Știri

Din 20 aprilie 2008, la Sala Amfiteatru, Teatrul Național București anunță premiera pe țară a piesei Ecaterina cea Mare de George Bernard Shaw. Cu Maia Morgenstern și Ștefan Iordache în rolurile principale. Ecaterina cea Mare de George Bernard Shaw este un spectacol plin de haz despre lumea intrigilor de curte  și a iubirilor frivole. O comedie cu ritm, cu surprize, cu tensiune, „totul într-o cheie a bunului gust" - potrivit viziunii regizorale. O galerie cu monștri ale căror vicii și toane vor face deliciul publicului, oferindu-i, încă o dată, revelația că în lumea celor puternici nu e nimic nou sub soare.   „Am avut șansa să găsesc în Ștefan Iordache un interpret de excepție pentru unul dintre cele mai pitorești personaje din toată dramaturgia lui Bernard Shaw, prințul Potemkin", ne-a declarat regizorul. Cornel Todea s-a arătat încântat în aceeași măsură de colaborarea cu actrița Maia Morgenstern în rolul temutei, dar și senzualei împărătese Ecaterina cea Mare a Rusiei. Un rol de anvergură, o adevărată provocare actoricească i se oferă tânărului și îndrăgitului Silviu Biriș. „O mare bucurie a fost pentru mine colaborarea cu tinerii actori din trupa Naționalului" ne-a mărturisit regizorul spectacolului. Ștefan Iordache dă glas cu haru-i binecunoscut unor refrene inspirate din folclorul rusesc, compuse de Nicu Alifantis, parafrazând poezii rusești potrivite situațiilor din piesă. Interviu cu regizorul Cornel Todea 

Duminică, 13 aprilie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Național, va avea loc conferința susținută de Herta Müller: "E mereu aceeași zăpadă și mereu același neică", începând cu ora 11,00. Prețul biletelor este de 23 RON sau 10 RON.  Titlul metaforic al conferinței pornește de la expresia germană "Zăpada de ieri", care se referă la lucruri devenite inactuale, de care nu mai trebuie ținut seama. Numai că, potrivit autoarei, experiența deportării în Uniunea Sovietică, pe care a suferit-o mama ei, în 1945, este similară cu experiența emigrării scriitoarei în Germania, în anii ‘80 - în ambele situații zăpada joacă un rol dramatic; cum tot la fel, în ambele cazuri, anchetatorii sovietici și examinatorii de la biroul de imigrări din Germania federală au același comportament brutal și abuziv. De aici se desprinde ideea că zăpada de ieri a avut o însemnătate covârșitoare, căci altfel de ce-ar mai fi nevoie să-ți amintești și să te lepezi azi de ea? Despre Herta Müller S-a născut în 1953 la Nitzkydorf, în Banat. A lucrat, după absolvirea studiilor de filologie română și germană, mai întâi ca traducătoare într-o fabrică de echipamente industriale. Dar la scurt timp a fost concediată, din cauză că a refuzat să colaboreze cu Securitatea. Prima ei carte, Niederungen („Șesuri"), definitivată în 1978, nu a fost acceptată spre publicare. Abia în 1982, aceasta a văzut lumina tiparului într-o formă cenzurată. Versiunea originală avea să apară în Germania în 1984. Amenințarea din partea Securității continuă, obligând-o pe Herta Müller să emigreze în 1987 în RFG. Mai multe invitații de a preda la diverse universități o poartă spre Anglia, Statele Unite și Elveția. Temele recurente în poezia și proza autoarei sînt: despărțirea, emigrarea, părăsirea unui loc fără a ajunge la vreo destinație. Opera sa a fost distinsă cu numeroase premii, printre care: premiul „Franz Kafka", „European Literary Prize Aristeion", „International IMPAC Dublin Literary Award", premiul pentru literatură al fundației Konrad-Adenauer sau „Berliner Literaturpreis". În prezent, Herta Müller trăiește și creează la Berlin.

Din 18 aprilie 2008, la Sala Atelier,  Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava" sub egida Teatrului Național București anunță premiera pe țară a piesei Complexul România de Mihaela Michailov. Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava" prezintă premiera piesei câștigătoare a premiului UNITER - „Cea mai bună piesă a anului 2006", Complexul România de Mihaela Michailov. Piesa este pusă în scenă de regizoarea Alexandra Badea, cunoscută prin spectacolele sale remarcabile montate atât în țară, cât și în străinătate. Spectacolul este rezultatul unui atelier de creație în timpul căruia textul a fost îmbogățit cu scene și situații în funcție de interpreți și de viziunea regizorală. În distribuție se întâlnesc mai multe generații din trupa Naționalului, de la Raluca Zamfirescu până la cel mai nou intrat în trupa Teatrului Național, Mihai Calotă. În rolurile principale îi veți întâlni pe actorii Răzvan Oprea și  Diana Dumbravă. Complexul România este o piesă despre noi, cei care am fost făcuți pionieri, dar nu am ajuns uteciști, cei care am fost educați cu: frică, minciuni și stereotipuri. Cei care ne-am trezit brusc într-o lume așa zis liberă, dar în care nu ne-am mai găsit repere, cei care am plecat sau am fost tentați să plecăm cât mai departe pentru a ne regăsi. „Un spectacol puzzle în care sunt surprinse câteva destine fragmentate, în care vocea actorilor se confundă uneori cu cea a personajelor, în care spectatorii sunt integrați în dispozitivul scenic", ne-a declarat regizoarea Alexandra Badea. Complexul România este o radiografie a societății în care acceptăm să trăim.

Teatrul Național „I.L. Caragiale" anunță cu  durere încetarea din viață a actorului Mircea Cojan, profesionist adevărat, prieten și coleg desăvârșit. În cei peste 60 de ani de carieră, petrecuți pe această scenă a interpretat cu sensibilitate  și dăruire artistică  partituri exemplare în spectacole precum: Nunta lui Krecinski, Fata fără zestre, Liceenii, Doctor fără voie, Tragedia optimistă, Apus  de soare, Cinel- Cinel, Pescărușul, Bădăranii, Cuza- Vodă, D-ale carnavalului, Cine a fost Adam?, Numele trandafirului, Cadavrul viu, Biroul informații eterne, Amanții însângerați ș.a. S-a remarcat de asemenea în numeroase filme și în spectacole de televiziune. Pierderea lui Mircea Cojan este adânc resimțită de toți cei care l-au cunoscut, l-au iubit și aplaudat. Trupul neînsuflețit este depus în Capela Crematoriului uman, Calea Vitan. Dumnezeu să-l odihnească!

Duminică, 6 aprilie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Național, Mircea Martin va susține o conferință cu tema "Comunism și colonialism", începând cu ora 11,00. Prețul biletelor este de 23 RON sau 10 RON. Dezbaterile referitoare la perioada comunistă și la comunismul real nu se referă decât extrem de rar și de fugitiv la colonialism, colonizare și colonialitate. Și totuși, a existat un imperialism sovietic și o colonizare sovietică, nu numai în Asia, dar și în Europa de Est, un colonialism de tip nou, o colonizare nu atât economică și culturală, cât ideologică și politică. Despre Mircea Martin S-a născut la Reșița în 1940. A absolvit în 1962 Facultatea de Litere a Universității București, în cadrul căreia a funcționat apoi ca asistent, iar din 1967 până în 1990, ca lector. Din 1990 până în prezent, profesor, șef al Catedrei de Teoria Literaturii. Doctoratul în 1980 cu o teză despre G. Călinescu. A beneficiat, în 1973, de o bursă Pro Helvetia la Universitatea din Geneva, lucrând sub îndrumarea lui Marcel Raymond. A fost conducătorul mișcării literare Cenaclul Universitas, unde au activat, printre alții, scriitorii Horia Gârbea, Cristian Popescu, Simona Popescu, Ioan Bogdan Lefter, Alexandru Mușina ș.a. Director al Editurii Univers (1990-2000), fondator și președinte al Asociației Editorilor din România (1991-2000), vicepreședinte al PEN - Clubului român (1990-2000), membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari (1990) și al Academiei Latinității - Paris - Rio de Janeiro, 2001. Din 2004, editor senior al revistei Cuvântul și director al revistei Euresis. A publicat: Generație și creație, 1969 - Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, Critică și profunzime, 1974, Identificări, 1977 - Premiul Uniunii Scriitorilor, Dicțiunea ideilor, 1981, G. Călinescu și complexele literaturii române, 1981 - Premiul Uniunii Scriitorilor, Introducere în opera lui B. Fundoianu, 1984, Singura critică, 1986, Geometrie și finețe, 2004, ș.a. În perioada 1962 - 2004 a publicat peste 1000 de articole în revistele și ziarele culturale românești: România literară, Contemporanul, Cahiers Roumains d'Etudes Litteraires, Revista 22 etc. În 2003 a fost distins de către Guvernul Republicii Brazilia cu Ordinul Național Crucea Sudului pentru promovarea culturii și literaturii braziliene, devenind Comandor al Științelor și al Literelor.

Dacă doriți să vă regăsiți, pentru o seară, în personajele atât de vii ale irlandezului Brian Friel, pentru a vă mira, încă o dată, de asemănările dintre români și irlandezi, ne face o deosebită plăcere să vă anunțăm programarea unei noi reprezentații cu "Dansând pentru zeul păgân", vineri 11 aprilie, ora 19,00, la Sala Mare. Spectacolul reluat recent, cu Mircea Rusu într-unul din principalele roluri, este pus în scenă de tânăra regizoare irlandeză Lynne Parker. Alături de Mircea Rusu, îi puteți vedea pe Vivian Alivizache, Carmen Ionescu, Carmen Ungureanu, Tania Popa, Rodica Ionescu, Gavril Pătru, Liviu Lucaci. Actuala stagiune i-a oferit lui Mircea Rusu o adevărată provocare. Jack, personajul pe care-l întruchipează în această piesă, este un bărbat depășit de realitatea pe care-o regăsește la revenirea acasă, după o îndelungată absență, comic dar și dramatic, într-o piesă de o poezie specială. Este cel de-al șaselea rol principal pe care îndrăgitul actor al Teatrului Național îl joacă în actuala stagiune, alături de: Kerjențev din "Gândirea", Sinești din "Jocul ielelor", Bormenthal din "Inimă de câine", Jupân Dumitrache din "O noapte furtunoasă" și Dekanozov din "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal". Spectacolul durează două ore și nu are pauză. Mai multe informații despre procurarea biletelor la telefon : 314. 71. 71, Agenția de bilete.

Ziua mondială a Teatrului - Mesajul internațional Există mai multe ipoteze legate de originile teatrului, dar cea care mă atrage în  mod deosebit se prezintă sub forma unei fabule: Într-o noapte, în timpuri străvechi, mai mulți bărbați se adunaseră într-o peșteră să se încălzească în jurul focului și să-și istorisească diverse întâmplări. Deodată, unuia dintre ei îi veni în minte să se ridice în picioare și să se folosească de propria-i umbră ca să-și însuflețească povestea. Ajutat de lumina flăcărilor, el făcu să apară, pe pereții adăpostului de piatră, niște siluete de o mărime neobișnuită. Înmărmuriți de uimire, ceilalți recunoscură în ele, rând pe rând, Omul Puternic și pe cel Slab, Asupritorul și Asupritul, Zeitatea și Muritorul de rând.  În zilele noastre, lumina proiectoarelor a luat locul focului ceremonialului inițial iar echipamentul și accesoriile folosite acum - adevărată mașinărie de scenă - joacă rolul pereților peșterii. Și orice ar spune unii partizani ai purismului, această fabulă ne face să ne reamintim că tehnologia stă la originea însăși a teatrului și că ea nu trebuie deloc privită ca o amenințare, ci dimpotrivă, ca un element de sinteză. Supraviețuirea artei teatrale depinde de capacitatea sa de a se reinventa prin asimilarea unor tehnici noi și a unor mijloace de expresie originale. Cum altfel, oare, ar reuși teatrul să rămână martorul marilor evenimente ale epocii sale și să încurajeze popoarele să trăiască în bună înțelegere, dacă el însuși n-ar da dovadă de deschidere? Și cum ar mai putea el pretinde că oferă soluții în probleme legate de intoleranță, excluziune și rasism dacă, prin propriile reguli morale s-ar opune oricărei influențe și oricărei asimilări? Pentru a reuși să obțină o reprezentare a lumii în întreaga ei complexitate, artistul trebuie să ofere idei și forme noi de expresie și să fie încrezător în inteligența spectatorului, capabil, el însuși, să distingă silueta umanității, în acest perpetuu joc de umbre și lumini.  Este foarte adevărat că, jucându-se prea mult cu focul, omul își asumă riscul de a se arde, dar se bucură, în egală măsură, de șansa de a fi strălucitor de fascinant și de a răspândi lumină. Robert Lepage Québec, 17 februarie 2008 Ziua Mondială a Teatrului a fost creată în 1961 de către Institutul Internațional de Teatru. Este sărbătorită anual, la data de 27 martie, de Centrele ITI și de comunitatea teatrală internațională. Diverse evenimente teatrale naționale și internaționale sunt organizate pentru a marca această sărbătoare. Unul dintre cele mai importante dintre acestea este transmiterea Mesajului Internațional de Ziua Mondială a Teatrului prin care, la invitația ITI, o personalitate de renume mondial împărtășește reflecțiile sale asupra Teatrului și asupra păcii între oameni. Primul Mesaj Internațional de Ziua Mondială a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau (Franța) în 1962.

Prezentarea proiectului de transformare a clădirii TNB Se dublează numărul locurilor în sălile de spectacol iar spațiul destinat publicului va crește de aproape trei ori  București, 25 martie 2008 –  Teatrul Național București a prezentat astăzi detalii ale proiectului de arhitectură care vizează transformarea clădirii într-un centru cultural multifuncțional. Destinația spațiilor va fi una diversă, publicul având posibilitatea de a alege între teatru, muzică, dans contemporan și arte vizuale. În noua configurație vor exista peste 4500 mp de spațiu public multifuncțional, față de aproximativ 1800 mp de holuri și foaiere în prezent. Spațiile destinate publicului vor fi deschise accesului 12 ore pe zi și vor adăposti săli de expoziție, cafenele și librării. “Este o prefacere profundă, care ne oferă posibilitatea de a ne sluji mai bine publicul – nu numai cel de spectacol, ci și pe cel care alege TNB ca destinație pentru timpul liber” a declarat Ion Caramitru, directorul TNB. Transformarea clădirii va genera creșterea considerabilă a numărului de locuri în sălile de spectacol, de la 1720 la peste 3100 de locuri. Sala Studio, cu geometrie variabilă, va readuce publicului de teatru 450 de locuri. Aproape 1500 de locuri vor rezulta din amenajarea a două noi săli în clădirea centrală și a unei săli în subsolul scenei mari, fiecare de câte 250 de locuri, a unui teatru în aer liber de 330 de locuri - situată pe acoperiș - și a unei săli de 400 locuri amplasată în spatele clădirii TNB. Proiectul se va derula pe durata a trei ani și beneficiază de o finanțare de 40 de milioane de euro, din care 27,2 milioane sunt asigurate prin intermediul unui împrumut BERD, restul resurselor urmând să fie asigurate de la bugetul de stat. 

Duminică, 23 martie, la Sala Atelier a Teatrului Național București, va avea loc conferința susținută de Doina Jela cu tema: "Memoria Înșelătoare". Ora de începere este 11,00, iar prețul unui bilet este de 23 RON sau 10 RON.   Despre amintirile victimelor, amintirile persecutorilor, amintirile omului sub vremi. Cum mai stăm azi, la aproape 20 de ani de la căderea regimului comunist, cu încrederea în memorie? Cum s-a deteriorat această încredere? A cui memorie o credităm încă? De ce? "În urmă cu 19 de ani aș fi avut foarte puțin material pentru această conferință - mărturisește doamna Doina Jela. Fiindcă, să spun din capul locului, când vorbesc despre memorie înșelătoare, mă gândesc la memoria „lor" și nu la memoria „noastră".  Or, memoria lor consta pe atunci în doar câteva texte, care ne înșelau mai mult pe noi decât pe ei, în primul rând, vedeți Generația irosită a lui Silviu Brucan,  iar în al doilea rând „noi" și „ei" păreau atunci noțiuni foarte clare și foarte net delimitate. Acum nimic nu mai e clar. Iar memoria ne înșală pe toți. Pe activistul societății civile, care „uită" să ne spună că a activat și pentru cealaltă societate, și pe fostul deținut politic, care „uită" să ne spună că a fost și un informator al securității. Totuși voi încerca să răspund prin întervenția mea la întrebarea a cui memorie e mai înșelătoare? Și să reamintesc faptul că, totuși, memoria era cea mai importantă valoare colectivă în momentul ieșirii din comunism. ♦ Despre Doina Jela  Născută la 1 martie 1951, Vadu, Constanța. Studii:  Universitatea București, Facultatea de filologie, secția Română-Franceză (1970-1974) Locuri de muncă: 1974-1986 - profesoară de limba franceză la Școala generală Valea Dacilor, Medgidia, Județul Constanța;  1986-1990 - profesoară de limba română și limbă franceză la mai multe școli din Constanța; 1990-1995 - redactor la revista Tomis din Constanța; 1997-2004  - editor, redactor responsabil de colecție la Editura HUMANITAS - București. Coordonează colecțiile: "Memorii, Jurnale, Convorbiri",  "Procesul Comunismului" și  Seria "Istorie"; 2004 și în prezent - editor la editura Curtea Veche, coordonator colecția ACTUAL. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. Activitate profesională: Articole, eseuri, interviuri, în ziare și reviste: România literară, România liberă, Adevărul literar și artistic, Universul cărții, Dilema, Vatra, Observator-Munchen etc, Observatorul Cultural, Tomis, Constanța. Activitate editorială: Volume publicate: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist (Humanitas, 1995), Telejurnalul de noapte (Polirom, 1997; ediția a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă (Humanitas, 1998,  ediția a II-a 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar (Humanitas, 1999; ediția a II-a, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui torționar, 2001), Lexiconul negru, Unelte ale represiunii comuniste (Humanitas, 2001), Afacerea Meditația Transcendentală,  în colaborare cu Cătălin Strat și Mihai Albu,  Reușești sau mori - convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski, Ungaria 56, Revolta minților și sfârșitul mitului comunist, în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). A îngrijit mai multe ediții, printre care: Ultimii  șapte  ani de-acasă, Un ziarist în dosarele Securității ( NC Munteanu). Alte volume: Ghidul viitorului student, proiect original, Humanitas, 1998.             Participare la numeroase volume colective: cu proză, în Vânzătorul de enigme, Revista Tomis și editura Europolis, 1993,  Analele Sighet, 1997,1998, 1999,2001, 2002, Cum era, cam așa (coord. Călin Mihăilescu) (Curtea Veche, 2006) , Cartea cu bunici, Humanitas, 2007, Războiul de 30 de zile, Curtea Veche, 2007.             Traduceri: din franceză - Philippe Malaurie - Antologia gândirii juridice; Edouard Behr, Sărută mâna pe care n-o poți mușca, ( în colaborare), Edouard Behr - O Americă  înspăîmântătoare, Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului (în colaborare);  Boris Souvarine - Stalin, Marguerite Yourcenar - Lovitura de grație (toate la Humanitas); Olga Lossky - Recviem pentru un cui, Curtea Veche, Stephane Courtois - O noapte atât de lungă, în curs de apariție - Vremea.             - din engleză -   Do or die - Interview  with Vladimir Bukovsky  (Humanitas), Gulag  - Anne Applebaum (în curs de apariție la Humanitas) Redactarea a numeroase cărți din engleză, franceză, italiană, în special de istorie recentă și științe sociale. Colaborări la televiziunea națională și la radio, cu realizatori reputați ca Lucia Negoiță, Lucia Hossu Longin, Nicolae Manolescu, Cornel Todea, Teodora Stanciu etc. Alte activități: a fondat firma Romarguspress de monitorizare a presei culturale în beneficiul autorilor, editurilor, instituțiilor de cultură, de spectacol, vip-uri etc. este secretar al Asociației Ziariștilor Independenți din România, filiala românească a Asociației Jurnaliștilor Europeni  cu sediul la Bruxelles (AEJ)

Colegii și prietenii din Teatrul Național București anunță cu profundă durere încetarea din viață, după o lungă și grea suferință, a marelui actor OVIDIU IULIU MOLDOVAN, personalitate emblematică a scenei și ecranului românesc, fin intelectual, cu studii de filozofie și artă teatrală, cu o rară vocație a prieteniei și cu dragoste pentru mai tinerele generații de actori. În strălucita sa carieră artistică, OVIDIU IULIU MOLDOVAN a interpretat o variată gamă de roluri, realizând, cu o nesecată fantezie interpretativă, cu vigoare și profunzime, cu farmec și cu o neîntrecută știință a sublinierii nuanțelor - creații memorabile.    Actor al Teatrului Național București din 1970, Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut la 1 ianuarie 1942. A fost studentul unor mari actori - A. Pop Marțian și Octavian Cotescu. A debutat pe scena Teatrului Național din Timișoara, unde a creat primele personaje importante ale carierei sale, ca Mio din „Pogoară iarna" de Maxwell Anderson (debut), Adam în „Cele patru anotimpuri" de Arnold  Wesker, regia Aurel Manea, Sebastian în „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regia Marietta Sadova și multe alte roluri care îl anunțau ca un viitor mare actor. La Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" a fost Antonio din „Furtuna" de William Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei. Pe scena Naționalului bucureștean a întruchipat personaje de neuitat: Oswald în „Regele Lear" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, Thomas în „Generoasa fundație" de Antonio Buero Vallejo, Caligula în „Caligula" de Albert Camus, creație de referință subliniind și poziția actorului împotriva dictaturii, prin subtilul său mesaj antitotalitarist, în regia lui Horea Popescu, Gelu Ruscanu în „Jocul ielelor" de Camil Petrescu, regia Sanda Manu, Despot Eraclid în „Despot Vodă" de Vasile Alecsandri, regia Anca Ovanez Doroșenco, Malvolio în „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regia Anca Ovanez Doroșenco, Avram Iancu în „Avram Iancu" de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, Iason în „O trilogie antică - Medeea" după Euripide și Seneca, Ducele Orsino în „Noaptea regilor" de William Shakespeare, Lopahin în „Livada de vișini" de A.P. Cehov, toate acestea în regia lui Andrei Șerban, Tamerlan în „Tamerlan cel Mare" de Christopher Marlowe, regia Victor Ioan Frunză, Platonov în „Platonov" de A.P. Cehov, regia Ivan Helmer, Penteu în „Bacantele" de Euripide, regia Mihai Măniuțiu, Baronul în „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar. Ultimul său rol a fost în „Celălalt Cioran", pe texte din Jurnalul lui Emil Cioran, dramatizare de George Banu, în regia lui Radu Penciulescu, în 2002. Cu harul său unic, izvorând dintr-o sensibilitate copleșitoare și cu o inconfundabilă măiestrie a rostirii, OVIDIU IULIU MOLDOVAN va rămâne în conștiința noastră și ca un mare iubitor de poezie. Pentru cei care l-au cunoscut și l-au admirat, versul eminescian Nu credeam să-nvăț a muri vreodată va avea pentru totdeauna inflexiunile vocii sale. Ultima întâlnire a publicului cu marele actor s-a petrecut în acest an, pe 15 ianuarie, cu ocazia tradiționalului recital de poezie eminesciană „Trecut-au anii", la Sala Amfiteatru a Naționalului bucureștean. A fost unul dintre cei mai căutați actori români de film, atât de către regizorii noștri, cât și de către cei străini. Dintre remarcabilele sale creații cinematografice amintim  seria cu ardelenii, în care l-a întruchipat pe John Brad. A avut întâlniri definitorii cu regizorii Mircea Veroiu („Somnul insulei", 1993, „Semnul șarpelui", 1982, „Dincolo de pod" și „Între oglinzi paralele" - 1976) și cu Dan Pița („Dreptate în lanțuri", 1984, „Bietul Ioanid", 1980). Dintre numeroasele sale roluri, nu-l vom putea uita pe Horea din filmul cu același nume, în regia lui Mircea Mureșan, sau ultima sa creație, Pantazi din „Craii de Curtea Veche", în regia lui Mircea Veroiu, 1995.    Voce inconfundabilă a teatrului radiofonic, a dat viață unor personaje celebre din dramaturgia românească și universală în peste patru decenii de activitate artistică. Memoria teatrului de televiziune păstrează alte creații importante, dintre care: Robespierre în „Robespierre" după Romain Rolland, 1973, Gelu Ruscanu în „Turnul de fildeș", după Camil Petrescu, regia Cornel Todea, 1980, Grig în „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Eugen Todoran, 1983 și atâtea altele... A primit numeroase premii și distincții care i-au răsplătit activitatea teatrală și cinematografică, printre care premiul UNITER pentru întreaga activitate în anul 2004. Post mortem i s-a conferit Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.  Corpul neînsuflețit al actorului va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național, sâmbătă, 15 martie, la între orele 9,00- 13,00; înmormântarea va avea loc la ora 14,00, la Cimitirul Bellu, pe aleea actorilor. A fost un om și un actor de o discreție desăvârșită, pe care nu-l vom putea uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! de Oana Cajal Mesaje de condoleanțe “Ovidiu Iuliu Moldovan a fost unul dintre cei mai mari actori actori români din ultimele decenii, un intelectual rafinat, un coleg minunat și un prieten bun. Întâmplarea sau Dumnezeu a făcut ca în prima seară în care a lipsit să jucăm “Jocul Ielelor”, spectacol pe care l-am jucat împreună până în urmă cu aproape 20 de ani. A strălucit în rolul lui Gelu Ruscanu, poate și pentru că semăna cu el: avea aceeași sete de absolut. Fie ca Dumnezeu să-i lumineze Căile Cerului, să-l ierte și să-l odihnească în pace. Ilinca Tomoroveanu “Președintele României a primit cu adâncă tristețe vestea dispariției dintre noi a actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, personalitate remarcabilă a artei dramatice românești, unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru și film. Prin noblețea prezenței sale, prin vocea inconfundabilă, Ovidiu Iuliu Moldovan va rămâne în amintirea publicului românesc unul dintre marii interpreți ai poeziei lui Eminescu. Președintele Traian Băsescu transmite sincere condoleanțe familiei actorului pentru pierderea suferită Dumnezeu să-l odihnească!” Președintele Traian Băsescu „Un prieten și un actor ne-a părăsit. Vestea, ca toate veștile tragice, ne-a luat prin surprindere. Ne-a părăsit neașteptat, discret, cu demnitate, așa cum a trăit. Va trăi mai departe în inima noastră. Noapte bună, dulce Prinț!” Radu Penciulescu "Un creer plin de visuri am fost / și un om de rând / Trăind cu moartea-n suflet / și nemurirea-n gând./" Un gând pios plin de iubire pentru artistul și prietenul nostru Ovidiu Iuliu Moldovan Anca Ovanez și George Doroșenco “Cuvintele sunt prea sărace și nu putem exprima întristarea care ne-a cuprins la aflarea veștii despre plecarea în neființă a colegului nostrum, actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Iată, am ajuns la regrete că nu am știut să profităm mai mult de prezența celor cărora le-am simțit căldura reală din suflet, talentul și onestitatea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”  Colectivul Teatrului Național Târgu – Mureș “O tristețe amară ne cuprinde în aceste clipe de reală durere pentru întreg teatrul românesc și aplaudăm încă o dată viața exemplară a Marelui Actor Ovidiu Iuliu Moldovan. Dumnezeu să-l aibă în grijă!” Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani “În numele meu, al colectivului Teatrului Național Radu Stanca, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și al tuturor iubitorilor de teatru din Sibiu ne exprimăm regretul și tristețea în legătură cu dispariția atât de grabnică a inegalabilului actor Ovidiu Iuliu Moldovan. Primiți gândul nostru pios, lacrima și eterna amintire pentru cel care a fost, este și va rămâne Ovidiu Iuliu Moldovan. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” Constantin Chiriac, director general Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu “Ne alăturăm și noi celor care vor resimți pentru totdeauna lipsa acestui artist și ne rugăm pentru liniștea sufletului său.Dumnezeu să-l odihnească în pace!” Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad „Ovidiu Iuliu Moldovan a făcut parte, în descendența interbelică dintr-o stirpe rară pe cale de dispariție în Teatrul Românesc:  era nu numai un mare actor, ci și un domn. Iar pe deasupra a fost de la început, până la sfărșit, un domn ardelean. Tocmai de aceea a dorit, intens, în ultimii lui ani de viață să joace și pe scena Teatrului Național din Cluj. N-a fost să fie. Colectivul artistic al Teatrului Național din Cluj regretă profund marea pierdere pe care a suferit-o Teatrul Românesc. Dumnezeu să-l odihnească!” Teatrul Național Cluj    Sunt unele vești care ajung aici cu întârziere și pe care îți vine greu să le crezi: dispariția lui Ovidiu mi se pare neverosimilă, cu atât mai mult cu cât în memoria mea sunteți toți neschimbați, exact așa cum erați acum câțiva ani, când am plecat spre Berlin… De la distanța la care mă aflu, refuz, parcă, să accept că anii trec, totuși, și că Timpul unora se scurtează în mod nedrept.   Primiți așadar, așa cum primește o familie, gândurile mele de tristă și îndurerată compasiune la pierderea unui drag membru al familiei Teatrului, al familiei Naționalului…   A voastră, Adriana Popescu Memento mori Dormi în pace Ovidiu Iuliu Moldovan Ovidiu Iuliu Moldovan a plecat în ceruri. În ultimul an a suferit cumplit de o boală nemiloasă, pe care a îndurat-o cu bărbăție și credință în Dumnezeu. Știu aceasta deși nu am fost lângă el fizic, ci doar spiritual, prin rugăciunile mele. Ultima dată când am vorbit a fost în septembrie 2006. Era la Rășinari la casa Goga, unde venea mai în fiecare an ca oaspete al colegilor și prietenilor, iubiți, Traian Stănescu și Ilinca Tomoroveanu, actori și ei la Teatrul Național din București. A fost la mine în casă și în curte la Rășinari și al Sibiu. L-am cunoscut prima dată la București, chiar în sala Teatrului Național, unde după spectacol, Ilinca Tomoroveanu m-a prezentat marelui actor. Era în 1980. Îmi plăcea fața lui imperială. Avea o voce cu inflexiuni și rezonanțe profetice. Când recita pe tonuri joase, parcă auzeai Dunărea curgând, iar când ridica tonul cu accente sarcastice, parcă era o cavalcadă de tunete într-o furtună de vară toridă. În special recita Eminescu, pe care-l iubea cu patimă. În rolul Împăratului Caligula, pe scena Teatrului Național din București, era maiestuos. Cine nu-i știe filmele polițiste sau western-ul în care juca rolul cowboy-ului nemilos? Dar nu sunt eu cel care să-i enumere palmaresul actoricesc. În 1983, în primăvară, se turna filmul „Horia" în regia lui Mircea Mureșan. Ovidiu Iuliu Moldovan juca martiriul iobagilor români ardeleni. Tras pe roată pe podiumul unei scene construite pe platoul românilor din Alba Iulia sau călărind un cal murg pe Vălari la Rășinari - așa mi-l amintesc pe marele actor. Era în postul Paștilor și fiind la Alba Iulia, am organizat un simpozion la reședința Episcopului Emilian, cu mâncare de post și vinuri alese de Târnave. Ovidiu Iuliu Moldovan recita, făcea politică, discuta pe teme de credință și se contrazicea cu Episcopul Emilian, spunând că el este greco-catolic. Erau prezenți fala distribuției: Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Șerban Ionescu, Constantin Chiriac, Radu Basarab, eu și neuitatul părinte Ioan Boțocan, de la Catedrala din Sibiu. Ovidiu prezida ca un mare pontifex. Consider că rolul Horia și rolul Caligula sunt de neegalat pe scenele lumii, nu doar în România. Îmi pare rău, prietene, că pleci prea tânăr, deși aveai ce-ți trebuia și nu duceai lipsă de nimic din cele materiale. Mulți bătrâni actori își duc zilele în lipsuri și poate-și roagă moartea care nu vine să îi ușureze. Tu nu ți-ai dorit-o, dar a venit necruțătoare și implacabilă. Adio prietene, adio frate! Mă voi ruga de acum înainte pentru odihna sufletului tău, Imperatore Caligula, frate Horia, iubit prieten Ovidiu Iuliu Moldovan. Preot Nicolae Streza