"O satiră politică și socială învârtită abil în jurul gangsterului Mackieth, băiatul rău de ieri și de azi (și de oricând), adevăratul mânuitor al sorții comunității pe care o subjugă și o conduce din umbră, nu atât prin forță, cât prin carismă, validând impecabil vârful piramidei combinațiilor financiare prin care se susțin economic grupurile ce conduc cu adevărat destinele socialului nostru atât de cunoscut. Pare că regizorul Gelu Colceag s-a ocupat de toate ca Mackie Șiș să se desfășoare în scenă cum știe mai bine. Regizorul rostogolește controlat și asumat satira lui Bertolt Brecht prin pleava societății de acum un secol și de oricând în „Opera de trei parale”, cea mai nouă producție a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, într-o distribuție de zile mari care se învârte precis în jurul lui Marius Manole.

Un Brecht pentru toată lumea, în care figurația duce cu mult curaj în spate scenele propuse de Gelu Colceag, asigurând dinamismul spectacolului, preocupându-se să așeze cât mai ordonat straturi de înțelegere a mesajelor fondatorului teatrului epic. Așa se face că explicațiile brechtiene care însoțesc songurile pe muzica lui Kurt Weill sunt prelungite în comentariile corului dramatic care funcționează de minune ca întrerupător de energie.

O lume decadentă care încearcă o vulgaritate de bun simț, ce merită ținută sub controlul Lilianei Cenean și al lui Ștefan Caragiu în imensa cușcă cinetică cu schelet metalic ce tronează în mijlocul scenei, care, învârtită priceput pe turnantă, asigură delimitarea funcțională, accesarea și alternarea ingenioasă pe rotativă a spațiilor de joc propuse, cărora le asigură amplitudine și excelente oportunități de valorificare vizuală pe orizontal și vertical deopotrivă, permițând integrarea rapidă a elementelor de decor sau scoaterea lor."

Luciana Antofi, Blog – Spectacolul de trei parale al Naționalului: opera lui Mackie Șiș - Manole  

"Ce a făcut Marius Manole în acest rol? Dar ce n-a făcut... A dansat și a cântat, a alergat și a stat la închisoare, a ținut tirade și s-a dat peste cap (la propriu), a susținut dialoguri și a șuierat câte o replică ucigătoare, a făcut schime și a reflectat îngândurat la soarta schimbătoare, a vrăjit simultan două femei și a lansat aluzii la politica autohtonă, și-a pus la punct subalternii, a primit în ultima clipă o miraculoasă grațiere... Dar miraculos, în acest caz, nu e faptul că Mackie Șiș a fost grațiat în happy-end-ul piesei. Miraculos îmi pare că un actor a putut juca la un asemenea nivel atâta timp pe scena mare a TNB, iar la final, în loc să cadă din picioare de oboseală după trei ore de spectacol total, mai avea puterea să și primească aplauzele publicului. Dacă pentru Marius Manole Opera de trei parale a fost un adevărat maraton teatral, pentru mine, prestația lui actoricească a fost - și de această dată - a MasterClass."

Daniel Cristea-Enache, Agenda Liternet - The Floating Opera - Opera de trei parale    

"Textul lui Bertolt Brecht, „Opera de trei parale”, pare scris ‘ieri’, iar recenta montare de la TNB, în direcția de scenă a regizorului Gelu Colceag, este o aplicare exemplară a principiilor de scenă brechtiene pentru a zugrăvi o societate putrezită până la miez. În mod evident, există o fascinație de durată și o atracție atemporală pentru loviturile satirice îndrăznețe ale acestei povești maleabile despre viețile celor de jos, despre criminalitate, dar și despre justiție.

Reuşita demersului artistic pentru recenta reprezentație teatrală a presupus o prealabilă incursiune în universul autorului, care i-a furnizat viziunii regizorale solide repere, incitante sugestii, dar și un racord cu lumea actuală, un apel la spiritul vremii. Este şi cazul acestei „Opere de trei parale” a cărei montare e plasată într-un expresionism de sorginte germană care surprinde o lume fără ciment social. Nimeni nu este obligat față de celălalt și toată lumea este mituibilă. Instinctele inferioare ale omului sunt conduse de vicii burgheze precum lăcomia și vanitatea, dar și de impulsuri profund umane, cum ar fi instinctul de supraviețuire și dorința sexuală. Tonică, dominanta o constituie reevaluarea piesei dintr-un unghi nou, dar vizând structurile de adâncime ale ideologiei brechtiene.

„Opera de trei parale” de la Naționalul bucureștean este un spectacol complet, regizat cu meticulozitate, în care toate detaliile, mişcările, nuanţele fac parte dintr-o coregrafie interioară atent calculată şi urmărită".

Mădălina Dumitrache, Bel-Esprit – Banul stăpânește lumea