„Adio, domnule Haffmann” este un spectacol care se naşte pe şi pentru acest text atât de valoros atât în plan dramatic, cât şi emoţional, ideatic. E tulburător şi în acelaşi timp cucereşte prin simplitate, acurateţe, suspans şi naturaleţe. Este meritul lui Felix Alexa că a ştiut să ţină toată această construcţie într-un echilibru valoros, să-i lumineze toate faţetele şi să-i reveleze dimensiunea. Îl urmăresc demult pe Felix (practic dintotdeauna) şi am convingerea că acesta este cel mai aşezat, mai matur spectacol al său. A imaginat totul cu atâta discreţie şi bun gust (desigur alături de colaboratoarea sa de cursă lungă, scenografa Andrada Chiriac) încât te simţi în permanenţă în siguranţă şi într-o atmosferă de calmă intimitate. Nimic nu e strident sau la întâmplare. Impecabil.”

”Naţionalul bucureştean şi-a împlinit menirea (mă rog, o parte din ea, obligatorie de altfel). Ne-a făcut cunoştinţă cu un text de primă mărime, o bijuterie veritabilă din seria acelora care deşteaptă mintea şi pansează sufletul. „Adio, domnule Haffmann” este o poveste despre cum „curajul e mai tare decât frica”, aşa cum iubirea e mai presus de moarte. Nimic nu e nedemn atâta timp cât se naşte din compasiune. Marile caractere se formează şi se călesc în provocări pe măsură: să ştii să iubeşti viaţa până la capăt, să ai curajul să vezi viitorul în cel de lângă tine nedrept condamnat, să ieşi din pivniţă ca Lazăr din mormânt.”

Răzvana Niță, Acta est fabula – Courage á trois   

”El însuși actor, Jean Philippe Daguerre știe să scrie pentru actori, iar regizorul Felix Alexa intuiește aici premisele unor roluri de succes. Ceea ce se și întâmplă prin distribuirea în cele cinci personaje ale piesei a unor actori bine aleși, care se simt confortabil împreună, jucând cu vădit atașament și făcând astfel povestea credibilă.”

”Un spectacol interpretat strălucit de o echipă redutabilă, pusă în valoare de Felix Alexa ca autor total (regie, ilustrație muzicală, light design), alături de scenografa Andrada Chiriac, care propune un decupaj interesant, rezolvând nu doar cerințele de spațiu ale acțiunii, ci și relația dintre diferitele momente ale acesteia și întreg. Dincolo de funcționalitate, decorul contribuie prin simbolistică (desen, culoare) la prelungirea sensului întâmplărilor din această piesă, care urmează în această toamnă să fie lansată și în varianta ecranizată. ”

Doina Papp, Revista 22 – Domnul Haffmann se întoarce   

”În Adio, domnule Haffmann surprizele se ţin lanţ. Nu voi intra în detalii pentru a nu strica plăcerea spectatorilor de a le descoperi. Pot spune doar că modul în care autorul Daguerre spune povestea este ingenios, filmic, şi curge cu rafinamentul unui vin franţuzesc de colecţie. ”…

…”Felix Alexa a creat un spectacol minunat de la prima până la ultima replică, pe măsura textului. ”

…”Felix Alexa este ceea ce americanii numesc "regizorul invizibil", în contrast cu regizorii de imagine foarte populari în anii '80, aceea regie atât de bună încât aproape că nici nu o observi pentru că toate componentele spectacolului merg perfect şi te învăluie în vrajă scenică. Este genul de regie discretă dar de calibru care se practică pe marile scene de Broadway şi Off-Broadway şi denotă o mare siguranţă şi maturitate artistică.”

Alexandra Ares, Liternet – Adio, domnule Haffmann la TNB, hello succes   

”Este exemplar modul în care Felix Alexa înscenează această poveste (bazată pe un caz real), la Sala  Pictura a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București. I-am recunoscut din prima limpezimea viziunii regizorale, expresivitatea bine articulată, exactitatea chirurgicală a decupajului scenelor, adecvarea perfectă între actorii aleși și personajele interpretate. Alexa și-a ales singur și fondul muzical, o cascadă de sonorități ce mențin ritmul intens al acțiunii. Aliat important în coagularea spectacolului, Andrada Chiriac propune un decor pe cât de sugestiv, pe atât de funcțional.

Pot afirma, fără a fi acuzată de exgerare, că spectacolul lui Alexa are chiar două elemente care frizează geniul: reprizele de step ale lui Pierre, în paralel cu acțiunea din pivniță, și felul în care o tot pufnește râsul pe Suzanne Abetz, când află amănunte despre sarcina Isabellei.”

.. ”Un spectacol de văzut neapărat. Cel mai bun din câte am văzut în ultimul timp.”

Gabriela Hurezean, Muze și Arme - Premieră la TNB: ”Adio, domnule Haffmann”, bine ai venit, barză!   

”La Sala Pictură a Teatrului Naţional din Bucureşti a avut premiera oficială spectacolul scris de Jean-Philippe Daguerre, Adio, domnule Haffmann, reprezentaţie în regia vizionarului Felix Alexa. Spectacolele acestuia din urmă surprind de fiecare dată într-un mod plăcut şi reuşesc să te acapareze nu doar prin poveştile pe care alege să le monteze pe scenă, cât şi prin felul de a construi spectacolul în aşa fel încât spectatorul să fie captivat de ceea ce vede pe scenă.”

”Scenografia spectacolului este semnată de Andrada Chiriac, iar muzica şi luminile sunt realizate de Felix Alexa. Spectacolul în sine împrumută elemente cinematografice, scenele sunt foarte scurte, ritmul este alert, iar spaţiul de joc se modifică într-o manieră inteligentă. Nu este nevoie de multe obiecte sau de o aglomeraţie vizuală, deoarece scenele şi locul în care acestea sunt desfăşurate ne sunt subliniate prin proiecţii de text în care se menţionează anul şi locul desfăşurării evenimentelor.

Este genul de spectacol ce ţine publicul cu sufletul la gură mai ales dacă se înţelege contextul istoric în care se desfăşoară acţiunea. Mai puţin plăcut este că de fiecare dată când scena se schimbă se aude repetitiv acelaşi fundal sonor, iar faptul că aceste schimbări sunt dese duce la ascultarea aceleiaşi bucăţi melodice timp de două ore.”

Andrei Bulboacă, Liternet - Viaţă, moarte şi artă în Adio, Domnule Haffmann  

“La București, am descoperit piesa lui Jean-Philippe Daguerre, Adio, domnule Haffmann, regizată de Felix Alexa. Prezintă situația evreilor în timpul Ocupației și strategia abilă pusă la cale de proprietarul evreu al unei galerii de artă împreună cu angajatul său francez. Nu există nimic agresiv la un prim nivel, totul se joacă cu un dramatism conținut și relevă tensiunile din spatele relațiilor umane nefericite. Nu atacul, ci observația este cea care contează, precum și durerea oamenilor confruntați cu oroarea; ne gândim aici la amintirile lui Anne Sinclair din volumul său 21 Rue de la Boétie. Timpul vindecă, dar nu aduce uitarea care se menține cu intensitate subterană. Sub ochii noștri se joacă existențe rănite și în același timp mântuite de o rezistență comună în fața agresiunii naziste și a interesului înșelător pe care nazismul îl manifesta față de artă.”

George Banu, Artpress 491, Franța – Intensitate subterană 

Premiul revistei „Rinocerul” pentru „Regizorul anului”: Felix Alexa – Adio, domnule Haffmann, 2021

Premiul revistei „Rinocerul” pentru excelenţă scenografică: Andrada Chiriac – Adio, domnule Haffmann, 2021