Știri
Ordonare
Premiu marca TNB la Brașov
24 Noiembrie 2008Premiu marca TNB la cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov. Teatrul Național București anunță cu bucurie că actorul teatrului, Răzvan Oprea, a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun actor, ex aequo pentru rolul Georgică din spectacolul Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea. Piesă câștigătoare a premiului UNITER - „Cea mai bună piesă a anului 2006", Complexul România de Mihaela Mihailov s-a prezentat publicului în premieră absolută în primăvara anului 2008, constituind și primul proiect de montare al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava" sub egida Teatrului Național București. Festivalul de Dramaturgie Contemporană, organizat de Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov, alături de Primăria Brașov, Ministerul Culturii și Cultelor și UNITER, a debutat pe 14 noiembrie și s-a încheiat sâmbătă, 22 noiembrie, cu gala de decernare a premiilor. Juriul a fost format din: Natalia Stancu (critic de teatru), Ion Parhon (critic de teatru), Nicolae Prelipceanu (scriitor, critic de teatru), Ștefania Cenean (scenograf) și Adi Cărăuleanu (actor). Felicitări lui și tuturor celor premiați!
Radu Beligan - 90
24 Noiembrie 2008Radu Beligan împlinește 90 de ani! O sărbătoare pentru Teatrul Național și pentru teatrul românesc, deopotrivă! Duminică, 7 decembrie, orele 19.00, la Sala Mare, Teatrul Național București vă invită la o întâlnire cu Maestrul Radu Beligan în cadrul unui spectacol - confesiune despre șapte decenii petrecute pe scenă, alături de mari artiști, începând cu cei care au lucrat sub directa îndrumare a lui I.L.Caragiale. Radu Beligan, actorul fără egal al generațiilor noastre, va vorbi despre personalități ale lumii teatrale și întâmplări care i-au marcat destinul, despre cariera sa inegalabilă, despre tainele succesului și ale longevității sale artistice. Timp de două ore, Radu Beligan ne va purta, prin mărturisiri și imagini, în lumea fermecată a amintirilor din ultima jumătate a istoriei teatrului românesc. Un spectacol unic, irepetabil. Vă așteptăm la seara Radu Beligan - 90! Pentru mai multe informații legate de bilete: 021/314 71 71 (Agenția de bilete)
Declinul Educației
23 Noiembrie 2008Duminică, 23 noiembrie 2008, de la ora 11.00, vă invităm la Sala Atelier pentru Conferința cu tema "Declinul Educației", susținută de Domnul Andrei Cornea. Mai toată lumea se plânge azi - și nu numai la noi - că educația, deopotrivă preunivesitară și universitară, nu e la înălțime, ba chiar că e în declin. Ne lamentăm că elevii și studenții nu mai învață ca „ pe vremuri", că nu mai sunt preocupați de cunoaștere autentică și că nici profesorii lor nu mai sunt „maeștrii de altădată". Se propun mereu alte soluții, se oferă noi remedii, se stabilesc noi formule organizatorice. Și totuși, de pe vremea lui Julien Benda, sau lui Alan Bloom continuăm să avem sentimentul că ceva fundamental în educație ne scapă tot mai mult și că nici tinerii, nici dascălii lor nu mai reușesc să se întîlnească cu adevărat în spațiul culturii și al științei. Ce anume am pierdut și pierdem? Răspunsul meu este că, la modul general, lumea contemporană tinde ca în educație și în cunoaștere în general să-l substituie tot mai mult pe „a avea" lui "a fi", sau, cu alte vorbe, că am instrumentalizat într-atât de mult educația și cunoașterea, încât puține lucruri ne sunt astăzi mai străine în fondul lor decât celebra frază cu care se deschide Metafizica lui Aristotel: „Toți oamenii poartă în fire aspirația de a ști". (Andrei Cornea) Despre Andrei Cornea: Profesor la Facultatea de Litere a Universității București Mai multe cărți publicate printre care: Scriere și oralitate în cultura antică, Cartea Românească, 1988, Humanitas, 2004 Turnirul khazar, Nemira, 1997, Polirom 2003 Când Socrate nu are dreptate, Humanitas, 2005 Noul - o veche poveste, Humanitas, 2008 Traduceri din greaca veche: Platon, Republica, Aristotel, Metafizica; în curând va apărea la Ed. Humanitas ultimul volum (din cele trei) al traducerii operei complete a lui Plotin. Activitate publicistică săptămânală la Revista 22. Pentru mai multe informații legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenția de bilete)
Festivalul UTE la TNB
16 Noiembrie 2008Duminică, 16 noiembrie și marți, 18 noiembrie, la ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Național va găzdui spectacolul Minciuna, o prezență italiană în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene. O coproducție a Fondațione del Teatro Stabile di Torino și Teatro di Roma, Minciuna urmează scenariul și regia lui Pippo Delbono care s-a inspirat din incendiul de la oțelăriile Thyssen-Krupp din Torino (2007) și din numeroase alte accidente de muncă survenite în Italia pentru a crea un spectacol despre o lume înșelătoare și fascinantă în același timp prin care viața curge cu toată forța ei. Amprenta etică și politică este puternică, atingând niște coordonate universale în ceea ce privește modul de percepție a gravelor nedreptăți ale epocii noastre. Provocarea este mare atât pentru Pippo Delbono cât și pentru compania sa deoarece se adâncesc într-un univers nou, plin de durere, neliniște și incertitudini umane. Vă așteptăm la un spectacol superb vizual, într-o explozie de mișcare și virtuozitate actoricească! Biletele se pot cumpăra de la Agenția de bilete a Teatrului Național. Număr de telefon: 021. 314. 71. 71 Pentru mai multe informații: Teatrul Bulandra
Capcanele uninominalului
16 Noiembrie 2008Duminică, 16 noiembrie 2008, începând cu ora 11.00, la Sala Atelier va avea loc conferința cu tema "Capcanele Uninominalului". Domnul Cristian Pîrvulescu și invitații săi - Luca Niculescu și Călin Georgescu- vor purta un dialog informal despre efectul unei reforme târzii asupra moralului unei societăți aflate în fața unei crize economice și sociale. Ce mai poate spune acum uninominalul românilor? Mai e loc de speranță? Sau totul nu e decât un joc? Formatul dezbaterii va fi cel al unui talk-show în formulă extinsă la care spectatorii sunt invitați să participe. În public se vor afla și politicieni care vor încerca să demonstreze cum va determina votul uninominal o creștere a responsabilității aleșilor față de electoratul pe care îl reprezintă. Despre Cristian Pîrvulescu Președintele Asociației Pro Democrația. Născut în 1965, absolvent al Facultății de Filozofie, Universitatea București; Doctor în științe politice. În prezent, Decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative. Colaborări și prezențe în dezbaterile din mass media românească (22, Dilema, Bursa, Cotidianul, Curentul, România Liberă, BBC, Radio Europa Liberă, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio 3, Radio Contact, Europa FM, Radio Total, Mix FM, TVR, Antena 1, Prima TV, Pro TV etc.) Luca Niculescu Redactor șef Radio France Internationale România; Realizator al emisiunii "Europa ne privește" pe TVR 1; Corespondent permanent în România pentru posturile de radio RFI, France Info, France Inter, France Culture și ziarul Liberation ; Rubrică permanentă în Dilema Veche. Născut în 1971. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; Master în Jurnalism European - Centrul Universitar de Jurnalism Strasbourg, Franța. Călin Georgescu Director Executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă. Deținător al unor funcții în Guvernul României: Consilier al Ministrului Mediului; Secretar General al Ministerului Mediului; Director al Direcției Organisme Economice Internaționale din cadrul MAE. Implementează, începând cu anul 2000, Agenda Locală 21 (plan de dezvoltare locală durabilă, ca parte a Proiectului de Dezvoltare al Națiunilor Unite). Co-autor al volumelor România 2020 și Reprofesionalizarea României, care dezbat strategiile naționale din economie și învățământ; autor al mai multor capitole din Rapoartele strategice despre România. Pentru mai multe informații legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenția de bilete)
Trei spectacole ale Festivalului Uniunii Teatrelor Europene pe scena mare, la Teatrul Național București
12 Noiembrie 2008Avem plăcerea să vă anunțăm că, în perioada 16 noiembrie-21 decembrie, la Teatrul Național din București vor putea fi văzute 3 dintre spectacolele Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. În perioada 16 noiembrie-21 decembrie, la Teatrul Național din București vor putea fi văzute 3 dintre spectacolele Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. Această ediție, a XVII-a, se desfășoară în acest an la București, în principal pe scenele teatrului gazdă, la „Bulandra", membru al prestigioasei uniunii din 1991. Primul din cele trei spectacole este „Minciuna", pe un scenariu original și în regia lui Pippo Delbono, va avea două reprezentații la Sala Mare a Naționalului bucureștean, pe 16 și 18 noiembrie, de la ora 19.00. Spectacolul este o coproducție a două teatre italienești, membre ale uniunii, Fondazione del Teatro Stabile di Torino și Teatro di Roma. Pippo Delborno s-a inspirat din incendiul de la oțelăriile Thyssen-Krupp din Torino - din 2007 - și din numeroase alte accidente de muncă survenite în Italia, pentru a crea un superb spectacol vizual, într-o explozie de mișcare și virtuozitate actoricească. Un discurs despre o lume înșelătoare și fascinantă în același timp, prin care viața curge cu toată forța ei. Celelalte reprezentații ale festivalului UTE la Sala Mare a TNB sunt „Gianni Schicci" ,operă-farsă, după Puccini, o remarcabilă montare în regia lui Silviu Purcărete, producție a Teatrului Maghiar din Cluj (13 și 14 decembrie, ora 19.00) și „Casa europeană - prologul lui Hamlet fără cuvinte", scenariul original și regia Alex Rigola, prezentat de Teatrul Lliure din Barcelona (în 20 și 21 decembrie, ora 19.00). Biletele pentru aceste reprezentații s-au pus în vânzare la Agenția de bilete a Teatrului Național București. Rezervări la telefon: 021. 314. 71. 71
Spectacolul "Privighetoarea și trandafirul" revine în forță!
29 Octombrie 2008Avem plăcerea să vă anunțăm reluarea spectacolului "Privighetoarea și trandafirul" de Oscar Wilde, regia Carmen Lidia Vidu, precum și participarea sa la două manifestări culturale de amploare: Festivalul Național de Teatru și Festivalul "Cuore di Romania", Italia. Una dintre premierele de succes ale stagiunii trecute, spectacolul „Privighetoarea și trandafirul", video-poem creat pe baza binecunoscutei povești de dragoste a lui Oscar Wilde, a fost selecționat să participe la Festivalul Național de Teatru, alături de celelalte producții ale Teatrului Național din București, „Complexul România" de Mihaela Michailov și „Eduard al III-lea" de William Shakespeare, în cadrul secțiunii „Spectacole românești de top". Aceasta reprezentație este programată pentru data de 8 noiembrie. Câteva zile mai târziu, echipa spectacolului se va deplasa la Bologna, în Italia, unde „Privighetoarea și trandafirul" va fi prezentat în închiderea Festivalului „Cuore di Romania", amplă manifestare culturală dedicată în acest an României, care se desfășoară în perioada 17 octombrie - 15 noiembrie. Spectacolul TNB se joacă în zilele de 14 și 15 noiembrie, pe scena bologneză Teatri di Vita (http://www.teatridivita.it/italiano/vidu.html). „Privighetoarea și trandafirul" este un emoționant spectacol de atmosferă, multimedia, susținut cu mijloace moderne: muzică electro (DJ Logan și Yann Le Blay), videoproiecție (Ioan Cocan), dans gestual (Eduard Gabia) și decor de carte de povești de tip pop-up (Dan Titza). Cei trei actori ai Naționalui bucureștean - Marius Manole, Carmen Ungureanu și Eduard Adam - folosesc în jocul lor o tehnică minimalistă și senzuală.
Rectificare Dina Cocea
29 Octombrie 2008TNB a intervenit pe pagina Wikipedia dedicată actriței Dina Cocea pentru a rectifica o eroare strecurată în prezentare și preluată de majoritatea mass-media: Dina Cocea a fost fiica celebrului scriitor N.D. Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille). Alice Cocea a fost mătușa actriței. Pagina de Wikipedia, plus un interviu cu celebra actriță (O regină în iarnă) - aici
Dina Cocea a trecut în neființă!
28 Octombrie 2008Colectivul Teatrului Național din București anunță, cu profundă durere, trecerea în neființă a celei ce a fost Dina Cocea, personalitate marcantă a teatrului românesc. Descendentă dintr-o faimoasă familie de artiști, cu studii de actorie absolvite la Paris și cu o carieră teatrală ce a adunat peste o sută de roluri (majoritatea la Teatrul Național din București), numeroase roluri în film și nenumărate înregistrări la radio și televiziune, Dina Cocea a fost în același timp un distins pedagog și un remarcabil reprezentant al României la congrese internaționale organizate la ONU și UNESCO. Vreme de zece ani a fost Președintele Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale. UNATC i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. Actriță, dramaturg, inițiatoarea unei companii teatrale în plin război, observatoare atentă a fenomenului teatral, chiar și după retragerea din lumina reflectoarelor, Dina Cocea a ținut întotdeauna la ținuta ei, remarcându-se printr-o ireproșabilă eleganță. Și-a început cariera actoricească, după cum îi plăcea să sublinieze, având norocul să joace alături de mari nume ale teatrului românesc: Ion Iancovescu, Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra, V. Maximilian, George Vraca, Fory Etterle și sub îndrumarea unor regizori importanți: Sică Alexandrescu, Victor Ion Popa, Ion Sava. Și-a desăvârșit cariera la Teatrul Național din București, unde a creat, vreme de câteva decenii, roluri de neuitat pe partituri importante ale dramaturgiei clasice, românești și universale, la care s-au adăugat numeroase roluri în film și nenumărate înregistrări la radio și televiziune. În teatru, unele dintre cele mai frumoase roluri ale sale au fost cele din: „Hoții" de Schiller, „Tartuffe" de Molière, „Doamna lui Ieremia" de Nicolae Iorga, „Din jale se întrupează Electra" de Eugene O'Neill, „Furtuna" de Ostrovski - toate pe scena Naționalului bucureștean, la care se adaugă roluri în alte teatre, dintre care îl amintim pe cel din „Ferma" de David Storey - la Teatrul „Bulandra". Rolul la care a ținut cel mai mult și i-a adus cele mai mari satisfacții a fost cel al reginei Elisabeta din „Maria Stuart" de F. Schiller. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face joi, 30 octombrie, între orele 10-13, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național. Înhumarea va avea loc la Cimitirul Bellu. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Spectacolul "Privighetoarea și trandafirul" revine în forță !
28 Octombrie 2008Avem plăcerea să vă anunțăm reluarea spectacolului "Privighetoarea și trandafirul" de Oscar Wilde, regia Carmen Lidia Vidu, precum și participarea sa la două manifestări culturale de amploare: Festivalul Național de Teatru și Festivalul "Cuore di Romania", Italia. Una dintre premierele de succes ale stagiunii trecute, spectacolul „Privighetoarea și trandafirul", video-poem creat pe baza binecunoscutei povești de dragoste a lui Oscar Wilde, a fost selecționat să participe la Festivalul Național de Teatru, alături de celelalte producții ale Teatrului Național din București, „Complexul România" de Mihaela Michailov și „Eduard al III-lea" de William Shakespeare, în cadrul secțiunii „Spectacole românești de top". Aceasta reprezentație este programată pentru data de 8 noiembrie. Câteva zile mai târziu, echipa spectacolului se va deplasa la Bologna, în Italia, unde „Privighetoarea și trandafirul" va fi prezentat în închiderea Festivalului „Cuore di Romania", amplă manifestare culturală dedicată în acest an României, care se desfășoară în perioada 17 octombrie - 15 noiembrie. Spectacolul TNB se joacă în zilele de 14 și 15 noiembrie, pe scena bologneză Teatri di Vita (http://www.teatridivita.it/italiano/vidu.html). „Privighetoarea și trandafirul" este un emoționant spectacol de atmosferă, multimedia, susținut cu mijloace moderne: muzică electro (DJ Logan și Yann Le Blay), videoproiecție (Ioan Cocan), dans gestual (Eduard Gabia) și decor de carte de povești de tip pop-up (Dan Titza). Cei trei actori ai Naționalui bucureștean - Marius Manole, Carmen Ungureanu și Eduard Adam - folosesc în jocul lor o tehnică minimalistă și senzuală.