TNB - Teatru gazdă
Ordonare
De primăvară - o nouă expoziţie Gheorghe Ciobanu
10 Aprilie 2012La apropierea Sărbătorilor de Paşti, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" îşi întâmpină spectatorii nu doar cu spectacolele din repertoriul curent, ci şi cu o nouă expoziţie a pictorului naiv Gheorghe Ciobanu, totodată sculptor iconograf şi poet ţăran. Expoziţia se numeşte simplu: "De primăvară" şi se încadrează în programul TNB Parateatral-Vizual. Este cea de a doua expoziţie a lui Gheorghe Ciobanu la Naţional, după aceea organizată în preajma Crăciunului 2010, când a expus, sub titlul „De Sărbători", o bogată selecţie de lucrări care s-au bucurat de un deosebit succes. Tablourile sale, cu o anecdotică bogată inspirată din lumea magică a satului, adevărată bucurie a ochiului - vor fi expuse în foaierul Sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional începând cu data de 10 aprilie 2012, unde vor putea fi vizionate (dar şi cumpărate de amatorii de artă naivă autentică!) până la sfârşitul lunii mai 2012. Expoziţia se deschide marţi, 10 aprilie 2012, la ora 18.30. Gheorghe Ciobanu este un nume deja consacrat în galeria de azi a pictorilor naivi, cu un palmares bogat de expoziţii în ţară şi în străinătate. Crezul lui artistic conţine un minunat mesaj de optimism şi, de aceea, tablourile sale reprezintă un adevărat cadou de Sărbători! „Ne trebuie atât de puţin ca să fim fericiti! Eu, când stau în genunchi şi pictez, mă rog la Dumnezeu să-mi dea şi mie puţină frumuseţe să pun în tablourile mele, din cea multă pe care el a pus-o în creaţia Sa. Iar când începe să se lege tabloul, să apară de sub pensulă, atunci simt o bucurie şi o plinătate care mă vindecă de toate relele şi mă face fericit..." Mai multe despre pictor aici Galerie foto
La Shica - flamenco
04 Martie 2012La Shica: Supercop va avea loc la Sala Mare a Teatrului Naţional, duminică, 4 martie, ora 20.00. Cu: Elsa Rovayo "La Shica" - voce şi dans; Jose Luis Ordoñez - chitară spaniolă; Guillem Aguilar - bass şi Pablo Martín Jones - percuţie. La Shica - o artistă carismatică şi plină de forţă care inundă scena cu apariţia şi talentul ei cu totul deosebite. Propunerile ei originale şi heterodoxe, se hrănesc nu doar din "copla" şi "flamenco", ci şi din rock, funk, rap... Toate aceste stiluri, combinate cu dansul flamenco, sunt prezente în modul în care evoluează pe scenă şi au ca rezultat un spectacol inovativ şi neobişnuit. În dorinţa lor de a-şi găsi un sound propriu, trupa La Shica dezvoltă un limbaj atipic, atunci când vine vorba despre apariţiile scenice, pornind de la flamenco, relaxându-se cu metrica populară şi făcând loc străzii prin intermediul hip-hop-ului. Şi nu numai sound-ul lor este diferit, ci şi estetica lor, având în vedere că un alt element folosit de artistă este dansul flamenco. Formaţia - este o altă particularitate a proiectului - reprezintă un cvartet acustic influenţat de rock, funk, jazz şi cuplet. Discuri: Trabajitos de chinos (2008) - nominalizat la Spanish Music Awards în 2009 pentru cel mai artist de debut şi Supercop (2010) cu care a şi câştigat în 2011 la Spanish Music Awards premiile pentru cel mai bun spectacol şi cel mai bun autor. Spectacol organizat în cadrul celei de-a III-a Ediţii a Festivalului Flamenco Clasic şi noile genuri organizat de Instituto Cervantes şi Ambsada Spaniei în România (3-26 martie 2012) Preţuri spectacole Flamenco: Rândurile 2-19: 70 lei Capete de rând şi loji: 55 lei Balcon: 20 lei
Solos - flamenco
03 Martie 2012Solos - spectacol de dans flamenco susţinut de Compania Belén Maya la Sala Mare a Teatrului Naţional, sâmbătă, 3 martie, ora 20.00. Recital de dans cuprinzând parte dintre cele mai bune piese din repertoriul companiei. Cu: Belén Maya - dans, José Valencia - voce, David Vázquez - voce, Rafael Rodríguez - chitară. "Belén Maya García (New York, 1966) a început prin a fi o dansatoare de avangardă extremă, geometrică. A şlefuit toate asperităţile devenind una dintre cele mai bune dansatoare flamenco. Din dansul ei nu lipsește radicalitatea care a uimit lumea în filmul Flamenco (1995) al regizorului spaniol Carlos Saura. Nu lipsesc nici dorinţa şi nici imediatul plin de sensibilitate. E un dans plin de franchețe şi seducție din care nu lipsesc neliniştea si avangarda ca formă de lupta disperată în contra timpului. În Solos, Belén Maya reuneşte câteva dintre creaţiile sale recente, pentru a ne oferi o perspectivă complexă a felului în care simte dansul flamenco. Prin intermediul acestor propuneri, ies în evidenţă trăsăturile care-o definesc: tehnica rafinată, echilibrul între tradiţie şi avangardă, lirism, charismă scenică, forţa de a reînnoi gramatica flamenco-ului; dar, mai ales, disponibilitatea de a face ca dansul să ne vorbească despre ea însăşi: despre fragilitatea, temerile, plăcerile şi dorinţele ei. Pentru că flamenco reprezinta o gramatică, un cod muzical, poetic şi coregrafic cât se poate de clar; aflat în slujba unui ţel mai înalt, cel al spectacolului. Ca-n orice artă. Nu pierdeţi taranto-ul ei, pură biografie sublimată, nici romanţa şi seguiriya ei, avangardă şi rafinament, nici soleá ei în ritm de bulerías, scurte şi copleşitoare, nici alegría plină de lumină şi culoare, pe care dansatoarea le interpretează într-o manieră unică, şi nici caña ei, portret în sepia al unui mod de a dansa acum aproape dispărut. Dar, mai ales, priviţi-o respirând şi trăind pe scenă, în aceste solo-uri care ne-o confirmă drept una dintre marile dansatoare de flamenco ale momentului." David Montero Spectacol organizat în cadrul celei de-a III-a Ediţii a Festivalului Flamenco Clasic şi noile genuri organizat de Instituto Cervantes şi Ambsada Spaniei în România (3-26 martie 2012) Preţuri spectacole Flamenco: Rândurile 2-19: 70 lei Capete de rând şi loji: 55 lei Balcon: 20 lei
Spărgătorul de nuci
30 Ianuarie 2012Luni, 30 ianuarie, ora 19.30, Sala Mare a TNB Ansamblul de balet al Teatrului municipal din Kiev este un colectiv vestit în întreaga lume. A fost fondat în 1980 de celebrul coregraf din fosta URSS, Vahtang Vronskii, sub titlul Baletul clasic din Kiev. În anii 1989-2005 colectivul a fost condus de marele maestru al baletului ucrainean, laureat al premiului Vatlav Nejinsky I al Academiei franceze de dans, laureat al diferitor concursuri internaționale de balet, artist al poporului din URSS, Valerii Covtun (1944-2005). Din 2005 maestru de balet al trupei este Victor Litvinov. Principala direcție a activității artistice este îndreptată spre popularizarea și păstrarea celor mai faimoase balete clasice și crearea noilor producții. În repertoriul colectivului sunt mai mult de 30 de balete și diferite programe de concert, cum ar fi Lacul Lebedelor, în versiunea maestrului V. Kovtun, Spărgătorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită de P. Ceaikovski, Giselle de A. Adam, La Baiyadere, Don Quijote, de L. Minkus, Cenușăreasa, Romeo și Julieta de S. Prokofiev, Bolero de Ravel, Spartacus de A. Haciaturean, etc În componența colectivului sunt mai mult de 60 de dansatori , absolvenți ai școlilor de balet din Kiev, Moscova, Sant -Petersburg și alte orașe. Prim soliștii și soliștii colectivului sunt artiști tineri, talentați, laureați ai concursurilor internaționale. Pe parcursul anilor, colectivul a participat la festivaluri de dans, a fost în turnee peste hotare. Director artistic al Baletului Clasic din Kiev este Tatyana Borovic. Detalii
Expoziţie O altă Japonie: Japonia de Nord
05 Ianuarie 2012Miercuri 7 decembrie 2011, ora 18.00, în foaierul Sălii Amfiteatru al Teatrului Naţional Bucureşti, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie O altă Japonie: Japonia de Nord semnată de Hashimoto Yoshinori. Expoziţia va fi deschisă publicului spectator până la data de 31 ianuarie 2012. Expoziţia cuprinde fotografii realizate de domnul Hashimoto Yoshinori în mica zonă Yurihonjō a Japoniei de Nord în anii 1970, dar şi fotografii realizate în perioada 2008 - 2011, arătând Japonia contemporană, natura, oamenii cu obiceiurile şi munca lor. Despre Hashimoto Yoshinori Se naşte în anul 1941 în Prefectura Akita. Mai 1960 intră la Facultatea de Arte, Secţia Fotografie. Pune bazele ca student grupului Atelier Internaţional, devenind şi primul preşedinte. În acelaşi timp a făcut parte şi din Atelier Social. Mai 1964 deschide în oraşul natal, Akita, un studio de fotografie şi devine fotograf al corporaţiei tipografice de pe lângă Akita. Noiembrie 1969 închide studioul de fotografie din Akita şi îl redeschide la Tokyo, devenind fotograf independent. Lucrează printre altele pentru Asahi Graph, Asahi Journal, Kobunsha, Asociaţia rurală pentru cultură, realizează diapozitive pentru reclame. În anul 1977 acceptă cererea Ambasadei României în Japonia de a fotografia vizita comemorativă a Anei Aslan. 1978 primeşte invitaţia din partea agenţiei de turism a Guvernului României şi vizitează România unde realizează o serie de interviuri. 1979 - pornind de la colaborarea cu Ambasada României în Japonia, pune bazele agenţiei de turism GH3 România, ce devine agenţie colaboratoare a ONT. 1985 - începe importul şi vânzarea produselor româneşti. 1991 - participă la Revoluţia română (căderea regimului Ceauşescu) şi la dezvoltarea economiei româneşti, punând bazele firmei HASHY. 1994 - cumpără teren în capitala României, Bucureşti, şi termină construirea clădirii propriei firme, KANA CO. 1995 - se implică în Asociaţia România - Japonia. 2003 - pune bazele în România a Asociaţiei Culturale Româno-Japoneze ce are ca scop promovarea schimburilor interculturale Româno- Japoneze. Domnul Hashimoto este recunoscător pentru numeroasele întâlniri cu oamenii din România, începând cu doamna Ana Aslan, mulţumită căreia a putut veni în România şi a cărei prietenie o preţuieşte enorm. Treptat, s-a ataşat de locuri, a început să facă afaceri, să investească dar şi să câştige datorită muncii asidue de peste 30 de ani. Galerie foto
Regal Vienez - concert extraordinar de Crăciun
26 Decembrie 2011Sărbătorind 10 ani de tradiţie pentru români, spectacolul Regal Vienez, cu care Gec Artistic ne cadoriseşte în fiecare decembrie, va delecta publicul şi anul acesta cu o experienţă unică în România: Regal Vienez. Cu siguranţă sfârşitul anului 2011 va fi unul deosebit pentru cei ce apreciază cu adevărat asemenea evenimente, căci de această dată Viena ne inspiră una dintre cele mai mari tradiţii internaţionale prin intermediul orchestrei Eastern Royal Orchestra, din Sankt Petersburg condusă de dirijorul, Daniil Zaharov şi concert maestro: Vadim Bunovski din Moskova ce va susţine un turneu extins în marile oraşe europene la finalul acestui an. Din cadrul orchestrei, face parte şi binecunoscutul acordeonist de excepţie Evgheni Nagruzza, ce beneficiază de drepturile de autor acordate personal de Richard Galiano (acordeonistul numărul 1 al lumii). Vom asculta Strauss şi anul acesta şi ne vom lăsa purtaţi pe valurile Dunării Albastre, fiind alături de orchestră faimoasa soprană Marina Raddis - Prim solistă a Operei Naţionale din Chişinău. Nu vorbim despre un simplu balet clasic, ci despre adevărate opere de artă, generate de dansuri contemporane, celebrele valsuri vieneze, menite să aducă un plus important de valoare operelor din secolele precedente. Ritmurile vieneze ale dinastiei Strauss vin să ne mângâie trăsăturile subtile ale sufletului printr-un concert intitulat Regal Vienez. Iar după cum bine ştim această noapte mirifică şi cea mai lungă este la Sankt Petesburg castelul de iarnă al ţarilor ruşi şi, de ce nu, al sufletelor dumneavoastră, de aceea organizatorii acestui turneu din peste 20 de localităţi din România vor topi sufletele de gheaţă ale acestor vremuri cu ritmuri muzicale de-o frenezie şi o bună dispoziţie, dându-i mână liberă dirijorului Daniil Zaharov de a dirija o orchestră internaţională compusă din 27 de instrumentişti de primă clasă. Vă mulţumim pentru alegerea făcută şi vă dorim Crăciun fericit! Pentru că orice cadou e o surpriză, programul acestei seri va fi un mister ..!!! Luni 26 decembrie 2011, ora 19.00, Sala Mare Preţ bilet : Categoria 1: 200 lei Categoria 2: 170 lei Categoria 3: 150 lei Categoria 4: 80 lei Video
Caramitru - Mălăele, un Crăciun şi două stele
20 Decembrie 2011Ion Caramitru: "Horațiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru și ca regizor de film mai nou". Horațiu Mălăele: "Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil și ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public". Crăciunul aduce o întâlnire neconvențională cu doi actori de excepție, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, care urcă pentru prima dată împreună pe scenă pentru un spectacol de improvizație, plin de sensibilitate, profunzime și umor. "Pentru că starea de grație a actorului este improvizația, ne dorim un spectacol viu, interactiv și atipic", spune Horațiu Mălăele. Spectacolul "Caramitru-Mălăele, un Crăciun și două stele", va avea loc marți, 20 decembrie, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Național din București. Biletele se găsesc la casieria Teatrului Național din București (tel 021. 314.71.71), la Sala Palatului, la Palatul Copiilor, în Unirea Shopping Center (parter), Librăriile Adevărul, Libraria Mihai Eminescu și online, pe www.biletoo.ro, www.blt.ro si pe www.bilete.ro sau în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro. Preturile biletelor variaza intre 30 si 100 de lei, în funcţie de categorie. O întâlnire memorabilă. Actori celebri şi regizori afirmaţi, partenerii de dialog au în comun, dincolo de pasiunea pentru teatru, mult farmec, forță şi o naturaleţe ce le-a adus întotdeauna admiratori și ropote de aplauze. Pot face din orice întâlnire una memorabilă, iar o discuţie liberă poate fi oricând o lecţie de teatru şi o lecție de viaţă. Au o afinitate comună către versuri, sunt amândoi mari cercetători într-ale poeziei, un teritoriu sensibil în care se ascund multe virtuți scenice, teatrale, pe lângă multe dintre virtuțile sufletului. Spectacolul reprezintă o mult așteptată premieră: este vorba de prima întâlnire pe scenă a celor doi în zeci de ani de excepțională carieră. Desigur, cu o notabilă excepție: comedia "Dineu cu proști", unul dintre succesele răsunătoare ale naționalului bucureștean, un spectacol regizat de Ion Caramitru în care Horațiu Mălăele desăvârșește, cu naturalețe și profunzime, un rol primit cu superlative de critică, Francois. În liniștea din prejma Crăciunului, eleganța unei conversații între doi prieteni ar putea însemna o porție considerabilă de râs sănătos sau ar putea aprinde o candelă cu miros de brad, care să lumineze în suflet până departe. Două stele Ion Caramitru (născut în 1942, la Bucureşti) este preşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER) de la înfiinţarea acesteia, în 1990, şi director general al Teatrului Naţional din Bucureşti, din 2005. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în rolul titular din piesa „Eminescu" de Mircea Ştefănescu. Ulterior, a devenit actor al Teatrului "Bulandra". A fost ministrul Culturii în perioada 1996-2000. A interpretat peste 50 de roluri în teatru şi film, fiind cunoscut şi ca un excepţional rostitor de versuri. A primit numeroase distincţii, printre care: Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord), Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor (Franţa, 1997), Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce (2000), Crucea Casei Regale a României. Horaţiu Mălăele (născut în 1952, la Târgu-Jiu) a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" în 1975. A lucrat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi, în Bucureşti, la teatrele "Nottara", Odeon, "Bulandra" şi Naţional, dar şi în companii independente, consacrându-se în special ca interpret de roluri comice. Este actor şi regizor de teatru şi film, caricaturist şi scriitor. A fost distins cu peste 20 de premii de interpretare şi regie la cunoscute festivaluri de teatru, precum şi de juriile ATM (1978), AUR - Asociaţia Umoriştilor Români (1993, 1995) şi UNITER (1992, 1998). Primul său film artistic de lung-metraj ca regizor, "Nunta mută", a avut premiera în 2008. Marţi, 20 Decembrie 2011, ora 17.00 şi 20:00, Sala Mare, TNB
Concert Johann Strauss Ensemble: Strauss Forever
19 Decembrie 2011Orchestra austriacă Johann Strauss Ensemble revine pentru al şaptelea an consecutiv în România. Turneul lor de anul acesta va străbate ţara noastră, între 11 şi 19 decembrie, de la vest la est, trecând prin Timişoara, Cluj, Mediaş, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi Bucureşti. Sunetul tipic şi unic austriac, plus o picătura de umor, stau la baza succesului internaţional al acestei orchestre de virtuoşi, aplaudată cu entuziasm de spectatori de pe toate meridianele. Orchestra austriacă este una dintre puţinele orchestre din lume care au invitate de urmaşii celebrului compozitor Johann Strauss să cânte în capela familiei. Johann Strauss Ensemble este probabil orchestra austriacă cea mai iubită de către publicul din ţara noastă, o stau mărturie zecile de concerte cu casa închisă pe care aceştia le-au avut în cadrul deja tradiţionalului Turneu de Crăciun pe care îl întreprind de 6 ani în România. Prim-solistul şi dirijorul acestui concert este carismaticul prim dirijor al orchestrei palatului Schonbrunn din Viena, Russel McGregor! El a avut ocazia să îi acompanieze şi dirijeze pe Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Ildiko Raimondi şi mulţi alţii. Instrumentul la care McGregor cânta este o vioară fabricată de către Carlo Giuseppe Testore în anul 1697, aceasta fiind "sora mai mică" a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart! Directorul artistic al acestui turneu este domnul Erich Buchman, el alege în fiecare an piese originale din repertoriul familiei de compozitori Strauss, multe dintre acestea fiind interpretate de Johann Strauss Ensemble în premieră pentru ţara noastră. Invitaţi speciali în spectacolul de la Bucureşti sunt soprana Romana Beutel şi baritonul Michael Havlicek, doi interpreţi tineri de mare valoare, colaboratori ai dirijorului Russell McGregor la concertele orchestrei palatului Schonbrunn. Şi ei se află la a treia prezenţă pe o scenă românească, Romana Beutel urmând să fie interpreta vedetă a acestui turneu. Numele concertului ce ne va fi prezentat anul acesta de muzicienii vienezi este "Strauss Forever" şi va cuprinde lucrări muzicale devenite faimoase de-a lungul timpului în capitala Austriei. "Revenim pentru al şaptelea an în ţara dumneavoastră şi o facem cu o mare plăcere. Aveţi un public deosebit şi o ţară frumoasă, despre care povestim tuturor prietenilor noştri. Întâmplările pe care le-am trăit, locurile pe care le-am văzut şi oamenii pe care i-am cunoscut în România ne fac să ne simţim aici ca acasă" a declarat Russell McGregor. Preţ / bilet: Categoria VIP: 200 lei Categoria 1: 140 lei Categoria 2: 90 lei Categoria 3: 60 lei Categoria 4: 20 lei Biletele se găsesc la Agenţia de Bilete a TNB (tel: 021.314.71.71), în oficiile Poşta Română şi online pe www.bilete.ro
Concert Magic Gospel Pearls
05 Decembrie 2011Întâlnirea cu "vocile din rai" ale ansamblului "The Magic Gospel Pearls" are loc luni, 5 decembrie, ora 19.00, la Teatrul Naţional. Fiecare om, în felul său propriu aspiră la un regat al păcii. Legendarul ansamblu "The Magic Gospel Pearls" propune printr-un stil unic, exploziv şi totuşi temperat, melancolic, dar radiant, o călătorie în spaţiu şi timp, de la originile muzicii negre până la gospel-ul modern. În pragul sărbătorilor de iarnă, "The Magic Gospel Pearls" vă prilejuieşte întâlnirea dintre gospel-ul american şi tradiţiile corale africane, plăcerea poveştilor muzicale ale unui pământ uitat, cântecele născute pe plantaţiile de bumbac. "The Magic Gospel Pearls" s-a înfiinţat în 2003 la iniţiativa unui muzician debordând de temperament gospel: Peter Mante. Muzicianul german a căutat şi a instruit cele mai bune voci, dezvoltând un proiect ambiţios, care este mai mult decât un simplu cor gospel. Iubire, toleranţă, libertate - Ansamblul "The Magic Gospel Pearls" atinge temele universale ale omenirii, împărtăşind audienţei bucuria şi credinţa. Pregătiţi-vă pentru o infuzie de entuziasm, dans şi cântec, o sărbătoare a gospel-ului! Cântecele armonioase despre dragoste, speranţă şi inspiraţie vor atinge sufletele în profunzime, vor înălţa spiritul şi vă vor tăia respiraţia. Sunteţi aşteptaţi la un spectacol cu o încărcătură spirituală profundă, ţinut de un cor de elită cu energia şi pasiunea specifică genului gospel şi cu o coregrafie antrenantă. Preţ bilete: Cat. I - 100 lei Cat. II - 75 lei Cat. III - 50 lei Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional, la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", la Sala Palatului şi on line pe www.vandbilete.ro , www.bilete.ro
Egoistul - 200 de spectacole!
23 Octombrie 2011Duminică, 23 octombrie 2011, ora 20.00, la Sala Amfiteatru va avea loc cea de-a 200-a reprezentaţie cu marele succes al Teatrului Naţional Bucureşti, „Egoistul" . De la premiera din 2004 şi până astăzi spectacolul se joacă mereu cu casa închisă. Succesului de la sediu i se adaugă aplauzele culese în cele peste 60 de reprezentaţii susţinute în turnee! Ultima piesă a lui Jean Anouilh, cu vădită tentă autobiografică, pusă în pagină într-o viziune lucidă, puţin cinică, ne vorbeşte despre egoism şi generozitate într-o familie tipică pentru o societate ca a noastră... O poveste condusă cu graţie olimpiană de cel mai longeviv actor al teatrului românesc, Radu Beligan, aici propriul său regizor, şi susţinută de o distribuţie de zile mari, cu maestrul însuşi în frunte, alături de care joacă: Sanda Toma, Damian Crâşmaru, Simona Bondoc, Medeea Marinescu/Ileana Olteanu, Lamia Beligan, Mihai Niculescu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Tomi Cristin. Entuziasmul publicului care a umplut sala până la refuz la fiecare din cele 200 de reprezentaţii de până acum ne îndreptăţeşte să credem că „Egoistul" se va bucura în continuare de acelaşi uriaş succes. La mulţi ani !