"Spectacolul lui Răzvan Oprea, primul, sperăm că nu singurul din această toamnă, se manifestă ca protest vehement la adresa istoriei, cumva în prelungirea piesei lui Aaron Posner, Stupid Fucking Bird. Dacă dramaturgul american actualizează Pescărușul lui Cehov, persiflând din când în când, într-un mod care amintește de cumulările îndelungi ale oricărui om de teatru, Răzvan Oprea adaugă la acestea și disperarea unui timp care ne obligă să ne reevaluăm existența din perspectiva nu a labilității zilei de mâine, cum se făcea odată, ci a unui prezent disecat cu insistență.

Într-o istorie a constrângerilor, sufocați de resturile marii Istorii, personajele cehoviene răzbat la suprafață, după ce-au străbătut cinismul, lehamitea și nemulțumirea, specifice dezabuzatului din drama așa-zis modernă. Construite ca participări la marele monolog colectiv, caracterele spectacolului etalează partea necunoscută ori actualizată a eroilor cehovieni. Ferment al grupului, Sorin (aici, Sorn), interpretat de Marius Bodochi, aduce în fiecare scenă pasiunea intactă a unui actor, care și-a făcut faima de-a juca participativ de la un capăt la altul, fiind printre acei rari actori care nu și-au pierdut bucuria construcției scenice. Personajul lui evoluează de la salonardul afabil spre ființa explozivă și histrionică, ascunsă în fiecare om. Pe acest fundal creat de Sorn, se dezvoltă celelalte personaje, un Trigorin (Vitalie Bichir) care compune profilul unitar al scriitorului contemporan, mizând pe un firesc fără fisură, o Arkadina (Emma), remodelată după tot sictirul unei ființe acrite, interpretată de Cecilia Bârbora, în stilu-i specific, ori o Masha (Alexandra Sălceanu), indignată de lume, capabilă să intre în pielea „asistentei" din toate timpurile, cu discursul ajustat pe revoltele exhibiționiste ale rețelelor de socializare.

Așezați într-o ecuație, Con (Treplev), fiul Emei, și Dev (Medvedenko) reușesc să nuanțeze povestea. Dacă inițial insistă pe convenții, Dev, în interpretarea lui Emilian Mârnea, se poziționează către final în rolul unui narator fermecător și viu. Tehnic și egal de la un capăt la altul, Con, al lui Eduard Adam, e convingător și memorabil în scena sinuciderii imposibile. Și, desigur, Nina (Cosmina Olariu), pescărușul, pasărea blamată, reușește performanța de-a ieși din tiparul personajului fragil, propunând un personaj care amalgamează trăsături varii ale aspiranților contemporani, fără să-și piardă unitatea, distincția de caracter epic - ea fiind și personajul cu cea mai cursivă poveste.

Întreg spectacolul e un gest revoltat și prin urmare atotcuprinzător, dar în interiorul lui rămân până la capăt personajele vii, convingătoare, decupate parcă dintr-o piesă de epocă și refăcute în ordinea contemporaneității stricte. Costume atemporale, decoruri agresive și desigur o afurisită de pasăre care a torturat generații multe de studenți la actorie."

Doina Ruști, optmotive.ro – Cehov jucat în prezent  

"Fără a renunța la temele centrale din piesa lui Cehov – suferința provocată de iubirea neîmpărtășită, relația complicată dintre mamă și fiu, aspirația continuă către o artă perfectă, capabilă să metamorfozeze realitatea, – partitura lui Posner introduce și sonoritățile lumii contemporane, ale societății de consum, apăsând uneori până la paroxism pedala exasperării, a depresiei în fața unor existențe care se deapănă fără rost, fără ingredientul salvator.

Regia semnată de Răzvan Oprea și scenografia propusă de Silvia Horobeanu pentru piesa lui Aaron Posner (tradusă în românește de Evelina Siminică) trasează contururile unui spectacol dinamic, pe alocuri chiar exploziv, în care nostalgiile sfârșitului veacului al XIX-lea din spațiul rusesc se împletesc cu ritmurile trepidante ale societății globalizante și consumeriste din prezent. Personajele poartă nume care amintesc evident de cele ale eroilor din care descind (unii chiar le păstrează ca atare – Nina și Trigorin –, pentru alții, etichetele nominale sunt adaptate contextelor actuale, din spațiul american – Mașa devine Mash sau Konstantin Treplev – Con).

Nu pot să nu mă întreb cu ce ochi privesc spectatorii din generații diferite această piesă. Ce parte gustă fiecare și cât îl condamnă sau îl aplaudă pe autor pentru această conversație peste timp, la distanță de mai  bine de un veac, cu Cehov? Cu care dintre actori rezonează mai bine? Cu cei tineri (Cosmina Olariu, Alexandra Sălceanu, Eduard Adam, Emilian Mârnea, Vitalie Bichir) sau cu cei care au în urmă o carieră considerabilă (Cecilia Bârbora și Marius Bodochi)? De partea cui se situează – a tânărului nefericit și (aproape) sinucigaș sau a creatorului de succes, conștient la rândul lui de toate limitele și limitările existenței? Oglindiri, intertextualități, metadiscursuri. Toate fac parte din povestea fără sfârșit a teatrului, în care Cehov se hrănește din Shakespeare și Posner din amândoi."

Cristina Bogdan, optmotive.ro - Oglindiri și intertextualități   

"„Stupid F***ing Bird” – o adaptare, mai degrabă o revizitare contemporană a „Pescărușului” lui Cehov, scrisă de Aaron Posner și regizată de Răzvan Oprea – e un spectacol care te operează pe cord deschis, fără anestezie, iar la final nu te coase și nici nu-ți dă profilactic nici analgezice, nici antibiotice. Viața, dragostea, arta sînt „traduse” în contorsionările zilelor noastre prin această punere în scenă în care nu mai ești sigur unde e scena, dacă tu ești spectator sau actor, te oglindești în toate personajele, și simultan, și pe rînd, înțelegi că nu mai e mare lucru de-nțeles din timpul ăsta postuman, dar ar mai fi ceva de trăit, de iubit și creat, dacă lupți să nu fii măturat de val, de valuri. Mergeți să vedeți acest spectacol, prieteni, e de-o intensitate răvășitoare."

Ana Barton, scriitoare

"Iubesc să văd povești, personificări, mesaje transmise de pe și dincolo de scenă, dar azi, mai mult ca niciodată, am simțit cum intru efectiv în sufletul unor actori de excepție.

Care au creat din Pescărușul probabil cea mai modernă, actuală și cutremurător de realistă punere în scenă. Cu un loc de dialog, interacțiune și gândire de la actor la public in extenso.

Fiecare cu povestea lui, cu deziluziile lui, cu speranțele lui, cu neîmplinirile și frustrările personale. Toți în căutarea sensului. Prin lipsa de fericire. Determinată de ratarea ca părinte, ratarea ca individ, ratarea ca iubit, ratarea ca om din universul artei. Dar toți dorind un strop de mai bine și răspunsul la întrebări care ne frământă pe noi toți. Ca indivizi ce ar trebui să ne știm scopul și rolul în societatea actuală.

Stupid Fucking Bird are toți je ne sais quoi ce fac din acest spectacol unul grandios de uman.

Pentru că, nu-i așa, spre ce servește teatrul, dacă nu umanului?"

Andreea Mihalache, Daily Magazine

"Adaptarea lui Aaron Posner mi-a plăcut enorm. Piesa păstrează intacte structura și personajele lui Cehov (cu amendamentul că Masha devine Mash, Konstantin devine Connie samd), în schimb adaptează răvășitor de bine contextul cultural, de la consumerism la poluare, parenting, încălzire globală sau goană după faimă. O face fără să epateze, închegat și firesc. Interpretul lui Treplev (în această variantă “Connie”) Eduard Adam face aici ceea ce mie mi s-a părut cel mai bun rol al lui de până acum, jucând cu emoție, furie și deznădejde la un loc. “Știi de ce îmi doresc să schimb lumea? Pentru că mă sufoc!”, strigă el către unchiul Sorn (interpretat magistral de Marius Bodochi, al doilea favorit al meu din spectacol). Connie e un suflet chinuit, iar durerile lui nu sunt spleen-ul sufletului rus, ca la originalul Treplev, ci zbuciumul colectiv al vremurilor noastre.

“De ce ești îmbrăcată în negru? Țin doliu pentru viața mea”, spune Mash, la începutul piesei, și chiar dacă cele 2h30 sunt pline și de muzică bună, râs și viață, atmosfera de doliu persistă. “Distrugem lumea zilnic, dar tot ce ne pasă e să ne cuibărim seara lângă cineva, sperând că ăla sau aia o să ne facă să uităm toate lucrurile pe care le-am conștientizat peste zi”

“Stupid Fucking Bird” este o piesă care nu îl distruge pe Cehov, cum se întâmplă din păcate cu multe adaptări moderniste, ci îl aduce mai aproape de sufletul contemporan și ii adaugă nuanțe veridice, neforțate. Actorii vorbesc direct cu publicul în anumite momente, e o joacă între muzică, dans și instalație video, iar totul curge firesc. Nu am simțit că vreo scenă e doar pentru a șoca audiența, fiindcă totul are sens.

“Dacă e să rămâneți cu ceva din această piesă, rămâneți cu asta”, spune personajul lui Marius Bodochi. “Când vedeți un om bătrân, gândiți-vă că nu veți ști niciodată pe unde a fost și cu cine, ce a făcut și cum a trăit”.

Diana Cosmin, Fine Society 

„Stupid Fucking Bird” de Aaron Posner, în regia lui Răzvan Oprea, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti e un remix reuşit după „Pescăruşul” lui Cehov. Piesa porneşte de la personajele arhicunoscute care îşi deplâng plictisul şi ratarea pe malul unui lac la o moşie rusească şi le transpune într-un secol XXI cu ritm grăbit, explorând, însă, subtextul replicilor lapidare din original. Aflăm de la americanii Emma, Sorn, Con, Dev ce se afla în sufletul slavilor Arkadina, Sorin, Kostea sau Medvedenko. Cu o structură matematică în care între scenele clasice se intercalează monoloage de extratext edificatoare pentru fiecare personaj în parte, scenariul de joc oferă o premisă de bun augur pentru un spectacol pe muchia dintre emoţie şi comedie, probabil aşa cum şi-a închipuit Cehov că ar putea fi piesele sale.

Montarea lui Răzvan Oprea are calitatea de a nu epata prin invenţii decât acolo unde permite structura dramatică. Câteva inserturi voit cheesy-dramatice care să potenţeze absurdul ori umorul involuntar al situaţiilor stânjenitoare sau patetismul îngroşat al actorilor din acest meta-scenariu de teatru în teatru.

„Stupid Fucking Bird” e un titlu ce caracterizează precis această propunere deloc subjugată tributului adus marelui Cehov, îmbibată de revolta contra formelor şi vechi şi noi de a face teatru lipsit de suflet. Şi pe cât de vulgar poate suna pentru pudibonzi, pe atât de oportun se dovedeşte a fi pentru decriptarea personajelor de demult, explicate pe limba prezentului." 

Alina Epîngeac, Blog – That smart „Stupid Fucking Bird”!   

"Piesa remixată de Aaron Posner – „Stupid Fucking Bird” –  este un text meta-teatral, departe de o simplă contemporaneizare. Prin urmare, directorul de scenă, Răzvan Oprea, a scos la rampă o distribuție bine aleasă pentru această versiune multigenerațională. Incursiunea în universul cehovian se realizează în pași (post)moderni. Posner a excelat, readucând vocea rebelă, dar revoluționară a lui Cehov, prin personajul Kostea/Con în textul american: „De ce noi forme?”.

Dramaturgul și regizorul pătrează emoțiile tipic cehoviene, dar introduc (brutal) însemne ale timpului prezent. Cu talent și versatilitate artistică, o distribuție în care se remarcă nume consacrate ale Naționalului bucureștean (Cecilia Bârbora și Marius Bodochi), alături de mai tinerii lor colegi (Eduard Adam, Cosmina Olariu, Vitalie Bichir, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea) populează simultan două lumi – cea a eroilor cehovieni și cea a personajelor lui Aaron Posner. Așadar,  în prima jumătate a versiunii scenice actuale, tonul este exploziv-inovativ, pe fundalul apelului lansat de Kostea (Konstantin din piesa lui Cehov), care pleda pentru introducerea «formelor noi ». Bunăoară, reprezentația este înțesată cu tropi moderni: scene de dans, adresarea directă și interacțiunea cu publicul, folosirea camerei video, ca un confesional de tip videochat. Cea de-a doua parte se află la graniță cu naturalismul și reunește actorii în scene emoționante, care se întrepătrund cu unele confesiuni monologate. „Stupid Fucking Bird” este o actualizare ireverențioasă, care aduce în prim-plan teme precum dragostea neîmpărtășită, suferința emoțională (prezentată sub forma unei permanente Oprahizări). «Disputa» dintre Aaron Posner și ‘bătrânul’ Cehov a scos la iveală o reprezentație pe alocuri răutăcioasă, nostimă, angoasantă, dar veridică."

Mădălina Dumitrache, Bel-Esprit – Pescărușul oprahizat  

"„Stupid fucking bird”. O intervenție chirurgicală plastică, mai degrabă estetică decât reparatorie, asupra unui superficial posibil, anticipat între crăpăturile zidului ridicat de contemporaneitate către tot ce însemnă clasic. Adus cu iscusință din amurgul secolului XIX în aurora azi-ului (că nu putem să-i spunem simplu cotidian) de Aaron Posner. O excelentă adaptare a textului cehovian (care n-a fost știrbit în niciun fel!) la realitățile zilelor noastre, valabilă în toate colțurile lumii (pe care consumerismul le-a adunat azi, pe englezește, sub umbrela unui universal recognoscibil, nemaiîntâlnit de umanitate în toată istoria ei) și care-i explorează cu inteligență temele, de la poluare și încălzire globală până la consumerism, popularitate și snobism.

Piatra dramatică prețioasă atent șlefuită de Aaron Posner este minunat integrată de Răzvan Oprea într-o bijuterie teatrală prêt-à-porter pe scena Naționalului bucureștean, numai bună de purtat la rever pentru o seară teatrală reușită. Textul și personajele lui Cehov sunt decupate cu grijă, explicate, update-ate. Apoi ambalate, deloc discret, în straturi de azi și vârâte dibaci sub piele, blugi, plastic, hârtie, staniol și confetti, numai bune de așezat în raft, de admirat și cumpărat cu încredere din supermarket-ul-spectacol care respectă cu brio rigorile clasicului, asortându-l treptat, până la înlocuire, la showbiz-ul acestui secol. De cumpărat cu încredere de către spectatori de toate vârstele, gusturile, pretențiile și chiar încăpățânările culturale.

Excelează în interpretare actoricească, fidelă în toate construcțiile intențiilor dramaturgului rus și atent analizate, actualizate și recompuse de cei șapte actori de pe scenă în interpretări robuste, pertinente, pline de energie, tristețe, candoare, franchețe, verosimil și fals, atent amestecate și dozate pentru a recrea lumea cehoviană și a-i explica într-un limbaj demn de 2021 nuanțele și ritmurile care i-au asigurat longetivitatea și vigoarea artistică atât de multă vreme pe atât de multe scene ale lumii."

Luciana Antofi, Blog – Pescărușul lui Cehov tranșat la TNB    

Premiul revistei „Rinocerul” pentru interpretare masculină: Marius Bodochi, pentru rolul Sorn, 2021