Conferințele TNB

Vizionează online Duminică, 19 ianuarie 2020, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Prof. Dr. Dinu Antonescu a susținut conferința Impactul comunismului asupra medicinii românești. Despre conferințăPentru a putea aprecia impactul comunismului asupra medicinei românești, se face inițial o analiză a situației medicale din anii premergători celui de al doilea razboi mondial. Se demonstrează că în 80 de ani, din 1859 până în 1940, medicina românească a cunoscut o devoltare impetuoasă, care a plasat-o în contextul medicinei europene. Aceasta însemna nu numai că profesorii ei şi o parte din medici erau formaţi în totalitate sau cel puţin specializaţi în centre europene de prestigiu, că organizarea sanitară şi cea universitară era asemănătoare cu cea apuseană, dar şi că performanţele ei erau la nivel european, că erau apreciate peste hotare şi că exista o legătură permanentă, un schimb fructuos de idei între medicina românească şi cea apuseană.Comunismul a adus şi în medicină, ca şi în toate celelalte aspecte ale vieţii sociale, o totală răsturnare de valori! Era admisă o singură ideologie, cea marxistă, era dezavuată şi interzisă orice altă optică asupra fenomenelor sociale, istorice, politice. S-au ideologizat toate disciplinele medicale, în special cele care se pretau la interpretări, ca biologia de exemplu, introducându-se noţiuni şi teorii pseudo-ştiinţifice. Era aproape obligatoriu ca orice nume de savant occidental să fie premers de un nume rusesc, precum era obligatorie şi preamărirea ştiinţei medicale sovietice. S-a înlocuit selectarea pe baza valorii cu criteriul politic și al originii sociale, ajungând în funcţii medicale de conducere persoane impuse de forurile comuniste, fără pregătirea corespunzătoare şi fără autoritate morală şi profesională. S-au utilizat minciuna, delaţiunea, şantajul, teroarea, pentru a intimida şi a obliga pe profesori şi pe medici să se alăture doctrinei comuniste şi pentru a le anihila personalitatea şi a-i îndepărta din funcţie pe cei care nu acceptau compromisul. S-a impus o izolare completă în spatele „cortinei de fier”, contactele cu lumea medicală occidentală fiind permise numai elitelor comuniste. Decalajul dintre medicina românească şi cea occidentală s-a accentuat progresiv în tot cursul perioadei comuniste. Sunt date numeroase exemple.Comunismul a distrus medicina românească iar urmările se fac resimțite până astăzi! Prof. Dr. Dinu Antonescu              Despre Dinu AntonescuMedic primar, ortopedie - traumatologie Născut în 1935, la Ploieşti. Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj (1952 – 1958), absolvită ca şef de promoţie.Activitate: Asistenţă medicală: medic primar din 1971 (Clinica Ortopedie Spital Brâncovenesc); şef secţie Ortopedie Spitalul Foişor 1991 – 2001; Învăţământ: UMF Carol Davila: Profesor 1992 - 2001; profesor consultant din 2001. Cercetare: doctor în ştiinţe medicale 1970; Cercetător ştiinţific principal Gr.I din 2001.Publicaţii: prim autor în volumele: Semiologia aparatului locomotor în monografia Semiologie Medicală sub redacția I. Bruckner Edit. Medicală 2002; Fracturile generalități în Tratat de Patologie chirurgicală sub redacția N. Anghelescu Edit Medicală 2001; Tumorile aparatului locomotor, şi Tratamentul chirurgical al reumatismului inflamator în Tratat de Medicină Internă, Reumatologie sub redacția R. Paun Edit. Medicală 1999; Actualități în Ortopedie și Traumatologie în Actualități în Chirurgie sub redacția E. Constantinescu, Edit Medicală 1989;  Elemente de patologie Osteo-articulară Edit Teora 2000; Diseases of the foot in Dečja Ortopedija sub redacția Zoran Vukašinović Beograd 1999; Corectarea deviațiilor coloanei vertebrale Edit. Medicală, colecția medicina pentru toți, 1993; Metode de calcul și tehnici experimentale de analiza tensiunilor în Biomecanica Edit tehnica 1986; Elemente de Ortopedie şi traumatologie pentru studenţi, Publisar 1999.Distincţii: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer 2000, Ordinul “Coroana României, în grad de Ofițer”, 2014.

Duminică, 2 februarie 2020, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Marius Oprea va susține conferința cu tema În căutarea poporului pierdut. Arheologia victimelor comunismului în România. Despre conferință Conferința prezintă, pornind de la ilustrarea unor cazuri particulare, activitatea de căutare și găsire a osemintelor celor uciși fără judecată de către Securitate în execuții sumare, precum și a celor morți în urma înfometării și a torturii în temnițele și lagărele de muncă ale regimului comunist. Această activitate de pionierat, începută de Marius Oprea și de echipa sa de arheologi în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, creat de el în 2005, a dus la deshumarea a peste o sută de victime ale regimului, dintre care o parte au fost redate familiilor, iar alții își așteaptă încă identificarea, prin teste ADN. Dincolo de caracterul științific sau de investigația istorică, se regăsește un sens profund uman și creștin, prin găsirea morților aruncați în gropile comune, unde au fost aruncați neștiuți și fără cruce, și reînhumarea lor după rânduială. În conferința sa, Marius Oprea prezintă cele mai impresionante momente din cele 42 de campanii arheologice desfășurate pe parcursul ultimilor 14 ani, de identificare a acestor oameni, poporul nostru pierdut, care se ridică din mormintele lor pentru a ne arăta adevăratul chip al comunismului - cel al morții. Marius Oprea        Despre Marius Oprea Marius Oprea (n. 1964 la Târgoviște) a studiat istoria la Universitatea din București și este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul si evoluția Securității (1948-1964). A fost consilier al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu, fiind implicat în elaborarea Legii de deconspirare a Securităţii, şi a făcut apoi parte din echipa de consilieri a preşedintelui Emil Constantinescu şi a prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, pe probleme de analiză politică, luptă împotriva corupţiei şi securitate naţională. A lucrat ca ziarist la revista Cuvântul şi a fost corespondent al postului de radio Europa Liberă la Bucureşti. A creat, în decembrie 2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus până în 2010 şi unde, în prezent, lucrează ca şef al Compartimentului de Investigaţii Speciale. Este autorul a numeroase articole privind istoria Securității, dar a început prin a publica o istorie a vechilor cărți românești (Plimbare pe ulița Tipografiei, 1996). Articolele sale despre poliția politică din România, publicate în presă, difuzate la postul de radio Europa Liberă, incluse în culegeri de studii și publicații academice, au fost urmate de volumul Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente, 1949-1989 (Polirom, 2002), premiat de Asociația Editorilor din România drept cea mai bună carte de istorie a anului. În același an, la aceeași editură, a coordonat volumul Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică și a publicat (în colaborare cu Stejărel Olaru) Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov. În 2006 a publicat la Editura Humanitas volumul de eseuri Zorba și catedrala. 59 de povestiri de la frontieră, urmat, în același an, la Editura Polirom, de Chipul morții: în dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului. În 2008, la Editura Humanitas a apărut sub semnătura sa Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu și taina Rugului Aprins, iar la Editura Polirom, monografia Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948‑1964). Urmează, în 2009, volumul de povestiri Șase feluri de a muri, iar în 2012, la Jurnalul Național, Adevărata față a lui Traian Băsescu. A scris patru volume de poezii, Solo de tamburină (1999, Editura Paralela 45), America! America! (2008, Editura Cartea Românească), Întâlnire cu Apostol și Rețeta fericirii (apărute în 2012 și 2015 la Editura Grinta). A mai publicat Mafia arabă în România. De la Ceaușescu la Iliescu (2016, Editura Corint), Moștenitorii Securității (2018, ed. a II‑a revăzutăși adăugită, Editura Polirom) și romanele Turma păstorului mut (2016, Editura Polirom) și Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit (2017, Editura Polirom). A realizat, împreună cu Nicolae Mărgineanu, două filme documentare, Execuția și Patru feluri de a muri, ce reflectă preocuparea sa pentru identificarea rămășițelor celor care au fost uciși de Securitate. S‑a făcut cunoscut publicului larg prin acțiunile de deconspirare a aparatului represiv comunist și activitatea lui a fost pe larg reprezentată, fiind protagonistul filmului documentar Le chasseur de la Securitate, realizat de Mirel Bran și Jonas Mercier, și al cărții La tortura del silenzio. Storia di Marius Oprea, cacciatore dei criminali di regime, scrisă de Guido Barella (2014, Edizioni San Paolo), apărută în traducere în Spania și România (la Editura Corint).

Duminică, 16 februarie 2020, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, va avea loc conferința România în care m-am întors, conferință susținută în limba română de către E. S. Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii la București. Despre conferință„Mă bucur foarte mult să mă întorc în România. După cum probabil știți, am stat trei ani la București, din 1983 până în 1986. Deci am revenit în România, dar am impresia că am ajuns pentru prima oară în România. Altădată am fost în România socialistă, iar acum este o țară diferită, cu un popor care trăiește foarte altfel decât atunci. Deja, în trei săptămâni, am avut niște experiențe care nu ar fi fost posibile în cei trei ani pe care i-am avut în România.”Andrew Noble la prima sa conferință de presă în calitate de Ambasador al Marii Britanii la București  Despre Andrew NobleDin 2018 Ambasador în România2014 - 2017 Ambasador în Algeria2009 - 2013 Berlin, Șef adjunct al Misiunii, Consul-General și Consilier (politic)2007 - 2009 Ministerul britanic de Externe (FCO), Director Departament pentru Securitate și Proprietăți2005 - 2007 Ministerul britanic de Externe, Director Departament pentru Securitate2001- 2005 Atena, Șef adjunct al Misiunii și Consul-General1998 - 2001 Ministerul britanic de Externe, Director adjunct, Departamentul pentru Politica de Securitate1994 - 1998 Cape Town / Pretoria, Șeful Secției Politice1991 - 1994 Ministerul britanic de Externe, Ofițer, ulterior Șef adjunct, Departamentul de Coordonare a Securității1989 - 1991 Ministerul britanic de Externe, Ofițer în cadrul Departamentului Comunității Europene1987 - 1989 Bonn, Secretar II (relații bilaterale și politică externă)1986 - 1987 Detașat la Ministerul de Externe al Germaniei1983 - 1986 București, Secretar III și ulterior II (Politic)1982 Se alătură Ministerului britanic de Externe *Cariera ambasadorului Noble a început în România anului 1983, cu prima samisiune diplomatică în afara Marii Britanii de la angajarea în cadrul Ministeruluibritanic de Externe, un an mai devreme. Andrew Noble a petrecut trei ani înRomânia comunistă ca atașat de presă al Ambasadei britanice, trei ani dificili în care a suferit de frig, de foame și, mai ales, de pe urma lipsei de încredere între oameni. Ca diplomat străin, nu putea comunica cu românii – știa că puținii care seîntâlneau și vorbeau cu el sau cu alți colegi diplomați erau monitorizați de Securitate și trebuiau să raporteze conținutul discuțiilor. Neavând cum să-șidesfășoare activitatea diplomatică la un nivel optim, actualul ambasador a profitat de anii petrecuți în România pentru a învăța cât mai bine limba (pe care acum o vorbește impecabil) și a afla cât mai multe despre cultura țării, prinlecturi, dar și călătorii dese în afara capitalei, în Bucovina (de unde mai are și acum o colecție de ouă de Paște pictate manual), Maramureș sau Transilvania. Trei decade mai târziu, în august 2018, și după numeroase alte misiuni diplomatice în întreaga lume, de la Germania, la Grecia, Africa de Sud și Algeria, Andrew Noble revenea în România. A descoperit o țară complet schimbată, cu o presă liberă și un domeniu cultural impresionant, cu o populație liberă și activă, care beneficiază de noi oportunități după recâștigarea libertății, odată cu prăbușirea spectaculoasă a regimului comunist, în decembrie 1989. A descoperit o țară atractivă din punct de vedere comercial, cu angajați extrem de bine pregătiți profesional, cu înalte competențe de IT și de limbă. L-au impresionat instituțiile sale cheie create într-un timp atât de scurt, care veghează la respectarea democrației și la siguranța cetățenilor, și spiritul civic al acestui popor, redobândit, pas cu pas, în ultimii 30 de ani. Dar, în mod special, a redescoperit oamenii și legăturile strânse ale românilor cu britanicii, în domeniul caritabil, al culturii, al educației, al afacerilor sau pur și simplu puternicele legături de prietenie sau de rudenie între oamenii celor două țări.„România în care s-a întors” este frumoasă, luminoasă și, mai ales, umană! Este schimbată și impresionantă! Este puternică, pozitivă și, mai ales, este liberă! #30YearsOfFreedom #30 de ani de libertate    

Duminică, 1 martie 2020, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Acad. Sabina Ispas va susține conferința cu titlul 1 martie, "cap de primăvară". Despre conferințăLuna martie, numită de români marţ sau mărţişor, provine din latinescul Martius. Pentru zonele cu climă temperată şi patru anotimpuri, este prima lună de primăvară. În calendarul iudaic, pe care îl amintim pentru a avea o perspectivă istorică obiectivă asupra marilor sărbători din calendarul tradițional, prima lună, Nisan este martie - aprilie, când are loc sărbătoarea Paştilor, în intervalul dintre 15 - 22. Sărbătoarea care semnifică eliberarea din robie, este o sărbătoare a primăverii, care are străvechi legături cu agricultura. În vechiul calendar roman, 1 martie marca Anul Nou. Poziţia lunii martie în cadrul primăverii, unul dintre cele patru sezoane caracteristice pentru clima României, ne determină să o asociem cu momentul revigorării vegetalului adormit sau amorţit, al trezirii la viaţă a plantelor. Pentru comunitatea românească, „codul vegetal” este unul dintre reperele determinante pentru definirea identităţii culturale. Între persoana umană şi vegetal sunt făcute substituţii şi analogii, mai ales după modelul euharistic, prin care s-a înlocuit sacrificiul sângeros cu cel al vegetalului prelucrat: grâu – pâine - colac, strugure - vin. Acad. Sabina Ispas       Despre Acad, Sabina IspasMembru titular al Academiei Române din 2009; Director general al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“Absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi și a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specialitatea folcloristică.Doctorat în ştiinţe filologice la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti.Autoare sau coautoare a mai multor cărți de specialitate, între care: Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic, vol. I-V, 1985 - 1989; Lirica populară de dragoste, 1985; Flori dalbe de măr. Din poezia obiceiurilor de iarnă, 1987; Cântecul epic-eroic românesc în context sud-est european. Cântecele pețirii, 1995; Sub aripa cerului, 1998; Omul românesc, 2000; Povestea cântată, 2001; Cultură orală și informație transculturală, 2003; Siminoc și Busuioc. Basme românești, 2005.Deține mai multe premii prestigioase, printre care: Premiul special al juriului pentru studii etno - antropologice, Pitrè-Salomone Marino, al Centrului Internaţional de Etnoistorie, Palermo – Italia (1989) pentru lucrarea în patru volume Lirica de dragoste. Index motivic şi tipologic; Premiul Simion Florea Marian al Academiei Române (1995) pentru lucrarea Cântecul epic eroic în context sud-est european. Cântecele peţirii; Premiul Etnos (2000) pentru întreaga activitate; Premiul „Constantin Brăiloiu” al Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric”, oferit de Erste Group Immorent România IFN SA, (2013) pentru lucrarea Rosturi și moravuri de odinioară.

Vizionează online Duminică 10 mai 2015, ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național, Prof. Dr. Vintilă Mihăilescu va susține conferința cu tema Omul și tehnologia. O istorie antropologică a viitorului. Despre conferință                  „Dacă «eternitatea s-a născut la sat», viitorul s-a născut... în Renaștere. Până la modernitate, Omul avea un trecut; odată cu modernitatea, individul are un viitor. Omul ia locul lui Dumnezeu și declară că sunt cel ce sunt; mai mult, sunt cel ce devin, conform cu libertatea de neîngrădit a individului. O «mistică» optimistă a viitorului şi a stării finale de echilibru (civilizaţie, comunism, piaţă, etc.) se instalează în societățile moderne, încrezătoare în evoluție, progres, dezvoltare. Și omenirea începe să evolueze în tot felul de moduri... Cu timpul, această «evoluție» devine tot mai rapidă, în primul rând datorită (noilor) tehnologii: ritmul de schimbare crește exponențial și se emit chiar «legi» care constată acest lucru. Dar încotro ne duce această nouă «evoluție»? Spre orizontul indefinit al perfectibilității Omului, atât de drag pionierilor modernității – consideră promotorii acestor noi tehnologii și Piața care le folosește. Acestui «trans-umanism» optimist i se opune însă un «post-umanism» îngrijorat de excesele dominației Omului. Ni s-a spus că am ajuns la «sfârșitul Istoriei»; ce urmează după? A început deja un alt viitor al unui alt tip de Om?” Prof. Dr. Vintilă Mihăilescu   Despre Prof. Dr. Vintilă Mihăilescu Vintilă Mihăilescu (născut în 1951) este profesor universitar doctor şi şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În 1993 obţine titlul de Doctor în Psihologie, cu teza Ungureni şi pământeni. O analiză etnopsihologică. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. A desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române. Între 1992 şi 2000 a fost membru al Société des Européanistes, cu funcţia de secretar pentru Europa de Est. În perioada 1997-1999 a fost directorul Observatorului Bucureşti în cadrul programului PHARE de Dezvoltare rurală. Din 1998 este colaborator permanent la revista Dilema Veche, unde deţine rubrica „Socio-hai-hui”. Începând cu acelaşi an şi până în 2000 a fost editor şef al Yearbook of the Romanian Society of Cultural Anthropology. Membru în consiliul ştiinţific/director al: Center for the Study of Balkan Society and Culture (Graz), Ethnobarometer (Roma/Amsterdam), International Association of South-East European Anthropology (Londra) şi South-East European Academic League (Sofia). A avut numeroase burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost Visiting Professor la multe universităţi şi centre de studii avansate din Franţa, Elveţia, Germania, Belgia, Canada, Ungaria şi Bulgaria. A fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti între 2005 – 2011. În 2006 a fost decorat de Preşedintele României pentru serviciile aduse culturii române. Dintre lucrările sale menţionăm: Fascinaţia diferenţei (1999), Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Paysans de l’histoire (coautor, 1992), Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania (coord., 2002), Socio hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (2006, 2007), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani (2010), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (2013), Povestea Maidanezului Leuțu (2013), Fascinația diferenței. Anii de ucenicie ai unui antropolog (2014).

Difuzare online Războiul de șaptezeci și șapte de ani este, conform strălucitoarei pledoarii a profesorului Neagu Djuvara, o sintagmă ce are șanse reale de a se impune istoricilor din veacurile viitoare. Așa cum se vorbește azi de Războiul de treizeci de ani, Războiul de o sută de ani din secolele trecute, perioada cuprinsă între cea dintâi conflagrație mondială (1914) și prăbușirea Uniunii Sovietice (1991) are toate șansele de a se impune atenției opiniei publice drept o epocă pe care și-a pus pecetea, implacabil și în ultimă instanță, marele război pentru revelarea puterii americane, căreia îi revine pe mai departe rolul de a domina ultima fază a civilizației occidentale. Doar că vremea „împărăției“ Statelor Unite va fi de scurtă durată, pentru a lăsa locul unei lungi perioade de dezordine generală și de tulburări haotice.

Difuzare online Duminică, 31 mai, începând cu ora 11.oo, Sala Atelier a Teatrului Naţional va fi gazda unei întâlniri inedite - Neagu Djuvara: Actor şi interpret de poezie. Pentru a treia oară pe scena TNB, Neagu Djuvara, rafinat om de cultură, diplomat de carieră, cu o viaţă tumultoasă, petrecută în mare parte în Africa şi la Paris, şef în serviciile occidentale de spionaj din timpul celui de-al II-lea război mondial, ne va surprinde printr-o ipostază necunoscută publicului larg, aceea de interpret al unor versuri din lirica franceză şi română. Selecţia poemelor aparţine conferenţiarului şi dovedeşte marea sa lejeritate în a parcurge teritoriile vaste ale poeziei. Despre Neagu Djuvara: Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). În 1972 obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică.  Este numit secretar de legaţie la Stockholm, de guvernul Sănătescu. Va rămâne în Suedia până în 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Se hotărăşte să rămână în exil, militând, până în 1961, în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I" etc). În 1961 pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va rămâne timp de 23 de ani, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 este profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D.Xenopol" din Iaşi precum şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti. Dintre numeroasele sale lucrări amintim: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940 (teză de doctorat); Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Humanitas, 1999; Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; Aromânii - istorie, limbă, destin, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948-1990), L'Harmattan, Paris, 2004; Există istorie adevărată?, Humanitas, ed. a III-a, 2008. P r e s ă "Într-o discuţie în care mi s-a confesat, domnul Djuvara mi-a spus că a ascuns în dânsul de multe ori un actor potenţial şi un iubitor de vorbe frumoase, de poezie în special, şi vrea să le facă publice" (Ion Caramitru)  Realitatea FM: Ion Caramitru: Neagu Djuvara mi s-a confesat că este, uneori, un actor potenţial

Difuzare online Duminică 8 decembrie 2013, la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național, Prof. Dr. Irinel Popescu a susținut conferința cu tema Transplantul de organe - o aventură a spiritului uman. Preț bilete: 16 de lei. Despre conferință „Oricât ar părea de curios pentru un procedeu medical, termenul de „aventură" se potriveşte foarte bine  istoriei transplantului de organe. Chirurgi curajoşi au încercat să-şi salveze bolnavii, depăşind graniţa timpului. Bolnavi lipsiţi de orice altă şansă şi de orice speranţă şi-au încredinţat viaţa în mâinile lor, cu speranţa că le va fi salvată. Multe dintre aceste operaţii au fost efectuate, însă, atunci când nu se acumulaseră toate cunoştinţele necesare reuşitei. De aceea, istoria transplantului este presărată cu multe eşecuri şi tragedii. Datorită lor, însă, s-a ajuns ca, în prezent, peste 150.000 de vieţi să fie salvate anual prin procedeele de transplant. Dacă nu ar fi existat acei temerari care au vrut să o ia înaintea timpului, astăzi am fi ştiut mult mai puţin despre transplant şi atâtea vieţi nu ar mai fi putut fi salvate." Prof. Dr. Irinel Popescu Despre Prof. Dr. Irinel Popescu Născut la 22 aprilie 1953, la Filiaşi (Dolj). Studii: Facultatea de Medicină Generală București, absolvent 1977, cu premiul "Elena Dimitriu" (pentru cel mai bun rezultat la absolvire şi examenul de internat) Doctorat: 1990- "Ulceraţiile acute gastrice hemoragice" (conducător Prof. Dan Setlacec) Studii postdoctorale: Ianuarie-Iunie 1992 -Research Fellow la University of Pittsburgh Iulie 1992-Decembrie 1994-Research Fellow la Mount Sinai Hospital New York Funcţii profesionale: 1980-1983 - Preparator Facultatea de Medicină Generală Bucureşti 1983-1992 - Asistent universitar 1992-1995 - Şef de lucrări 1995-1999 - Conferenţiar universitar 1999- prezent- Profesor la Clinica de Chirurgie Generală Fundeni în cadrul UMF "Carol Davila" Bucureşti Societăți științifice naţionale și internaţionale: Societatea Română de Chirurgie- Preşedinte 2006-2008 Romtransplant (Asociaţia Româna de Transplant): Preşedinte 1998-prezent Societatea Română de Chirurgie Endoscopică şi alte tehnici chirurgicale (ARCE): Preşedinte 2002-2006 Asociaţia Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic (ARCHBPTH) -Preşedinte 2006- prezent Membru în Comitetul Executiv al "International Association of Surgeons and Gastroenterologists" (IASG), din anul 2002 American College of Surgeons- Fellow European Surgical Association- membru European Board of Surgery- subspecialiţătile de Transplant şi Chirurgie Hepato-bilio-pancreatică The Transplantation Society- membru European Society of Organ Transplantation- membru Doctor Honoris Causa: 2006 - Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova 2007 - Universitatea "Ovidius" Constanţa 2010- Universitatea "Nicolae Testemitanu" Chişinau 2012- Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca Membru de onoare: Societatea de Chirurgie din Republica Moldova (2007) Societatea de Chirurgie din Bulgaria (2006) Societatea de Chirurgie din Serbia (2006) Societatea de Chirurgie din Ungaria (2008) Societatea de Chirurgie din China  (2007) Societatea de Chirurgie din Franţa (2008) Membru în Academii: 2013- Academia Româna- Membru corespondent 2011- Academia de Ştiințe Medicale-Preşedinte (membru din 1999) 2006- Academia Oamenilor de Stiinţă- membru titular, Președintele Secţiei de Medicină 2002- Academia Franceză de Chirurgie-membru asociat străin 2006- Academia de Stiinţe a Republicii Moldova-membru de onoare 2012- Academy of Medicine of Malaysia 2013- membru corespondent străin al Academiei Franceze de Medicină. Decoraţii şi medalii: 2000- Steaua României în rang de Mare Ofiţer, acordat de Președintele României 2011-"Ordre national du merite", în grad de Ofițer, acordat de Președintele Franţei Premii, diplome și alte titluri: 2000- Premiul "Iuliu Hatieganu" al Academiei Române  2012- Premiul "Eugen Proca" al Academiei Oamenilor de Ştiință 2006-" Zece pentru România - Cel mai bun medic chirurg pentru anul 2006" în urma cercetării sociologice întreprinse de CURS, TNS-CSOP, IMAS si INSOMAR şi reprezentând opinia medicilor chirurgi români 2001-Premiul Colegiului Medicilor din România pe anul 2001 pentru realizări deosebite în anul 2001 în activitatea stiinţifică în domeniul specialităţilor chirurgicale. 2007- Premiul I, acordat de MECT - ANCS, pentru Proiecte de Cercetare-Dezvoltare Complexe, aria tematică - Sănătate Funcții administrative și publice 1998-1999- Directorul Institutului de Perfecționare al Medicilor si Farmaciştilor. 1999-2000 - Secretar de Stat în Ministerul Sănătaţii 2004-2008 - Senator- Preşedintele Comisiei de Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport 2006-2011- Vicepreședinte CNATDCU (Comisia Superioară a Ministerului Educaţiei pentru acordarea titlurilor şi diplomelor universitare) 2009 (Ian-Dec) - Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Membru în colective de redacţie ale unor reviste naţionale : Chirurgia- Redactor șef (2004-prezent) Annals of Fundeni Hospital- Redactor şef (1996-prezent) Timișoara Medical Journal-membru Jurnalul de chirurgie -membru Archives of the Balkan Medical Union -Redactor şef adjunct Membru în colective de redacţie ale unor reviste internaționale: Hepatogastroenterology- Redactor șef (2011-2012), Senior Honorary Editor- 2013 Telemedicine and E-Health - membru Langenbecks's Archives of Surgery - membru Journal of Gastroenterology and Hepatology- membru Interese sţiintifice: Transplantul hepatic- pionier al metodei în România (500 transplanturi efectuate) Oncologia digestivă (cercetări genomice asupra cancerelor digestive) Chirurgia robotică (825 intevenţii chirurgicale) Terapii celulare (insule pancreatice, celule stem) Telemedicina Chirurgul Irinel Popescu este cazul exemplar al unui om care a făcut în România un lucru nemaifăcut până la el de nimeni și pe care mulți îl credeau cu neputință de făcut vreodată: primul transplant hepatic uman și întemeierea unei veritabile școli românești de transplant hepatic. Despre această performanță chirurgicală, văzută ca o "provocare a spiritului uman" va vorbi în conferința de duminică cunoscutul chirurg român. "Pe orice scară de valori, indiferent de meserie, talentul şi harul se plasează pe poziţii superioare. În profesia mea, care de milenii este considerată ca fiind umanistă prin excelenţă, ar fi nevoie mai mult de har. Restul vine din ore nesfârşite de muncă şi din sacrificii care ţes drumul unei persoane ce se simte potrivită în rolul acesta, de medic".  Cumpără Bilete Online

Difuzare online Duminică 19 aprilie 2015, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Prof. Dr. Alexander Rodewald a susținut conferința cu tema Originea genetică a poporului roman, între mit și realitate. Preț bilete – 16 lei. Despre conferință Noua știință a paleogeneticii moleculare poate fi considerată o „fereastră” către trecutul omenirii în elucidarea unor enigme istorice care au preocupat şi preocupă lumea ştiinţifică la nivel internaţional, cum ar fi: elucidarea identităţii familiei ţarului Nicolae al Rusiei, elucidarea identităţii şi a apartenenţei etnice a lui Ötzi, „omul zăpezilor” sau a lui Cristofor Columb. Succesele paleogeneticii moleculare se datorează în special progreselor tehnice excepționale de laborator realizate în ultimii 25 de ani în domeniul analizelor de ADN, mai ales prin metodele de PCR (Polymerase Chain Reaction). Rezultatele unui studiu paleogenetic comun germano-român, realizat în cadrul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii Hamburg, Germania (Director - Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald), sugerează păstrarea unui nucleu genetic al populaţiilor vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului din România, care s-a transmis la populaţia actuală românească, probabil prin intermediul populaţiilor geto-dacice, în ciuda parțialei ocupații romane și a tuturor influenţelor genetice din partea populaţiilor migratoare trecute peste teritoriul carpato-danubiano-pontic. Aceste rezultate sugerează posibilitatea existenţei unei continuităţi genetice care, pe o perioadă de aproape 5.000 - 6.000 de ani, din Epoca Bronzului şi până în zilele noastre, s-a conservat în structura genetică a populaţiei actuale de pe teritoriul României. Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald Despre Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald Născut la 18 februarie 1943, în Tulcea. Este fiul Prof. Univ. Dr. în Biologie Ludovic Rodewald-Rudescu, Membru corespondent al Academiei Române. Studii: 1960-1965 - Universitatea București, Facultatea de Biologie. Absolvent ca șef de promoție pe țară cu media generala 10, cu Diplomă de Merit. 1971-1974 - Absolvent al Facultăţii de Biologie al Universității din München, în specializarea Studiu de Antropologie şi Genetică umană, obținând inclusiv doctoratul în Biologie ca Doctor rerum naturalium (Dr. rer. nat.), cu nota maximă 10, cum laude. Studii postuniversitare: Specializare în domeniul Citogeneticii umane (1973-1974), la Institutul „Max Planck” din München; Specializare în domeniul Geneticii umane clinico-medicale la Facultatea de Medicină-Clinică de Pediatrie și de Genetică (1974-1976); Curs de specializare în Genetică moleculară la National Institute of Health Bathesda-Maryland (1990) Cariera științifică și universitară: - 1965- 1970: cercetător stagiar CP Gr.3 la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române. - 1967: înscriere la Doctorat. Apublicat părți din teza de doctorat în Annuaire Roumaind ´Anthropologie (1968-1970). - 1970-1972: bursier al Fundației „Alexander von Humboldt” la Universitatea din München - Facultatea de Biologie / Institutul și catedrele de Antropologie și Genetică umană, Germania. -1973- 1978: asistent universitar și lector la Institutul de Antropologie si Genetică umană - Universitatea München. -1978: examenul de Docență la Facultatea de Medicină a Universității Saarbruecken-Homburg, Germania. - 1978 : numit Profesor universitar la Facultatea de Medicină Saarbruecken-Homburg-Germania. - 1983: numit prin concurs Profesor universitar și șef de catedră la Institutul de Antropologie/Biologie umană al Universității din Hamburg, Germania. - 1998: numit Director pe viață la Institutul de Biologie umană al Universității din Hamburg. -1990: numit Președintele Universității din Hamburg, pentru coordonarea Parteneriatului dintre Universitățile Hamburg și București. - 1994: numit Președintele Universității din Hamburg pentru coordonarea Programului „Sokrates-Erasmus” al Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est, cu preponderență pentru România. Conducător de doctorat la Universitatea Saarbruecken,Germania, în cadrul Facultăților de Medicină și Biologie; conducător de doctorat în cadrul Universității din Hamburg; drept de conducere de doctorate și referent pentru teze de diplomă,masterat și doctorat acordat de Rectorul Universității București. Distincții academice:       1999: Membru Titular al Academiei Oamenilor de Știință.                                             2000 : Professor Honoris Causa al Universității București. 2002: Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.                                               Publicații științifice:           Peste o sută de articole în reviste științifice internaționale ca: American Journal of Medical Genetics, Dysmorphology and Clinical Genetics, American Journal of Human Genetics, Humangenetik, Clinical Genetics,Human Heredity, European Journal of Pediatrics, Advances in Forensic Humangenetics, Human Genetics, Gene Geography, Anthropologischer Anzeiger, etc. A publicat o carte de genetică clinică medicală,Hautleistenfibel (1991). A contribuit cu patru capitole în cărți și manuale științifice.

Difuzare online Duminică 9 noiembrie, la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Alexandru Andrieș a susținut conferința intitulată Autoportret. Foto: Răzvan Voiculescu Alexandru Andrieș - Autoportret Prietenii îi spun "Alexe". Braşovean trup şi suflet, născut pe 13 octombrie 1954 (Balanţă, deci). Studiile şi le-a făcut acolo unde a şi rămas - Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" (absolvit în 1980). Membru în Uniunea Arhitecţilor din România (din 1980), în Uniunea Scriitorilor din România (din 1994), în D.D.A. / Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (din 1994), Asociaţia Ziariştilor din România şi în alte comitete şi comiţii. Conferenţiar Doctor la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". Debut: solistic în 1974 - Club A, scenic în 1979 - Festivalul de jazz&rock Braşov, cu trupa Basorelief şi abia în 1984 discografic la Electrecord (Interioare). Are la activ peste 3100 concerte. De-a lungul lungii sale liste de albume s-a jucat cu: vocea, chitara, pianul, muzicuţa, percuţiile electronice etc. Desenează mult, vedeţi şi în site (alexandries.free.fr) Sâsâit într-un mod şarmant. Recunoscător lui Florian Lungu, din cauza căruia a început totul... “Last but not least”, un muzician şi textier deosebit, cu armonii complexe şi versuri inteligente. Andrieş a înregistrat extrem de multe piese, dar are mult mai multe inedite. Pe site-ul său le-a strâns alfabetic pe toate cele apărute pe discurile lui, pe cele la care a scris doar versurile, dar şi pe cele care nu-i aparţin, dar pe care le-a cântat (de exemplu, cele două de pe “Din darul magilor”, în memoria lui Vali Sterian). În plus, textele unor piese care nu au apărut niciodată pe disc (din “Aşteptând-o pe Maria”, din concert, emisiuni...) Un total imens. "M-am născut în Braşov pe vremea când oraşul se numea Stalin, iar data exactă, în caz că vă interesează, este 13 octombrie 1954. Bineînţeles că dacă aţi fi vorbit acum 30 de ani cu oricine mă cunoştea, inclusiv mama, tata, sora, bunica, bunicul, mătuşa, tanti Lica, unchiul Mitică, străbunica şi prietenele ei din vecini, n-aţi fi putut bănui că aveam să devin o persoană cunoscută, cineva bun să dea interviuri, să apară la televizor (rar, aşa-i, dar totuşi!), să-şi dea cu părerea de una, de alta. Aţi fi aflat în schimb că sunt mofturos, că le mănânc sufletul cu încăpăţânarea mea absolut inexplicabilă, că doar cu cleştele scoţi vorbele din gura mea, şi doar noaptea las din mână creionul ăla nenorocit cu care-am zmângălit oricum tot ce se putea zmângăli prin casă, ba chiar şi prin vecini... Ce bine că acum 30 de ani nu se interesa nimeni de mine, nu-i aşa ? Ştiu, o să vreţi acum să ştiţi cum s-a întâmplat, cum se întâmplă în continuare, cine m-a ajutat, cât m-a costat, de ce aşa, de ce nu altfel, dacă chiar nu am telefon sau... Dacă vă place, e-n regulă. Dacă nu vă place ... ştiu şi eu ? Încercaţi şi mâine, cine ştie..." Alexandru Andrieș (date preluate de pe http://alexandries.free.fr)