“Patru personaje, patru spectre ale ratării şi inadaptării, bântuie o gară a dezolării. Scurt popas înaintea marii aventuri. Ghidaţi de Harry, un agent al fanteziei, pseudo-Ariel, demon al imaginaţiei, magician al spiritului, cei patru vor urca în singurul tren care opreşte în gara lor, cel pentru care au exclusivitate, cel care le asigură suprema evadare, ieşirea din rutina promiscuităţii şi a limitelor, ieşirea din realitate, dispariţia, moartea. (…) Felix Alexa a exploatat acest univers filosofico-poetic, oferindu-i un plus de mister, de tensiune, de neprevăzut, mantia discret învăluitoare a visului pe cale să devină coşmar. Rezultatul – un thriller atipic în care îşi fac loc şi umorul şi lirismul, o simfonie a agoniei în curs de asumare, un spectaculos curs de supravieţuire în faţa necunoscutului. A visa = a şti că totul e relative”.

Răzvana Niță, Revista teatrală Radio - Iluzia evadării  

“Pusă în scenă la Sala Pictură a Teatrului Național din București de regizorul Felix Alexa, care nu se află la prima întâlnire cu un text al lui Hristo Boicev (a montat în urmă cu câțiva ani, la Teatrul Metropolis, „Spitalul comunal”), „Orchestra Titanic, în interpretarea lui, se încarcă de o poezie profundă. Și chiar dacă în Bulgaria, spre exemplu, gara în care patru cerșetori așteaptă un tren care să oprească a primit o interpretare mai degrabă politică – gara ar putea fi orice țară din fostul bloc comunist, care-și aștepta trenul spre Europa – Felix Alexa depășește acest prim nivel al textului și spectacolul lui vorbește de ceva cu mult mai profund. Despre faptul că în lumea noastră, în care teatrul este adesea instrument de propagandă, e nevoie (și) de iluzie. Că teatrul, pentru cei mai mulți, înseamnă încă salvarea prin iluzie. Că cele două ore din sala de teatru sunt călătoria necesară către altceva”.

Monica Andronescu, Yorick.ro – În gara cu iluzii  

“Regizorul Felix Alexa ilustrează teatral cu fantezie, textul pe linia apropierii de caracteristicile curentului suprarealist. Personajele trăiesc intens iluzia salvării, la început repetă obsesiv și mecanic ca într-un teatru al iluziilor, scena visată când trenul se va opri în gara părăsită, ca apoi în fața magicianului să trăiască aceiași iluzie. Scenografia realizată de Andrada Chiriac servește perfect viziunea regizorală. Decorul prezintă o gară aflată în pragul prăbușirii, încărcată, sufocată de obiecte care indică locul de refugiu a patru oameni veniți din zone sociale diferite, cu o linie de tren în față; este imaginea dezastruoasă a vieții celor ratați pentru care băutura devine o soluție de trai în lumea visului”.

Ileana Lucaciu, Blog Spectator - Comedie amară despre… vise și idealuri