Noutăți CIS
Ordonare
Helmut Stürmer, Victor Ioan Frunză și Mimi Brănescu susțin ateliere de teatru la TNB
02 Iunie 2022Finalul de stagiune aduce la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, sub egida și în organizarea Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, întâlniri artistice importante, în forma unor ateliere și workshopuri. Astfel, artiști tineri și nu numai, din diverse zone ale teatrului, angajați în teatrele din România sau independenți, vor putea explora și experimenta idei, teme, tehnici teatrale sub îndrumarea unor profesioniști desăvârșiți. Helmut Stürmer și Corina Grămoșteanu vor coordona un workshop de scenografie a cărui temă este crearea unui spațiu scenografic unic în care să fie posibilă interpretarea tragediilor shakesperiene „Hamlet”, „Macbeth”, „Richard al III-lea”, spații de bază apte pentru metamorfoze teatrale necesare unor diverse concepții regizorale. Nouă scenografi tineri au fost selecționați pentru a participa la workshop, în perioada 13 - 18 iunie 2022. Între 20 și 25 iunie 2022, directorul de scenă Victor Ioan Frunză va susține un Atelier Teatral care se adresează actorilor până în 40 de ani. Marele regizor propune o temă esențială pentru arta teatrului și pentru formarea actorului, atelierul având titlul Despre puterea secretă a cuvintelor. Încă din 30 mai 2022, tot în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, s-a lansat un Atelier de Scriere Dramatică, coordonat de dramaturgul și scenaristul Mimi Brănescu. Desfășurat pe durata a 3 luni, cu întâlniri de lucru săptămânale, 20 de participanți vor putea dezvolta o propunere dramaturgică pentru care au fost selecționați. Aceste ateliere și întâlniri artistice vin în completarea misiunii Centrului „Ion Sava”, singurul Centrul de Cercetare și Creație Teatrală care funcționează în cadrul unui teatru din România, de a fi un spațiu deschis ideilor și încercărilor, procesului creativ în primul rând, fie că e vorba de dezvoltare profesională sau despre explorarea unor noi tendințe ale artei scenice, lucruri atât de necesare artiștilor și profesioniștilor din teatru.
Rezultate finale concursul de proiecte 9G (ediția a VIII-a)
11 Martie 2022Pentru această ediție au fost înscrise la selecție 33 de proiecte, dintre care 27 au fost eligibile conform regulamentului de concurs 9G. Apreciem interesul acordat concursului nostru și seriozitatea cu care au fost elaborate proiectele propuse de tinerii artiști. Echipa de selecție formată din Cristiana Gavrilă (coordonatoare 9G la TNB), Claudiu Goga (director C.C.C.T. “Ion Sava”) și Andrei Marinescu (șef Secretariat literar) a nominalizat o listă scurtă de 7 proiecte, iar în urma unor discuții punctuale cu echipele artistice, au fost selecționate 6 dintre ele pentru Programul 9G la TNB. Proiectele și echipele câștigătoare 9G la TNB, ediția a VIII-a: Pacea eternă de Juan Mayorga, traducerea Luminița Voina - Răuț, regia Alexandro Durán, scenografie Ruxandra Manole, cu: Denis Imbrescu, Vlad Brumaru, Jawad Mohammad Shahbazimoghadam, Alexandru Ion, Ciprian Chiricheș Insultarea publicului de Peter Handke, regia Andreea Ciocârlan, cu: Carol Ionescu, Vlad Brumaru, Dan Coza, Irina Ștefan Peștii dorm de Jens Raschke, traducerea Ciprian Marinescu, regia Ana Maria Țârlea, scenografia Ana-Maria Obogeanu, video, light & sound design Tudor Nicorici, cu Paula Trifu Start Swimming de James Fritz, regia Eusebiu Mihail Tudoroiu, scenografia Radu Gheorhițoiu, coregrafia George Pleșca, cu: Dragoș Maxim, Dragoș Ioniță, Șerban Ghilvaci, Robert Oprea, Iulia Neacșu, Paula Trifu, Ana Vânău, Filip Stoica, Ursu Ileana Raluca, Lăcrămioara Soare, Andrei Mărcuță, Iuliana Elena Danciu, George Olar You say tomato de Joan Yago, traducerea Florin Galiș, regia Florin Liță, sound design Adrian Piciorea, scenografia Sînziana Cadar, cu: Irina Ștefan, Denis Hanganu, Bianca Cuculici Inculpat de Teodora Florea și George Lungu, după o schiță de Amalia Iorgoiu, regia: George Lungu și Teodora Florea, concept decor Ana-Maria Obogeanu, concept costume Elisabeta Onoriu, cu: Silvia Bem, Șerban Melnic, Mircea Andrei Constantinescu, Cosmin Gaspar, Alexandru Barbu.
Rezultate preselecție concursul de proiecte 9G (ediția a VIII-a)
05 Martie 2022Pentru această ediție au fost înscrise la selecție 33 de proiecte, dintre care 27 au fost eligibile conform regulamentului de concurs 9G. Echipa de selecție formată din Cristiana Gavrilă (coordonatoare 9G la TNB), Claudiu Goga (director C.C.C.T. “Ion Sava”) și Andrei Marinescu (șef Secretariat literar) a nominalizat o listă scurtă de 7 proiecte. În urma unor discuții punctuale cu cele 7 echipe artistice, care vor avea loc zilele acestea, se vor decide proiectele câștigătoare. Proiectele și echipele incluse în lista scurtă: Pacea eternă de Juan Mayorga, traducerea Luminița Voina - Răuț, regia Alexandro Durán, scenografie Ruxandra Manole, cu: Denis Imbrescu, Vlad Brumaru, Jawad Mohammad Shahbazimoghadam, Alexandru Ion, Ciprian Chiricheș Insultarea publicului de Peter Handke, regia Andreea Ciocârlan, cu: Carol Ionescu, Vlad Brumaru, Dan Coza, Irina Ștefan Peștii dorm de Jens Raschke, traducerea Ciprian Marinescu, regia Ana Maria Țârlea, scenografia Ana-Maria Obogeanu, video, light & sound design Tudor Nicorici, cu Paula Trifu Succes sau mici anxietăți contemporane de Andreea Lăcătuș, regie și ilustrație muzicală: Delia Dușa, scenografia Flavia Stroe, video-mapping Miruna Croitoru, cu: Oana Jipa, Patricia Cordoș, Răzvan Mîndruță, Andrei Marius Barbu Start Swimming de James Fritz, regia Eusebiu Mihail Tudoroiu, scenografia Radu Gheorhițoiu, coregrafia George Pleșca, cu: Dragoș Maxim, Dragoș Ioniță, Șerban Ghilvaci, Robert Oprea, Iulia Neacșu, Paula Trifu, Ana Vânău, Filip Stoica, Ursu Ileana Raluca, Lăcrămioara Soare, Andrei Mărcuță, Iuliana Elena Danciu, George Olar You say tomato de Joan Yago, traducerea Florin Galiș, regia Florin Liță, sound design Adrian Piciorea, scenografia Sînziana Cadar, cu: Irina Ștefan, Denis Hanganu, Bianca Cuculici Inculpat de Teodora Florea și George Lungu, după o schiță de Amalia Iorgoiu, regia: George Lungu și Teodora Florea, concept decor Ana-Maria Obogeanu, concept costume Elisabeta Onoriu, cu: Silvia Bem, Șerban Melnic, Mircea Andrei Constantinescu, Cosmin Gaspar, Alexandru Barbu.
Cel mai bun copil din lume în premieră la 9G
21 Ianuarie 2022Luna ianuarie aduce noutăți la 9G la TNB. După lansarea celei de-a VIII-a ediții a concursului de proiecte, cu un nou Regulament de desfășurare, mult mai ofertant pentru tinerii artiști (detalii complete pe www.tnb.ro), pe 21, 22 și 23 ianuarie 2022, începând cu ora 19:00, la Sala Mică a Teatrului Național are loc cea mai recentă premieră 9G: Cel mai bun copil din lume, one-woman show de Alina Șerban. Un spectacol autobiografic, aflat la granița dintre viață și teatru, dintre trăire și mărturisire, autentic până la a deveni un fragment de realitate, spectacolul Alinei Șerban impresionează publicul de toate vârstele prin invitația la empatie. Povestea fetei de etnie romă, care descoperă de foarte mică diferențele de rasă, culoare, mediu, dar care reușește să răzbată în viață și să transforme complexele în determinare și motivație are forța unui exercițiu terapeutic. Cel mai bun copil din lume ne vorbește despre puterea de a obține imposibilul și despre efortul de a face pace cu trecutul și cu propria identitate, cu propria viață, cu mama, cu tata. Îmi doresc ca „Cel mai bun copil din lume” să creeze punți între noi. Scopul meu este să-mi ofer vindecare atât mie însămi, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea. Alina Șerban Și dureros, și comic, spectacolul Cel mai bun copil din lume ne aduce pe scenă povestea imprevizibilă a unei tinere care pierde tot, dar care se salvează, construindu-și destinul pe care și l-a imaginat. Povestea de viață a eroinei transcende etnia și devine sursă de inspirație pentru oricine vrea să-și transforme visul în realitate. Un spectacol 9G la TNB Premiera: 21, 22, 23 ianuarie 2022, ora 19:00, Sala Mică, TNB
Concurs de proiecte. 9G la TNB – ediția a VIII-a
12 Ianuarie 2022Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, lansează a VIII-a ediție a programului 9G la TNB (Noua Generație) cu un nou Regulament de desfășurare, mult mai ofertant pentru tinerii artiști. Documentul poate fi descărcat mai jos. Programul 9G a fost lansat în ianuarie 2014 și se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil, cu vârsta de până în 35 de ani, neangajați în instituții de spectacol. Până în prezent au fost selectate 26 de proiecte, 19 dintre ele fiind spectacole incluse în repertoriul TNB. Programul 9G la TNB se desfășoară la Sala Mică, spațiu destinat exclusiv tinerilor artiști. Condiții de participare în Programul 9G la TNB:- Echipa care propune proiectul trebuie să fie formată din artişti independenţi, absolvenţi ai facultăţilor de profil, cu vârsta maximă de 35 de ani.- Nu există niciun tip de cerință sau de restricție în legătură cu textele înscrise (dramaturgie clasică și contemporană) sau cu genul de estetică propusă, dar constituie un avantaj conceptul de spectacol care mizează în special pe arta actorului. Propunerile de proiect vor fi trimise în format digital și vor cuprinde:- Conceptul regizoral al spectacolului (maxim 2 pag.)- Piesa / Dramatizarea / Scenariu dramaturgic în limba română- Distribuția, CV-ul membrilor echipei. (Pot fi adăugate linkuri cu înregistrări ale spectacolelor la care au mai lucrat membrii echipei sau pot fi trimise prin transfer spectacole înregistrate)- Schițe de decor (pentru Sala Mică în configurația de scenă italiană – schițele sunt atașate)- Schițe de costume- Schițe de machiaj (unde este necesar)- Deviz estimativ- Necesitățile tehnice ale proiectului* în anumite condiții, echipa de selecție a C.C.C.T. „Ion Sava” își rezervă dreptul de a solicita și textul în limba originală, iar aplicanții au obligația de a-l pune la dispoziție în 48 de ore.- Durata spectacolului nu trebuie să depășească 2 h. Important: Înscrierea proiectelor se face începând cu data de 13 ianuarie, până la data de 15 februarie 2022, în format digital la adresa de email ccct9gtnb@gmail.com, urmând ca în data de 5 martie să fie anunțate titlurile și echipele care au rămas pe lista finală. În urma unor discuții cu echipele, se vor decide titlurile selectate spre a începe repetițiile în cadrul Programului 9G (conform regulamentului atașat). Regulamentul 9G și schițele tehnice de la Sala Mică sunt disponibile mai jos: Regulament 9G la TNB Sala spectacol sectiune Schemă Sala Mică Schemă de lumini
Extraordinară viață - Premieră 9G la TNB
18 Noiembrie 2021Un nou spectacol creat de artiști tineri are premiera în cadrul Programului 9G la TNB. Lansat în anul 2014 și ajuns la a șaptea ediție, 9G oferă artiștilor independenți sprijinul de a-și realiza producțiile la Sala Mică a Teatrului Național, spațiu destinat în exclusivitate acestui demers. Spectacolul propus de regizoarea Teodora Petre, Extraordinară viață de Mariano Tenconi Blanco, este o poveste spusă cu sinceritate, plină de candoare și emoție, expusă în tușe de adevăr și sensibilitate. Două vieți, două povești care se completează din mărturisiri, construiesc prin întrepătrundere chipul fragil al feminității într-o lume încremenită în concepte ale feminismului. Un tablou viu, construit din atenția pe detaliu, pe umbre și lumini, întregește în concepția scenografei Ioana Pashca această lume ispititoare prin adevăr și realismul emoțiilor. Actrițele Aida Economu și Mihaela Velicu plonjează în timp, retrăiesc vârstele, compun și descompun stările și evenimentele vieții. În Extraordinară viață călătorim prin Argentina Evitei Perón, undeva departe, la capătul lumii, într-un sat de la malul mării, unde două fetițe descoperă la vârsta de 5 ani că dacă privesc împreună luna ținându-se de mână, devin martorele celui mai mare miracol. Miracolul vieții. Înaintând printre dezamăgiri, pasiuni și bucurii, ele își mărturisesc viața în scrisori, în care simți ritmul acelor de ceasornic și bătăile inimii. În drumul spre maturitate, literatura devine un aliat al supraviețuirii, nu doar un mod de exprimare, ci un fel terapeutic de a exista. „Cred cu tărie că noi, oamenii, nu suntem făcuți să trăim singuri. Suntem făcuți să împărtășim miracolul vieții cu cei din jur. Eu sunt tu, tu ești eu. Întâlnirea dintre Aurora și Blanca le permite acestora să se avânte în lume. Să sufere și să se bucure știind că există întotdeauna un martor care le poate ajuta să găsească drumul spre casă, spre satul și lumea lor din Ushuaia, loc al recompunerii și al speranței după fiecare bătălie pierdută, dar și drumului uneia spre cealaltă.” Teodora Petre, regizoare Dramaturg și regizor argentinian, Mariano Tenconi Blanco (n. 1982) este autorul a 10 piese de teatru. Câștigător al mai multor premii, printre care: Premiul pentru Dramaturgie Nouă acordat de Ministerul Culturii din Argentina (2015, pentru Totul ar avea sens dacă moartea nu ar exista), Premiul Teatro del Mundo pentru Vreau să-ți spun că te iubesc și La Fiera, Premiul Hugo pentru Cea mai bună piesă și Cea mai bună regie pentru La Fiera. Extraordinară viață (La vida extraordinaria) este montată, acum, în premieră națională în România. Premiera mondială a avut loc în 2018, la Teatrul Național ”Cervantes” din Argentina, în regia autorului. Piesa este câștigătoarea Concursului Național de Dramaturgie (Insitutul Național de Teatru, Argentina). Premiera: 18, 19, 20 noiembrie 2021, ora 19:00, Sala Mică TNB
Proiectele câștigătoare 9G la TNB – ediția a VII-a
10 Martie 2021În cadrul concursului de Proiecte 9G la TNB, ediția a VII-a, au fost înscrise 25 de proiecte eligibile conform regulamentului de concurs. Titlurile câștigătoare sunt următoarele: 1. Cel mai bun copil din lume – one woman show cu și de Alina Șerban Asistent regie: Andrei MăjeriScenografie: Tudor ProdanCostume: Cristina MileaVideo: Tania Cucoreanu 2. Oleanna de David Mamet, regia Luana Hagiu Distribuția: Claudia Moroșanu, Radu Catană 3. Extraordinară viață de Mariano Tenconi Blanco, regia Teodora Petre Distribuția: Aida Economu, Mihaela VelicuScenografie: Raluca Alexandrescu 4. Orfani de Dennis Kelly, regia Alexandru Nagy Distribuția: Radu Catană, Laur Drăgan, Claudia Moroșanu, Alin PotopScenografie: Alexandra SucioaiaSound & video design: Danni IonescuCoregrafie: Teodora Velescu
Concurs de proiecte. 9G la TNB – ediția a VII-a
18 Noiembrie 2020Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, lansează a VII-a ediție a programului 9G la TNB (Noua Generație) care se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil, cu vârsta de până în 35 de ani, neangajați în instituții de spectacol. Programul a fost lansat în ianuarie 2014, până în prezent fiind selectate 23 proiecte, 18 dintre ele fiind incluse în Stagiunea 9G la TNB. 9G la TNB se desfășoară la Sala Mică, spațiu destinat exclusiv tinerilor artiști. 9G la TNB. Mod de desfășurare: - Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” asigură spațiul pentru pregătirea spectacolului, la Sala Mică sau într-una dintre sălile de repetiții ale teatrului, pentru o perioadă de patru săptămâni (dintre care o săptămână pe scena de la Sala Mică). În funcție de programul de repetiții al teatrului și de disponibilitatea spațiilor (săli de repetiție, foaiere etc.) sau de dificultatea proiectului propus, timpul acordat pregătirii spectacolului se poate prelungi. - TNB pune la dispoziție facilitățile tehnice de la Sala Mică, magazia de costume, depozitul de decoruri, recuzita, atelierele teatrului, fără a face nicio investiție în plus legată de producția spectacolului, dar și suportul logistic și consiliere din partea teatrului. - Spectacolele care rezultă în urma proiectelor selecționate vor dispune de 3 reprezentații gratuite, cu intrare liberă, fără plata drepturilor de autor sau a celor conexe. - În urma reprezentațiilor cu public, și cu acordul Consiliului artistic al TNB, spectacolul poate fi preluat în repertoriul Sălii Mici, în Stagiunea 9G la TNB, beneficiind de investiții minime în producție, de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor, și de promovare. Condiții de participare la preselecția de proiecte: - Echipa care propune proiectul trebuie să fie formată din artişti independenţi, absolvenţi ai facultăţilor de profil, cu vârsta maximă de 35 de ani. - Nu există niciun tip de cerință sau de restricție în legătură cu textele înscrise (dramaturgie clasică și contemporană) sau cu genul de estetică propusă, dar constituie un avantaj conceptul de spectacol care mizează în special pe arta actorului. Proiectele se vor trimite pe email la adresa: ccct9gtnb@gmail.com. Vor cuprinde (conform formularului alăturat): conceptul regizoral al spectacolului (maxim 2 pag.); distribuția, CV-ul membrilor echipei. (Pot fi adăugate linkuri cu înregistrări ale spectacolelor la care au mai lucrat membrii echipei sau pot fi trimise prin transfer spectacole înregistrate). De asemenea, se vor menționa detaliat necesitățile tehnice ale proiectului. Piesa, dramatizarea, scenariul (orice text care stă la baza proiectului) trebuie alăturat într-un document separat. Înscrierea proiectelor se face începând cu 19 noiembrie 2020, până la data de 31 ianuarie 2021, urmând ca până pe 28 februarie să fie anunțate titlurile și echipele care au rămas pe lista finală. În urma unei discuții cu echipele, se vor decide titlurile selectate spre a începe repetițiile, în prima etapă a programului 9G (conform regulamentului). Fișa de înscriere 9G 2020
Premieră M de la Murphy la AmfiteatruTNB
15 Septembrie 2020M de la Murphy sau producția cu numărul 16 de la 9G la TNB, programul dedicate în exclusivitate tinerilor neangajați în instituții de spectacol, lansat de Naționalul bucureștean în 2014, are premiera în 15 septembrie 2020, sus pe teatru, la Amfiteatru TNB. Conceptul, regia și coregrafia sunt semnate de Andrea Gavriliu, un artist al cărui nume este cunoscut oamenilor de teatru și de dans, ea semnând colaborări cu unii dintre cei mai în vogă regizori ai momentului: Radu Afrim, Mihai Măniuțiu, Andrei Șerban. Cu Teatrul Național din București nu este la prima întâlnire, coregrafia unor spectacole importante din TNB fiind creația ei: Hoți de Dea Loher și Pădurea spânzuraților după Liviu Rebreanu (ambele în regia lui Radu Afrim). Actriță, coregrafă, dansatoare și regizoare (cât și când trebuie), Andrea Gavriliu a semnat un spectacol inteligent, plin de umor, în aceeași măsură și teatru, și dans, unde joacă alături de Ștefan Lupu din 2013, premiat la multe festivaluri și distins cu Premiul Special pentru teatru - dans la Gala UNITER din 2014: Zic Zac. M de la Murphy o lansează într-o zonă diferită față de ceea ce a lucrat Andrea Gavriliu până acum, dar poartă aceeași amprentă personală a obsesiei către mișcări perfecte, structură clară, improvizație controlată, alunecarea în comic atunci când te aștepți mai puțin. Iar tema aleasă, Legea lui Murphy, este ofertantă, universal-aplicată și verificată (de noi toți). Limbajul propus devine accesibil prin cei 8 actori -performeri – Alexandru Chindriș, Eva Danciu, Roxana Fânață, Mariana Gavriciuc, Pedro Aurelian Gâfei, Flavia Giurgiu, Ciprian Valea, Tavi Voina –, care susțin cu o energie debordantă ideile, formele, joaca și fatalitatea celebrelor ziceri ale lui Murphy. Acest cerc al privirii ironice este închis de obiectele simbolice sau semnele plastic - teatrale create de scenograful Alexandru Petre și controlate prin lumini misterioase de Cristian Șimon. Un spectacol de teatru fizic, cu mult dans și mult umor, unde corpul și vocea performerilor – actori și dansatori – devin limbaj comic, susținut de un play-list musical reconfortant, variat și acaparator. Dansul și mișcarea se manifestă într-un uriaș puzzle dinamic. Și, cum viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce ne facem alte planuri și cum a greși este uman, dar și mai uman este să dai vina pe alții și pentru că, în definitiv, dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost, spectacolul „M de la Murphy” se joacă ironic cu fatalitatea de zi cu zi și face haz de necaz. “Având în vedere CV-ul artistic al Andreei Gavriliu, prezența ei în Programul 9G pare cumva atipică. Și chiar este, dacă ne gândim că mulți dintre artiștii incluși la 9G de-a lungul celor șase ediții au fost tineri creatori mai puțin cunoscuți și fără o mare experiență de scenă la acel moment. Mulți dintre regizorii tineri care astăzi au spectacole apreciate în teatre au trecut pe la 9G, având ocazia să propună idei curajoase la Sala Mică. Poate că ceea ce reprezintă acum prezența Catincăi Drăgănescu, a lui Andrei Măjeri, Horia Suru, Ștefan Lupu, Radu Iacoban, a Elenei Morar sau Iris Spiridon se datorează și dezbaterii, controversei, spargerii unor bariere instituționale pe care Programul 9G și le-a asumat încă de la lansare. În situația Andreei Gavriliu povestea este diferită. Spectacolul ei face parte dintr-o altă perspectivă a 9G-ului. Știind că teatrele îi propun spectacole de autor și nu mai are nevoie de confirmare, după ce proiectul a fost ales pentru 9G, prima întrebare a fost: De ce 9G? Răspunsul ei: Pentru că îmi doream să lucrez cu echipa mea ideală, fără temă dată, fără nimic impus. 9G la TNB este singurul program care oferă această libertate.“ Cristiana Gavrilă, coordonatorul Programului 9G la TNB Următoarele reprezentații: 15, 22 septembrie 2020, ora 20:30, la Amfiteatru TNB 9G la TNB este un program al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” lansat în anul 2014.
Gala HOP 2020. Urmăriţi şi votaţi DansActorul!
03 Septembrie 2020Gala Tânărului Actor HOP – aflată sub direcția artistică a coregrafului și dansatorului Gigi Căciuleanu – se va desfășura la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, în aer liber, la Amfitreatru, în perioada 3 - 6 septembrie 2020. Timp de 3 zile, 24 de tineri dansactori vor concura pentru trofeele HOP. Până la marea confruntare, invităm publicul să-i cunoască pe artiști și să urmărească campania online Gala HOP. Votează DansActorul anului 2020! Zilnic, în perioada 18 – 30 august, cei 16 artişti de la secţiunea Individual şi cei 9 artiști de la secțiunea Grup se vor prezenta prin scurte filme realizate de ei înşişi. Este primul lor contact cu publicul Galei HOP. În perioada 3 - 5 septembrie, în fiecare seară de la ora 21.00, publicul poate urmări transmisiunea în direct de la Amfiteatru TNB şi apoi, în 6 septembrie, până la ora 19.00 are timp să voteze dansactorii preferați pe www.galahop.uniter.ro. Votul publicului contează! Premiul Publicului va fi anunțat în cadrul festivității de decernare a premiilor, duminică, 6 septembrie 2020, ora 22.00. Site-ul Galei HOP https://galahop.uniter.ro/, contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER România) sunt canalele pe care puteţi urmări filmele de prezentare ale concurenţilor și live-streamingul de la Teatrul Național București din perioada 3 – 6 septembrie (transmis simultan atât pe facebook, cât şi pe youtube). * Tema: Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual. Motto-ul prezentei ediţii: «Zis și făcut», proiectarea vorbei şi a corpului în spaţiu. Director artistic: Gigi Căciuleanu Concursul Galei HOP: 3-5 septembrie, ora 21.00 Festivitatea de decernare a premiilor: 6 septembrie, ora 22.00 Locația: Amfiteatru TNB * Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări. Partenerii Galei HOP 2020 Organizatori: UNITER – Uniunea Teatrală din România Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“ Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii Coproducător: Societatea Română de Televiziune Parteneri: Institutul Cultural Român; Primăria Sector 5 Bucureşti și Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”; TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania; ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune Parteneri media: Ziarul Metropolis; RoEvents; Revista Amfiteatru; LiterNet Partener de monitorizare: MediaTrust Sponsor: Kfea