Știri

Avem deosebita  plăcere să vă anunțăm că  luni, 20 octombrie, domnul Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din Bucuresti, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte "George Enescu" din Iași. Festivitatea va fi condusă de Prof.univ.dr. Viorel Munteanu, rectorul acestei prestigioase universități, și se va desfășura în Amfiteatrul Universității de Arte, de la ora 11.00. „Opțiunea Senatului a fost motivată de excepționala statură cultural-spirituală a actorului de teatru și film, a regizorului și pedagogului în arta actorului, a omului implicat în viața societății și a teatrului, în calitate de Președinte UNITER. Prezența Domnului Ion Caramitru în corpul de elită al Universității noastre, alături de mari muzicieni, de mari artiști plastici, de mari personalități din lumea teatrului și a filmului, a învățământului academic și a bisericii, conferă un plus de prestigiu și autoritate instituției Doctor Honoris Causa." (Rector, Prof.univ.dr. Viorel Munteanu) Personalitate remarcabilă a artei teatrale românești, actor, regizor si pedagog, inițiator de proiecte importante în cadrul Uniunii Teatrale din România, pe care o conduce de aproape două decenii, Ion Caramitru este deopotrivă cunoscut și apreciat atat pentru creațiile sale scenice, cât și pentru activitatea prin care susține creația teatrală și promovează interesele artiștilor din teatrul românesc. Pentru aportul său viu și importanța inițiativelor dedicate dezvoltării relațiilor culturale româno-britanice, domnul Ion Caramitru a fost distins, în 1995, cu titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic și decorat de Regina Elisabeta a   II-a. În 1997 primește titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor în Franța, iar în 2000 i se înmânează înalta distincție Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

Avem deosebita  plăcere să vă anunțăm că  luni, 20 octombrie, domnul Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din Bucuresti, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte "George Enescu" din Iași. Festivitatea va fi condusă de Prof.univ.dr. Viorel Munteanu, rectorul acestei prestigioase universități, și se va desfășura în Amfiteatrul Universității de Arte, de la ora 11.00. „Opțiunea Senatului a fost motivată de excepționala statură cultural-spirituală a actorului de teatru și film, a regizorului și pedagogului în arta actorului, a omului implicat în viața societății și a teatrului, în calitate de Președinte UNITER. Prezența Domnului Ion Caramitru în corpul de elită al Universității noastre, alături de mari muzicieni, de mari artiști plastici, de mari personalități din lumea teatrului și a filmului, a învățământului academic și a bisericii, conferă un plus de prestigiu și autoritate instituției Doctor Honoris Causa." (Rector, Prof.univ.dr. Viorel Munteanu) Personalitate remarcabilă a artei teatrale românești, actor, regizor si pedagog, inițiator de proiecte importante în cadrul Uniunii Teatrale din România, pe care o conduce de aproape două decenii, Ion Caramitru este deopotrivă cunoscut și apreciat atat pentru creațiile sale scenice, cât și pentru activitatea prin care susține creația teatrală și promovează interesele artiștilor din teatrul românesc. Pentru aportul său viu și importanța inițiativelor dedicate dezvoltării relațiilor culturale româno-britanice, domnul Ion Caramitru a fost distins, în 1995, cu titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic și decorat de Regina Elisabeta a   II-a. În 1997 primește titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor în Franța, iar în 2000 i se înmânează înalta distincție Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

Avem plăcerea să vă anunțăm deschiderea noii serii de Conferințe ale Teatrului Național București. Prima conferință din această stagiune va avea loc duminica, 12 octombrie, începând cu ora 11.00, la Sala Atelier, când istoricul Andrei Pippidi va vorbi despre "Bucureștii vechi, între paragină și demolare". Prin tema propusă, cunoscutul istoric dorește să atragă atenția asupra situației critice a patrimoniului arhitectonic moștenit de capitala României. Invitând la o plimbare prin cartierele elegante dar și în zonele sordide ale Bucureștilor, Andrei Pippidi va trece în revistă primele încercări de modernizare ale orașului, cu sacrificarea unor monumente care ne lipsesc azi. Conferința va lua în calcul imitarea servilă a modelelor arhitectonice străine și va trece în revistă activitatea Comisiei Monumentelor Istorice precum și a cazurilor scandaloase legate de activitatea acestei comisii. Totodată, istoricul va face propuneri  pentru salvarea și valorificarea orașului vechi. Despre Andrei Pippidi Născut la 12 martie 1948, București. Istoric, membru fondator al Societății Academice din România. Specializat în istoria Sud-Estului european în secolele XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României, istoria relațiilor între Sud-Est și Occident. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, 1965-1970, specializare în istorie medie universală. Doctorate în 1981 la Universitatea din Cluj-Napoca și 1986 la Universitatea din Oxford. Din 1970 lucrează în cadrul Institutul de studii sud-est europene (membru în Consiliul științific al Institutului din 1990, secretar științific al Institutului în 1990-1994). Din 1990 este cadru științific asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București, apoi conferențiar și, din 1995, profesor de Istorie a Evului Mediu european. Președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice în 1997-2001, director al Institutului Român de Istorie Recentă în 1999-2001. Din 2008, redactor-șef la Revue des Etudes Sud-Est Europeennes. Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social 1990-1992, membru în comitetul de redacție al revistei „22" 1991, membru fondator al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă 1994-1997, președinte al Fundației Cărții, București Din 1995, membru fondator al Societății Academice din România 1996-2006, membru în consiliul de administrație, apoi în consiliul științific la New Europe College. Din 2005, membru în consiliul științific al Institutului Național al Holocaustului 2006, membru al comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România A primit premiul „Nicolae Iorga" al Academiei în 1983. Pentru mai multe informații legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenția de bilete)

Avem plăcerea să vă anunțăm deschiderea noii serii de Conferințe ale Teatrului Național București. Prima conferință din această stagiune va avea loc duminica, 12 octombrie, începând cu ora 11.00, la Sala Atelier, când istoricul Andrei Pippidi va vorbi despre "Bucureștii vechi, între paragină și demolare". Prin tema propusă, cunoscutul istoric dorește să atragă atenția asupra situației critice a patrimoniului arhitectonic moștenit de capitala României. Invitând la o plimbare prin cartierele elegante dar și în zonele sordide ale Bucureștilor, Andrei Pippidi va trece în revistă primele încercări de modernizare ale orașului, cu sacrificarea unor monumente care ne lipsesc azi. Conferința va lua în calcul imitarea servilă a modelelor arhitectonice străine și va trece în revistă activitatea Comisiei Monumentelor Istorice precum și a cazurilor scandaloase legate de activitatea acestei comisii. Totodată, istoricul va face propuneri  pentru salvarea și valorificarea orașului vechi. Despre Andrei Pippidi Născut la 12 martie 1948, București. Istoric, membru fondator al Societății Academice din România. Specializat în istoria Sud-Estului european în secolele XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României, istoria relațiilor între Sud-Est și Occident. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, 1965-1970, specializare în istorie medie universală. Doctorate în 1981 la Universitatea din Cluj-Napoca și 1986 la Universitatea din Oxford. Din 1970 lucrează în cadrul Institutul de studii sud-est europene (membru în Consiliul științific al Institutului din 1990, secretar științific al Institutului în 1990-1994). Din 1990 este cadru științific asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București, apoi conferențiar și, din 1995, profesor de Istorie a Evului Mediu european. Președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice în 1997-2001, director al Institutului Român de Istorie Recentă în 1999-2001. Din 2008, redactor-șef la Revue des Etudes Sud-Est Europeennes. Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social 1990-1992, membru în comitetul de redacție al revistei „22" 1991, membru fondator al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă 1994-1997, președinte al Fundației Cărții, București Din 1995, membru fondator al Societății Academice din România 1996-2006, membru în consiliul de administrație, apoi în consiliul științific la New Europe College. Din 2005, membru în consiliul științific al Institutului Național al Holocaustului 2006, membru al comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România A primit premiul „Nicolae Iorga" al Academiei în 1983. Pentru mai multe informații legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenția de bilete)

Spectacolul Teatrului Național București, COMPLEXUL ROMÂNIA de Mihaela Michailov, în regia Alexandrei Badea, va fi prezentat la Ruse în 23 septembrie la prima ediție a Festivalului BABEL EUROPE RUSE din Bulgaria, care se desfășoară între 22 și 25 septembrie. Gândit ca o manifestare culturală de amploare, menită să lărgească aria și să dea un nou suflu schimburilor culturale între est și vest în spațiul european, preponderent în cel francofon, BABEL EUROPE RUSE a pornit din dorința de a realiza o legătură și un schimb cultural între două porturi europene de tradiție: Ruse, pe Dunăre și Rouen, pe Sena. Treptat, inițiativa a cuprins tot mai multe centre de interes, atât în privința manifestărilor, cît și a participanților. Festivalul franco-bulgar îmbracă în prezent haina unui turn Babel contemporan, purtând amprenta noului cadru european. La actuala ediție sunt așteptați în medie 5.000 de spectatori zilnic, nu doar bulgari, ci și români, sârbi, macedoneni, unguri, belgieni și francezi. Piesa Complexul România de Mihaela Michailov este câștigătoarea premiului UNITER „Cea mai bună piesă a anului 2006", montată în premieră la Teatrul Național din București de Alexandra Badea, în stagiunea 2007-2008. Complexul România este o piesă despre noi, cei care am fost făcuți pionieri, dar nu am ajuns uteciști, cei care am fost educați cu: frică, minciuni și stereotipuri. Cei care ne-am trezit brusc într-o lume așa zis liberă, dar în care nu ne-am mai găsit repere, cei care am plecat sau am fost tentați să plecăm cât mai departe pentru a ne regăsi. Complexul România este o radiografie a societății în care acceptăm să trăim.

O veste cumplită s-a abătut în zi de duminică și de sărbătoare, Înălțarea Sfintei Cruci, asupra teatrului românesc. Ștefan Iordache, marele artist ȘTEFAN IORDACHE, a încetat din viață. Suferea de mai multă vreme de o boală incurabilă, dar, cu o demnitate, cu o noblețe și cu o discreție absolute, a sfidat suferința, a urcat pe scenă și s-a dăruit publicului cu energia omului aflat în cea mai bună formă. Ultimul său rol, un triumf, a fost al prințului Potemkin din „Ecaterina cea Mare” de Bernard Shaw la Naționalul bucureștean. Tot aici, cu puțini ani în urmă, a mai adăugat carierei sale noi nestemate: „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale și „Barrymore” de William Luce.             Colegii din Teatrul Național, împietriți de durere și cu sufletul alături de Mihaela Tonitza-Iordache, aduc un ultim omagiu ARTISTULUI de geniu și PRIETENULUI de nădejde care a fost ȘTEFAN IORDACHE.             Fie ca Dumnezeu să-l primească printre îngerii lui și să-l răsplătească pentru toate bucuriile pe care le-a adus lumii.             Cei care l-au îndrăgit își vor putea lua un ultim rămas bun de la Ștefan Iordache, marți, 16 septembrie, între orele 9:00-13:00, în Foaierul Sălii Mari a Teatrului Național.                       Înmormântarea va avea loc miercuri, în comuna Gruiu. Mesaje de condoleanțe "Iordache, un actor nesupus Un mare actor e un actor nesupus. Dincolo de roluri și de spectacole, el impune o imagine a omului, un raport cu lumea, un mod de a fi. De aceea el e mai mult decât un actor. Și Ștefan Iordache se număra printre acești rari aleși ai scenei și ai ecranului. La o asemenea mărturisire de sine el a ajuns încă de la început, de la debutul de neuitat cu Arturo Ui la Casandra, unde noi, cei mai tineri cu un an, îi priveam uimiți puterea angajării și intensitatea prezenței. Un actor, un mare actor, se năștea sub ochii noștri. Și noi o știam. Nimeni nu se îndoia. Confirmarea nu s-a lăsat așteptată: Iordache, într-un spectacol memorabil semnat de Dinu Cernescu, se impunea în "Ghelderode", la teatrul Nottara, pe care nu l-a părăsit niciodată, ca "tânărul revoltat" al scenei românești. Debordând de energii într-un corp suplu și nervos, el ne permitea să auzim "glasul morții" care răsuna grotesc și bufon în palatul flamand. El nu-și avea egal decât altundeva: Laurent Terzieff în Franța, Vîsotski în Rusia, Cybulski în Polonia erau semenii lui. În România era unic. L-am regăsit în „Hamlet" la Paris și în seara aceea, alături de el, lângă Turnul Eiffel, i-am spus: "Ștefan, un actor ca tine n-are nimic de invidiat nimănui pe lume". A urmat Richard al III-lea, pe care nu l-am văzut, dar l-am imaginat, de departe. L-am revăzut la München, în "Titus Andronicus" și apoi l-am invitat la Teatrul Odeon pentru o serie de monologuri ale regilor shakespearieni, pusă în scenă de Alexa Visarion care mi-l arătase în filmul său, "Înghițitorul de săbii". Actorul revoltat devenise un actor sfâșiat. Energiile nu se stinseseră, dar căpătaseră o altă culoare: luptei cu lumea îi succedase durerea de a fi în lume. Ultima dată când l-am văzut voia să joace Lear: a plecat înainte de a abdica. În lumea lui Shakespeare el, întotdeauna, s-a împlinit. Îi era familiară. Ca aceea a lui Dostoevski, căci el rămâne marele Raskolnikov al scenei românești. Iordache credea că în viață domnește o lege unică: Crima și pedeapsa. Sanda Manu i-a revelat-o. Și el a respectat-o. Iordache nu s-a trădat. Și nici nu s-a reconciliat. E ce am înțeles când i-am citit interviurile din cartea Ludmilei Patlanjogru. El descrie acolo, ca un personaj din romanele lui Garcia Marquez, o Oltenie fantastică și stranie cu apariții, obscurități și mistere. O lume pe care a purtat-o cu el, n-a uitat-o și din care s-a nutrit. Când într-o zi, la țară, l-am văzut printre lăutari cântând, am înțeles că pentru totdeauna va rămâne un lup singuratic. Unic, Iordache a impus pe scenă o prezență monologală. Rolul era, pentru el, o manieră de a se mărturisi în public. De a se consuma până la capăt și de a reînvia. Mereu singur! Ștefan, dincolo de imaginea publică, era, profund, o ființă tragică. Confortul îi era străin și falsul insuportabil. Mihaela Tonitza, pe care eu i-am prezentat-o acum patruzeci de ani, l-a acompaniat și ajutat. Și poate, grație ei, a rezistat. Cu un actor care moare, arde o bibliotecă, dar dacă dispar cărțile, amintirile persistă. Și cei ce supraviețuiesc sunt, cât pot, paznicii lor vigilenți. Din ce în ce mai des, fac din acest imperativ legea mea morală. Sarcină grea." George Banu "În numele meu, al colectivului Teatrului Național "Radu Stanca", al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și al tuturor iubitorilor de teatru din Sibiu ne exprimăm regretul și tristețea în legătură cu dispariția atât de grabnică a inegalabilului actor Ștefan Iordache. Scena Teatrului Național București și a țării pierde pe unul din cei mai străluciți slujitori ai teatrului și filmului românesc. Primiți gândul nostru pios, lacrima și eterna amintire pentru cel care a fost, este și va rămâne Ștefan Iordache. Dumnezeu să îl odihnească în pace!" Director General TNRS Prof. univ. dr. Constantin Chiriac

Teatrul Național București prezintă, în deschiderea stagiunii 2008-2009, premiera piesei „Încă-i bine!" de Rodica Popescu Bitănescu, sâmbătă 27 septembrie, de la ora 19.00, la Sala 99. După ce a debutat cu succes în dramaturgie cu spectacolul „Cinci femei de tranziție", Rodica Popescu-Bitănescu, interpretă și regizoare, ne oferă o nouă incursiune, la fel de incitantă și de acidă, în cotidian. Cu vervă, cu haz, dar și cu o undă de gravitate, dialogurile dezvăluie atitudini și comportamente confruntate cu subiecte „la zi" dintre cele mai variate: de la succesul agramaților în afaceri la stupiditatea emisiunilor de televiziune, de la dependența de calculator la mediocritatea clasei politice, de la hrana ecologică la salvarea conștiințelor prin credință... În distribuție alături de autoarea piesei, Rodica Popescu-Bitănescu, joacă Cezara Dafinescu, Eugenia Maci, Ecaterina Nazare, Oana Vânătoru, Andrei Duban și Eduard Adam. Montarea face parte din proiectul „Uși deschise pentru toți". Un spectacol ce are toate șansele să se joace, ani de-a rândul, la fel ca precedenta sa creație „Cinci femei de tranziție", cu săli pline. În privința legăturii dintre un text și altul, autoarea recunoaște că „piesele mele sunt piese de conversație, unde lumea atacă probleme actuale, care sunt atât tragice cât și comice. Oamenii vin și revin, recunoscându-se în cei de pe scenă, cu problemele lor. Sunt convinsă că și de data asta, ascultându-ne și privindu-ne, or să râdă și o să-i doară în același timp." Care ar fi deci cheia succesului său? „Bazându-mă pe experiența mea îndelungată de actriță, pe cunoașterea oamenilor, apreciază Rodica Popescu-Bitănescu, reușesc să echilibrez balanța tragi-comediei. Secretul succesului este să transmiți ce scrii, să vină lumea. Încă-i bine că avem un public cu tradiție de teatru, vesel și deștept, în fața căruia mă-nclin și încerc să-i fac o tot atât de mare plăcere și cu noua mea piesă, această comedie. Vă aștept cu dragoste și emoție, la Teatrul Național!".

Teatrul Național din București anunță deschiderea stagiunii 2008-2009, primul spectacol fiind programat pe data de 17 septembrie. În noua stagiune puteți vedea atât spectacole de succes din repertoriul anilor trecuți, cât și noi producții, unele dintre ele în premieră absolută. Casa de bilete s-a deschis cu data de 1 septembrie. Vă invităm să urmăriți programul spectacolelor viitoare, pe site-ul nostru, și vă așteptăm din nou la teatru!

Teatrul Național București anunță închiderea stagiunii 2007-2008, duminică 22 iunie, orele 19,00. la Sala Amfiteatru, cu spectacolul Cu ușile închise de Jean Paul Sartre. Stagiunea care se încheie a adus la rampă șapte premiere din dramaturgia contemporană românească și străină și din cea clasică, universală, multe dintre acestea fiind premiere pe țară:Eduard al III-lea de William Shakespeare, Iubiri interzise („Hanjo/Seijo”) de Yukio Mishima, Ecaterina cea Mare de Bernard Shaw, Privighetoarea și trandafirul de Oscar Wilde, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vișniec, Cu ușile închise de Jean Paul Sartre;  a continuat activitatea Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” cu montarea piesei Complexul România de Mihaela Michailov și cu ateliere dedicate profesioniștilor din teatru, conduse de personalități consacrate; a continuat cu mare succes seria Conferințele Teatrului Național; a găzduit prima expoziție de fotografie dedicată actorilor teatrului - 117 portrete alb-negru, incluzând și fotografii de atmosferă din culisele și atelierele teatrului, semnate de artistul japonez Tomoaki Minoda; de asemenea, în această stagiune, trupa teatrului s-a îmbogățit cu șapte tinere talente, unele dintre ele debutând deja în spectacole importante, iar actorilor consacrați li s-a oferit prilejul să se afirme în proiecte proprii, în cadrul programului „Uși deschise pentru toți” După o vară pe care v-o dorim cât mai frumoasă, din septembrie vă așteptăm să reveniți în sălile noastre de spectacol.

Duminică, 8 iunie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Național, va avea loc conferința susținută de Neagu Djuvara: "O scurtă experiență cu Serviciile occidentale de spionaj", începând cu ora 11,00. Prețul biletelor este de 23 RON sau 10 RON.  Unul dintre ultimii descendenți ai unor vechi familii boierești, istoric, eseist, filosof și diplomat, Neagu Djuvara a inaugurat seria Conferințelor Teatrului Național în martie 2006, cu  prelegerea intitulată Războiul de 77 de ani (1914- 1991). Tot Neagu Djuvara încheie actuala stagiune a Conferințelor, prezentând un episod dureros din viața sa: perioada 1952-1956, când, refugiat în străinătate, a reprezentat Comitetul Național Român pe lângă Serviciile secrete americane și franceze. A fost, așa cum se autointitulează, "un fel de șef al spionajului românesc în Occident". Despre Neagu Djuvara S-a născut la București în 1916. Studii la Paris: licența în litere (istoric), 1937; doctorat în drept, 1940; doctorat de stat în litere (filozofie a istoriei), 1972; diplomă a Institutului de Limbi și Civilizații Orientale (I.N.A.L.C.O.), 1988. În 1941 participă cu Regimentul 6 Dorobanți de Gardă „Mihai Viteazul" la campania din Basarabia și Transnistria. În 1943 intră prin concurs la Ministerul de Externe. La 23 august 1944 e trimis curier diplomalic la Stockholm pentru reluarea negocierilor de pace cu URSS. Guvernul de după 23 august 1944 îl numește Secretar de Legație în Suedia, unde stă până la preluarea definitivă a puterii de către comuniști în toamna lui 1947, când hotărăște să nu se întoarcă în țară. Din 1948 pâna în 1961 și din 1984 în 1989 a activat în cadrul exilului românesc (Comitetul de asistență pentru românii refugiați, Radio Europa Liberă, Fundația Carol I, Casa Românească etc.). Între 1961 și 1984 a locuit în Africa subsahariană, în calitate de consilier diplomatic și juridic la Ministerul de Externe al Republicii Niger. În 1990 s-a întors în țară, fiind, din 1991 în 1997, profesor-asociat la Universitatea din București. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iași și al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din București. (date preluate de pe www.humanitas.ro)