Conferințele TNB

Vizionează online  Duminică, 1 aprilie 2018, ora 11.00, la Sala Pictura a TNB a avut loc conferința Inconfortul psihologilor: incertitudini și ezitări susținută de Aurora Liiceanu. Despre conferință Se pare că nu prea putem vorbi despre viitor, atâta vreme cât tema majoră a prezentului în toate aspectele vieții este schimbarea. Sociologii constată că există tendințe sociale care ne pot da de gândit, psihologii sunt mai strânși cu ușa pentru că individul are o singură viață și trebuie să știe ce face cu ea. Civilizația prezentului are caracteristici evidente, se schimbă sistemul de valori, trăim în individualism, în cultura eu-lui, într-o lume a lejerității și plăcerii, a vieții frivole, divertismentul ne ocupă timpul, totul este spectacol, lumea emoțiilor lasă în urmă rațiunea care gâfâie să-și recâștige importanța din ce în ce mai pierdută. Ce pot face psihologii când societatea ne îndeamnă prin seducție și marketing la hedonism, narcisism și eroizare, la refuzul anonimatului confortabil al trecutului, când prăpastia între generații crește vertiginos și când identitatea fluidă devine ceva firesc odată ce dezvoltarea amețitoare a tehnologiei și sexualitatea ne arată noi și noi posibilități de exprimare? Individul asistă la grozăvenia șomajului, a singurătății și bolilor incurabile, la sărăcie și destrămarea familiei tradiționale, așa cum era ea, un paradis, dar și un iad, fiind sfâșiat între opțiuni, pentru că el trebuie să-și asume alegeri, să fie responsabil, să se descurce. Inflația de informații și multiplele alternative de stil de viață pun individul în fața unor alegeri dificile. Tema psihologilor este presiunea către schimbare și fluidizarea identității. Tehnologia, chiar dincolo de comunicare, și sexualitatea sunt teme care provoacă individul în prezent, dar și principalele cauze ale distanței între generații. Aurora Liiceanu Despre Aurora Liiceanu Doctor în psihologie și cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Membru fondator al Societății Academice din România (SAR) și al Journal of Loss and Trauma (USA), a predat și a colaborat cu diferite universități din București și din străinătate (UQAM- Canada și EHESS – Franța), a fost membru în jurii internaționale de doctorat (EHESS –Franța și Universitatea Laval – Canada) și în juriul Societății Civile din țara noastră. A publicat numeroase cărți, dintre care majoritatea tipărite la editura Polirom. A colaborat mult în presa scrisă și a participat la emisiuni TV în probleme legate de psihologia relațiilor interpersonale, criminologie etc. A participat ca expert și consultant la multe campanii sociale organizate de ONG-uri și companii multinaționale privind sănătatea, atitudinea civică, formarea și dezvoltarea personalității. În perioada 2002-2004 a fost corespondent național la Strasbourg pentru studiul european al violenței cotidiene, iar între 2004-2005 a fost coordonator național al proiectului European AGIS privind violența juvenilă. În 2005 și 2006 a primit premii pentru merite culturale date de Municipiul București și Muzeul Țăranului Român, iar în 2011 a primit premiul Academiei Române pentru publicarea unui volum privind violența socială. În 2008 a primit BBW Community Leadership Award pentru cercetare și consiliere în domeniul relațiilor umane și comunitare. Din 1999 până în prezent a lucrat la programe educaționale („Decizia e a mea”, „Viața mea: un ‘joc’ serios”, “Între noi, părinții”), sprijinite de Ministerul Educației, iar în 2007, împreună cu UNICEF, a participat la un studiu național, realizat într-un colectiv, privind violența școlară în România.

Duminică, 15 aprilie 2018, la ora 11.00, în Sala Studio a TNB, va avea loc conferința 101. Dialog cu Mihai Șora. O nouă conferință susținută de filosoful și eseistul Mihai Șora va avea loc la Teatrul Național București. Neobosit, la aproape 102 ani, Mihai Șora va intra din nou în dialog cu publicul Naționalului bucureștean, după o recentă întâlnire cu spectatorii săi, desfășurată la aceeași Sală Studio, în luna ianuarie. Fără a fi părăsit niciun moment de entuziasm și energie, Mihai Șora încă privește, călătorește, caută. Participă la Univers, după cum însuși se exprimă. Mihai Șora (n. 7 noiembrie 1916, Ianova, județul Timiș) este filosof și eseist. Din 2012, este membru de onoare al Academiei Român.] După studii liceale la Timișoara, va studia filosofia la Universitatea din București (1934 - 1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Bursier al Guvernului Franței, a ajuns în ianuarie 1939 la Paris pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, o teză despre La notion de la grâce chez Pascal/ Noțiunea de har în opera lui Blaise Pascal. Amenințarea înaintării vertiginoase a Wehrmachtului l-a făcut să părăsească Parisul în iunie 1940 și, după lungi peregrinări, s-a stabilit la Grenoble (1940 - 1945), întrucât acolo oficia Jacques Chevalier, un „pascalizant înrăit”, conform propriilor cuvinteÎn această perioadă, concepe prima sa carte, Du dialogue intérieur, un eseu de antropologie metafizică, publicat ceva mai târziu, în 1947, la Editura Gallimard. În anii războiului participă la rezistența franceză antifascistă, iar după aceea devine cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, între 1945 și 1948. Neînțelegând adevărata dimensiune tragică a ocupării de facto a României de către Uniunea Sovietică, revine în țară în toamna anului 1948, cu intenția de a se reîntoarce în Franța, dar era mult prea târziu. Granițele fuseseră deja închise și odată cu acestea și deschiderea României spre vest pentru aproape 20 de ani. Totuși, din cauza tinereții sale și a apolitismului său evident și declarat, nu este împiedicat să presteze munci intelectuale. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe (1948 - 1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru limbi străine (între 1951 și 1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954 - 1969), unde are meritul remarcabil editorial de a fi fost fondatorul noii serii Biblioteca Pentru Toți. Mihai Șora este membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie. A tradus din Jean-Jacques Rousseau (Visările unui hoinar singuratic), Jean-Paul Sartre (Cu ușile închise), Benjamin Fondane. A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului (1978) și pentru Firul ierbii (1998). După decembrie 1989, a fost Ministru al Învățământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman, și singurul ministru care și-a dat demisia din guvern, ca protest în urma mineriadelor din 13-15 iunie 1990, refuzând, ulterior, să mai ocupe vreo funcție în aparatul de Stat. În 2016 i s-a conferit Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler. Opera: Du dialogue intérieur, 1947, Paris, Editions Gallimard; trad. rom. Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizică, Humanitas, 1995; 2006; Sarea pământului, Editura Cartea Românească, 1978; Humanitas, 2006; A fi, a face, a avea, Editura Cartea Românească, 1985; Humanitas, 2006; eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat, Editura Cartea Românească, 1990; Humanitas, 2007; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri și evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, Polirom, 2001; Locuri comune, Universalia, 2004; Clipa și timpul, Paralela 45, 2005

Difuzare online Duminică, 13 mai 2018, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Prof. Mihai Zamfir a susținut conferința cu tema Demascarea naivităților curente Despre conferință „De cel puțin două secole, ideea unei evoluții continue și ascendente a omenirii stăpânește spiritele: schema hegeliană a istoriei, trecută prin avataruri succesive (istoriografia romantică, marxismul, pozitivismul ingenuu al secolului al XIX-lea, doctrinele colectiviste din secolul XX), s-a dovedit de o tenacitate impresionantă. Conform hegelianismului leninist, viitorul imediat al lumii se afla trasat cu certitudine – socialism multilateral dezvoltat, comunism. Generațiile de astăzi, care au trecut și ele fără să vrea prin cursurile de învățământ politic ale perioadei comuniste, au preluat inconștient schema hegeliană și au plasat-o la baza mentalului colectiv contemporan. Or, nimic nu e mai neadevărat. Din fericire, desfășurarea istoriei nu e în niciun fel previzibilă, iar cursul ei reprezintă aleatoriul absolut. S-ar putea imagina o Antologie de un comic imens, a cărei temă să fie tocmai modul în care cele mai pretențioase și mai științifice prevederi în legătură cu viitorul au eșuat matematic, lamentabil și spectaculos. „Trăim o epocă îngrozitoare, sărăcia și precaritatea merg crescând de la an la an, bogații devin tot mai bogați, nerușinat de bogați, iar săracii tot mai săraci. O explozie socială va zgudui lumea. Această litanie emisă pe diverse tonuri și repetată la nesfârșit formează politica de bază a stângii europene și americane din ultimele decenii – de fapt, de după 1989, de după căderea comunismului. Repetată la nesfârșit și transformată în adevăr curent, lozinca de mai sus nu e mai puțin falsă. În realitate, niciodată omenirea n-a trăit mai bine ca astăzi, ca în luna mai a anului 2018. Hrana variată și îndestulătoare, tratarea eficientă și eliminarea bolilor grave, cultura răspândită în toate păturile sociale și la prețuri accesibile, posibilitatea de a călători fără opreliști și oriunde în lume, absența aproape totală a regimurilor dictatoriale în peisajul politic contemporan ne arată că bunăstarea s-a răspândit în proporții colosale și că trăim o epocă mai degrabă binecuvântată”. Mihai Zamfir Despre Prof. Mihai Zamfir Născut în 1940, la București, Mihai Zamfir este scriitor, istoric literar și critic literar, profesor universitar la Universitatea București. Studii Absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București, promoția 1962, secția română-portugheză. În studenție, participă la ședințele Cercului de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu. În perioada 1966-1967 urmează un stagiu de specializare în Franța, la Universitatea din Nisa. În 1967 revine în România și își va susține doctoratul în iulie 1970, cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (coordonată de Șerban Cioculescu), devenind doctor în litere. Este specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și traducător din limba portugheză. Începe activitatea didactică în 1962, după absolvirea facultății, ca asistent la Facultatea de Litere. În decursul timpului parcurge toate gradele universitare. În 1975 înființează secția de limba și literatura portugheză de la Universitatea București. Pe lângă activitatea didactică din țară, colaborează și cu universități din țările de limbă portugheză: între 1972-1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona, iar după Revoluția din decembrie 1989 este profesor invitat la Lisabona (1990-1993) și Brazilia (1995). Din 2008 s-a retras de la Catedra de Literatură a Facultății de Litere. Între 1970-1972 este consilier în Ministerul Învățământului. După Revoluția din decembrie 1989, în perioada 1990-1993 deține funcția de subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. În perioada noiembrie 1997 - mai 2001 este ambasador al României în Portugalia. Între 2007 - 2013, este ambasadorul României în Brazilia. Este autorul a cinci romane și al unui număr important de eseuri critice, dintre care amintim: Proza poetică românească în secolul XX, 1971, Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian, 1976, Formele liricii portugheze, 1985, Cealaltă față a prozei, 1988, Din secolul romantic, 1989, Discursul anilor 90, 1997, Jurnal indirect. Scrisori portugheze, 2006. Volumul Scurtă Istorie. Panorama alternativă a literaturii române, premiat de revista „Observatorul Cultural” în 2012 a apărut în două ediţii, la Cartea Românească (2011) şi la Polirom (2013).

Duminică, 27 mai 2018, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, domnul Armand Goșu va susține conferința Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru noul mandat. Despre conferință Vladimir Putin tocmai și-a inaugurat al patrulea mandat de președinte al Federației Ruse la 7 mai, după ce a câștigat detașat, încă din primul tur, alegerile de la 18 martie, fixând un nou record privind numărul de voturi obținute. Sunt două decenii de când Putin evoluează pe prima scenă, sub lumina reflectoarelor. În acest timp a produs sute de discursuri, a dat mii de ore de interviuri. În ciuda acestui fapt, pentru mulți Putin rămâne un mister. Scrutarea viitorului Rusiei rămâne un sport extrem. Armand Goșu nu face parte din categoria celor care pretind că știu cum va arăta Rusia peste un an sau doi. El își propune să schițeze viitorul Rusiei pornind de la analiza trecutului ei recent și mai ales a prezentului. Deci, ca să înțelegem Rusia de mâine, trebuie s-o cercetăm pe cea de astăzi, cu politica ei internă, regimul politic, sistemul de partide, ideologia, criza demografică și stabilizarea economică. Din radiografia Rusiei nu poate să lipsească politica ei externă și o inventariere a obiectivelor strategice și mijloacelor tactice ale Kremlinului. În funcție de răspunsul la acestea și la alte întrebări, conferențiarul, împreună cu publicul present, va schița agenda președintelui Putin pentru acest al patrulea mandat prezidențial, de 6 ani. Despre Armand Goșu Istoric și ziarist, specializat în spațiul euro-asiatic, predă cursuri despre Rusia și URSS la Universitatea din București, acoperind două secole și jumătate de istorie a unui spațiu cultural și civilizațional fascinant, dar puțin cunoscut în România, în ciuda proximității. Este cercetător asociat la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), Berlin. În centrul preocupărilor sale se află Rusia, relațiile dintre România și Federația Rusă, politică estică a României în secolul XX, evoluțiile fostelor republici sovietice. După absolvirea Facultății de Istorie din București a lucrat în cercetare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă. Are un doctorat în istoria politicii externe a Imperiului rus, în timpul războaielor anti-napoleoniene, susținut la Moscova, în 1998. Ziarist de nevoie, pentru a supraviețui în perioada doctoratului în Rusia, Armand Goșu a ajuns corespondent la radio BBC, în biroul din Moscova. Treptat, din cauza practicării jurnalismului, interesul său se mută de la secolele XVIII-XIX spre ultimii ani ai URSS și evoluțiile de politică internă din Federația Rusă, din anii 1990 și 2000. A continuat în presă, fiind redactor șef adjunct (2005-2010) și redactor șef (2012-2014) al săptămânalului Revista 22, editat de Grupul pentru Dialog Social. Timp de doi ani (2010-2011) a fost consilier al ministrului de Externe Teodor Baconschi pentru fostul spațiu sovietic.    

Duminică, 7 octombrie 2018, ora 11.00, la Sala Mică, va avea loc conferinţa susţinută de Ion Bogdan Lefter cu tema La 100 de ani, preluăm preşedinţia Europei! (raport de ţară şi program de guvernare). Despre conferinţă Debut de stagiune teatrală, reluare, după vacanţele de vară, la „rentrée”, a întregii vieţi culturale; ca şi a celei politice, măcar pentru că Parlamentul a reintrat în sesiune (altfel, în lunile calde de la mijlocul anului evenimentele de pe scena publică au fost şi ele „fierbinţi”, până la contondenţa din 10-11 august!). Totul reporneşte la-nceputul toamnei. Intrăm – totodată – în linia dreaptă care duce spre momentul aniversar de la 1 decembrie, când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, şi de-acolo, o lună mai târziu, spre data de 1 ianuarie, când România va prelua preşedinţia rotativă, pentru o jumătate de an, a Consiliului Uniunii Europene, marea federaţie continentală din care facem parte. Cum se prezintă ţara la debutul acestei importante „stagiuni” cultural-politice, cu mari responsabilităţi şi de o excepţională încărcătură simbolică? În ce etapă istorică se află societatea românească? Unde-am ajuns după 100 de ani, cum stăm azi şi ce-ar trebui să facem de-aici înainte? Avem datoria să ne punem asemenea întrebări, iar răspunsurile şi – în genere – reflecţia asupra acestor lucruri ne pot ajuta să schiţăm un cât mai adevărat, cât mai exact „raport de ţară” şi un „program de guvernare” serios, altfel decât cele compuse doar din scamatorii electorale... Despre Ion Bogdan Lefter Născut la 11 martie 1957 în Bucureşti, Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic. Profesor (din 1990) şi director (din 2011) al Şcolii doctorale la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti; profesor-invitat la Universitatea din Amsterdam, Olanda (1992-1994). Comentator politic la posturile de radio România Actualităţi şi Radio France Internationale (Bucureşti, în limba română), precum şi la posturile de televiziune Digi 24 TV şi Realitatea TV. Fost director în România (Bucharest bureau chief) şi analist politic al postului american de radio Europa Liberă (Departamentul pentru România) (1995-1998, 1998-2003), apoi analist politic al BBC (Departamentul pentru România) (2004-2008). În anii 1980 a participat la afirmarea primului „val” postmodern din literatura română. După 1990 a fost director al Editurii Litera (1990), a fondat şi a condus revistele Contrapunct (1990-1992), Observator cultural (2000-2005) şi aLtitudini (2006-2009). Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO (de la fondare, din 1994). Numeroase participări la dezbateri internaţionale, conferinţe, simpozioane etc. A publicat numeroase volume de literatură, critică şi eseistică, între care A Guide to Romanian Literature, Experiment in Post-War Romanian Literature şi Romanian Writers of the ’80s and ’90s (toate în limba engleză), Recapitularea modernităţii, Postmodernism etc. A coordonat dicţionare, a îngrijit ediţii etc. De asemenea – texte literare, articole, eseuri, analize politice publicate în periodice din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada.

Duminică, 21 octombrie 2018, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Maia Sandu va susține conferința De ce alegerile parlamentare din Republica Moldova de la începutul anului viitor sunt importante pentru România? Despre conferinţă La 27 de ani de independență, Republica Moldova este, probabil, în cel mai jos punct al existenței sale. Cel puțin o treime din populație și-a pierdut încrederea că poate construi un viitor demn acasă și a plecat din țară, iar oamenii care au rămas sunt cuprinși de un sentiment de deznădejde profundă. Corupția și guvernarea proastă sunt cauzele principale ale situației șubrede în care a ajuns Republica Moldova. Pentru a distrage atenția de la abuzurile comise, partidele politice au exploatat intens clivajele din societate, aceasta fiind în continuare adânc divizată între cei care sunt gata să renunțe la democrație, asociind-o cu guvernele care au cauzat corupția, sărăcia și migrația, sperând că modelul estic, autoritar, i-ar putea scăpa de mizerie și cei care vor să trăiască într-o țară liberă, după modelul occidental. Slăbirea instituțiilor statului prin capturarea acestora de către guvernarea oligarhică, subminarea procesului democratic, inclusiv prin anularea alegerilor locale din Chișinău și modificarea sistemului electoral în favoarea partidului socialiștilor și în detrimentul partidelor pro-europene de opoziție, lipsa oricărui sprijin popular pentru partidul de la guvernare, dar care ține cu orice preț să păstreze puterea reprezintă riscuri majore pentru asigurarea unor alegeri libere și corecte și, respectiv, pentru rezultatul acestora. Menținerea puterii de către regimul Plahotniuc-Dodon în forma existentă sau în oricare altă formă va conduce la schimbarea, cel puțin pe termen mediu, a structurii alegătorilor în favoarea celor care votează pentru partide apropiate regimului de la Kremlin. Situația demografică, migrația masivă pe segmentul pro-european și reticența guvernării de a crea condiții pentru participarea diasporei la vot vor lipsi Republica Moldova de masa critică de alegători pro-democrație. Guvernării actuale îi convine să țină Republica Moldova într-o zonă gri, unde exponenții regimului fac regulile de joc, extrag rente economice din afaceri ilegale, fără să fie trași la răspundere, rămân la putere prin metode mai puțin democratice. Inițiativele recente ale Parlamentului de la Chișinău susțin suspiciunile că guvernarea și-a propus crearea unei zone off-shore pe teritoriul Republicii Moldova. La fel, sunt foarte îngrijorătoare discuțiile tot mai frecvente despre planurile Rusiei de federalizare a Republicii Moldova, care nu înseamnă altceva decât „transnistrizarea“ țării și care va aduce Rusia la hotar cu România. Ce poate face România pentru ca Republica Moldova să nu piardă ultima luptă pentru democrație? Vom căuta răspunsuri împreună. Despre Maia Sandu Economist, mai recent politician. În perioada 2012-2015 a fost Ministru al Educației al Republicii Moldova. A inițiat mai multe reforme în domeniul educației și a întreprins măsuri de combatere a corupției (după estimările Transparency International, valoarea totală a mitei plătite în educație în perioada primilor doi ani de mandat s-a redus cu 50%). Activitatea de la minister i-a adus capital politic. După descoperirea furtului miliardului, care a compromis iremediabil clasa politică de la Chișinău, în mai 2016, a creat împreună cu alți colegi un partid nou - Partidul Acțiune și Solidaritate. În toamna aceluiași an a participat la alegerile prezidențiale, unde a acumulat 47.9% din voturi. În continuare construiește un partid altfel. După facultate, a lucrat la Ministerul Economiei din primii ani de existență a acestuia. A urmărit îndeaproape elaborarea reformelor de tranziție și a trăit, alături de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, insuccesul acestor reforme. Ulterior s-a angajat la Reprezentanța Băncii Mondiale la Chișinău, unde a continuat să lucreze asupra programelor de reforme în diverse domenii. În 2009 -2010 a făcut un program de masterat în administrare publică la Kennedy School of Government, Harvard, iar în următorii doi ani a lucrat în calitate de consilier al unuia dintre directorii executivi ai Băncii Mondiale la Washington DC.

Duminică, 4 noiembrie 2018, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, va avea loc conferinţa Ochiul interior al lui Homer. Cum scriu, cum citesc şi cum compun orbii susţinută de Radu Sergiu Ruba.   Despre conferinţă Homer a fost un autor cu viaţă concret istorică. A trăit cu adevărat undeva şi a cântat de-a lungul şi de-a latul Eladei metropolitane şi coloniale. Nu a fost un mit în timpul vieţii, dar a devenit un mit. Dovada existenţei sale reale se află într-una din cele două epopei ce-i sunt atribuite. Conferinţa va începe aşadar cu această revelaţie. Se va trece apoi la memoria vizuală a lui Homer, la preluarea cvasi-mimetică a concretului ambiental în versurile sale şi la imaginarul său. De aici, orbii cu memorie vizuală şi cei fără o asemenea memorie. Relaţia dintre scriere şi limbaj. Funcţia modelatoare a limbajului, limbajul ca atribut al lui Dumnezeu, nu însă şi imaginea. Civilizaţia umană de neconceput fără un cod de scriere. Codurile mimetice sau simbolice – pictograme, ideograme, hieroglife. Codurile literale. Codul braille şi dovada că fiinţa umană, în adâncul său, deţine funcţii de codificare comunicaţională independente de văz. Constelaţia Homer, antologia scriitorilor nevăzători din România şi sinteza vocii umane. Vocea electronică a ordinatorului, prima dimensiune a umanului sintetizată până acum. Omul educat şi modelat ca fiinţă superioară numai prin limbaj şi prin sistemele de scriere. Cele trei mari figuri care au marcat şi făurit specificul vieţii orbilor din întreaga lume: Homer, Louis Braille şi Ray Kurzweil. Radu Sergiu Ruba Despre Radu Sergiu Ruba S-a născut la 14 octombrie 1954 în Ardud, judeţul Satu Mare. Şcolarizarea a început-o în satul vecin Răteşti, continuând-o până la bacalaureat la Institutul pentru Nevăzători din Cluj, interval în care, pe la 11 ani, şi-a pierdut complet vederea ce nu fusese niciodată perfectă. A urmat studii de limbi străine, franceză şi engleză, la Universitatea Bucureşti. A lucrat ca profesor de franceză în sistemul preuniversitar, ca lector în programul Cambridge Standard English al British Council din capitală, ca inspector în Ministerul Educaţiei, responsabil cu învăţământul pentru elevii şi studenţii deficienţi de vedere. În această calitate, a înfiinţat patru şcoli de profil, două licee şi două postliceale de balneofizioterapie care funcţionează şi astăzi. A fost de asemenea consilier al ministrului muncii pe problematica dizabilităţii, contribuind la adoptarea unor măsuri administrative şi a unor acte normative. A făcut parte timp de 25 de ani din conducerea Asociaţiei Nevăzătorilor din România, preţ de nouă ani ca preşedinte şi de asemenea din conducerea Uniunii Europene de profil. Din funcţiile de responsabilitate ale organizaţiei naţionale, a reuşit să deschidă, împreună cu directorul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Florin Rotaru, o filială pentru nevăzători ce a funcţionat ca centru de producţie de carte audio, şi-a dotat organizaţia cu o tipografie electronică braille aptă să imprime pentru întreaga ţară, a determinat digitalizarea tuturor cărţilor audio din fonoteca asociaţiei, ajutat la îmbunătăţirea sau salvarea vederii a zeci de pacienţi într-un mare proiect oftalmologic şi, atrăgând cir ca 800 de mii de euro, a demarat construirea unui centru de reabilitare pentru persoanele care-şi pierd vederea la maturitate. Din 1992, realizează, pe postul de Radio România Actualităţi, o emisiune săptămânală. Este de asemenea autor al unor emisiuni difuzate de Radio Europa Liberă şi Radio Europa FM. A debutat editorial în 1983, la Cartea Românească, cu un volum de versuri urmat de altele cinci. R. S. Ruba a realizat de asemenea selecţii ale materialelor sale de presă, eseuri, articole, interviuri, grupate în trei volume între care, cel cu caracter istoriografic, O mie de ani în o sută una enigme, scris împreună cu soţia sa, Nicoleta. Ca supremă datorie literară faţă de comunitatea de experienţă existenţială căreia îi aparţine, a alcătuit două ediţii ale Constelaţiei Homer, o Antologie a Scriitorilor Nevăzători din România, prima apariţie în 1996, iar a doua, mult revizuită şi îmbogăţită, în 2017. Ajungând târziu la proză, dar ocupându-se de aceasta cu precădere de la o vreme încoace, a publicat volumul de povestiri Contrabanda memoriei şi romanele Demonul confesiunii în 2004, reeditat în 2009 şi O vară ce nu mai apune, în 2014. Acestei cărţi în mare măsură autobiografice i s-au conferit mai multe distincţii, între care premiul Ion Creangă al Academiei Române în 2016. Romanul a fost tradus în limba engleză şi în italiană, fiind în curs de tălmăcire şi-n maghiară. R. S. Ruba a reprezentat anul acesta România, atât cu proză cât şi cu poezie, la Festivalul Noaptea Literaturii Europene de la Lisabona. Autorul a avut parte şi de alte distincţii literare şi culturale în genere: premiul ministerului afacerilor externe al Franţei la Festivalul Mondial al Nuvelei, premiul Frontiera Poesis, premiul Fundaţiei Gheorghe Ursu, premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, al revistei Convorbiri Literare şi al Jewish Braille Institute of America. I s-a decernat de către preşedintele României, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în anul 2008. Poeme, nuvele şi eseuri ale lui Radu Sergiu Ruba au fost traduse în franceză, engleză, bulgară, germană, maghiară, spaniolă, arabă şi portugheză. La rândul său, scriitorul a tradus din literatura franceză autori precum Michel Tournier, Gilles Lipovetsky, Olivier Rolin, Nicolas Ancion şi Corinne Desarzens.

Difuzare online Duminică, 18 noiembrie 2018, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Prof. Dr. Dumitru Borțun a susţinut conferinţa cu tema România - o enigmă, un miracol și un paradox. Sarcinile următoarei generații!   Despre conferinţă După 1989, în România s-a conturat un singur consens generalizat care poate fi considerat interes public: integrarea României în structurile euro-atlantice. În 2018, exact în anul Centenarului, unele personalităţi politice au început să-şi manifeste nemulţumirea faţă de insistenţa cu care Uniunea Europeană ne cere să respectăm standardele pe care ne-am angajat să le respectăm. Dar integrarea în Uniunea Europeană este doar un mijloc; scopul este finalizarea procesului de modernizare a României – proces care a început în secolul al XIX-lea. Nu avem ce căuta în Uniunea Europeană cu ţărani care ară cu calul şi îşi cresc gâştele pe marginea drumului, cu muncitori care trag chiulul şi fură din fabrici, cu medici şi profesori şpăgari, cu elevi şi studenţi care copiază la examene, cu jurnalişti agramaţi şi iresponsabili, cu poliţişti şi magistraţi corupţi, cu funcţionari publici opaci la nevoile cetăţenilor, cu cetăţeni apolitici, fără conştiinţă civică şi cu politicieni cinici, amorali şi apatrizi. În condiţiile actuale, aderarea la Uniunea Europeană s-a dovedit un bumerang: în perioada post-aderare am asistat la tensiuni, contradicţii şi conflicte – pe scurt, la o integrare conflictuală, care poate genera o reacţie anti-occidentală, de respingere a valorilor Uniunii Europene şi a integrării în Uniunea Europeană. România nu este doar „o enigmă şi un miracol”, cum a scris George Brătianu. Îndrăznesc să spun că ea este şi un mare paradox. Înainte de a părăsi România, fostul şef al Delegaţiei Uniunii Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, a făcut o afirmaţie cât o sentinţă: „România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin”. Privită cu luciditate, România apare ca o ţară plină de contradicţii de nedepăşit, de dileme morale, de conflicte ideologice, de fracturi între grupuri mari ale societăţii. La prima vedere, cauzele acestora sunt economice; în viziunea mea, ele sunt culturale, ţin de idealurile, valorile şi norme care ne reglementează viaţa. Pentru a înţelege conceptul de modernitate, primul pas este identificarea „valorilor modernităţii”, pe care le voi prezenta, pentru claritatea expunerii, în opoziţie cu valorile pre-moderne. Resetarea culturală a României este una dintre sarcinile următoarei generaţii. Aşa cum spunea Karl Popper, fiecare generaţie poate conferi un sens istoriei, prin formularea propriilor sale scopuri. Alegerea scopurilor nu poate fi dictată nici de natură, nici de un presupus „sens al istoriei”; ea poate fi făcută de noi înşine, ca fiinţe responsabile. În acest sens, voi face nişte sugestii pentru următoarea generaţie de cetăţeni ai României. Prof. univ. dr. Dumitru Borţun, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Adminstrative   Despre Prof. univ. dr. Dumitru Borţun Dumitru Borţun este doctor în filosofie şi profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA, unde predă cursurile „Analiza discursului public”, „Semiotică. Teorii ale limbajului”, „Etică în comunicare” şi „Responsabilitate socială corporativă”. La Facultatea de Management din cadrul SNSPA predă cursul „Etică în afaceri şi responsabilitate socială corporativă”. În 2009, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţilor din România – ANSOC l-a premiat cu titlul de Profesor Bologna, acordat profesorilor care „sunt apreciaţi de studenţi, aduc plus de valoare educaţiei din România şi sunt modele pentru studenţi”. În 2015 a primit tilul de „Personalitatea anului 2015”, acordat de Revista Legal Point pentru „promovarea valorilor morale în tehnicile de comunicare”, iar în 2017, Diploma de Excelenţă „Integritate, Bună Guvernanţă şi Responsabilitate Socială”, acordată de Eurolink – Casa Europei. A publicat peste 130 de studii, eseuri, articole şi interviuri în volume colective, publicaţii de specialitate şi reviste de cultură. Este autorul mai multor cursuri universitare, precum şi al cărţilor Bazele epistemice ale comunicării (Ars Docendi, 2002), Relaţiile Publice şi noua societate (Tritonic, 2005, 2012), Responsabilitatea socială corporativă: de la relaţii publice la dezvoltare durabilă, coordonator (Tritonic, 2012) , Bazele epistemice ale comunicării – ediţia a II-a, revizuită şi adăugită (Tritonic, 2013), Mareea neagră: limba română sub asediu. Greşeli de exprimare în mass media din România (Tritonic, 2015), Meanings & co.The interdisciplinarity of communication, semiotics and multimodality, ed. (Springer International Publishing AG, 2018). Este membru în consiliul de redacţie al mai multor publicaţii de specialitate, precum şi în comitetul ştiinţific al unor conferinţe internaţionale. Din 2016 este preşedintele Comitetului de organizare al Conferinţei Internaţionale Semiosis in Communication, organizată o dată la doi ani de SNSPA, în colaborare cu International Association for Semiotic Studies – IASS. Este membru fondator al Asociaţiei Române de Relaţii Publice – ARRP (din 1995). Adunarea Generală din 2 martie 2005 l-a ales Preşedintele ARRP, funcţie pe care a deţinut-o până în mai 2008. În prezent este Preşedintele Juriului de Onoare al ARRP.  

Difuzare online Duminică 2 decembrie 2018, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB, Ana Blandiana a susţinut conferinţa cu tema Centenarul, un exerciţiu de exorcizare. Despre conferinţă Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare. Suntem urmaşii românilor care au înfăptuit România Mare şi suntem urmaşii românilor care i-au întemniţat şi i-au îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet pe aceştia. Centenarul nu este o festivitate, el este prilejul care ne obligă şi ne dă şansa să optăm pe cine vrem să continuăm, cui vrem să semănăm în continuare, care sunt modelele pe care vrem să le urmăm. Dar asta presupune înainte de toate cunoaşterea conţinutului celor 100 de ani şi asumarea istoriei pe care o cuprind. Ana Blandiana Despre Ana Blandiana Ana Blandiana este originară din Timişoara, unde s-a născut în 1942. La naştere se numea Otilia Valeria Coman, iar după căsătoria cu scriitorul Romulus Rusan a devenit Otilia Valeria Rusan. Cei apropiaţi îi spun Doina, însă „porecla” schimbată în renume este pseudonimul Ana Blandiana. (Poeta l-a compus preluând numele melodios al satului - Blandiana, din judeţul Alba - în care s-a născut mama ei şi desprinzând din el şi un prenume.) După ce urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (1962-1967), Ana Blandiana se stabileşte la Bucureşti, unde lucrează ca redactor la Viaţa studenţească şi Amfiteatru (1968-1974), bibliotecar la Institutul „N. Grigorescu” din Bucureşti (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979). Încă dinainte de a fi studentă, debutează cu poezia Originalitate în revista Tribuna din Cluj (1959). Între 1960-1963 i se interzice însă să mai publice, din motive politice. Începând din 1964 semnătura ei poate fi întâlnită din nou în presa literară, în special în Contemporanul, unde i se încredinţează o rubrică săptămânală de însemnări (Antijurnal). Tot în 1964 publică prima sa carte de versuri, Persoana întâia plural, care o aduce în centrul atenţiei criticii literare. Când se stabileşte, deci, la Bucureşti, nu este o necunoscută. În 1969 primeşte, de altfel, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor (primul dintr-o lungă listă de premii: Premiul pentru Poezie al Academiei Române, 1970, Bucureşti, Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Internaţional Herder, Viena, 1982, Premiul „Opera omnia”, 1994, Premiul Naţional de Poezie, 1997, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor, 2000 etc.). Cărţile de poezie care îi apar la fiecare doi-trei ani (şi care i se şi traduc în străinătate), numeroasele articole de critică literară care i se consacră, activitatea publicistică (rubrica sa Atlas din România literară devine un eveniment săptămânal), călătoriile întreprinse în străinătate (începând cu o bursă de studii de şase luni în SUA în 1973-1974), siguranţa cu care debutează în proză (Cele patru anotimpuri, 1977) îi conferă Anei Blandiana un prestigiu ieşit din comun. Nesupusă ca un personaj responsabil, şi nu ca unul recalcitrant, Ana Blandiana citeşte la întâlnirile cu publicul în perioada de apogeu a dictaturii lui Ceauşescu poeme-manifest care electrizează asistenţa: „O să vină ea,/ Nu se poate altfel,/ O să sosească/ Şi ziua aceea/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se şi aude/ Pulsul ei bătând/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiţi, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/ Vibrând în lumină.” (Dies ille, dies irae). În 1985, o suită de poeme ale ei încărcate cu dinamită politică, apărute în revista Amfiteatru, alertează autorităţile. Iar în 1988, după ce publică volumul de versuri Întâmplări de pe strada mea, cu numeroase trimiteri sarcastice la adresa dictaturii, i se interzice, ca pedeapsă, să mai publice în România. Valul revoluţiei din decembrie 1989 o aduce în echipa eterogenă de conducere a ţării, Consiliul Naţional al Frontului Salvării Naţionale. Mai devreme decât alţi intelectuali, Ana Blandiana părăseşte gruparea. Înfiinţează şi conduce Alianţa Civică, la care aderă o mare parte din societatea civilă românească, creează la Sighet, cu eforturi supraomeneşti şi sacrificii, împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conduce PEN Clubul Român. Are o contribuţie decisivă la impunerea ca om politic a lui Emil Constantinescu, preşedinte al României în perioada 1996-2000, dar nu se sfieşte să-i critice lipsa de fermitate în promovarea valorilor democraţiei. Biografie de Alex Ștefănescu

Difuzare online Duminică, 16 decembrie 2018, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Sever Voinescu a susţinut conferinţa cu titlul Visul lui Pavel. O intuiție despre viitorul Europei. Despre Sever Voinescu Sever Voinescu s-a născut în 1969, la Ploiești. În 1992 a absolvit Facultatea de Drept a Universității București. În același an a devenit avocat stagiar la Baroul din orașul natal și, din 1994,a devenit avocat definitiv în Baroul București. Între 1994 și 1996 a fost asistent universitar la Catedra de Drept a Academiei de Studii Economice din București. Între 1998 și 2000 a fost Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe. Din martie 2000 până în decembrie 2003 a fost Consul General al României la Chicago. Din 2004 până în 2008 a fost Coordonator al Programului de Politică Externă la Institutul pentru Politici Publice. Între 2008 și 2012 a fost deputat în Parlamentul României și pe toată durata acestui mandat a condus Delegația Parlamentului la Adunarea Parlamentară NATO. De la 1 ianuarie 2016 este redactor-șef al săptămânalului cultural Dilema veche și, din același an, realizează săptămânal emisiunea „Europa Christiana” la televiziunea Trinitas. Începând din 1993, a publicat peste 3000 de articole, comentarii și eseuri în publicații culturale sau în cotidiene precum Dilema / Dilema veche, 22, Observator cultural, Cotidianul, Evenimentul Zilei, dar și în reviste de specialitate din domeniile dreptului, filozofiei și științelor politice.  A conferențiat pe diverse subiecte specifice relațiilor internaționale în instituții publice sau private ori în universități din Statele Unite, Marea Britanie, Belgia, Franța și România. A contribuit la conținutul mai multor volume, a scris prefețe și s-a bucurat de cele câteva ocazii în care a fost invitat să vorbească la vernisajul unor expoziții. Se mândrește mai ales cu o carte dedicată operei, intitulată Canta che ti passa - convorbiri cu Virginia Zeani. Actualmente lucrează la finalizarea unei teze de doctorat în drept, despre proprietate. Nu are pagină de facebook și, de aceea, este mai fericit decât alții. „Contrar opiniei generalizate cum că e imposibil să depistăm un loc și un timp precis al nașterii ei, eu cred că Europa, cea pe care o știm, s-a născut într-o zi anume și într-un loc anume, când un om de mare credință a urmat un vis și a întâlnit alți oameni dispuși să asculte lucruri noi. Aproape 2000 de ani mai târziu, altcineva a avut o intuiție excepțională cu privire la modul în care curge istoria Europei. Punând cele două momente unul lângă celălalt, vom obține ceva ca un cod misterios cu care vom explora prezentul nostru, cel de toate zilele. Și vom încerca să ne ghicim trecutul și să descoperim viitorul. Am zis bine...”. Sever Voinescu