Te rugăm să întorci telefonul în poziție verticală pentru o experiență optimă. 🔄📱
 Meniu

Arte vizuale

Ordonare

Expoziție de fotografie japoneză 2015

18 Septembrie 2015

Vineri, 18 septembrie 2015, odată cu deschiderea noii stagiuni 2015-2016, a avut loc, la ora 18.00, în foaierul Sălii Media al Teatrului Naţional Bucureşti, vernisajul unei duble expoziții de fotografie semnată de artiștii fotografi japonezi, domnii Yoshinori Hashimoto și Masanobu Yoshimura. Expoziţia se înscrie în programul TNB-Parateatral / Arte vizuale și va fi deschisă publicului spectator până la data de 10 octombrie 2015. Inspirate din Japonia de Nord (zona din care este originar), cu natura ei fabuloasă, dar și cu oamenii și tradițiile lor, fotografiile din acest an ale domnului Hashimoto, aflat la cea de a treia expoziție prezentată la Teatrul Național, au două teme: Festivalul Verii la Akita, Japonia de Nord și Declaration to God. Despre Hashimoto Yoshinori S-a născut în 1941 în Prefectura Akita, Japonia de Nord. 1960 intră la Facultatea de Arte, Secţia Fotografie. Pune bazele grupului Atelier Internaţional, devenind şi primul preşedinte. În acelaşi timp a făcut parte şi din Atelier Social. În 1964 deschide în oraşul natal, Akita, un studio de fotografie şi devine fotograf al corporaţiei tipografice de pe lângă Akita. În 1969 închide studioul de fotografie din Akita şi îl redeschide la Tokyo, devenind fotograf independent. Lucrează printre altele pentru Asahi Graph, Asahi Journal, Kobunsha, Asociaţia rurală pentru cultură, realizează diapozitive pentru reclame. În anul 1977 acceptă cererea Ambasadei României în Japonia de a fotografia vizita comemorativă a Anei Aslan. În 1978 primeşte invitaţia din partea agenţiei de turism a Guvernului României şi vizitează România unde realizează o serie de interviuri. 1979 - pornind de la colaborarea cu Ambasada României în Japonia, pune bazele agenţiei de turism GH3 România, ce devine agenţie colaboratoare a ONT. 1985 - începe importul şi vânzarea produselor româneşti. 1991 - participă la Revoluţia română (căderea regimului Ceauşescu) şi la dezvoltarea economiei româneşti, punând bazele firmei HASHY. 1994 - cumpără teren în capitala României, Bucureşti, şi termină construirea clădirii propriei firme, KANA CO. 1995 - se implică în Asociaţia România - Japonia. 2003 - pune bazele în România a Asociaţiei Culturale Româno-Japoneze ce are ca scop promovarea schimburilor interculturale Româno- Japoneze. Despre Masanobu Yoshimura S-a născut în 1971 în orașul Kobe, Hyogo, Japonia Debutând în domeniul designului interior, apoi ca fotojurnalist al unui cotidian japonez, Dl. Yoshimura a studiat literatura la Universitatea Keio și a fost timp de 8 ani discipolul lui Shintaro Shiratori. A desfășurat apoi o bogată activitate ca fotograf independent: timp de un an a călătorit în cele mai îndepărtate colțuri ale Asiei și Africii, fotografiile sale fiind expuse în cadrul a numeroase expoziții și câștigând o serie de premii. În prezent, dl. Yoshimura are propria sa companie de publicitate și tipărituri, Yoshimurashashin Inc. Printre numeroasele premii și distincții cu care a fost recompensat de-a lungul timpului menționăm Marele Premiu al Asociației Fotografilor din Japonia în 2006, Premiul I al Asociației Fotografilor de Publicitate din Japonia în 2009 și Marele Premiu al aceleiași Asociații în 2015.

Citește mai mult >

Expoziția de Pictură Popas la Conacul Otetelișanu

10 Martie 2015

Un eveniment Contemporanii la TNB, spațiul expozițional din Foaierul Sălii Media, aripa Intercontinental, 10 martie - 10 aprilie 2015 Avem deosebita plăcere să vă anunțam deschiderea expoziției de pictură Popas la Conacul Otetelișanu, marți, 10 martie, orele 19:00, la Teatrul Național I. L. Caragiale București, în foaierul Sălii Media - aripa Intercontinental, Piața Universității, Bdul. Nicolae Bălcescu nr. 2.   Expoziţia reuneşte peste 60 de lucrări de artă plastică și vizuală sub semnătura a patru pictori români: Sorin Iosub, Marcel Lupșe, Christian Paraschiv și Mihai Sârbulescu, a artistului multimedia Maria Grigorescu și a graficianului Mihail Alexandrescu. Alături de aceștia, scriitorul și eseistul Costion Nicolescu semnează conținutul editorial al catalogului expoziției. Lucrările expuse, catalogul expoziției și documentarul filmat reprezintă o frântură din experiența celor șase artiști invitați în cadrul taberei de creație Popas la Conacul Otetelișanu, acțiune organizată în luna octombrie a anului 2014, în cadrul Proiectului Contemporanii, cu sprijinul Fundației Domeniul Otetelișanu. În deschiderea evenimentului: scriitorul Costion Nicolescu și curatorul expozitiei, Maria Pașc. Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 martie/10 aprilie 2015 în orele de program ale TNB. Accesul în sala de expoziție se va efectua prin intrarea de la Sala Studio (pe lângă agenția de bilete) sau direct, prin intrarea pentru Sala Media și Pictura.                                                                                                                        Echipa Contemporanii contact@contemporanii.org www.contemporanii.org Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori care își propune valorizarea Culturii românești actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea și susținerea de activități artistice și socioculturale, pentru educarea sensibilităţii estetice a publicului.

Citește mai mult >

Lucrări de artă în foaierele TNB

04 Martie 2015

Odată cu venirea primăverii, foaierul Sălii Atelier a Teatrului Național București a căpatat o nouă înfățișare, îmbogățindu-se cu o selecție de pictură, sculptură şi desen semnată Ion Alin Gheorghiu şi o serie de douăzeci şi patru „Îngeri”, grafisme iscălite Vladimir Şetran. Foaierele Teatrului Național I.L.Caragiale- gazdă a unor reputați artiști plastici români Înainte de a intra în sălile de spectacol, spectatorii care vin la Teatrul Național au privilegiul de a viziona în foaierele conexe, la fel ca într-o sală de expoziție, o selecție impresionantă de lucrări aparținând unor reputați artiști plastici români. Un mod inspirat de a îmbogăţi ambianţa noilor spaţii ale Teatrului Naţional cu lucrări de artă care îşi găsesc firesc locul într-un lăcaş menit să adăpostească sub noul său acoperiş tot ce este mai bun în spaţiul culturii naţionale. În foaiere mai pot fi văzute sculpturi de Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Paul Vasilescu, Ioana Kassargian, Ion Nicodim, Ariana Nicodim și Ovidiu Maitec, Horia Flămând. În foaierul roşu al Sălii Pictura: lucrări ale pictorilor Viorel Mărginean, Alexandru Mărginean şi Olga Morărescu-Mărginean, cunoscuta familie de artişti a căror creaţie marchează definitoriu istoria contemporană a plasticii româneşti. În foaierul-rotondă de la Sala Mică: trei ample lucrări de Emil Ciocoiu: „Pământ”, „Izvor”, „Uni-versum”.

Citește mai mult >

Expoziție de costume

08 Februarie 2015

Teatrul Național „I.L. Caragiale” vă invită în foaierul Sălii Atelier, timp de două săptămâni (8 – 22 februarie) să descoperiți spectaculoasa colecție de costume și pălării a Adinei Nanu, critic și istoric de artă, autoare a uneia dintre cele mai cunoscute cărți de istorie a costumului din România. Expoziția se va deschide cu ocazia conferinței susținute de Adina Nanu pe 8 februarie, de la ora 11:00, la Sala Atelier. Colecția Adinei Nanu cuprinde câteva sute de costume care au aparținut familiei sale sau prietenilor donatori, de la rochii de zi și de seară, pălării, costume masculine, accesorii, obiecte decorative sau de mobilier din budoarul doamnelor din la Belle Époque, din perioada interbelică și până la costume din zilele noastre. Atât conferința, cât și expoziția sunt o pledoarie pentru stil și frumos și promovează rafinamentul estetic, bunul gust și eleganța vremurilor apuse. Punând accentul pe rolul pălăriilor în vestimentația doamnelor de altădată, Adina Nanu va arăta că pălăria nu reprezintă un simplu accesoriu, ci este un indicator definitoriu al profilului social, psihologic și cultural al celui care o poartă. Conferinţa și expoziția se adresează nu numai celor interesaţi de istoria costumului, dar și scenografilor, creatorilor de modă și tuturor iubitorilor de frumos. Sperăm că după participarea la conferință și vizionarea expoziției, publicul TNB va exclama „Chapeau bas!” „Colecția s-a format de la sine, ca urmare a interesului şi respectului meu pentru obiectele lucrate cu talent şi pricepere pe care le-am găsit în casă şi le-am păstrat, nu le-am aruncat, cum face tineretul de azi. La început ne-am jucat cu pălăriile şi hainele bunicilor, împreună cu părinţii, apoi cu copiii mei, apoi le-am folosit ca material didactic pentru cursurile de istoria artei şi arta costumului pe care le-am susţinut. Rudele şi prietenii au găsit şi ei prin dulapuri pălării şi rochii demodate, fracuri sau smokinguri care nu mai foloseau la nimic, dar ocupau loc şi ni le-au dăruit. Eu am cumpărat doar manechinele şi câteva piese disparate, verigi care lipseau din lanţul unor demonstraţii. Şi azi, prietenii prietenilor vin să completeze expunerea cu amintiri preţioase. Mie îmi revine plăcerea de a studia fiecare pălărie sau guleraş pentru a-i afla originea, stilul şi moda din care fac parte şi a le găsi locul în expunere pentru ca să se potrivească în compoziţia de ansamblu a încăperii, care trebuie să reconstituie atmosfera şi parfumul fiecărei epoci. Printre altele, am plasat ici şi acolo sticluţe de parfum, de la paciuliile secolului al XIX-lea, la Chanel 5 a lui Coco Chanel şi mai departe. Din pricina acestor continue schimbări, nici una din cele 15 expoziţii pe care le-am organizat până acum nu a semănat cu celelalte, de la prima din Muzeul Colecţiilor din 1997, la următoarele de la Muzeul Naţional de Artă, Muzeul de Istorie, Palatul Cotroceni, Peleş sau Muzeul Costumului de la Veneţia.” Adina Nanu

Citește mai mult >

Expoziție de icoane

17 Decembrie 2014

Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Teatrul Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale" şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, organizează cea de-a II-a ediţie a expoziţiei naţionale Icoana - credinţă şi tradiţie. Expoziţia va fi deschisă în Bucureşti, în perioada 17 decembrie 2014 - 19 ianuarie 2015, la Teatrul Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale", Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2 - Galeria Foaier Sala Mică (accesul şi prin str. Tudor Arghezi). În perioada 28 ianuarie - 10 februarie 2015, expoziţia va fi itinerată la Iaşi. Expoziţia propune o selecţie dintre cele mai frumoase icoane pe sticlă şi pe lemn, lucrate de meşteri şi creatori populari contemporani din România. Icoana, obiect de cult, poartă cu ea un întreg univers de credinţă. Icoana, obiect de artă, de inspiraţie divină, dezvăluie o amplă viziune ce reuneşte trecutul şi viitorul, într-un prezent continuu. Proiectul actual face parte din programul cultural de Revigorare a meşteşugurilor tradiţionale şi propune un spaţiu de comunicare între creatori, specialişti şi public, dar şi o modalitate de promovare a meşterilor iconari, păstrători ai acestui străvechi meşteşug artistic. Vernisajul a avut loc miercuri, 17 decembrie, ora 14.00; expoziţia va fi deschisă zilnic între orele 11.00-18.30, cu excepţia zilei de luni. Intrare liberă.

Citește mai mult >

„FE”, Expoziție de fotografie de Iulian Ignat

27 Noiembrie 2014

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti vă invită la cea de-a 12-a expoziţie de fotografie semnată Iulian Ignat, care va fi găzduită de foaierul Sălii Studio, în cadrul programului „TNB Parateatral”- arte vizuale. Vernisajul expoziţiei „FE” a avut loc joi, 27 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la parterul Sălii Studio. În continuare, până în data de 31 ianuarie 2015, expoziţia va putea fi vizitată, de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00. „De la efervescenţa străzii din timpul carnavalului de la Veneţia la viaţa monahală de la Oaşa, de la instantanee din lumea rurală la spectacolele lui Dan Puric sau Răzvan Mazilu, toate fotografiile din expoziţiile mele precedente au fost realizate pe principiul: stai cât mai puţin vizibil şi surprinde momente în desfăşurare!, ne spune autorul. Pentru această nouă expoziţie, la care am lucrat aproape trei ani, am simţit nevoia să schimb. Să stau faţă în faţă cu persoana fotografiată şi să căutăm împreună, să trecem de suprafaţă, de convenţional, în încercarea de a surprinde pe peliculă un strop din aura, din misterul Feminităţii”. Modelele portretizate provin în cea mai mare parte din lumea artelor – teatru, muzică, dans, modă. „FE” este una din rarele expoziţii realizate exclusiv prin mijloace clasice: film…developare…printuri unicat, scoase la lumină de un entuziast al camerei obscure, Alex Voicu. Despre Iulian Ignat Născut în iulie 1972 la Bucureşti, Iulian Ignat colaborează din 1994 cu diverse ziare, reviste şi posturi de radio. Din 1998 este redactor şi fotograf al revistei „Formula AS”. Este unul dintre cei cinci autori ai albumului de fotografie „Răzvan Mazilu – Oglinzi”. Între albumele muzicale ilustrate cu fotografiile sale se numără „Grigore Leşe şi aromânii fârşeroţi” şi Trei Parale „Bazar II”. În perioada 2000-2012 realizează unsprezece expoziţii personale de fotografie: „Sârba lui Nătăliţa”, 2000, Club Grande Maguy, Bucureşti; „Fotografii cu copii”, 2004, Hotel Hilton, „Dan Puric - Fără vorbe” 2004, Institutul Francez Bucureşti; „Sinaia - Ieri şi alaltăieri”, 2006, Cazinoul Sinaia şi Club Prometheus; „Gura Râului”, 2007, Gura Râului, Sibiu; „Jazz & White” 2008, Sibiu, în cadrul Sibiu Jazz Festival; „Răzvan Mazilu – Urban Kiss” 2009, Cărtureşti Bucureşti şi Timişoara; „Buena Vista şi alte tarafuri” 2010, Sibiu, Sala Filarmonicii; „Venezia, pasaje, năluci, ocheade” 2011, Institutul Cultural Român/ Romexpo, în cadrul TNT / Hotel Novotel; „Papii” 2011, Club „La Copac”, Bucureşti; „În pădure, la Cetate” 2012, Port Cultural Cetate. În 2011 participă la expoziţiile de grup: „Roşia Montană”, Clubul Ţăranului şi sediul Uniunii Arhitecţilor, Bucureşti, „Oaşa”, împreună cu Părintele Pantelimon, la Muzeul Franz Binder din Sibiu şi, în ianuarie 2012, la Muzeul „Ţăranului Român, şi „Lungul drum…”, Ateneul Român şi TIFF 2012. Dan Puric: „ Îl percep pe Iulian Ignat ca pe un alter ego artistic al meu. El mi-a fotografiat gândurile, vulnerabilităţile, acel pasaj, acea trecere fragilă între certitudine şi incertitudine. Iulian Ignat m-a surprins în zona aceea inefabilă, cea a poeziei. Sunt aceste stări din fotografiile lui Iulian Ignat de un rafinament şi de o subtilitate care mă fac să mă descopăr în laturi necunoscute până azi. Prin portretele lui am revelaţia că nu sunt singur. Că sunt dublat de un alt artist, de Iulian însuşi. Da, constat ca trăim o co-existenta stilistică. El m-a făcut să simt că, din spate, mai vine spre mine un val de sensibilitate ca un vânt de primăvară...”. Răzvan Mazilu: „Dansul este una dintre cele mai efemere arte. Este foarte greu să-i surprinzi esenţa şi misterul pe peliculă, însă fotografia lui Iulian a reuşit să oprească clipe de dans, de energie, emoţie pură şi pentru asta îi mulţumesc."   Locul expoziției: Foaierul parter de la Sala Studio a TNBVernisaj : 27 noiembrie 2014- începând cu ora 18.00Expoziția va fi deschisă până în 31 ianuarie 2015.Ore de vizitare: de marți până duminică între orele 10.00-18.00 Site de fotografie: www.iulianignat.ro  

Citește mai mult >

Expoziție Reconstrucția TNB

24 Noiembrie 2014

În foaierul Sălii Media (aripa dinspre Hotelul Intercontinental) puteți vizita expoziția de fotografie "TNB- 2011-2014" mărturii fotografice din arhiva TNB despre reconstrucția clădirii.

Citește mai mult >

Doina Levintza: Costumul de teatru – De la schiţă la miracol (FNT)

26 Octombrie 2014

Doina Levintza a cărei carieră se împarte atât de armonios pe vasta plajă a scenografiei de teatru, de televiziune şi a modei, evocă prin simpla pronunţare a numelui său forţa creatoare a unui artist neobosit în a căuta soluţii neaşteptate pentru orice tip de spaţiu şi de personaj. Cu o putere de muncă fascinantă, dornică de expresivitate şi frumos, Doina Levintza este unul dintre acei rari artişti la care harul se bazează pe cultură şi cunoaştere. A semnat scenografia a 100 de spectacole montate în ţară şi străinătate, a creat până acum decoruri şi costume pentru 220 emisiuni de televiziune, iar din 1984 până acum a organizat 65 de spectacole de modă. Ţinând cont de cele spuse mai sus, devine absolut clară dificultatea alegerii materialului expoziţional. Structura acesteia s-a cristalizat însă când am decis să aducem sub reflectoarele simezelor marii regizori cu care domnia sa a lucrat de-a lungul anilor de carieră. Zece regizori, Cincizeci de costume şi numeroase fotografii şi schiţe de decor vor face obiectul expoziţiei – happening ce va fi găzduită de foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, începând din 24 octombrie şi până pe 30 noiembrie 2014. Titlul expoziţiei - Doina Levintza: Costumul de teatru – de la schiţă la miracol, evocă traseul remarcabil petrecut sub aripa inefabilă a imaginaţiei, de la idee, la schiţă, pentru a se materializa, în final, în fabulosul costum de teatru. În cazul Doinei Levintza, acesta este întotdeauna magic. Acest miracol care ani de-a rândul a învăluit în magie scenele teatrelor este sărbătorit în expoziţia ce îi este dedicată. Programul de vizitare:      Între 26 și 30 octombrie: 10.00 - 16.00  și de la 18.00 la 22.00. Între 31 octombrie și 30 noiembrie: 17.00 - 22.00.

Citește mai mult >

Expoziție de fotografie Mara Jackson

25 Octombrie 2014

Foarte tânăra artistă Mara Jackson (născută la București în 1997), care locuiește și studiază în Marea Britanie, la Londra, expune pentru prima dată în țara natală a mamei ei o amplă selecție de fotografii grupate sub titlul Everything. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2014, cu începere de la ora 18.30, în foaierul Sălii Media (aripa dinspre str. Tudor Arghezi) a Teatrului Național I.L.Caragiale din Bucuresti. Expoziția va fi deschisă în cadrul programului TNB – Parateatral –Arte vizuale. În perioada 26 octombrie – 20 noiembrie 2014, expoziția de fotografie a Marei Jackson va putea fi vizitată de marți până duminică, între orele 12.00-18.30. Intrarea liberă. Mara Jackson și-a făcut studiile la Liceul Francez Charles de Gaulle și la Colegiul Queens din Londra pe care l-a absolvit anul acesta. În 2013, a urmat cursuri de specializare la “Central Saint Martin’s Art School” din Londra (schițe după natură, fotografie, media și tehnici de prezentare) și cursuri de vară în “pictura icoanelor pe sticlă” la București (tehnici de pictură tradiționale). Tot în România, anul acesta a studiat tehnici de restaurare a artefactelor, picturilor și mobilierului din biserici. După propria ei caracterizare, Mara este “o elevă meritorie, cu aplecare către artă, istoria artei și tendințele actuale; sper să studiez Istoria Artei, cu accent pe curatoriat. Animată de acest scop doresc să-mi consolidez experiența prin călătorii, noi asocieri, respectiv galerii de artă, lucruri care mă vor face să descopăr aspecte ce mă pot purta mai aproape de calea pe care doresc să o aleg”.

Citește mai mult >

Fotogeografica la final de stagiune

10 Iunie 2014

Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel național din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii și tradițiilor românești, a cărei valoare a crescut de-a lungul celor 18 ediții desfășurate până în prezent. - brand cunoscut cu un public stabil.- peste 3000 de concurenţi.- 120 premianţi.- peste 10.000 de fotografii.- aproximativ 100.000 de vizitatori.- 8 albume foto şi un CD  prezentare multimedia.- mai mult de 120 de prezentări şi dezbateri de mare actualitate.- cca. 12.000 de participanţii în cadrul Serilor Fotogeografica.- acordarea premiilor s-a facut de către un juriu format din personalităţi ale domeniului.- carte de vizită pentru participanţi şi o oportunitate pentru parteneri.- dintre câşigătorii concursului s-au remarcat tineri fotografi, ulterior recunoscuţi în arta fotografică la nivel naţional, din care pot fi amintiţi Dragoş Lumpan,  Petrişor Iordan, Egyed Ufo Zoltan, Alex Axon, Dragos Savu, Istvan Kerkes, Alin Popescu, Silviu Matei,  Zoltan Gergely Nagy.- sub egida autorităţilor de tineret, s-au reunit prestigiosi parteneri precum: Universitatea Bucureşti, Teatrul National“I. L. Caragiale”, Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, National Geographic Romania, Muzeul de Istorie Naturala”Grigore Antipa”, Alpinet, ZITEC, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, UNESCO ProNatura, Clubul Studenţesc de Arta Fotografică.- de-a lungul timpului, ocupă printre primele poziţii în clasamentele forurilor centrale pentru tineret, ca fiind una dintre cele mai mediatizate acţiuni şi de impact în rândul tinerilor. - site propriu, www.fotogeografica.ro, susţinut de www.alpinet.ro, www.ccs.ro, www.pronatura.ro, www.cursfoto.ro.- proiect sustenabil prin rezultate: Romania Student Tour, EcoStud, Ateliere de Fotografie, tabere, expoziţii, prezentări, dezbaterii şi seminarii. ... “un eveniment de amploare care adună deoportivă imagini şi oameni, creatori de fotografii, dar şi admiratorii şi criticii ei, exploratori, cercetători, campioni ai sporturilor montane şi extreme”..., Cristian Lascu, redactor şef National Geographic România

Citește mai mult >
Articole Curente
Browser-ul dumneavoastra nu este de actualitate

Va rugam sa faceti update la unul dintre browserele de mai jos pentru a vizualiza site-ul TNB

Va multumi pentru intelegere! Google ChromeVersiunea 7+ FirefoxVersiunea 4+ Internet ExplorerVersiunea 8+ OperaVersiunea 4+ SafariVersiunea 5+
Sunt de acord

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

TNB I. L. Caragiale Logo