"Subscriu întru totul dragostea autorului pentru limba română şi mesajele lui directe şi indirecte adresate poporului român şi care au fost foarte bine agreate de publicul care a umplut Sala Media, dar mesajele trec şi păcatele rămân, din păcate. Scenariul a fost elaborat cu migală literară din scrierile lui Caragiale, şi din cele politice, şi din amintiri, şi a fost sistematizat pentru durata unui spectacol uşor digerabil, cu trei spaţii de joc, în formula clasică deja asimilată de generaţii, de urmaşii - urmaşilor lui Nenea Iancu. Adeziunea publică a fost completă şi am observat prezenţa în sală a trei generaţii.

Un adevărat maestru al comediei, interpretul a navigat caragialian pe teritoriile bine cunoscute, cu excepţia unor momente redate mai puţin acustic, dar replicile de haz au ajuns la destinatar.

Formula etalării unor scrieri mai mult sau mai puţin de circulaţie ale satiricilor români trebuie continuată de prima noastră scenă fără niciun fel de rezerve şi cu succes absolut sigur! Cred că un recital Tudor Muşatescu, cu frumoasele şi faimoasele lui Muşatisme, ar putea fi un proiect de mare rezonanţă şi o probă de măiestrie interpretativă. Nu cred că umorul românesc se opreşte la Tanţa şi Costel şi nici la acest nivel de satirizare faţă de rezervorul comic al autorilor contemporani peste care se trece cu multă uşurinţă de multe instituţii culturale. De fapt, avem ceea ce ne dorim, dar putem face mult peste ce se întâmplă!"

Dinu Grigorescu, revista Rinocerul nr.2/2023

"... această interpretare, dincolo de aspectul său serios, are și un aspect ludic, făcut să amuze și să creeze o apropiere între cel de pe scenă și spectator. Este un sentiment de intimitate, tradus prin: acesta sunt eu, autorul, cunoscut de voi toți, și am venit în fața dumneavoastră să mă prezint așa cum sunt eu de fapt. (...)

Genul acesta de spectacol te face să înțelegi mult mai ușor profunzimea autorului născut la Ploiești, să-i înțelegi conceptele politice și de viață, dar și să-i descoperi prieteniile și experiențele pe care le⁠-⁠a avut încă din copilărie. Pentru elevi și pentru cei mai tineri care descoperă literatura română, reprezentația este mai mult decât necesară, asta pentru că este o evadare din ariditatea programei școlare. (...)

O lecție pe care o putem învăța din acest recital este că viața poate fi trăită și văzută ca un spectacol și doar tu poți determina dacă pe parcursul ei primești aplauze sau huiduieli. Așa cum, seară de seară, un actor vine în fața publicului și își dedică toată energia interpretării personajului, iar la final își primește răsplata prin aplauze, așa și ceilalți ar trebui să își trăiască viața cu energie și vitalitate. Căci, în fond, Caragiale asta a făcut, s⁠-⁠a bucurat de fiecare clipă a ei și nu a lăsat pe nimeni săîl abată de la drumul său. Iar drept rezultat, creația sa dăinuie și astăzi, textele sale fiind citite și aplaudate cu mare succes de generații întregi de oameni".

Andrei Bulboacă, Ficțiunea.ro - Caragiale 2.0  

"Nicolae Urs, un actor cu o activitate bogată, la o vârstă respectabilă, are curajul de a realiza un spectacol original, cu și despre I.L. Caragiale. (...)

Uneori cântă, alteori dansează, strigă, pentru a întipări în mintea spectatorului de azi problemele politice, culturale ale vremii.

Pornind de la un articol în care Caragiale scrie cum trebuie să fie actorii pe scenă – adică să îl aibă pe „dracul în ei” –, în spectacolul de la TNB, Nicolae Urs are teatrul în sânge. Reușește, astfel, să ţină vie atenţia spectatorilor timp de un ceas și ceva și să readucă în memorie crâmpeie din viaţa atât de agitată a lui I.L. Caragiale.

Cinste lui!"

Candid Stoica, Viața medicală - Un altfel de Caragiale