Conferințele TNB

Vizionează online Duminică, 19 ianuarie 2020, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Prof. Dr. Dinu Antonescu a susținut conferința Impactul comunismului asupra medicinii românești. Despre conferințăPentru a putea aprecia impactul comunismului asupra medicinei românești, se face inițial o analiză a situației medicale din anii premergători celui de al doilea razboi mondial. Se demonstrează că în 80 de ani, din 1859 până în 1940, medicina românească a cunoscut o devoltare impetuoasă, care a plasat-o în contextul medicinei europene. Aceasta însemna nu numai că profesorii ei şi o parte din medici erau formaţi în totalitate sau cel puţin specializaţi în centre europene de prestigiu, că organizarea sanitară şi cea universitară era asemănătoare cu cea apuseană, dar şi că performanţele ei erau la nivel european, că erau apreciate peste hotare şi că exista o legătură permanentă, un schimb fructuos de idei între medicina românească şi cea apuseană.Comunismul a adus şi în medicină, ca şi în toate celelalte aspecte ale vieţii sociale, o totală răsturnare de valori! Era admisă o singură ideologie, cea marxistă, era dezavuată şi interzisă orice altă optică asupra fenomenelor sociale, istorice, politice. S-au ideologizat toate disciplinele medicale, în special cele care se pretau la interpretări, ca biologia de exemplu, introducându-se noţiuni şi teorii pseudo-ştiinţifice. Era aproape obligatoriu ca orice nume de savant occidental să fie premers de un nume rusesc, precum era obligatorie şi preamărirea ştiinţei medicale sovietice. S-a înlocuit selectarea pe baza valorii cu criteriul politic și al originii sociale, ajungând în funcţii medicale de conducere persoane impuse de forurile comuniste, fără pregătirea corespunzătoare şi fără autoritate morală şi profesională. S-au utilizat minciuna, delaţiunea, şantajul, teroarea, pentru a intimida şi a obliga pe profesori şi pe medici să se alăture doctrinei comuniste şi pentru a le anihila personalitatea şi a-i îndepărta din funcţie pe cei care nu acceptau compromisul. S-a impus o izolare completă în spatele „cortinei de fier”, contactele cu lumea medicală occidentală fiind permise numai elitelor comuniste. Decalajul dintre medicina românească şi cea occidentală s-a accentuat progresiv în tot cursul perioadei comuniste. Sunt date numeroase exemple.Comunismul a distrus medicina românească iar urmările se fac resimțite până astăzi! Prof. Dr. Dinu Antonescu              Despre Dinu AntonescuMedic primar, ortopedie - traumatologie Născut în 1935, la Ploieşti. Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj (1952 – 1958), absolvită ca şef de promoţie.Activitate: Asistenţă medicală: medic primar din 1971 (Clinica Ortopedie Spital Brâncovenesc); şef secţie Ortopedie Spitalul Foişor 1991 – 2001; Învăţământ: UMF Carol Davila: Profesor 1992 - 2001; profesor consultant din 2001. Cercetare: doctor în ştiinţe medicale 1970; Cercetător ştiinţific principal Gr.I din 2001.Publicaţii: prim autor în volumele: Semiologia aparatului locomotor în monografia Semiologie Medicală sub redacția I. Bruckner Edit. Medicală 2002; Fracturile generalități în Tratat de Patologie chirurgicală sub redacția N. Anghelescu Edit Medicală 2001; Tumorile aparatului locomotor, şi Tratamentul chirurgical al reumatismului inflamator în Tratat de Medicină Internă, Reumatologie sub redacția R. Paun Edit. Medicală 1999; Actualități în Ortopedie și Traumatologie în Actualități în Chirurgie sub redacția E. Constantinescu, Edit Medicală 1989;  Elemente de patologie Osteo-articulară Edit Teora 2000; Diseases of the foot in Dečja Ortopedija sub redacția Zoran Vukašinović Beograd 1999; Corectarea deviațiilor coloanei vertebrale Edit. Medicală, colecția medicina pentru toți, 1993; Metode de calcul și tehnici experimentale de analiza tensiunilor în Biomecanica Edit tehnica 1986; Elemente de Ortopedie şi traumatologie pentru studenţi, Publisar 1999.Distincţii: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer 2000, Ordinul “Coroana României, în grad de Ofițer”, 2014.

Difuzare online Duminică, 26 octombrie 2009, Octavian Paler a susținut la TNB conferința intitulată Cu melancolie, despre barbari. Despre Octavian PalerOctavian Paler (1926-2007) scriitor și publicist român. „Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, în emisiunea „Profesioniştii“, realizată de Eugenia Vodă pe TVR 1. Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Octavian Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.„Eu sunt un mizantrop. E adevărat, un mizantrop defensiv, nu ofensiv. Îmi lipseşte credinţa în om. Divinitatea mi se pare necesară ca existenţă. Pentru că, dacă Dumnezeu nu există, multe sunt inexplicabile pe lumea asta. Probabil pentru confortul raţiunii noastre e nevoie să credem în Dumnezeu“, mai spunea Octavian Paler. A publicat multe cărţi. Printre acestea se numără „Umbra cuvintelor“, „Viața pe un peron“, „Apărarea lui Galilei“, „Mitologii subiective“, „Autoportret într-o oglindă spartă“, „Polemici cordiale“ şi altele. În cartea „Octavian Paler – Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache“ (Editura Polirom), eseistul a răspuns la multe întrebări, conturându-şi un autoportret care a rămas ca un reper de integritate. Iată ce i-a răspuns Octavian Paler criticului literar Daniel Cristea Enache: „Mă întrebaţi dacă mă recunosc în «figura şi comportamentul cavalerului de la Mancha». Primul impuls ar fi să zic «Da». Şi aş avea şi un argument. Ca să ies din tonul plângăreţ al ultimelor mele cărţi, ca să nu mai glosez pe tema bătrâneţii şi a bolilor mele, m-am apucat să lucrez la o carte (e vorba de «Calomnii mitologice») unde mă bazez pe o înclinaţie a mea (cam masochistă, poate) de a mă autodiscredita, la limita dintre «joc» şi acele «adevăruri» care sunt prea grave pentru a fi spuse pe un ton serios: ţin (v-am mai zis, am impresia) «conferinţe» moliilor care-şi fac numerele de balet prin camera mea de câte ori se plictisesc să stea ascunse. Sună a luptă cu morile de vânt, nu? Chiar dacă mie îmi lipseşte un scutier“. „Ce m-a atras, la Don Quijote, la prima lectură? Întrucât ţin să respect pariul sincerităţii, nu vă voi spune nimic despre eventualele «emoţii estetice». Ceea ce ştiu cu certitudine este altceva. Treceam atunci printr-o criză: încercam să-mi înving complexele, timiditatea şi inhibiţiile de introvertit, făcând pe grozavul. Căutam să ascund noaptea din mine (bănuiesc că toţi introvertiţii au o noapte interioară, prin care bâjbaie şi pe care o ascund de alţii, deoarece nici ei nu ştiu ce ascunde ea) prin bravade puerile. Amintiţi-vă că am spart pahare în dinţi la balurile studenteşti! Şi că eram un virtuoz în «arta» de a azvârli un cuţit, ca indienii, într-o ţintă, aflată la distanţă, înfigându-l în ceva: un copac sau o scândură!“ „Elanurile mele ridicole nu demonstrează, oare, că aveam, totuşi, unele afinităţi cu Don Quijote? Aveam oroare de ridicol în public, dar în intimitate nu ezitam să mă lansez în reverii caraghioase. Întrucât am meditat, vă asigur, cu multă aplicare la ideea de a reface drumul lui Don Quijote! Aproape mă înduioşează gândul că m-am putut lua în serios. Am avut, doar, grijă să nu mă demasc în faţa nimănui.“Între 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma. După evenimentele din decembrie ’89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești. A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa. A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri. Citate Octavian Paler* Înţelepţii hinduşi pretind că există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfârşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje.* Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei.* Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.* Nu dispreţui lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.* Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.* Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi* Nu există fericire de care să-ți amintești fără tristețe.* Niciodată n-ai avut suficientă imaginație pentru a-ți închipui lumea fără tine. Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligența sau puterea de a accepta că nu însemni mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi.* O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.* Esenţiale sunt ţelurile pe care ni le-am propus. Nimeni nu l-a putut opri pe Don Quijote să ia cu asalt morile de vânt. Nici râsetele, nici realismul celorlalţi. Nu cunosc un exemplu mai clar că poţi să fii un ratat fără să fii un mediocru, că o viaţă poate fi împlinită nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec.* Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.* Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.* A muri înseamnă a te muta într-o stea. Octavian Paler - Autoportret într-o oglindă spartă

Vizionează online    Duminică, 24 martie 2019, de la ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, profesorul Viorel Barbu a susținut conferința cu tema: Matematica și arta. Despre conferințăConferința își propune să răspundă la următoarele întrebări: Este matematica frumoasă? Există apropieri între limbajul matematic și poezie? Cum au influențat teoriile matematice tehnicile și ideile artiștilor? Care este relevanța matematicii în arta clasică și modernă? Există o poetică matematică, de fapt? Prof. Viorel Barbu Despre Viorel BarbuNăscut la 14.06.1941 în Deleni, Vaslui. Studii liceale la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui și Liceul „Costache Negruzzi” din Iași (1954-1959). Studii universitare la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de Matematică (1959-1964).Profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1980-2011). Profesor invitat la Universitățile din Roma (1970), Școala Normală Superioară Pisa (1980, 1990, 1995), University of Cincinnati (USA) (1991-1993), Ohio University (USA) (1995, 2000), University of West Virginia (USA) (2005) și Visiting Scholar la Universitățile din Bonn (2006), Bielefeld (Germany), Paris VI (Franța), Trento (Italia).Membru al Academiei Române (titular din 1993); Membru al Academiei Europene de Științe (din 2007); Președintele Secției de Matematică a Academiei Române (din 2010) și Președinte al Filialei Iași a Academiei Române.Autor a 10 monografii de matematică în editurile Springer-Verlag, Academic Press, Birkhäuser, Kluwer, Pitman (London), Noordhoff (Leyden).  

Vizionează online  Duminică, 19 ianuarie 2014, ora 11.00, la Sala Mică a TNB a avut loc conferința cu tema Deconspirarea - cui prodest? susținută de Germina Nagâț, director de investigații CNSAS.  Despre conferințăO parte din cronica secretă a jumătăţii de veac trăită de români în comunism stă scrisă în cele 3 milioane de dosare din arhiva CNSAS. Într-o bibliotecă uriaşă, cu 24 km de rafturi, se pot citi astăzi cele mai triste istorii adevărate, cu eroi rămaşi necunoscuţi, dar şi cu monştri. Cine sunt personajele şi care e tâlcul unor poveşti secrete, atunci când le spunem în văzul lumii?Teatrul Naţional vă invită la o discuţie liberă şi lipsită de prejudecăţi despre deconspirare, riscurile şi beneficiile ei, privite din perspectiva experienţei ultimilor ani. O dezbatere în care exemplele vor înlocui clişeele, iar „binele" şi „adevărul" vor primi substanţă, din vieţile oamenilor care au trăit una dintre cele mai cumplite epoci ale istoriei. Despre Germina NagâțS-a născut în 1967 la Oradea. În 1989 a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București, unde a obținut și titlul de doctor (în 1999), cu o teză de estetică analitică. A fost cercetător științific la Institutul de Filozofie al Academiei Române (1991-2000), asistent universitar la Facultatea de Filozofie a Universității București (1991-1993), redactor la Revista Secolul 20 (1996-1997), lector la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu" dinBucurești (1999-2000). Este autoarea mai multor traduceri din operele filosofilor contemporani John Dewey, Thomas Nagel și LeszekKolakowski, precum și a numeroase studii, articole și interviuri, apărute în publicații românești și străine, având ca subiect deconspirarea acțiunilor de poliție politică, întreprinse de aparatul represiv comunist.În 2006, a făcut parte, ca expert, din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Din anul 2001 conduce Direcția Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Difuzare online Duminică, 18 ianuarie 2009, ora 11.oo, la Sala Atelier, împreună cu Alex Leo Şerban, vă invităm la o conferinţă care încearcă să răspundă la întrebarea Şi totusi, de ce vedem filme?. "Pornind pe urmele cărţii apărute în 2007 la editura Polirom şi premiate de Uniunea Cineaştilor, conferinţa Şi totuşi, de ce vedem filme? propune o călătorie prin Arcadia cinematografică, încercînd să răspundă unor întrebări oarecum practice: Ce căutăm într-un film? Care sînt poveştile cele mai potrivite acestei arte? Cum ne ating ele? Cînd sîntem cel mai disponibili pentru a vedea un film? şi: Unde e mai bine să-l vedem - într-o sală de cinema, la televizor, pe un computer?" Alex Leo Şerban  Despre Alex Leo Şerban:Este critic de film şi senior editor la revista Dilema (veche)A debutat în 1976 cu un poem în Chicago Review, SUAA fost bursier al Ministerului Culturii francez, „International Visitor" în SUA, bursier GE/NECA predat la Facultatea de limbi străine din Bucureşti şi la UATC, iar în prezent ţine un curs pentru masteranzi la Centrul de excelenţă pentru studiul imaginiiA fost în juriile multor festivaluri de film, româneşti şi internaţionaleA fost publicat în diverse reviste străine (Cahiers du cinema, Franţa, Carta di cinema, Italia, Cover Magazine, SUA)  Colaborează la Elle, Idei în dialog, Libertatea, LiterNet, Observator cultural, Suplimentul de culturăMai multe expoziţii de fotografie (în ţară şi SUA)A scris (în colaborare cu Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan) volumul Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele (Editura Idea), Premiul Asociaţiei criticilor de film din România şi (în colaborare cu Şerban Foarţă) Jeu de paume (LiterNet, schimb de epistole versificate în limba franceză).Alte cărţi publicate: Dietetica lui Robinson (Editura Curtea Veche, nominalizată la Premiile României literare şi la cele ale Uniunii Scriitorilor) şi De ce vedem filme (Editura Polirom, Premiul de critică cinematografică al Uniunii Cineaştilor). În curînd îi va apărea un al doilea volum despre film (românesc) la Editura Polirom.Îngrijeşte colecţia „Biblioteca de film" a Editurii HumanitasA fost singurul critic român invitat în emisiunea „Double Je" a lui Bernard Pivot şi a fost intervievat de „The New York Times"În ianuarie 2008 a fost ales - în urma unui sondaj pe site-ul Cinemagia - "Criticul de film preferat al cinefililor români". Foto: Rareş Avram

Vezi conferința online Duminică, 30 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, Andrei Şerban va susţine conferinţa intitulată Despre Cehov sau Cine mai vrea să meargă la Moscova?. Biletele au fost puse în vânzare la preţul de 23 şi 10 lei. Despre conferinţăPrin personajele sale, Cehov ne arată că noi oamenii suntem atât de obsedaţi de ceea ce am dori să fim în mod ideal, atât de preocupaţi de viitor, un viitor iluzoriu, încât ignorăm ce suntem şi unde suntem în momentul prezent. Ori proiectăm totul în trecut, absorbiţi de o imagine idealizată, îndulcită, sentimentală a ceea ce am fost odată - un alt fel de a scăpa de prezent, de teama de a ne vedea de noi înşine aşa cum suntem.„La Moscova, la Moscova...",  repetă obsesiv cele trei surori, acolo viaţa ar fi perfectă... Andrei Şerban - biografieÎn plină carieră internaţională în teatru şi operă în cele mai importante centre culturale din America şi Europa, Andrei Şerban a acceptat să revină în ţară, chemat de Ion Caramitru şi Andrei Pleşu imediat după decembrie '89, şi a preluat direcţia Teatrulului Naţional, "în speranţa de a schimba mentalitatea învechită şi osificată a acestei instituţii, de a o readuce la viaţă. Trilogia greacă a fost doza de oxigen necesară care a repus pe picioare un mecanism agonizant. Au urmat 4 alte spectacole - încercări de a crea un climat flexibil, deschis spre nou şi necunoscut, dar după trei ani a fost obligat să renunţe, din cauze care nu mai merită comentate". Şerban este tenured professor şi directorul artistic al  Hammerstein  Center for Theater Studies la Columbia University din New York. A primit numeroase premii şi distincţii: Tony Award, Drama Desk şi Obie Awards, George Abbott Award pentru cariera sa în teatrul american, Eliott Norton şi Robert Brustein Awards pentru spectacolele din Boston, Steaua României, multiple premii Uniter, Doctor Honris Causa al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj şi, pentru anul în curs, cinci nominalizări la prestigiosul Golden Mask la Moscova, printre altele. Cartea sa "O biografie", publicată la Polirom în 2006 a fost reeditată. Două volume fotografice, publicate la ICR, îi urmăresc cariera în imagini din spectacolele  de teatru şi operă. Foto inedite Trilogia Antică  Despre Andrei Şerban

Difuzare online  Fizician român stabilit în Franţa, membru de onoare al Academiei Române din 2001. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. S-a născut la 25 martie 1942 în Ploieşti. A urmat cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti (1960-1964). În 1965 şi-a susţinut lucrarea de diplomă cu titlul Câmpurile Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale. A fost asistent (1965-1968) la Universitatea din Bucureşti. În 1968 s-a stabilit în Franţa, fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 şi 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susţinându-şi doctoratul de stat în ştiinţe fizice (Contribution à l'étude théorique de la diffusion pion-nucléon). În 1973 introduce un nou concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. În 1976 a obţinut cetăţenia franceză. A fost „senior visiting scientist" la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) şi la Universitatea din Londra (1979) precum şi profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000-2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate şi în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume. Membru de Onoare din străinătate al Academiei Române (29 noiembrie 2001). Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi (2000). Cetăţean de Onoare al oraşelor Iaşi şi Ploieşti. Director al colecţiei Transdisciplinarité (Editions du Rocher, Monaco) şi al colecţiei Les Roumains de Paris (Editions Oxus, Paris). Membru al Consiliului academic internaţional al Institutului Internaţional pentru Gândirea Complexă al Universităţii din Buenos Aires. Preşedinte de onoare al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu" pentru ştiinţă şi cultură din Iaşi. Premii            Medalia de argint a Academiei Franceze pentru volumul Nous, la particle et le monde (1986). Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane (1987). Premiul Opera Omnia la Festivalul Internaţional Nichita Stănescu (Ploieşti, 2006). Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Benjamin Franklin Award for the Best History Book (USA) pentru Ştiinţa, sensul şi evoluţia - Eseu asupra lui Jakob Böhme (1993). Ordinul Naţional „Serviciul credincios" în grad de Mare Ofiţer (2002). Cărţi Les Racines de la liberté, Éditions Accarias-L'Originel, Paris, 2001, în colaborare cu Michel Camus (trad. rom. Rădăcinile libertăţii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004) ; Ion Barbu - Cosmologia „Jocului secund", Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; a doua ediţie: Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004) ; Nous, la particule et le monde, Éditions Le Mail, Paris, 1985 (lucrare premiată de Academia Franceză, trad. rom. Noi, particula şi lumea, Editura Polirom, Iaşi, 2002) ; La Science, le sens et l'évolution - Essai sur Jakob Boehme, Éditions le Félin, 1988 (Premiul „Benjamin Franklin", SUA, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; trad. rom. Ştiinţa, sensul şi evoluţia -Eseu asupra lui Jakob Boehme, Editura Vitruviu, Bucureşti, 2000) ; La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. rom. Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iaşi, 1999) ; Théorèmes poétiques, Éditions du Rocher, Monaco, 1994 (trad. rom. Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996).    

Difuzare online Actorul Radu Beligan a revenit, sâmbătă seara (8 martie 2008), pe scena Naţionalului bucureştean, la o întâlnire cu prietenii şi publicul, povestind despre cariera sa de 70 de ani pe scena teatrului, fiind aplaudat minute în şir de cei peste 1.000 de colegi, cunoscuţi şi admiratori adunaţi în Sala Mare. "Sunt vechi, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor", a spus Beligan la începutul întâlnirii cu publicul, adăugând că de 70 de ani, adică jumătate din istoria teatrului românesc, se află fără întrerupere pe scenă. "Arta actorului nu se poate învăţa la şcoală (...) misterul creaţiei îl poţi descoperi singur după mulţi ani", a spus Radu Beligan. Acesta a povestit spectatorilor despre examenul său la Academia de Artă Dramatică şi Muzică, unde nu a fost a fost admis. După ce i-a trimis o scrisoare Luciei Sturdza Bulandra, a fost acceptat să asiste la cursuri, ca auditor. Beligan l-a evocat şi şi pe Victor Ioan Popa. De la acesta a învăţat că "singurul fel de teatru care nu se va demoda niciodată este acela care pune degetul pe carnea vie a vieţii" şi că "hrana vieţii unui actor este cultura". Apoi, Beligan a vorbit despre alţi profesori ai săi, precum Aura Buzescu, Alex Giugariu, Ion Iancovescu, Sică Alexandrescu şi George Vraca. Printre profesorii lui Radu Beligan s-a numărat şi Eugen Ionesco. Actorul a amintit atât momentele dificile ale teatrului românesc, din timpul războiului, cât şi pe cele fericite, cum ar fi anul în care a fost în turneu la Moscova cu spectacolul "Revizorul" de Gogol. Despre acest spectacol, Beligan a spus că Dumnezeu i-a pus "un deget pe frunte". "Învăţăm, învăţăm mereu din orice", a mai spus actorul. Acesta a amintit şi de perioada când a fost directorul Teatrului de Comedie, pe care l-a fondat, unde erau spectacole "jucate spre bucuria publicului şi stupoarea cenzorilor". Ultimul "profesor" al său, a spus Radu Beligan, este tenismanul elveţian Roger Federer. "Secretul longevităţii este iubirea. Cât sunteţi pe pământ, iubiţi ce doriţi, dar iubiţi! Vă iubesc şi pe dumneavoastră, spectatorii care m-aţi făcut ceea ce sunt şi care sunteţi adevăraţii mei profesori", a încheiat Radu Beligan. În a doua parte a serii, pe scenă i s-a alăturat actorul Ion Lucian, care s-a descris ca fiind, la rândul său, o dovadă de longevitate, după 68 de ani de teatru alături de un om pe care l-a iubit şi l-a invidiat toată viaţa. Cei doi actori au urmărit împreună cu publicul înregistrarea piesei "Invitaţie la supeu", de Jean Claude Brisville, în care Beligan şi Lucian au jucat în 1997. La Teatrul Naţional au venit să-l vadă pe Radu Beligan criticul literar Eugen Simion, Mădălin Voicu, actorii Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Victor Rebengiuc şi mulţi alţi colegi din teatru. Actorul Radu Beligan şi-a întrerupt activitatea în luna noiembrie, anul trecut, după ce a suferit un trausmatism cranio-cerebral minor şi o fractură de coloană cervicală. Printre rolurile interpretate de Radu Beligan pe scena TNB se numără: Leon Saint Pe - "Egoistul" de Jean Anouilh, Ianke - "Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ion Popa, Guglielmo - "Numele trandafirului" de Umberto Eco, Actorul - "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, Bătrânul - "Cotletele" de Bertrand Blier, Kondilas - "Moştenirea" de Titus Popovici, "Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, Herb Tucker - "Poveste din Hollywood" de Neil Simon, Spirache - "Titanic Vals" de Teodor Muşatescu, Domenico - "Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, Chereea - "Caligula" de Albert Camus, Romulus - "Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, Richard al III-lea - "Richard al III-lea" de William Shakespeare, Autorul dramatic - "Viaţa unei femei" autor şi regia Aurel Baranga, Robespierre - "Danton" de Camil Petrescu, Ştefan Valeriu - "Jocul de-a vacanţa" de Mihail Sebastian, George - "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, Iacob Bardin - "Duşmanii" de Maxim Gorki, Horace, Frederic - "Invitaţie la castel" de Jean Anouilh, Trinculo - "Furtuna" de William Shakespeare, Filipetto - "Bădăranii" de Carlo Goldoni etc.   Mai multe informatii aici

Difuzare online Duminică, 26 noiembrie 2006, la Sala Atelier a TNB, Adrian Vasilescu a susținut conferința cu titlul Religia si vedeta Despre conferință Ne vom integra ori nu la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană? O întrebare obsedantă, ce preocupă populația, întreprinderile, politicienii, guvernanții. Ne preocupă atât de mult, încât aproape că am uitat până și de recentul incident intervenit în relațiile cu Fondul Monetar Internațional. Sigur că și Uniunea Europeană ne-a pus în fața unor criterii de performanță cărora economia românească trebuie să li se supună. Dar întâi și întâi ne cere ca România să învețe și mai bine să-și folosească eficient resursele monetare, atâtea câte sunt, pentru a reduce inflația și a ajuta dezvoltarea. O problemă cardinală, în acest sens, o constituie repartiția banilor rezultați din economisirea internă. Fiindcă bugetul de stat și-a limitat drastic accesul către acești bani, ca ei să devină disponibili într-o mai mare măsură pentru sectorul privat. De când se întâmplă așa, a început să scadă presiunea asupra ratelor dobânzilor și este într-o mai bună măsură stimulată dezvoltarea economică. Una din rațiunile pentru care Uniunea Europeană - dublând Fondul Monetar Internațional - ne cere un deficit bugetar restrâns fiind tocmai creșterea șansei de alimentare cu bani a sectorului privat. Fără să fi făcut decisiv acest pas, în anii 2000, nu am fi reușit în nici un fel să facem cât de cât față valului globalizării, ce străbate lumea în care trăim. Integrarea noastră europeană este strâns legată de capacitatea de a găsi răspunsuri optime la provocările globalizării. Pentru noi, românii, această problemă de ordin planetar este însoțită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esențială: A "Cum vrem să trăim și ce facem pentru a ieși din zona lanternei roșii a nivelului de trai? O întrebare ce n-o putem despărți, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual, ce are ca religie creșterea PIB-ului și ca incontestabilă vedetă eficiența economică. Iată, așadar, reperele: cât PIB facem și ce ritm imprimăm eficienței economice. Privindu-ne în oglinda unei lumi obsedate de creștere și încercând să aflăm răspunsul nostru la întrebarea despre modul în care reușim (ori nu reușim) să facem față provocărilor globalizării, nu putem să omitem o întrebare esențială: ce fel de cal încălecăm. Știm bine că nu simțim sub noi o mândrețe de roib, care să alerge ca fulgerul, ci un cal modest, prea puțin obișnuit cu economia de piață și fără viteză de reacție. Din această cauză, cursa noastră se menține într-o evoluție lentă. Frica de reforme e o boală care s-a cronicizat. Restructurarea producției în companiile statului și în marile întreprinderi cu capital de stat înaintează greu. Pozițiile monopoliste continuă să fie păzite cu sfințenie. Populația e speriată de prețurile mărfurilor și de tarifele la servicii, care cresc încet, dar cresc. Indicii prețurilor de consum au continuat și în acest an, mai ales către sfârșitul lui, să le dea întreprinderilor nerentabile iluzia supraviețuirii prin inflație. Producătorii de stat încearcă încă să-și facă jocul așa cum sunt obișnuiți: să trăiască din prețuri mari, care să acopere costuri exagerate, producție rebutată, risipă și furturi, în timp ce oferta lor de mărfuri a rămas restrânsă. Paradoxal, cererea solvabilă a luat însă avânt. Principalele motoare ce ar putea să pună economia în mișcare sunt concurența și piețele libere. Cum însă aceste motoare au fost puse numai parțial în funcțiune, societatea românească a continuat să consume mai mult decât a produs, de aici rezultând grave deficite. Ele s-au reflectat și se reflectă în buget, dar și în dezechilibrul extern. Dacă vrem, așadar, să călărim bine valul globalizării - ca să rămânem în spiritul acestei incitante parabole - va fi nevoie să facem din calul nostru, dacă nu un pur sânge veritabil, măcar un competitor de valoare medie. Cum? N-avem de ce să sperăm că s-ar putea întâmpla ca în poveste: să-i dăm să mănânce o tavă de jar, care să-l transforme într-un mândru alergător de cursă lungă. Pentru că nu-i va fi de ajuns o singură tavă. E nevoie de multe tăvi cu jăratec. În acest sens, bine ar fi dacă măcar acum, în al 12-lea ceas, când ne mai despart doar un an, o lună și o săptămână de 1 ianuarie 2007, am înțelege că eficiența economică devine o nevoie cardinală. Și că trebuie să învățăm să facem mult cu bani puțini, nu ca până acum când am făcut puțin cu bani mulți. Faptul că, încă din anul 2000, am început deja să cucerim unele dintre aceste redute, ni se pare neobișnuit. Și, poate, chiar incredibil. Noi, care ne-am învățat cu stagnarea, sesizăm mai greu că se mișcă într-adevăr ceva. Dar asta pentru că ne dau încă dureri de cap dezechilibrele din economie. Sunt destule: se extrapolează risipa, proasta administrație, fraudele și corupția; continuă să fie estompată motivația muncii; întârzie să fie multiplicate stimulentele care să determine extensiunea liberei inițiative în producție. Dar unul dintre punctele cele mai nevralgice îl constituie salariul mediu lunar din România. Un salariu sub nivelul prețurilor, cu mult sub acest nivel, dar și peste nivelul productivității și eficienței. Aici e cheia problemei. Despre Adrian Vasilescu Consilier al guvernatorului BNR. Născut la 23 martie 1936. Atestate profesionale îneconomie, drept şi jurnalistică. Debut în jurnalistică în 1962, la Scânteia tineretului. Pestepatru decenii de carieră jurnalistică; angajamente la ziare, reviste, posturi de radio şiteleviziune. Până în 1996: profesor asociat la Academia de Studii Economice şi la ŞcoalaSuperioară de Jurnalistică. Din 1996: coordonator al strategiei de comunicare la BancaNaţională a României. În anul 2000, la Guvern, în echipa de consilieri a premieruluiMugur Isărescu. Din 2001: înapoi la Banca Naţională, în echipa de consilieri aguvernatorului BNR.

Difuzare online  Duminică, 13 aprilie 2008, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa susţinută de Herta Müller: "E mereu aceeaşi zăpadă şi mereu acelaşi neică", începând cu ora 11,00. Titlul metaforic al conferinţei porneşte de la expresia germană "Zăpada de ieri", care se referă la lucruri devenite inactuale, de care nu mai trebuie ţinut seama. Numai că, potrivit autoarei, experienţa deportării în Uniunea Sovietică, pe care a suferit-o mama ei, în 1945, este similară cu experienţa emigrării scriitoarei în Germania, în anii ‘80 - în ambele situaţii zăpada joacă un rol dramatic; cum tot la fel, în ambele cazuri, anchetatorii sovietici şi examinatorii de la biroul de imigrări din Germania federală au acelaşi comportament brutal şi abuziv. De aici se desprinde ideea că zăpada de ieri a avut o însemnătate covârşitoare, căci altfel de ce-ar mai fi nevoie să-ţi aminteşti şi să te lepezi azi de ea? Despre Herta Müller S-a născut în 1953 la Nitzkydorf, în Banat. A lucrat, după absolvirea studiilor de filologie română şi germană, mai întâi ca traducătoare într-o fabrică de echipamente industriale. Dar la scurt timp a fost concediată, din cauză că a refuzat să colaboreze cu Securitatea. Prima ei carte, Niederungen („Şesuri"), definitivată în 1978, nu a fost acceptată spre publicare. Abia în 1982, aceasta a văzut lumina tiparului într-o formă cenzurată. Versiunea originală avea să apară în Germania în 1984. Ameninţarea din partea Securităţii continuă, obligând-o pe Herta Müller să emigreze în 1987 în RFG. Mai multe invitaţii de a preda la diverse universităţi o poartă spre Anglia, Statele Unite şi Elveţia. Temele recurente în poezia şi proza autoarei sînt: despărţirea, emigrarea, părăsirea unui loc fără a ajunge la vreo destinaţie. Opera sa a fost distinsă cu numeroase premii, printre care: premiul „Franz Kafka", „European Literary Prize Aristeion", „International IMPAC Dublin Literary Award", premiul pentru literatură al fundaţiei Konrad-Adenauer sau „Berliner Literaturpreis". În prezent, Herta Müller trăieşte şi creează la Berlin.