Spectacol de succes al Teatrului Naţional al Greciei de Nord, într-o unică reprezentaţie, la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

 

 

Lucrarea lui Platon, «Apărarea lui Socrate» va fi prezentată pe perioada sezonului de vară 2015, de Teatrul de Stat al Greciei de Nord, cu sprijinul Asociației «DIAZOMA», în greaca veche (cu subtitrare în română și în engleză), în regia lui Dimos Avdeliodis.

Merită amintit că este pentru prima dată în istoria teatrului, dar și în domeniul filologiei, când se va reprezenta pe scenă « Apărarea lui Socrate» în limba greacă antică, așa cum a fost înregistrată și configurată ea de Platon.

«Apărarea lui Socrate», care a avut loc la 21 mai 399 î.H. și a fost consemnată probabil în 397 î.H., este unica lucrare ne-dialog a lui Platon, dar și unica în care se amintește pe el însuși prezent și activ în cursul Procesului intentat de tribunalul popular suprem atenian Heliaia.

Nota regizorului

Prin «Apologie» cultura greacă antică atinge expresia ei majoră pentru că dobândește formă, căpătând o existență reală și incontestabilă prin Socrate (care alege în mod conștient moartea mai degrabă decât să fie lipsit de libertatea de a trăi și de a acționa în căutarea scopului real al ființei noastre) și înregistrând prin apologia lui comportamentul oamenilor și imaginea completă a unei civilizații care se pierde și care este foarte asemănătoare culturii occidentale de astăzi.

Este dificil, până la imposibil, să înțelegem astăzi caracterul real al acestui text extrem de marginal, doar prin intermediul traducerii lui, deoarece trecerea lui la o altă structură lingvistică și la un alt mod de pronunție, greacă sau internațională, îi modifică obligatoriu și decisiv stilul și caracterul, deci și etosul lui Socrate și Platon.

Orice încercare de traducere, oricât de credincioasă ar vrea să fie, nu poate înlocui cuvântul original din text, deoarece, de fapt, generează o structură complet nouă, care implică un sunet diferit și o muzicalitate diferită. Deci, scopul rostirii în timpul spectacolului a chiar textului antic platonician nu este dat de o anume motivație de originalitate sau o căutare strict literară sau istorică, ci este nevoia ca, prin audierea rostirii lucrării inițiale, să ascultăm cu atenție și să simțim experiențial sentimentele și moralitatea lui Socrate.

Preocuparea noastră este o reprezentare autentică solemnă a procesului lui Socrate, cu un pod și o clepsidră, fără alte elemente de naturalism, ci doar cu atmosfera creată de încarnarea de cei doi actori, a limbii platonice antice, care restabilește sensul “pierdut” în opera în care a fost fondată perspectiva unei culturi universale.

Caracterul solemn al acestei reprezentații și aducerea unui omagiu acestui eveniment istoric excelent și dramatic, ne impune să nu aibă loc la finalul spectacolului revenirea actorilor pentru a saluta. Dimos Avdeliodis