Te rugăm să întorci telefonul în poziție verticală pentru o experiență optimă. 🔄📱
 Meniu
ÎNAPOI

Știri

După 3 luni de întrerupere, redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală!

22 Ianuarie 2021
Spectacolul „Nicio pastilă magică” din data de 9 septembrie va fi prezentat cu supratitrare în limba engleză 09 Septembrie 2026
  Vă informăm că spectacolul „Nicio pastilă magică”, programat pe 9 septembrie, va fi prezentat cu subtitrare în limba engleză.Vă așteptăm la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
Citește mai mult >
Inclusiv la TNB, stagiunea incepe Incluziv! 04 Septembrie 2026
Teatrul Național – partener de suflet al B-Inclusive Festival 2026 Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București se alătură Asociației Better Inclusion în organizarea, în perioada 7 - 13 septembrie 2026, a Ediției a II-a a Festivalului B-Inclusive. A doua ediție a festivalului organizat de Asociația Better Inclusion, împreună cu o rețea de instituții culturale, universități și organizații, aduce în București aproximativ 27 de activități pentru persoane cu și fără dizabilități, cu o participare estimată la circa 1.000 de persoane. Miza ediției: dizabilitatea și accesibilitatea să fie întâlnite firesc, nu într-un circuit separat, prin participare. Teatrul Național va organiza un tur ghidat gratuit marți, 8 septembrie 2026, de la ora 15.00, va pune la dispoziție locuri gratuit la două reprezentații ale TNB și va găzdui, în zilele de 9, 10, 11 și 12 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Media, proiecția a 4 filme cu tematică referitoare la persoanele cu dizabilități, urmate de discuții cu publicul. Mai multe detalii despre Festival și programul acestuia se pot accesa pe site-ul B-inclusive.ro  
Citește mai mult >
Viață în lucru - un one-man show scris și interpretat de Alex Bogdan 04 Septembrie 2026
  BILETE AICI   „Universul a început dintr-un punct, dintr-o ordine. Pentru probabil o fracțiune de secundă, sau chiar mai puțin, totul a fost aranjat perfect. Apoi a urmat explozia care a demonstrat că nimic nu poate să rămână locului. Ca Alice in Wonderland, cobor în vizuina gândurilor și amintirilor mele și caut să văd ce a declanșat în mine această boală cu care am luptat timp de 16 ani. Încerc să ofer o fărâmă de lumină celor care trăiesc acum acest război și care cred că n-o să se vindece niciodată.” – Alex Bogdan „Viață în lucru” este posibilitatea de a pătrunde în cea mai profundă intimitate a unui om dependent: în mintea lui, în sufletul lui și în toate mecanismele, uneori contradictorii, prin care încearcă să supraviețuiască propriei dependențe. Este o invitație la introspecție și la recunoașterea unei probleme despre care vorbim adesea, dar care pare, încă, neînțeleasă. Spectacolul expune public ceva profund personal, dar fără a căuta vinovați, ci mai degrabă de a găsi înțelegere, iertare și acceptare. Fără a transforma, însă, dependența într-o scuză și fără să creeze iluzia că, odată identificată problema, viața devine dintr-odată roz. O coproducție Touchstone Creative x Pulse și Teatrul Național „I. L. Caragiale” București Parteneri: Salvați Copiii România Parteneri instituționali: Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara Parteneri media: ProTV, Zile și Nopți, LiterNet, Cultura la dubă Sponsori: Vidra Productions, ING Bank, Regina Maria, Fundația Filantropică Metropolis ATENȚIE: Spectacolul face referiri la dependența de jocuri de noroc, suicid, autovătămare, boală și moarte, consum de droguri și alcool, precum și limbaj licențios. Spectacolul conține efecte stroboscopice și de lumină care pot afecta persoanele cu epilepsie fotosensibilă, fum de scenă inodor și sunete puternice. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani. Spectacolul „Viață în lucru” face parte dintr-un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Citește mai mult >
Noua strategie repertorială a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București: șapte programe pentru un teatru deschis, modern și conectat cu publicul 26 August 2026
  Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București își definește noua viziune strategică pentru perioada următoare, având ca scop consolidarea statutului său de primă scenă a țării. TNB își propune să devină un spațiu cultural viu, ancorat în realitățile societății și recunoscut ca un nod esențial în rețeaua teatrală europeană. Astfel, începând din această stagiune, repertoriul instituției va fi structurat în jurul a șapte programe majore. Acest sistem complex asigură un raport echilibrat între diversitatea estetică și tematică a spectacolelor, eficientizând totodată organizarea internă a teatrului. Noua strategie are ca scop principal consolidarea unui dialog permanent și deschis cu publicul. Cele șapte programe care vor defini activitatea TNB începând cu noua stagiune care se deschide la început de septembrie sunt: 1. Teatrokosmos (Pilonul marilor spectacole)Dedicat marilor opere din dramaturgia clasică și contemporană, românească și universală. Programul aduce în fața publicului larg producții de mare anvergură, adaptări scenice și scenarii originale, creând un dialog între textele fundamentale ale umanității și întrebările prezentului. 2. Sensorium (Teatru, emoție și tehnologie)Un program inovator care transformă sala de spectacol într-un spațiu de explorare estetică, propunând întâlnirea artei cu tehnologia. Tehnologia multimedia, realitatea virtuală, teatrul-dans și musicalul se unesc pentru a stimula toate simțurile spectatorului. Este dedicat cu precădere publicului tânăr, dar și publicului larg, dornic de experiențe noi. 3. Agora (Teatrul și comunitatea)Acest program va valorifica dramaturgia cu puternic impact social, propunând spectacolele pe teme sociale acute, bazate pe cercetare documentară și memorie urbană. Programul va adresa publicului larg provocarea de a transforma experiența culturală într-o dezbatere activă și un exercițiu civic. 4. Genesis (Incubatorul noilor generații)O platformă de lansare pentru tinerii artiști și un hub de inovație culturală. Programul îmbină cercetarea cu producția de spectacole, oferind artiștilor emergenți resursele necesare pentru a transpune viziuni contemporane în spectacole de referință. Programul stimulează dramaturgia actuală și educația teatrală, adresându-se în special tinerilor, dar și publicului larg. 5. Proscenium (Laboratorul de excelență)Un program dedicat exclusiv evoluției profesionale a echipei TNB și formării viitorilor specialiști în meseriile scenei. Acesta include spectacole-laborator, ateliere și masterclassuri, ale căror rezultate vor fi prezentate periodic în fața publicului. 6. Axis (Deschidere națională și internațională)Program care vizează conectivitatea națională și internatională a TNB în cadrul unor rețele teatrale internaționale: va include în platforma de mobilitate a TNB spectacolele naționale și internationale coproduse sau invitate și se va concretiza prin seturi de reprezentații pentru fiecare spectacol din cadrul programului. 7. Sirinx (Teatrul în spații neconvenționale)Un program dinamic ce oferă spectacole de teatru, muzică, dans, film și performance experimental în spații inedite și la ore diverse. Proiectul se adresează publicului larg, dar urmărește și atragerea spectatorilor care nu vin în mod obișnuit la teatru. Arhitectura repertorială propusă de managerul TNB, Ada Hausvater, construiește profilul TNB ca reper civic esențial, loc de întâlnire, de reflecție și de bucurie culturală pentru întreaga comunitate. Vă reamintim că începând cu 5 septembrie 2026, porțile Naționalului se redeschid larg spre public, cu o ofertă bogată de peste 80 de reprezentații programate seară de seară pe parcursul lunii septembrie, în toate cele 5 săli de spectacol aflate sub acoperișul teatrului: Sala ”Ion Caramitru”, Studio, Pictura, Atelier și Sala Mică. Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și fizic, de la Agenția de Bilete a TNB, recent redeschisă.
Citește mai mult >
Toate Articolele
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google Chrome Versiunea 7+ Firefox Versiunea 4+ Internet Explorer Versiunea 8+ Opera Versiunea 4+ Safari Versiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo