Conferințele TNB

Duminică, 4 iunie 2017, de la ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, domnul Cristian Bădiliță va susține conferința cu tema Ochelarii lui Mircea Eliade. Pagini salvate din Jurnalul marelui savant. Despre conferință Cu prilejul împlinirii a 110 ani de la naşterea lui Mircea Eliade (1907-1986), Cristian Bădiliţă va depăna povestea salvării unui fragment important din Jurnalul celebrului scriitor-savant. Totul a plecat de la un telefon primit, acum peste douăzeci de ani, de la Paul Barbăneagră, regizorul care ne-a lăsat singurul film-mărturie cu şi despre Mircea Eliade. Paginile salvate au fost recent publicate la Editura Tracus Arte din Bucureşti, însoţite de o Introducere şi peste trei sute de note explicative. Povestea va fi însoţită de imagini şi de lecturi din Jurnalul salvat. Despre Cristian Bădiliţă Născut în 1968, Cristian Bădiliță este istoric al creştinismului timpuriu, poet, eseist. Predă un curs despre tradiţia patristică la Institutul de studii ecumenice San Bernardino din Veneţia. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Nemira, 2015). Fellow al Institutului de Studii Religioase din Trento; al Şcolii Normale Superioare din Pisa; al WIKO, Berlin. A coordonat traducerea comentată a Septuagintei în cadrul New Europe College (Polirom, 2002-2011). Realizează o traducere comentată a Noului Testament (Editura Vremea, Bucureşti). Dintre publicaţii: Sacru şi melancolie; Călugărul şi moartea; Manual de anticristologie; Duminica lui Arcimboldo; Tentaţia mizantropiei. Stromate; Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia; Regele cu o harfă în mâini; Nodul gordian; Apocalips de buzunar; Singurătatea păsării migratoare; Glafire. Nouă studii biblice şi patristice; Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu; Godul nordian. Însemnări din clandestinitate; Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident (avec Attila Jakab); Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui (avec Charles Kannengiesser); Patristique et oecuménisme. Thèmes, contextes, personnages; Fructele Absenţei. Surâsuri şi exorcizări; Îngerul de pe autostradă şi alte romane ale unchiului Serenus. Traduceri comentate din greacă şi latină: Evanghelii apocrife; Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul; Patericul; Trei romane mistice ale Antichităţii. Informaţii suplimentare pe site-ul www.cristianbadilita.ro

Difuzare online Duminică, 24 septembrie 2017, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, domnul Emil Brumaru a susținut conferința cu tema Infernul feminin și îngerii lui Brumaru. Despre conferință Unul dintre cei mai importanți poeți români, Emil Brumaru, va sosi tocmai de la Iași pentru a le povesti spectatorilor bucureșteni despre un ținut cu totul aparte, loc esențial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit „rezervația naturală de îngeri”. Pentru Brumaru, care și-a semnat adesea scrisorile cu „Îngerul jongler Emil Brumaru“, angelicul are sex, iar îngerii lui sunt, în majoritate, femei frumoase. Îngerii lui Brumaru păcătuiesc într-un infern al erotismului, alcătuind unul dintre cele mai originale universuri ale poeziei române. Despre Emil Brumaru Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova). După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu" (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, S.U.A. În perioada 1992–2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară (Cerşetorul de cafea), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi (Gulliver), Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură (Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, Crepusculul civil de dimineaţă, Diabloguri – împreună cu Veronica D. Niculescu) etc. A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun" pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural (2011). Scrieri (selecțiuni): Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar (1983), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Poeme alese. 1959–1998 (2003), Opera poetică (2003, 2005 – ed. revăzută şi adăugită), Fluturii din pandişpan (2003), Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004), Infernala comedie (2005), Submarinul erotic (2005), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Cântece de adolescent (2007), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarbă (carte-obiect, 2008), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei... (2008, 2012 – ed. adăugită), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Opere III. Cerşetorul de cafea (2012), Rezervația de îngeri (2013).

Duminică 29 octombrie 2017, ora 11.00, la Sala Media a TNB, în cadrul Festivalului Național de Teatru, va avea loc conferința cu tema Marin Sorescu, primul nostru scriitor postmodern susținută de Acad. Eugen Simion. Despre conferință „Marin Sorescu este, fără îndoială, un mare poet. Faptul acesta se știe, chiar și cei mai sceptici dintre criticii români încep să înțeleagă acest fapt. Ce se înțelege mai puțin este că tot el, Marin Sorescu, folosind inteligent și inspirat fina lui ironie demitizantă, a introdus prin «La lilieci» postmodernismul în literatură română”. Eugen Simion În încheierea conferinței, scriitorul va fi omagiat și printr-o expoziție de tablouri organizată în foaierul Sălii Media. Expoziţia prezintă o latură mai puţin cunoscută a personalităţii lui Marin Sorescu, cea de artist plastic. Despre Acad. Eugen Simion S-a născut în 1933, în comuna Chiojdeanca, județul Prahova. A terminat liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, avându-l coleg de bancă pe Nichita Stănescu. În 1952 începe cursurile la Facultatea de Litere a Universității București, fără bursă și fără cămin, într-o perioadă de reale tulburări sociale. După absolvire, deși a terminat ca șef de promoție, nu i-a fost acceptată rămânerea în București, ci a fost trimis să facă profesorat într-un sat de lângă Babadag. A refuzat repartiția, a rămas să studieze la Biblioteca Academiei și s-a apucat să copieze manuscrisele lui Eminescu (la îndemnul și cu sprijinul lui Perpessicius), plătit fiind din fondul Academiei. Așa se face că primul volum cu care debutează, în 1964, este Proza lui Eminescu. Mai tipărește o lucrare, Orientări în literatura contemporană și-și dă doctoratul în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1969). În perioada 1962-1968 a fost redactor al Gazetei literare, iar între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A urmat plecarea, pentru trei ani, în Franța, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne. După Paris, obține și o bursă de studii în RFG (1974). În 1971, avea să fie conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere din București. În 1993 a devenit membru al Academiei Române, vicepreședinte, urmând ca în anul 1998 să fie ales președintele acesteia, funcție pe care a ocupat-o până în anul 2006. În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei și Director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române Este membru al mai multor Academii din Europa și Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară. A colaborat la majoritatea revistelor contemporane de cultură; a deținut rubrici permanente la Gazeta literară, România literară, Contemporanul, Flacăra, Literatorul. Din 1983 conduce revista Caiete critice, al cărei director devine în 1990. Dintre volumele publicate amintim: Scriitori români de azi, I (1974), II (1977), III (1983), IV (1989); Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian (1977), Dimineața poeților (1980), Întoarcerea autorului (1981), Sfidarea retoricii (1986), Moartea lui Mercuțio (1993), Convorbiri cu Petru Dumitriu (1994), Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995), Fragmente critice. Scriitura publică, scriitura taciturnă (1998). A îngrijit ediții din opera lui M. Eminescu, E. Lovinescu, L. Blaga, Mircea Eliade; a prefațat ediții din Arghezi, Blaga, G. Călinescu, Marin Preda, I. Voronca, Geo Dumitrescu, Constanța Buzea, N. Baltag ș.a.

Difuzare online Duminică 12 noiembrie 2017, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, a avut loc conferința cu tema Trei aromâni: Bolintineanu, Anghel, Vinea susținută de Conf. Răzvan Voncu. Despre conferință De ce „trei aromâni”? Mai întâi, pentru că există astăzi, inclusiv în spațiul public românesc, o tentativă de a acredita alteritatea aromânilor, în raport cu ceilalți români. Or, adevărul este că, risipiți de istorie în mai multe state şi culturi balcanice, aromânii au dat valori de vârf în culturile greacă, sârbă, bulgară sau albaneză (ba chiar şi în alte culturi europene), dar numai în cultura română ei sunt acasă. Numai aici, ei sunt prezențe organice, care completează şi desăvârşesc curente şi epoci esențiale, cum sunt paşoptismul, epoca lui Carol I şi interbelicul. Nicăieri altundeva nu se poate alcătui o panoramă verosimilă a culturii respective exclusiv prin aromâni, aşa cum, la limită, se poate alcătui în cultura noastră, din Evul Mediu şi până azi. În al doilea rând, chiar şi cei care recunosc adevărul istoric şi lingvistic al apartenenței aromânilor la românitate au tendința de a proiecta contribuția acestora sub spectrul conservatorismului spiritual. Există o evidentă tendință de a alege, dintre modelele ilustre ale aromânilor din cultura noastră, mai degrabă pe savantul Tache Papahagi, custode al limbii şi al civilizației române străvechi, decât pe Marian Papahagi, marele umanist de deschidere europeană. Pe ilustra Matilda Caragiu-Marioțeanu, dialectolog şi lingvist de talie europeană, nu pe Toma Caragiu, actor şi poet, spirit ludic şi genial „tulburător” al apelor conformismului... Am ales, de aceea, din lunga istorie a aromânilor în literatura română, trei figuri care ilustrează inovația, creativitatea, curajul schimbării. Pe romanticul Dimitrie Bolintineanu, care dă o originală nuanță de senzualitate orientală naivului romantism paşoptist. Pe enigmaticul Dimitrie Anghel, visător fantasc şi poet estetizant până la manie, fără de care nu se poate vorbi, la noi, de simbolism. În fine, pe Ion Vinea, creatorul suprarealismului românesc, care, în plină derută a iraționalismului, aduce în publicistica noastră dintre cele două Războaie Mondiale cuvenita măsură şi echilibrul convingerilor democratice. Toți trei ilustrează o altă fațetă a dimensiunii aromâne în literatura noastră. Fațeta curajului estetic şi intelectual, a ieşirii din rând, a creativității întemeietoare. Şi, nu în ultimul rând, a continuității acestei dimensiuni aromâne, care, de altfel, e prezentă şi astăzi în cultura română. Răzvan Voncu            Despre Răzvan Voncu Răzvan Voncu (n. 1969), critic şi istoric literar, este conferențiar universitar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Predă istoria literaturii române, istoria intelectualității evreieşti din România şi balcanologie. Este autorul a 16 cărţi, dintre care menţionăm Secvenţe literare contemporane (2001; ed. a II-a, 2010), Orizonturi medievale (2003), Despre Preda (2003), Eseuri critice (2006), Fragmente de noapte (2008), Un deceniu de literatură română (2009), Zece studii literare (2010), Labirintul mărturisirii (2012), O istorie literară a vinului în România (2013), Poeți români de azi, I (2015), Arhitectura memoriei (2016). A colaborat, din 1989 și până în prezent, la majoritatea revistelor literare de prestigiu din țară: Luceafărul , Viața românească, Tribuna, Apostrof, Contemporanul, Cultura, Caiete critice, Literatorul, Poesis. În prezent, este redactor-șef al revistei România literară. A primit mai multe premii literare și jurnalistice, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică, istorie literară și eseu (2017), Premiul Național „Marin Sorescu” (2002), Premiul „Titu Maiorescu” pentru critică literară al Academiei Române (2003), Premiul Național „Tudor Arghezi” – Opera Omnia pentru critică literară (2017) și Premiul Filialei București – Critică, istorie literară și eseu a Uniunii Scriitorilor (2014). A fost tradus în franceză, engleză, italiană, sârbă și macedoneană. Este cetățean de onoare al municipiului Târgu Cărbunești.

Difuzare online Duminică 26 noiembrie 2017, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, a avut loc conferința cu tema Cultura română - între Occidentul latin și Orientul bizantin susținută de Acad. Ioan-Aurel Pop. Despre conferință Românii sunt singurul popor european care, prin originea romană, prin numele lor provenit de la Roma, prin limba neolatină și prin forma de creștinare, sunt, pe de o parte, occidentali, iar prin componenta slavă, prin limba slavonă a cultului, a cancelariilor și a culturii medievale, prin alfabetul chirilic (utilizat până în secolul al XIX-lea), prin biserica lor bizantină sunt, pe de altă parte, răsăriteni. Cultura românească a oscilat între aceste două extreme înainte de a realiza sincronizarea cu modelul de succes occidental, în cadrul unei sinteze sui generis. De aici provin și cele două mari orientări culturale – cea latinistă, modernistă și prooccidentală și cea protocronistă, autohtonistă și tradițională – care ne-au marcat existența și ne-au conferit specificul de cultură de interferență. Ioan-Aurel Pop Despre Acad. Ioan-Aurel Pop Ioan-Aurel Pop este profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autor și coautor a peste șaptezeci de cărți, tratate și manuale și a peste cinci sute de studii și articole, Doctor Honoris Causa al universităților din Alba Iulia, Timișoara, Oradea, Cahul, Galați, Sibiu, Târgu Mureș, Universitatea de Stat din Chișinău, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. Este membru titular al Academiei Române, al Academiei Europene de Știință și Artă de la Salzburg, al Academiei Naționale Virgiliene din Mantova (Italia) și membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris. A activat ca director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Este director al Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române.

Vizionează online Duminică, 10 decembrie 2017, de la ora 11.00, în Sala Mică a TNB, a avut loc conferința susținută de Mircea Mihăieș - Despre succes. Despre conferințăIntenția acestei conferințe este de a oferi o descriere a felului în care se dobândește, crește și se poate pierde succesul în lumea de azi. Cum succesul nu e sinonim cu valoarea, originile sale mobilizează mecanisme complexe, care țin de oportunități sociale, de reflexe instituționale ori de cutume adânc înrădăcinate și, adeseori, inconștiente. Spre ilustrare, propunem o evocare a împrejurărilor în care un roman considerat în mod unanim drept „dificil”, Ulysses, de James Joyce, a ajuns să se bucure, în circumstanțe cu totul speciale, de un enorm succes. Mircea Mihăieș   Despre Mircea MihăieșNăscut în 1954 în județul Arad, este critic literar, eseist și publicist. După absolvirea liceului în Arad, a urmat facultatea de filologie a Universității din Timișoara, secția engleză-franceză. Este profesor universitar la catedra de limba și literatura engleză a Universității din Timișoara, unde predă cursuri de literatură engleză și americană. Este doctor în litere al Universității din București.Este redactor-șef al revistei Orizont și editorialist la România literară și la Evenimentul zilei. Debutează în revista Orizont în 1979, iar în volum în anul 1989. În anul 1991 a lucrat timp de mai multe luni în redacția revistei The New Republic. Din 1993 deține rubrica săptămânală Contrafort în revista România literară.Burse de studiu la Woodrow Wilson Center, National Forum Foundation, Washington, D.C., New York University etc. A fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român.Volume publicate (selecțiuni): De veghe în oglindă (1989, ediția a II-a 2005), Cartea eșecurilor. Eseuri despre rescriere (1989), Femeia în roșu (1990, ed. a II-a, 1997, ed. a III-a, 2003, ed. a IV-a, 2007, roman scris în colaborare cu Mircea Nedelciu și Adriana Babeți), Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995, ed. a II-a, 2005), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu între oglinzi paralele (2003), Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen, cu 32 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu, Editura Polirom, (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008) (tradus în Statele Unite in 2013), Ce rămâne. William Faulkner si misterele ținutului Yoknapatawpha (2012), Ulysses, 732. Romanul romanului (2016)Premii: Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România (1990), Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România (1995), Premiul pentru critică literară pe anul 2008 al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Timișoara, Premiul pentru Critică literară / Eseu / Istorie literară pe anul 2009 al Uniunii Scriitorilor din România; Scriitorul anului 2016 pentru volumul Ulysses, 732. Romanul romanului, un impresionant volum de critică şi exegeză literară, în care analizează capodopera lui James Joyce    

Vizionează online  Prima conferință a Teatrului Național în 2018 va avea loc pe 21 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Studio și va fi susținută de filosoful și eseistul Mihai Șora. Conferința se va intitula: 101. Dialog cu Mihai Șora. Despre conferință De-a lungul timpului, dl. Șora a mai susținut două conferințe la TNB, dar de data aceasta, la incredibila vârstă de 101 ani, a optat pentru o întâlnire inedită cu publicul Naționalului bucureștean. Conferința va începe cu proiecția, în premieră, a unui film, un portret-documentar cu o durată de 45 minute, urmată de un dialog cu publicul. Ființa Mihai Șora este una profund (și autentic) dialogală, lucru atât de rar întâlnit în cultura noastră. Or, un film (în care Mihai Șora este personajul principal, firește) are tocmai acest rost: de a introduce publicul pe teritoriul atât de complex, de neobișnuit și atipic al acestui filosof tăcut, pătrunzător, smerit, pe care numai după ani, zile, ore întregi de vecinătate răbdătoare și atentă începi să-l cunoști… Și poți – într-o oarecare măsură – să-l „împărtășești“ și altora, acelor oameni care nu au timpul, prilejul ori privilegiul de a-i fi mereu în preajmă. Despre Mihai Șora Născut la 7 noiembrie 1916, în Ianova, județul Timiș, Mihai Șora este filosof și eseist. Din 2012, este membru de onoare al Academiei Române. După studii liceale la Timișoara, va studia filosofia la Universitatea din București (1934 - 1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Bursier al Guvernului Franței, a ajuns în ianuarie 1939 la Paris pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, o teză despre La notion de la grâce chez Pascal / Noțiunea de har în opera lui Blaise Pascal. Amenințarea înaintării vertiginoase a Wehrmachtului l-a făcut să părăsească Parisul în iunie 1940 și, după lungi peregrinări, s-a stabilit la Grenoble (1940 - 1945), întrucât acolo oficia Jacques Chevalier, un „pascalizant înrăit”, conform propriilor cuvinteÎn această perioadă, concepe prima sa carte, Du dialogue intérieur, un eseu de antropologie metafizică, publicat ceva mai târziu, în 1947, la Editura Gallimard. În anii războiului participă la rezistența franceză antifascistă, iar după aceea devine cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, între 1945 și 1948. Neînțelegând adevărata dimensiune tragică a ocupării de facto a României de către Uniunea Sovietică, revine în țară în toamna anului 1948, cu intenția de a se reîntoarce în Franța, dar era mult prea târziu. Granițele fuseseră deja închise și odată cu acestea și deschiderea României spre vest pentru aproape 20 de ani. Totuși, din cauza tinereții sale și a apolitismului său evident și declarat, nu este împiedicat să presteze munci intelectuale. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe (1948 - 1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru limbi străine (între 1951 și 1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954 - 1969), unde are meritul remarcabil editorial de a fi fost fondatorul noii serii Biblioteca Pentru Toți. Mihai Șora este membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie. A tradus din Jean-Jacques Rousseau (Visările unui hoinar singuratic), Jean-Paul Sartre (Cu ușile închise), Benjamin Fondane. A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului (1978) și pentru Firul ierbii (1998). După decembrie 1989, a fost Ministru al Învățământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman, și singurul ministru care și-a dat demisia din guvern, ca protest în urma mineriadelor din 13-15 iunie 1990, refuzând, ulterior, să mai ocupe vreo funcție în aparatul de Stat. În 2016 i s-a conferit Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler. Opera: Du dialogue intérieur, 1947, Paris, Editions Gallimard; trad. rom. Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizică, Humanitas, 1995; 2006; Sarea pământului, Editura Cartea Românească, 1978; Humanitas, 2006; A fi, a face, a avea, Editura Cartea Românească, 1985; Humanitas, 2006; eu & tu & el & ea sau dialogul generalizat, Editura Cartea Românească, 1990; Humanitas, 2007; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri și evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, Polirom, 2001; Locuri comune, Universalia, 2004; Clipa și timpul, Paralela 45, 2005

Duminică, 18 februarie 2018, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Mircea Dumitru va susține conferința Despre teama de adevăr: frământări ale unei epoci confuze. Despre conferință Auzim din ce în ce mai apăsat, în ultima vreme, că epoca în care tocmai intrăm este una a post-adevărului, a „faptelor alternative”, a demitizării adevărului obiectiv și a denunțării sale drept superstiție și vestigiu mitologic al unei culturi opresive și alienante. O epocă a caracterului iluzoriu al dovezilor factuale și al rolului experților, în contrast cu dreptul suveran al fiecăruia și fiecăreia dintre noi de a exprima opiniile sau “adevărurile sale subiective” etc. Ideea a primit și o consacrare îngrijorătoare, căci, „după multe discuții, dezbateri și cercetări, cuvântul post-truth a fost declarat Cuvântul Anului 2016 de către Oxford Dictionaries - un adjectiv definit drept ‘relating to or denoting circumstances in which objective facts are less influential in shaping public opinion than appeals to emotion and personal belief’.” (Oxford Dictionary) Dar să existe, oare, în mod real post-adevăr și fapte reale alternative, alături de adevăr și de faptele lumii obișnuite? Pentru mine, toate aceste tribulații denotă un gen de alethofobie (fobie sau teamă de adevăr) și sunt modalități de a fugi de răspunderea de a cunoaște, simptome ale unor periculoase confuzii culturale. Care sunt rădăcinile epistemice, morale și politice ale acestei ciudate și periculoase răsuciri în dezbaterile și războaiele culturale ale epocii noastre? Conferința Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze va urmări sistematic și succint câteva episoade ale unei fenomenologii a adevărului, delimitând, pe un continuum gradabil de la domenii speculativ-teoretice la domenii ale reflexiei morale și ale vieții politice, câteva “patologii” ale acestui concept-valoare cardinal pentru orice cultură și pentru specia umană: “frica de cunoașterea teoretică”, paradoxurile logice ale adevărului, confundarea adevărului cu certitudinea, a adevărurilor obiective cu un prezumtiv adevăr absolut, a falsei idei că relativitatea cunoașterii ar împiedica obținerea de adevăruri obiective și multe altele. În acest periplu, voi insista asupra relației adevărului cu metoda științei și cu cunoașterea, dar și asupra legăturilor sale cu morala, politica, religia și cu istoria viitoare, în încercarea de a schița remedii la aceste maladii culturale. Mircea Dumitru Despre Mircea Dumitru Profesorul Mircea Dumitru (născut în București în 1960) predă Logică simbolică și Logică filosofică la Universitatea din București. Este Rectorul Universității din București din anul 2011. A fost Ministru al Educației și Cecretării Științifice din iulie 2016 până în ianuarie 2017. Din 2017 este Visiting Professor la Beijing Normal University, China. A obținut o diplomă de doctor în Filosofie / Logică matematică și filosofică la Universitatea Tulane din New Orleans, SUA, în 1998 și o a doua diplomă de doctor în Filosofie / Filosofia limbajului la Universitatea din București, România, în 1998. A fost Președintele Societății Europene de Filosofie Analitică (2011-2014). Este Președintele Institutului Internațional de Filosofie (Paris, 2017 – 2020). În 2014 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Este autorul a trei monografii și al mai multor zeci de studii și articole de specialitate. În prezent, pregătește volumul Zece eseuri logico-metafizice pentru Editura “Humanitas”, în curs de apariție în 2018 și este editorul-autorul volumului de eseuri Metaphysics, Modality, and Meaning. Themes from Kit Fine, care va fi publicat de Oxford University Press în 2019.  

Duminică, 4 martie 2018, de la ora 11.00, la sala Mică a TNB, domnul Gheorghe Mărmureanu va susține conferința cu tema Cutremurele vrâncene. Certitudini / Incertitudini. Despre conferință Exact la 41 de ani de la devastatorul cutremur care a afectat România, în cadrul Conferințelor Teatrului Național, cel mai renumit seismolog român va face prognoze despre următorul mare cutremur care va avea loc în țara noastră. Gheorghe Mărmureanu a studiat periodicitatea producerii marilor seisme din Vrancea și susține că a ajuns la concluzia că acestea se repetă într-un mod ciclic. Despre Gheorghe Mărmureanu Prof. dr. ing. Gheorghe Mărmureanu (născut la 3 decembrie 1939, în județul Bacău); absolvent al Facultăţii de Construcţii Iaşi (1963), cercetător ştiinţific gr.I, Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, director general și profesor la Facultatea de Fizică, Univ. Bucureşti, cursul de „Hazard şi risc seismic” cu studenţii de la clasa de master și doctorat, conducător de doctorat. Doctor în mecanica corpului deformabil, Bucureşti (1970), bursă Fulbright la Cornell University (1968-1970), New York, SUA, unde a realizat partea experimentală a tezei de doctorat privind cunoaşterea a ce se întâmplă „dincolo”, adică, a echilibrului în domeniul postcritic al sistemelor liniare și neliniare, dezvoltând conceptul de stabilitate în sens Liapunov şi Th.Von Kármán. Este promotorul şi iniţiatorul conceptului „Seismologia neliniară - Seismologia Secolului XXI” (“Nonlinear Seismology - The Seismology of the XXI Century” în Lecture Notes of Earth Sciences, Perspective in Modern Seismology, vol.105, Springer Verlag, Heidelberg, pp. 47-67, 2005). În realizarea studiilor de amplasament seismic pentru Centrala Nucleară Cernavodă și pentru Casa Parlamentului, autorul a folosit şi analizele de seismologie neliniară pentru prima dată în lume, mai ales la acel timp, acele timpuri şi pentru un obiectiv cu o asemenea responsabilitate (1978). Premii ale Academiei Române în anii 1990 si 2008 şi premiul „2006 IST European Prize” – European Commission, pentru sistemul de avertizare seismică, în timp real. Expert NATO la Bruxelles în probleme hazard și risc seismic pentru Europa și Asia etc.  

Duminică, 18 martie 2018, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Acad. Marius Andruh va susține conferința cu titlul Spectacolul chimiei. Despre conferință Chimia este știința cu, probabil, cea mai puternică componentă estetică. Dincolo de frumusețea demersului experimental și teoretic, invocată și de alte științe, chimiștilor le place să vorbească despre frumusețea moleculelor pe care le sintetizează, despre frumusețea proprietăților și a aplicațiilor practice găsite. De ce sunt moleculele frumoase? Ce apropie Chimia de Artă, ce au în comun Chimia și Arhitectura, creația științifică și cea artistică? Ce rol are întâmplarea în cercetarea chimică? Ce înseamnă să fii original in Știință? Vorbim despre progres în Știință, dar în Artă? Sunt câteva întrebări pe care vi le propun pentru întâlnirea noastră. Acad. Marius Andruh Despre Acad. Marius Andruh Acad. Marius Andruh, născut în Smeeni, Buzău, în anul 1954, este profesor de Chimie anorganică la Universitatea din București, director al Departamentului de Chimie anorganică de la Facultatea de Chimie și președintele Secției de Științe Chimie a Academiei Române. Este membru al Academiei Europaea, membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, membru al European Academy of Sciences, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al Universității din Angers (Franța). A fost profesor invitat la Universitățile din Bordeaux, Göttingen, Brno, Angers, Pierre et Marie Curie Paris, Jena, Manchester, Paul Sabatier Toulouse, Louis Pasteur Strasbourg, Valencia și Unversidade Federal Fluminense Niteroi/ Rio de Janeiro. Rezultatele cercetărilor sale (chimie coordinativă și metalosupramoleculară) sunt publicate în 267 articole, care au adunat peste 7400 citări în literatura de specialitate, fiind unul din cei mai citați chimiști români. A ținut, în țară și în străinătate, conferințe pentru publicul larg. Este implicat, de peste 30 de ani, în organizarea olimpiadelor de chimie și în pregătirea echipelor care au reprezentat România la olimpiadele internaționale.