“Personajul jucat absolut excepțional de Marius Manole e Paul, un bărbat cu un tată vârstnic, internat la un azil, pe care trebuie să-l aducă acasă la închiderea azilului; Paul e divorțat, iar fata lui se află prin străinătățuri; are o soră vitregă plecată și ea de mult timp în Australia; și a avut o mamă care a murit în urma unui infarct. Familiile lui sunt vraiște: și cea mai "veche", a părinților lui tineri în comunism; și cea mai "nouă", cu fosta lui soție Mădălina (interpretată foarte bine de Mirela Oprișor) și cu Lavinia (Cătălina Mihai), fata pe care uită să o sune de ziua ei.

…Indiferent că au fost gândite solitar sau prin brainstorming artistic, personajele din Repetiție pentru o lume mai bună sunt de-a dreptul extraordinar interpretate de actrițele și actorii din acest spectacol. Cordoș, bătrânul fugit de la azil (jucat de Emilian Mârnea) și care își vrea aragazul promis de tatăl lui Paul, Mara, sora lui Paul aflată în Australia și care apare video, probabil nu mai mult de un minut (uluitor acest rol al Irinei Movilă), în fine, partitura atât de complexă a Tamirei, tânăra asistentă de la azil venită să-l îngrijească acasă pe tatăl muribund (memorabil interpretată de Raluca Aprodu) - iată trei roluri extrem de dificile în care actorul și cele două actrițe duc propria prestație la rang de artă. Dansul sexualizant al tinerei "cuminți" Tamira, când se vede singură cu muribundul pe care îl îngrijește cu devotament matern, este una dintre cele mai pregnante scene din spectacol, aici meritele fiind împărțite între jocul actoricesc, coregrafie (Flavia Giurgiu) și universul sonor (Radu Afrim). Și scenografia (Irina Moscu) participă din plin la dramatismul spectacolului, casa familiei Negrescu fiind complet deschisă în fața noastră ca să vedem și să auzim tot înainte de acel twist din final despre care spuneam.

Și dacă nu s-a înțeles deja, o spun și explicit în final: Repetiție pentru o lume mai bună este unul dintre cele mai puternice spectacole românești văzute de mine în ultima vreme.”

Daniel Cristea-Enache, Liternet - În familie - Repetiție pentru o lume mai bună  

“Ca să te bucuri cu adevărat de acest spectacol, trebuie să iei titlul drept îndemn: să repeți experiența primei vizionări, să compari fiecare nouă reprezentație cu ce ai văzut dintâi.

Nu am mai simțit această senzație cu alte spectacole, dar faptul că m-am tot gândit la ce s-a întâmplat pe scena Teatrului Național câteva zile la rând m-a făcut să cred că m-aș mai duce o dată.

În decorul nemărginit la care ai fost expus, riști să te pierzi în detalii, să nu acorzi o atenție sporită unor chestii care apoi ți par senzaționale.

Scena aia imensă a Naționalului a reușit, cumva, să împartă atâtea fragmente de viață în același timp, încât cred că acesta e lucrul care m-a impactat cel mai tare.

Viața personajelor e trasă de o sfoară, de fapt e trasă pe sfoară, în decupaje de tip vagon, sau e proiectată pe un ecran gigantic în care teatrul se joacă în afara teatrului (adică pe stradă, între blocuri, în parc).

…Long story, short, Repetiție pentru o lume mai bună este un spectacol în care îți dorești să te implici cu toate simțurile, iar pentru un spectator aceste trăiri sunt o provocare ce merită acceptată.”

Eliza Ene Corbeanu, Evenimentul Zilei - Sus cortina! Repetiție pentru o lume mai bună la Teatrul Național București  

“Ca orice vizionar care se respectă, Radu Afrim te șochează din nou, oricât de pregătit te-ai simți. Ajutat îndeaproape de scenografa Irina Moscu, el reușește o nouă și incredibilă poezie a contrastelor discursive, dramatice și vizuale într-un teatral sublim, un spectacol-vernisaj al celor mai noi tablouri dramatice care-i poartă inconfundabila semnătură și care-ți vor rămâne multă vreme pe retina sufletului, găsindu-și locul precis în sălile pline de culoare ale muzeului afrimian pe care știi precis că-l ai deja înăuntru. Și căruia te tot străduiești să nu-i inventezi vreo galerie principală, pentru că opera lui e în plină efervescență. Radu Afrim nu mai e demult doar un copil teribil al teatrului românesc. Sălășluiesc prin odăile muzeului ăsta, chiar și prin cele pe care nu le-ai mai vizitat demult, tablouri incredibile în care se regăsesc toate frământările și căutările lui artistice, mai ales prin familialul românesc al ultimei jumătăți de secol, ajunse acum la vârsta maturității, care-i permite să-și imprime recognoscibilul și să-și perfecteze continuu identitatea creatoare asupra spectacolelor lui în cele mai mici detalii.”

Luciana Antofi, Blog - De-a curmezișul afrimian: „Repetiție pentru o lume mai bună”. La flaut și la violoncel  

“Întreaga montare devine o bulversantă călătorie intimă, o călătorie menită să facă lumină / sau nu, în fond o dramă reflexivă în care moartea, boala, trauma, sexualitatea, speranțele și nostalgiile sunt reunite pe un imens „loc de joacă” (excelentă mișcarea scenică coordonată de Flavia Giurgiu), într-un mod tranșant, crud și lipsit de compromisuri. Talentul de povestitor al directorului de scenă este de netăgăduit atunci când se joacă cu timpul și spațiul pentru a evoca despărțirea pusă în evantai: despărțirea dintre soți și iubiți, dintre părinți și copii, dintre o generație și o alta, despărțirea de trecut, de speranțe, ba chiar și despărțirea de viitor.”

Mădălina Dumitrache, Bel-esprit – Ondulațiile dramatice ale unei familii nucleare – „Repetiție pentru o lume mai bună”  

“Nu este un lucru ușor pentru niciun regizor de teatru, să țină publicul în liniște, fascinat de ceea ce se întâmplă pe scenă, timp de aproape trei ore fără pauză. Să nu se audă foșnete, să nu se vadă lumini de telefoane, să nu se audă foieli pe ușile sălii. Dar asta s-a întâmplat la premiera spectacolului Repetiție pentru o lume mai bună, regizat de Radu Afrim după romanul omonim al lui Mihai Radu (dramatizat de Mihai Radu și Ionuț Sociu). (…)

Radu Afrim reușește prin aspectul montării, prin nuanțele pe care le introduce, prin alternarea unor momente de umor și dramatism să creeze o adevărată lume pe scenă, o lume a unei familii disfuncționale ce trebuie să se lupte cu proprii demoni. Eu am ales doar o mică fâșie despre care să vorbesc în această cronică, restul pieselor ce compun lumea spectacolului le puteți descoperi trăind pe viu emoția și aflând povestea ce se va desfășura în fața ochilor voștri timp de trei ore. Legat de durată, chiar dacă reprezentația nu are pauză, nici nu se simte nevoia. Consider că în economia spectacolului, o pauză ar fi deconectat spectatorul de la emoția creată, emoție ce se construiește treptat, și acestuia i-ar fi fost foarte greu să reintre din nou în atmosferă. Sunt convins că Repetiție pentru o lume mai bună va rămâne în sufletul meu și al tuturor spectatorilor, pentru că are puterea și capacitatea de a răvăși în interior.”

Andrei Bulboacă, Liternet - Despre frica de pierdere - Repetiție pentru o lume mai bună   

“Ca și Silviu Purcărete, Afrim are un stil plastic numai al lui, dar mai modern și mai imprevizibil, adică mai adecvat generației sale. De asemenea, vădește o reală plăcere de a sonda spiritul timpului în care trăiește în loc de a fugi de el, ceea ce este un lucru demn de admirat și pe care publicul îl apreciază la justa sa valoare.”

Alexandra Ares, Revista Rinocerul - Cronica unui eșec existențial  

“Un spectacol tulburător, pe care îl iei cu tine și îl mistui multă vreme, așa cum e: cu plâns și râs și adevăruri necruțătoare. La un moment dat, câinele îi spune omului: "Toată viața vei aduna căcatu' în pungă." Mergeam spre TNB când am văzut în fața mea, pe trotuar, o femeie cu un câine mic și constipat, care a lepădat pe jos, cu greu, un cârnățel subțire. Femeia a luat căcatu' cu mâna goală și l-a depus în coșul de gunoi. Uneori, viața cântă uvertura unui spectacol. Oamenii de teatru știu că merde e cea mai bună urare de succes. Iată că Afrim a avut parte din plin, trecându-și în portofoliu încă o performanță de neuitat.

Gabriela Hurezeanu - Facebook

“Este puzzle-ul (mortal) al unei familii, ale cărui piese sunt: sexualitatea, despărțirea, abuzul, ratarea, nostalgia tinereții, speranța și moartea.

Radu Afrim ia toate piesele și recompune perfect tabloul, cu cinism și umor, câteodată subtil, câteodată din plin, cu mult profesionalism și chiar cu o ușoară urmă de tandrețe.

Aparent este o poveste a ratării, dar pentru mine a fost o poveste despre supraviețuire într-o lume pe care am trăit-o, din fericire, într-o familie normală. Am urmărit cu mult interes și curiozitate povestea acestei familii, în care personajele "stau îmbrățișate, dar nu se ating".

Gabriela Ene - Facebook

“Ce e cu adevărat interesant în toată montarea este felul cum a construit Radu Afrim identitatea fiecărei relații în parte. Cum a personalizat fiecare acțiune a „vinovatului de serviciu”, astfel încât de la un punct încolo îți dai seama că nu mai opera cu binomul „vinovat - nevinovat”; lucrurile nu mai sunt atât de clare și de lipsite de echivoc, mai ales că principalul motiv pentru care Paul fuge de tată cât poate de mult este dezvăluit abia la final. Din acest punct de vedere, Repetiție pentru o lume mai bună este un spectacol altfel, cu alte cuvinte Radu Afrim surprinde, ba chiar șochează pe alocuri.

Un spectacol al diversității și profunzimii umane care mută accentul de pe găsirea vinovatului pe vindecare, cu alte cuvinte duce povestea mai departe.

…Credibilitatea discursului scenic derivă dintr-un joc subtil al cantităților: multe detalii, dar niciodată prea multe în același loc sau timp; multe mijloace scenice, dar folosite eficient și (aproape) niciodată folosite în exces; multe personaje, dar niciodată nu apare senzația de aglomerare.

…Un joc al metaforei menit să ne facă să medităm. Cine suntem, ce facem și cum facem. Un spectacol al transformării lente la care spectatorul ajunge să ia parte fără să-și dea seama. O repetiție. Pentru o lume mai bună. Lumea noastră. Care poate fi mai bună. Cu condiția să știm ce vrem și cum vrem să arate această lume. Pacea cu trecutul? Necesară.”

Nona Rapotan, Book-Hub - Repetiție pentru o lume mai bună  

“Toamna trecută, m-a găsit un răsărit de soare în bucătărie, plângând pe finalul cărții lui Mihai Radu, „Repetiție pentru o lume mai bună”. Scriitura lui Mihai are darul ăsta, să te suprindă prin profunzime, să te facă facă să plângi după ce mai întâi te-a captivat, te-a ținut în priză și ți-a servit doze întregi de umor și cinism

….Nu așteptam nici o distracție de la o poveste despre despărțiri, despre secrete de familie, despre cum facem pace cu greșelile alor noștri. Și nici n-am avut parte. În schimb, am avut parte de mult WOW. Wow pentru scenografia absolut superbă a Irinei Moscu, pentru video mapping-ul semnat de Andrei Cozlac, care mă va bântui vizual o vreme, pentru coregrafia fascinantă semnată de Flavia Giurgiu, al cărei peak este atins de Raluca Aprodu, răstignită într-un cadru de geam la finele unui moment pe care încă îl mai aplaud în sinea mea, pentru melanjul de muzici care a inclus și vocea interpretei de muzică populară Domnica Trop (kudos pentru mențiunea pe ecran, ca să nu se ia lumea cu shazamul pe telefon în timpul spectacolului), sau pentru întreaga distribuție care completează combinația asta de talente ce face „Repetiție pentru o lume mai bună” unul din spectacolele memorabile ale acestui an.

Simona Rădoi - Facebook

„Repetiție pentru o lume mai bună”, cel mai așteptat spectacol de teatru românesc, care a avut premiera aseară în Sala Mare a TNB, nu dezamăgește: forța dramaturgică a montării, corolar al pluriversului artistic, gestual și chiar fonetic închipuit de un regizor nonconformist precum Radu Afrim transformă spectacolul în evenimentul scenic al lunii și al anului.

Reușita încununează munca unui regizor singular, ale cărui obsesii pentru artele vizuale ies rafinate la rampă, și de această dată, grație colaborării cu scenografa Irina Moscu. Și a unei echipe actoricești remarcabil sudată (Marius Manole István Téglás Natalia Călin, Raluca Aprodu etc) și deschisă la minte, cu toleranță la „implanturile” din afara colectivului; a unui text excelent - e meritul lui Radu Afrim de a fi citit printre rânduri potențialul dramatic din romanul jurnalistului devenit scriitor pe bune, Mihai Radu. Repetițiile în echipă, de fapt un proces elaborat de veritabilă cercetare și analiză, pentru acest spectacol, au izbutit să sublimeze scenic o narațiune cu un deznodământ zguduitor, constituind cea mai răsunătoare lovitură de teatru a vreunui text românesc pus în scenă în ultima vreme. Iar faptul că dramatizarea a fost realizată de jurnaliștii Mihai Radu și Ionuț Sociu aduce pe prima scenă românească o „fotografiere” exactă, documentată, obiectivă, necruțătoare a realităților din societate.

…În „Repetiție pentru o lume mai bună”, ne întâlnim încă o dată cu un Marius Manole care ține spectacolul. Marius e vârful unei generații excepționale de actori – nu i s-a zis de aur pentru simplul motiv că au trecut vremurile în care se scria doar elogios despre teatru. Ușurința cu care intră în rol și înțelegerea fecundă a personajului îl fac pe Marius Manole să fie de fiecare dată altul. I-am văzut atâtea spectacole încât aș putea face un top cu foarte multe roluri de grație ale sale. Însă o asemenea înșiruire subiectivă n-ar folosi nimănui, așa încât mă mărginesc să observ că Manole e un bun național. Umple ditamai scena stând simplu, în picioare, desculț, doar cu o țigară, așa cum Chaplin mai avea nevoie pentru o comedie doar de un polițist și de un copac. Artist până-n prăsele, adecvat scenei, Manole e unic, pentru că nu mai are nimic de demonstrat și atunci își poate vedea liniștit de actorie.

…Și, în general, se poate discuta mult și bine despre „Repetiție pentru o lume mai bună”. Ceea ce rămâne indiscutabil este următorul fapt: spectacolul e o esențială repetiție generală pentru un teatru mai bun. 

Horia Ghibuțiu, Zile și nopți - Repetiție pentru un teatru mai bun