatator al Asociației de Endocrinologie Clinică din România (2005) Membru individual al Societății Europene de Neurochirurgie (2010) Vicepreședinte al Societății de Neurooncologie din România Membru în National Geographic Society (din 1995) Distincții de recunoaștere socială: Cetățean de onoare al comunei Udești, jud.Suceava, 2004 Cetățean de onoare al Municipiului Suceava, 2010