Ceea ce oferă Secundar lumii e chiar mai mult decât șansa de a rezona cu ideile subliniate: din punct de vedere estetic, e un exercițiu curajos de mixare complexă a registrului realist cu un tip de eseu scenic discursiv, prezentând diverse fațete ale existențelor personajelor prin mijloace multimedia. Autoarea spectacolului folosește noile tehnologii pentru a sonda în profunzime psihologia personajelor, fie prin dinamica de film a unor scene proiectate pe ecrane, fie prin investigarea prim-planurilor cu chipurile actorilor, fie prin serializarea scenelor intime dintre protagoniști.

Din punct de vedere moral, spectacolul este un foarte necesar și provocator exercițiu autoreflexiv (pentru unii chiar incomfortabil, poate), o sondare onestă a limitelor impactului pe care teatrul îl poate avea asupra societății, mai ales atunci când aceia care îl fac încetează să se uite mai întâi la ei înșiși. E o analiză complexă a acelor momente în care cedăm în fața diferitelor presiuni exterioare sau a anxietăților interioare și renunțăm la curajul de a ne asuma poziții mai mult sau mai puțin radicale, critici explicite, sau, mai grav, acțiuni disruptive pentru status quo, mulțumindu-ne cu un rol secundar în propriile noastre vieți.

Cristina Modreanu, Revista Scena – Secundar devine principal la TNB  

Cu o puternică componentă autoreflexivă, Secundar vorbește despre relații de muncă și relații personale la muncă, mediul profesional analizat fiind teatrul. Că aceste relații, cu tarele lor, se reproduc și în alte medii profesionale o arată începutul, cu un spectacol în spectacol. Un grup de artiști repetă un spectacol înainte de premieră. Un fragment din acest spectacol servește ca premisă pentru cadrul general: derulat în mediul spitalicesc, „spectacolul” discută despre etică, umanitate și profesionalism în lumea medicală autohtonă. Acest „spectacol” se oprește înainte de a-și dezvolta temele, care se refractă în spectacolul mare și în mediul teatral. Relațiile între personaje – actorii și regizoarea „spectacolului” – se configurează în variate formule, fiecare cu doza ei de tensiune, atât la nivel profesional – cu probleme de autoritate, de management al furiei, de creare a unui cadru viabil de lucru în colectiv -, cât și personal – relații de cuplu și amor (ele nefiind sinonime perfecte) cu grade diferite de uzură și toxicitate. Aici vine partea grea pe care o duc actorii — Diana Dumbravă, Crina Semciuc, Ada Galeș, Cosmina Olariu, Mihai Călin, István Téglás, Alexandru Potocean, Emilian Oprea —, în a menține un echilibru între intimism, firesc, pe de o parte, și ludic, pe de alta. În mare parte, lucrul ăsta se și întâmplă, punând un pic la încercare spectatorul autohton, neobișnuit cu o asemenea sabotare a teatralității.

Oana Stoica, Scena 9 – Prezentul ca istorie. “Secundar” la TNB   

Un mozaic de mărturisiri de credință pe câteva voci foarte puternice (coordonate autoritar chiar de vocea regizoarei / terapeut și a unui actor / anchetator, Marius Bodochi) care susțin apăsat examenul maturității artistice surprinzând arhitectura fragilă a situațiilor umane în care sunt prinse personajele într-un cvadruplu eseu: despre alienare și relații între oameni, despre condiția actorului, despre condiția femeii în societate și despre condiția teatrului între artele performative. Cu poticniri și excese, cu lene, scârbă, disciplină și entuziasm, cu schematizări și redundanțe care păcătuiesc adesea la nivel general în favoarea particularului, pe care sunt atent puse luminile rampei. Este un spectacol al solo-urilor, al vocilor neascultate ale Thaliei ce se învârt fără-ncetare în capetele artiștilor și-i pot scoate în orice moment de pe șine.

Despre marginalii de ieri și de azi (mai ales din lumea teatrului) și relațiile contemporane la locul de muncă într-o Românie încă nescuturată de toate aceste traume, cărora li s-au adăugat în timp alte surse de alienare specifice epocii tulburate pe care o traversăm, invitând și artiștii la episoade de angoase care le macină identitatea umană și artistică și distrug comunitățile din care fac parte.

Luciana Antofi, Blog - Scurta Înviere a domnului Lăzărescu sau lupte pentru un rol în același salt în gol: „Secundar”. Război cineteatral pentru o resuscitare la Național.  

Regizoarea Alexandra Badea, după ce a analizat în detaliu trauma transgenerațională în spectacolul Exil, revine la Sala Mare a Naționalului bucureștean cu o altă producție emoționantă, Secundar. Cu noua premieră, cu siguranță vor rezona mulți spectatori, mai ales că spectacolul atinge anumite puncte sensibile cu care fiecare dintre noi ne⁠-⁠am confruntat în parcursul nostru profesional sau social, printre care raporturile de putere, problemele de la locul de muncă, sentimentul de epuizare sau burnout⁠-⁠ul. Din întregul spectacol, fiecare poate să rezoneze cu o anumită stare sau poate cu un anumit comportament al personajelor, în funcție de experiențele prin care a trecut. Pe de altă parte, este de apreciat că astfel de probleme sunt aduse în fața publicului, chiar pe scena unui teatru național, pentru că sunt subiecte de care nu ar trebui să ne fie rușine sau să ne ferim să discutăm. Depresia, abuzurile la locurile de muncă, stresul emoțional sunt probleme cu care societatea noastră contemporană se confruntă din ce în ce mai des, iar teatrul are obligația de a le prezenta și de a le sublinia.

Andrei Bulboacă, Ficțiunea - Emoția nu este ceva Secundar