"De multă vreme nu am mai urmărit o felie de teatru-teatru fără prea multe izmeneli-viziuni regizorale, care vor să rupă gura târgului şi nu reuşesc, deseori, decât să submineze substanţa textului dramaturgic. De multă vreme nu am mai văzut o interpretare bazată pe naturaleţe şi firesc, fără alte ingrediente, deja un loc comun, care să forţeze spectacolul şi viziunea spectatorilor. De multă vreme nu am mai fost atras de forţa dramatică a unei felii de viaţă care să capete contur scenic cu atâta pregnanţă, fără să fie deformată de sulemeneli regizorale şi fandacsii şi stridenţe interpretative".

Bedros Horasangian, Adevărul - „Anonimul veneţian“, de la Teatrul Naţional. O poveste cu un EL şi o EA  

"În spectacolul lui Ion Caramitru totul este de un firesc pe care nu-l pot numi altfel decât cinematografic. De altfel, firescul face parte din amprenta personală a acestui actor/regizor de esență rară. Lucru pe care, de obicei, reușește să-l "împrumute" și colegilor cu care lucrează.

Ilinca Goia mi-a dat senzația că, sufletește, e foarte aproape de "Ea", că nu-și construiește personajul matematic, la rece, ci îl trăiește profund, sfâșietor. (...) Goia parcurge cu dezinvoltură o partitură extrem de grea și o face refuzând orice compromis de dragul efectelor ce transmit facil emoția.

Fără niciun dubiu, El în varianta Ionescu e mult mai bun decât în varianta Musante".

Gabriela Hurezean, Muze și arme - Premiera la TNB, Ion Caramitru și an(t)onimul venețian

"Anonimul venețian" este ceea ce eu numesc "un spectacol de replică". Fluxul și refluxul textului este încântător, decorul Naționalului trebuie, de asemenea, apreciat și – iată – îl apreciez. Ilinca Goia, învingându-și, înțeleg, vechi suferințe personale, e memorabilă în rol. Ioan Andrei Ionescu devine, pe măsură ce timpul se scurge și personajul său pierde din clepsidră, tot mai bun.

(...) Înțelegerea naturii umane este, la Berto, exactă, deplină – în parte matematică, în parte pictură.

Andrei Crăciun, Ziarul Metropolis - Încă o moarte indimenticabilă la Veneţia

„Oraşul e, desigur, Veneţia. Bărbatul şi Femeia sunt El şi Ea. Pentru uşurinţă, îi vom numi Ioan (Andrei Ionescu) şi Ilinca (Goia). Anii trecuţi departe sunt 8, iar timpul ce li s-a dat din nou împreună sunt orele unei înserări. (...) Ioan creşte de la un minut la altul. Emoţia greu născută pluteşte mai întâi în aer, pentru a se concentra, spre final, în ochii lui. Se strâng acolo Veneţia, povestea, Ilinca, viaţa ce nu mai e, dar şi cariera unui actor ce pesemne că aştepta de mult un asemenea rol. Ochi ce trăiesc dincolo de limitele pericolului. În fine!”

Mihai Brezeanu, Liternet - Un clasic al ratării - Anonimul veneţian   

„Ne aflăm aşadar în cadrul mai puţin rigid al unui work-in-progress, actorii descoperind în permanenţă adevăruri despre personajele interpretate, fiind în egală măsură provocaţi la o revizitare a propriilor personalităţi artistice, o revitalizare, o refrişare, o întoarcere la prospeţime în interpretare, firesc şi coerenţă în transmiterea mesajului. Un spectacol până la urmă, cu multe momente reuşite, emoţionante şi cu un Ioan Andrei Ionescu absolut interesant, revelatoriu chiar”.

Răzvana Niţă, Port.ro - Dragoste şi moarte la Veneţia   

„...Ioan Andrei Ionescu. Extraordinar în „Anonimul veneţian”, de Giuseppe Berto, tulburătorul spectacol de la Naţionalul bucureştean, în coordonarea şi adaptarea lui Ion Caramitru...”

Mircea M. Ionescu, „Taifasuri” (Nr.478-12 iunie 2014) - Roluri care nu se pot uita!

"...un spectacol de cameră, un spectacol foarte tentant.

O lecţie tulburătoare, despre faptul că trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o trăim.

(...) El şi Ea sunt interpretaţi de  Ioan Andrei Ionescu şi Ilinca Goia. Excelenţi, amândoi, cu har bogat, conduşi cu mână sigură de regizorul spectacolului - Ion Caramitru".

Silvia Kerim, Formula As nr.1123 - Adaggio la "Anonimul veneţian" 

"Ion Caramitru ilustrează teatral fiecare moment urmărind studiul exploatării profunde a capacității de trăire sinceră a actorilor pentru fiecare situație. Urmărește și consolidarea credibilă a relației dintre cei doi, dublată și prin dezvoltarea unui suspans al acțiunii.Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu sunt doi actori importanți ai Naționalului bucureștean și exercițiul lor de “studiu” este o reușită firească". 

Ileana Lucaciu, Spectator - Un studiu pe...o melodramă 

"Întâmplarea face să fi revăzut de curând Un duel (după Cehov, regia Alexandru Dabija) în aceeaşi Sală Atelier. L-am redescoperit în acea seară (într-un rol secundar, e drept) pe Ioan Andrei Ionescu, altfel de cum mi-l aminteam din mai vechile spectacole ale Teatrului Naţional din Bucureşti: mai puternic, mai stăpân pe sine, pregătit pentru o partitură dramatică de generozitatea Anonimului. Iar traiectul său, ca actor, capătă ceva din "destinul" instrumentului la care cântă personajul. Datorită evoluţiei tehnice, dar şi a virtuozităţii la care au ajuns soliştii, oboiul are o funcţie din ce în ce mai importantă în orchestră, încredinţându-i-se pasaje dificile şi de mare expresivitate. Sunetul său este pătrunzător, clar şi colorat. Or, la un astfel de "sunet" pare că a ajuns Ioan Andrei Ionescu.

... experienţa devine una benefică - atât pentru actori, care trebuie să se întoarcă permanent la "starea de şcoală", cât şi pentru spectatori, care au senzaţia că asistă la o poveste adevărată".

Maria Zărnescu, Revista Teatrul azi 7-8-9/2014 - Un exerciţiu cu vedere la public

“Anonimul veneţian este o pagină de rafinament teatral, care mi-a evocat fineţea preţioasă a unui brocart vechi, aşa cum „nu se mai ţese astăzi“. 

Anonimul veneţian este o partitură clasică pentru doi solişti, cărora li se adaugă progresiv alte trei personaje subtile: Muzica, Timpul şi Iubirea.

 Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu interpretează cu virtuozitate şi delicateţe „muzica unei vieţi“, cu accente lirice care mi-au amintit de proza lui Andrei Makine.

(...) Măştile coboară descoperind chipurile celor doi îndrăgostiţi faţă în faţă cu moartea, ca într-un delicat portret de familie. Şi cu iubirea. Totul cuprins într-o capsulă de timp (personal), într-un intermezzo al memoriei (afective) care ţese, în acordurile Anonimului, un spectacol ca o dantelă veneţiană".

Andreea Nanu, Revista 22 - Anonimul veneţian. Sau despre moarte, cu dragoste  

"Vraja spectacolului Anonimul venețian se întemeiază pe energia metaforică a rostirii celor doi talentați interpreți, abil dirijați de coordonatorul proiectului, care ne conduc spre ideea că fiecare dintre noi avem, subiectiv, „o Veneție” a noastră, prin care rătăcim uneori obosiți, regretând tot ceea ce am vrea să fi făcut altfel.

Impecabila croială a replicilor conferă o ținută specială acestei adaptări scenice și ne indică în mod clar că și un spirit lucid sfârșește prin a se molipsi de o pasiune din care s-a născut Veneția și, care lasă urme în credinţa noastră, despre ce este îngăduit şi ce nu. Este răsplata celor ce zăbovesc dincolo de alergătura voioasă a unei călătorii, recidivând într-o singurătate în care renasc iubirile şi păcatele.

Merită să te întâlnești cu Anonimul venețian, pentru că reprezentația dă un imbold pentru acei spectatori decişi să întâlnească emoţia reală". 

Mădălina Dumitrache, Bel Esprit - Provocările Lagunei: „Anonimul venețian”