Conferințele TNB

De Mărţişor, 1 martie 2009, începând cu ora 11.oo, la Sala Atelier, vă aşteptăm la conferinţa cu titlul Criza actuală. Capitalismul încotro?, susţinută de domnul Daniel Dăianu. „Peste tot în lume asistăm la revenirea unei paradigme de politică publică care consideră acţiunea statului ca fiind şi ea necesară, alături de piaţă. Mai mult, agravarea crizei financiare şi economice actuale dă dreptate celor care au tras un semnal de alarmă în trecut cu privire la nevoia de a fi realist privind ceea ce poate şi ceea ce nu poate face piaţa bine. Această criză întăreşte pragmatismul şi politicile care nu confundă pieţele libere cu cele complet lipsite de reglementare." (Daniel Dăianu) Despre Daniel Dăianu: Născut la 30 august 1952, în Bucureşti. Economist, ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române, din 2001, membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română. La alegerile europarlamentare din 2007 a fost ales eurodeputat din partea PNL. Ȋn urma alegerii sale în Parlamentul European, a demisionat, la 23 decembrie 2007, din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (BCR), pentru a evita un eventual conflict de interese. Ȋn 1975 şi-a luat licenţa ȋn Ştiinţe Economice la Academia de Studii Economice (ASE) - Bucureşti, apoi, ȋn 1988, a obţinut titlul de Doctor ȋn Economie, la aceeaşi Academie. A îndeplinit funcţia de ministru al finanţelor între anii 1997-1998 şi de ministru adjunct al finanţelor în 1992. A fost economist - şef al Băncii Naţionale a României (BNR) în intervalul 1992-1997. În diverse perioade, a fost cercetător invitat la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington, D.C.), NATO Defense College (Roma), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OCDE). Între 1999 şi 2004, a fost profesor la Academia de Studii Economice (ASE) - Bucureşti, la Universitatile Berkeley şi UCLA din SUA, precum şi la Universitatea din Bologna. În intervalul 2002 - 2004, a deţinut funcţia de preşedinte al European Association for Comparative Economic Studies (EACES). Între 1976 si 1978, Daniel Dăianu a lucrat la Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a Departamentului Securităţii Statului (DSS). A ieşit din DIE în 1978, la cerere, devenind în deceniul următor cunoscut pentru scrieri impotriva politicii economice a lui Ceauşescu, care au fost evocate la Radio Europa Liberă, precum şi de către publicistul Şerban Orescu, în lucrările sale şi într-un interviu acordat ziarului Ziua ("Dl. Dăianu a făcut un act de curaj", Ziua, 20.10.2007). Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis, în septembrie 2007, că Daniel Dăianu a lucrat la Direcţia de Informaţii Externe, pe probleme economice. Conform CNSAS, nu a fost găsit niciun element din care să rezulte că Dăianu a făcut poliţie politică. („Daniel Dăianu nu a făcut poliţie politică", România Liberă, 27.09.2007). Ȋntre 1979 şi 1990, Daniel Dăianu a lucrat ca cercetător la Institututul de Economie Socialistă. Daniel Dăianu publică articole de analiză economică în Jurnalul Naţional, în fiecare zi de miercuri, în Ziarul Financiar, o dată pe lună, precum şi ȋn Piaţa Financiară şi Southeast European Times. Lucrări publicate Daniel Dăianu a publicat numeroase lucrări în special economice, dintre care menţionăm următoarele: Funcţionarea economiei şi echilibrul extern (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1992); Echilibrul economic şi moneda: keynesism şi monetarism (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993); Transformarea ca proces real (Ed. IRLI, Bucureşti, 1996 - Ediţia I şi 2000 - Ediţia a II-a); Vitalitate şi viabilitate economică: o dublă provocare pentru securitatea europeană (Ed. Clavis, Bucureşti, 1997); Transformation As a Real Process (Ed. Ashgate, Aldershot,1998); Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? : curente economice în pragul secolului (Ed. Polirom, Iaşi, 2000); Balkan Reconstruction (Ed. Frank Cass, Londra, 2001)- coordonator, in colaborare cu Thanos Veremis; România şi Uniunea Europeană: inflaţie, balanţa de plăţi, creştere economică (Ed. Polirom, Iaşi, 2002) - în colaborare cu Radu Vrânceanu; Deschiderea contului de capital în România: o abordare optimă = Opening Romania's capital account - an optional approach (Institutul European din România, Bucureşti, 2002) - în colaborare cu Ion Drăgulin; Transpunerea în România a normelor Uniunii Europene în domeniul impozitării indirecte (tva şi accize) (Institutul European din România, Bucureşti, 2003) - în colaborare cu Claudiu Doltu; Pariul României: Economia noastră: reformă şi integrare (Ed. Compania AltFel, Bucureşti, 2004); Ethical Boundaries of Capitalism (Ed. Ashgate, Aldershot, 2005)- în colaborare cu Radu Vrânceanu; Frontiere etice ale capitalismului (Ed. Polirom, Iaşi, 2006) - în colaborare cu Radu Vrânceanu; Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României (Ed. Polirom, Iaşi, 2006). The macroeconomics of EU integration.The case of Romania, Rosetti, 2008, Daniel Daianu (ed.); South East Europe and the World We Live In, Institutul Diplomatic Român, 2008.   Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021/314 71 71 (Agenţia de bilete).  Vă aşteptăm cu plăcere!

Duminică, 15 martie, ora 11.oo, la Sala Atelier, Domnul Theodor Paleologu, Ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional, va susţine conferinţa intitulată Actualitatea teologiei politice. „Eroziunea statului modern înseamnă scăparea politicului de sub controlul său şi, prin urmare, apariţia şi dezvoltarea actorilor politici non-statali. De asemena, paradigma modernă a secularităţii statului face din ce în ce mai plauzibilă întâlnirea dintre teologic şi politic în configuraţii nenumărate. Prin urmare, conferinţa propusă reprezintă prilejul relansării unei reflecţii asupra multiplelor articulaţii dintre cele două sisteme de reprezentare puse în chestiune" (Theodor Paleologu) Despre Theodor Paleologu: Născut la 15 iulie 1973  în Bucureşti Experienţa profesională În prezent: Ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional 2005-2008 : Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Danemarcei şi Republica Islanda 2007 şi 2008: Lector extern, Universitatea Copenhaga 2003 - prezent: Profesor asistent şi director al universităţii de vară, European College of Liberal Arts, Berlin Research Fellow, University of Notre Dame (2001-2002), New York University (2002), Harvard University (2002-2003), Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005) 2003: Visiting professor, Deep Springs College 1999-2000 : Lector, Boston College Studii: 1996-2001: Ancien élève, Ecole Normale Supérieure, Paris 1998-2001: Doctorat în studii politice, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris & Ludwig-Maximilians-Universität, München 1992-1998 : Licenţă şi master în filozofie, Paris I Sorbonne Cariera politică: din noiembrie 2008 : Deputat al Partidului Democrat-Liberal în colegiul 9 Bucureşti  Publicaţii (doar cărţi): Sous l'oeil du Grand Inquisiteur: Carl Schmitt et l'héritage de la théologie politique, Paris, Cerf, 2004 De la Karl Marx la stenograme: Cronica anului politic 2004, Bucureşti, Curtea Veche, 2005 Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete) Vă aşteptăm cu plăcere!

Duminică, 29 martie 2009, de la ora 11.oo, la Sala Atelier, Domnul Petre Mihai Băcanu va susţine Conferinţa cu tema Dizidenţa şi impersonalizarea răului. „Am scris câteva mii de file de declaraţii la Securitate. Uneori anchetatorii nu erau atenţi când treceam în declaraţii numele Nicolae Ceauşescu. În miez de noapte mă trezeau, că trebuie să rescriu tot. În loc de Nicolae Ceauşescu formula era "am adus injurii conducerii superioare de partid şi de stat". Până şi anchetatorilor le era teamă să pomenească numele Ceauşescu. Orice situaţie creată în jurul acestuia trebuia impersonalizată. Răul era impersonalizat. Nu avea identitate. Le era teamă să rămână în documente numele răului, pentru că ar fi recunoscut că în faţa acestuia se află însăşi libertatea. Anchetatorii evitau nominalizarea răului pentru că altfel dosarele întocmite de ei s-ar fi transformat în adevărate analize ale racilelor regimului. Deserveau, ca sa zic aşa, fabrica răului. Te-ai fi aşteptat ca anchetatorilor să le pară îngrozitor ceea ce le făceau întemniţatilor, chiar dacă îmbrăcau totul în haina legală. Nici vorbă - acţionau convinşi că îşi apără dictatorul, că îi protejează pe dirigenţii comunişti. Răul părea un lucru concret, palpabil, era însă un proces care a dezvoltat la noi nedreptăţi, privaţiuni, crime. Răul era o stare." (Petre Mihai Băcanu) Despre Petre Mihai Băcanu: Născut la 11 decembrie 1941, în comuna Homoraciu din judeţul Prahova. Studii Facultatea de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti Activitate profesională: 1959 - 1967 - redactor ziarul "Înainte" - Brăila şi ziarul "Viaţa nouă" - Galaţi 1967 - 1970 - redactor revista "Amfiteatru" 1970 - 1988 - redactor cotidianul "România liberă" 1988 - 1989 - detenţie pentru editarea ziarului clandestin "România" împreună cu Mihai Creangă, Anton Uncu, Sandu Chivoiu, St. Niculescu Maier 22 decembrie 1989 - 2006 - director executiv al cotidianului "România liberă" 1990 - Premiul pentru Jurnalistică "Freedom House" 1991 - Membru al F.I.E.J. (Federaţia Internaţională a Editorilor de Ziare) 1988 - A publicat cartea "Flăcări sub apă" Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete) Vă aşteptăm cu plăcere!

Duminică, 26 aprilie, ora 11.oo, la Sala Atelier, Teatrul Naţional Bucureşti vă invită la un eveniment cinematografic deosebit:  una dintre puţinele proiecţii cu fragmente din Odessa în flăcări, o capodoperă a genului, peliculă considerată până nu demult, definitiv pierdută. Proiecţia va face parte în cadrul conferinţei Ion Cantacuzino, un aristocrat al cinematografiei româneşti, susţinută de doamna Manuela Cernat.   Manuela Cernat, personalitate reprezentativă a societăţii academice româneşti în domeniul culturii şi un ambasador cultural important al României, va prezenta o conferinţă dedicată lui Ion Cantacuzino, personalitate marcantă a cinematografiei interbelice. Expozeul va fi însoţit de o proiecţie de film. Fragmente din Odessa în flăcări, capodoperă a genului, ne vor dezvălui imagini şocante despre drama refugiaţilor din Basarabia în timpul celui de-al doilea război mondial, precum şi ororile comise de trupele ocupante. După război, filmul a fost interzis. Timp de decenii, a fost considerat definitiv pierdut. Nu demult, filmul a fost descoperit întâmplător în arhiva studiourilor Cinecita din Roma. Realizat în coproducţie româno-italiană, în 1942, de unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai vremii, italianul Carmino Galleone, Odessa în flăcări a primit Marele Premiu al Festivalului de la Veneţia, în 1942. Producţia, după cum vom afla în conferinţă, s-a datorat, în mare măsură lui Ion Cantacuzino, numit director al Oficiului Naţional Cinematografic în plină perioadă de război. Despre Manuela Cernat: Deţinătoare a Premiului pentru Critică al Uniunii Cineaştilor încă din 1978, primeşte în 2002 Diploma Curţii Imperiale a Japoniei, pentru ca, în 2003, aportul său la cultura românească să fie recompensat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, iar, în 2004, statul italian îi acordă distincţia Steaua Solidarităţii italiene, în grad de Cavaler. Şefă a Catedrei de Comunicare Audiovizuală a UNATC, Manuela Cernat este membră în Biroul Executiv şi Preşedinte al Centrului Român în cadrul Societăţii Europene de Cultură de la Veneţia şi membră a New York Science Academy. Membră a Uniunii Scriitorilor şi a Uniunii Cineaştilor din România, membră a Consiliului Ştiinţific în cadrul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, Manuela Cernat a contribuit la dezvoltarea culturii române printr-o activitate publicistică deosebit de vastă. Este autoare a numeroase volume de cercetare, traduceri, studii publicate în volum şi scenarii de film documentar.  Volume publicate: 2000 - Jean Negulesco, Un român la Hollywood 1996 - Noapte de Crăciun, Ediţia a II-a 1994 - Noapte de Crăciun (poveşti religioase pentru copii) 1983 - Concise History of Romanian Cinema 1983 - Arms and the Film 1983- Filmul şi armele, Ediţia a II-a 1976 - Filmul şi armele 1975 - Cinematograful românesc contemporan, 1949-1975. Coordonarea volumului (în colaborare cu Ion Cantacuzino )   Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021/314 71 71 (Agenţia de bilete).  Vă aşteptăm cu plăcere!

Duminică, 17 mai, ora 11.oo, la Sala Atelier, Domnul Romulus Rusan prezintă conferinţa cu tema Ţăranii şi comunismul.  "Au fost mereu pe câmpul de luptă. Au luptat cu tătarii, cu turcii şi ruşii, cu secetele şi inundaţiile, cu „birăii" şi activiştii, cu birurile şi cotele. Au fost mereu învinşi şi învingători, căci sacrificiul lor a hrănit mereu continuitatea istoriei. Lupta cu comuniştii i-a înfrânt însă definitiv, căci le-a luat distrus nu numai vieţile, ci şi rădăcinile. Fără pământ, ţăranii şi-au pierdut definiţia. Şi-au luat lumea în cap venind la oraş şi lăsând pământul şi gospodăria pe capul femeilor şi copiilor, iar recoltarea în seama studenţilor şi soldaţilor. Cei rămaşi la lucrul câmpului au început să „fure" din avutul obştesc (care era de fapt propriul lor avut, luat cu forţa). Astăzi, jertfa ţăranilor răsculaţi în 1949-1950 rămâne un episod romantic. Răzmeriţele finale din 1960-1962 seamănă cu asediile medievale. Ziua din aprilie 1962, când a fost decretată colectivizarea, seamănă cu căderea Constantinopolului. Aşa cum picturile din Aya Sofia ilustrează o lume străină de cea de care urma să vină, ţăranii se proiectează în realitatea timpului nostru ca nişte martiri fără aureole. Răpuşi de glonţ sau de ideologie, sunt cele mai numeroase şi inocente prăzi ale comunismului".(Romulus Rusan) Despre Romulus Rusan: Scriitor, publicist, critic de film Din 1993, a realizat împreună cu Ana Blandiana proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, pe care Consiliul Europei l-a luat în 1995 sub egida sa. În 1994 a pus bazele Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, pe care îl conduce, în cadrul Fundaţiei Academia Civică. A coordonat alcătuirea băncii de date şi amenajarea celor 52 de săli ale Memorialului. Departamentul de Istorie Orală din cadrul Centrului a realizat până în prezent 5.000 ore de înregistrări de mărturii. Recensământul populaţiei concentraţionare este un alt proiect, bazat pe studiul a 93.000 de fişe carcerale. A participat la organizarea, la Memorialul Sighet, a 10 simpozioane de comunicări, din care a editat colecţia „Anale Sighet" (1945-1989), cuprinzând cca 8000 pagini (peste 600 autori). Tot ca editor a publicat alte colecţii: „Biblioteca Sighet" (18 volume), „Documente" (8 volume), „Istorie orală" (12 volume), „Viaţa cotidiană" (2 volume). În afara colecţiilor a editat cărţi de Vladimir Bukovski, Dennis Deletant, Aurelian Bentoiu ş.a. A fost coordonatorul Addendei româneşti la „Cartea neagră a comunismului" de Stéphane Courtois (1999). AddendaDu passé faisons table rase" (Robert Laffont, 2002) şi în germană, în volumul „Das Schwarzbuch des Kommunismus" - 2) (Piper Verlag, 2003). a fost editată şi în franceză, în volumul „ A participat la proiectul realizării în Cimitirul Săracilor din Sighet a unui Spaţiu al Memoriei, loc de pelerinaj dedicat celor ce au murit în închisorile şi lagărele comuniste. Autor al expoziţiei „O cronologie a războiului rece. 1945-1989", organizată în cadrul programului „Cultura 2000" al Comisiei Europene şi expusă la Dresda, Budapesta, Praga, Varşovia, Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, şi al expoziţiei „Ţăranii şi comunismul", vernisată la 17 martie 2009 la Muzeul Naţional al Satului  „Dimitrie Gusti" din Bucureşti. În cadrul colecţiei „Ora de istorie", a publicat două lucrări de sinteză: „Cronologia şi geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populaţiei concentraţionare. 1945-1989" (2007) şi  „România în timpul războiului rece"(2008), traduse în limbile engleză, franceză şi germană. Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete) Vă aşteptăm cu plăcere!  

Dumincă, 18 octombrie, ora 11.oo, la Sala Atelier, marele regizor Radu Penciulescu ne propune o discuţie Despre actor, pedagogie şi text. Despre Radu Penciulescu: Radu Penciulescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956, unde a fost coleg cu Lucian Pintilie, Sanda Manu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu. După absolvire (1955), a fost regizor angajat la Oradea şi a lucrat la Craiova, unde director tocmai devenise Vlad Mugur. În 1964, a înfiinţat Teatrul Mic şi i-a devenit primul director (post din care şi-a dat demisia în 1969), perioadă în care era şi profesor la Institutul de Teatru (unde existau două clase de regie, una a lui Penciulescu, cealaltă a lui David Esrig). A montat spectacole de referinţă, precum Doi pe un balansoar (cu Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc), Richard II, Tango, o dramatizare după Baltagul, Dansul sergentului Musgrave, Regele Lear la Teatrul Naţional Bucureşi, Woyzeck la Piatra Neamţ, Vicarul la Bulandra. A fost atras de teatrul de idei, de teatrul-documentar, fiind considerat unul dintre regizorii cei mai cerebrali ai generaţiei sale. În 1973 a plecat din ţară, stabilindu-se în Suedia, unde a ocupat postul de profesor la secţia de regie a Şcolii Superioare de Teatru din Malmö până la pensionare. După 1990, Radu Penciulescu a lucrat în România doar în sistem de work-shop (la TNB, pe teme shakespeariene, sau la Olăneşti, pe texte din Cehov), cu o singură excepţie: Celălalt Cioran, un scenariu după Caietele lui Emil Cioran, subintitulat "atelier-lectură", realizat de criticul George Banu în colaborare cu Radu Penciulescu în 2002, la TNB. Suntem convinşi că întâlnirea cu un regizor ca Radu Penciulescu va stârni interesul nu numai profesioniştilor de teatru ci şi pe cel al spectatorilor, că stilul şi strategia pedagogică, începute în România şi continuate strălucit la şcoala de artă dramatică din Malmö, Suedia, se vor transforma într-un contact extraordinar cu unul din reperele majore ale şcolii şi teatrului românesc. Atât pentru cei formaţi şi dirijaţi de Radu Penciulescu, cât şi pentru generaţiile tinere, care cunosc câte ceva despre acest mit din poveştile profesorilor sau marilor actori. Cu aceeaşi ocazie va fi lansat DVD-ul cu înregistrarea conferinţei Hertei Muller, E mereu aceeaşi zăpadă şi mereu acelaşi neică, pe care a susţinut-o,  în urmă cu un an, la TNB. În spatele titlului metaforic ales de scriitoarea laureată cu Premiul Nobel pentru Literatura, cei prezenţi atunci la conferinţă au putut descoperi o lume mai puţin poetică, a deportaţilor, a refugiaţilor, a tuturor celor care, într-un fel sau altul pică victimele unui comportament brutal şi abuziv. Printr-o admirabilă initiativă a teatrului, cei care nu au putut participa la una sau alta dintre Conferintele Teatrului Naţional, le pot achizitiona pentru acasă, atât ca înregistrare, pe DVD, cât şi în transcriere, oferindu-vă astfel şi o plăcută lectură, în format "carte de buzunar". Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021/314 71 71 (Agenţia de bilete). 

Duminică, 25 octombrie 2009, de la ora 11.oo, la Sala Atelier, în cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, Domnul Mihai Şora prezintă conferinţa cu tema Partea daruită a jocului: Brancuşi văzut de Fondane. „Dumnezeu, care a creat lucrurile, vieţuitoarele, formele, a căzut pradă unei nemaipomenite lenevii; a face lumea în şase zile e semn de pripeală; cu dalta, cu ferăstrăul şi cu mâinile sale, Brâncuşi reia, una după alta, făpturile neduse până la capăt: a îndreptat până acum cocoşul, pasărea, ba chiar şi pe Socrate l-a redat sieşi. Căci Brâncuşi este un logician, un logician înfocat, pe care nicio sclipire nu l-ar putea mulţumi, pe care nu l-ar descuraja nicio beznă, care tinde mereu spre mai adunat, mai inefabil, mai avântat. La el, mişcarea - strânsă în chingi, fremătând de nerăbdare - se înverşunează să-şi ia avântul : până şi mănuşile îi sunt bătute-n cuie, ca să nu-şi poată lua zborul. « Străveziu gheţar de zboruri ce n-au fost » : la Brâncuşi s-a gândit Mallarmé! Niciodată, aici, schimonoseala unui unghi deschis, niciodată scară fără capăt. Cine-l va fi învăţat pe acest ţăran de la Dunăre toate regulile jocului său, cine-i va fi îngăduit să-şi găsească limitele jucându-se, şi să atingă cea mai profundă expresie a unei arte care, de milenii încoace, se află în căutarea a ceea ce o defineşte şi o singularizează? Laocoon nu are ce-l învăţa." Referinţa: Benjamin Fondane, „Brancusi", în Cahiers de l'Étoile, II, 11, septembrie-octombrie, Paris, 1929 (cu două fotografii de Constantin Brâncuşi). Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora [ediţia I: Editura Limes, 2008; ediţia a II-a: Editura Polirom, seria de autor „Benjamin Fondane" (în curs de apariţie); ediţii electronice ale operelor, facsimile, analize, comentarii, anunţuri la adresele: http://www.fondane.eu, http://www.fondane.fr şi http://fondane.wordpress.com]. Miza lui Fondane, în acest eseu publicat în anul 1929, este deopotrivă filosofică şi estetică. Postura lui poate părea, la o primă lectură, aceea a lui Candide, faţă de filosofia tradiţională a artei - în orice caz, a unui nespecialist, a cărui singură ambiţie ar fi de a verbaliza câteva nedumeriri, probleme şi ipoteze susceptibile să întâlnească (şi) preocupările „experţilor". Dar întrebările lui Fondane sunt fals naive. Într-o oarecare măsură, putem desluşi - în subteran - o paralelă între gândirea obsoletă, ameninţată de osificare sau scleroză, şi dispozitivul mental, artistic pe care îl articulează Brâncuşi. Ea traduce totodată o nelinişte în faţa crizelor de legitimare care afectează, în modernitate, criteriile şi valorile reperelor tradiţionale, iar arta lui Brâncuşi nu scapă nici ea, la începutul secolului, de o punere sub semnul întrebării a propriei întemeieri ontologice. Inventio înseamnă, la Brâncuşi, descoperire : a da formă unei idei. Aşadar, nu tradiţia platoniciană în sens strict, care neagă „puterea" creatoare a artistului (cu numele ei generic de mimesis), ci o interiorizare a prototipului. Nu copie, decalc, transcriere, transpunere, ci restituire a esenţei. Acest „model" esenţialist nu i-a scăpat, desigur, lui Fondane. Dar tot el face observaţia că Brâncuşi nu creează ex nihilo; el nu este un artifex divinus - acel moştenitor al lui Deus artifex medieval; nu face, aşadar, brâncuşi bărboşi mai mici sau mai mari. Invenţia este neîncetat readusă, la Brâncuşi, în matca etimologică a lui a găsi. De aici şi imposibilitatea de a reduce formele sale la statutul de replică : nu mimesis, ci esenţializare. Cu alte cuvinte : preexistenţa unui conţinut. „La Fondane [...] există o căldură a relaţiilor interumane care emană din toate textele sale. Apoi, felul în care şi-a cultivat prieteniile, fidelitatea faţă de maestrul lui, toate au o bază foarte puternică în această capacitate de dăruire care se numeşte iubire. [...] Există, la el, o contrafaţă a nădejdii, care se numeşte deznădejde; una extraordinar de puternică în legătură cu propria soartă şi cu soarta semenilor săi.­ [...] Credinţa e capabilă de dragoste, de o îmbrăţişare a semenului care poate merge până la propria autosacrificare senină. Există alt tip de credinţă care este chinuită de problema mântuirii: nu pentru sine, ci pentru lumea întreagă. Sunt multe forme ale credinţei. Or, dacă judecăm în profunzimea a ceea ce crede şi a ceea ce face, Fondane este un credincios autentic." Fragment din volumul Mihai Şora - O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir (Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection", 184 p. in-octavo, 2009). Despre Mihai Şora: Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi", în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii '70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990. Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 - trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane", de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată". Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete)

Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava" al Teatrului Naţional Bucureşti,  împreună cu Fundaţia Culturală Greacă, invită la Bucureşti pe celebrul scenograf şi regizor francez de origine greacă Yannis Kokkos, care va vorbi publicului român despre cartea sa Scenograful şi cocostârcul, recent tradusă în limba română (traducere de Eugenia Anca Rotescu, Curtea Veche, 2009). Yannis Kokkos va vorbi despre viaţa sa ca scenograf, despre scenografia de teatru şi operă astăzi, despre a trăi şi a lucra între două ţări, două culturi.  În cadrul conferinţei se vor face proiecţii cu scene din spectacole ale lui Yannis Kokkos. Cu participarea eseistului George Banu.   Despre Yannis Kokkos:  Yannis Kokkos, scenograf,  s-a născut în 11 aprilie 1944, la Atena. În 1957, expune mai multe machete de decoruri şi costume la Galeria Kouros din Atena. În 1963 vine în Franţa unde urmează trei ani de studii de scenografie la Ecole supérieure d'art dramatique din Strasburg. Debutează cu Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco. În 1965, realizează primul său decor profesionist: Hangiţa de Goldoni, pentru Tréteaux de la Comédie de l'Est, în regia lui René Jauneau, apoi, în 1968, Daniel Leveugle îl solicită să realizeze scenografia pentru Sinceres de Marivaux şi pentru Minicinosul de Corneille, pe care le montează la Théâtre de l'Est parisien. Din 1965, realizează scenografia pentru mai mult de cincizeci de piese şi opere, printre care mai multe premiere absolute, mai întâi în cadrul descentralizării teatrale (Măsură pentru măsură de Shakespeare, O mie de franci recompensă de Hugo, Biedermenn şi incendiatorii de Max Frisch, la Strasburg, La Mégère apprivoisée de Audibertti, Dom Juan de Molière, la Rennes etc), apoi la Paris şi în regiunea pariziană. A colaborat esenţialmente cu Antoine Vitez şi Jacques Lassalle şi a semnat decorul pentru foarte numeroase creaţii în Franţa şi în străinătate. Yannis Kokkos a expus la Conservatoire national d'Art dramatique din Paris (1986) şi la Staatsoper de la Viena (1988). A primit Prix du Syndicat de la Critique pentru decorul de la Electra (1986). Două premii Molière i-au fost atribuite, în 1987, pentru decorul de la Echange şi pentru costumele de la Madame de Sade. În acelaşi an, a primit medalia de aur a Qvadrienalei de scenografie de la Praga pentru întreaga activitate. De asemenea, Yannis Kokkos a participat la Ecole du Théâtre national de Chaillot şi a condus ateliere de scenografie la Ecole nouvelle de Théâtre din Montreal. De la începutul anilor 1990, Yannis Kokkos asigură singur realizarea spectacolelor sale, scenografie şi regie inclusiv.

Duminică 15 noiembrie, ora 11.oo, la Sala Atelier, celebrul politolog britanic şi profesor renumit pentru studiile sale referitoare la regimul comunist, Domnul Denis Deletant, consultant al BBC în timpul evenimentelor  din decembrie 1989, ne va vorbi despre Revoluţia română văzută de BBC. Dennis Deletant, bun cunoscător al realităţilor româneşti de dinainte de 1989, declarat persona non grata de Nicolae Ceauşescu, a participat la revoluţia română din decembrie 1989 în calitate de consultant al BBC.  „Pe 31 decembrie am ajuns la Bucureşti, îşi aminteşte Denis Deletant. Printre actorii principali ai revoluţiei am avut ocazia să-i întâlnesc pe generalul Victor Stănculescu. Dezvăluirile făcute mie de către general în ce priveşte acţiunile sale din 22 decembrie sunt, cred, unele dintre primele relatări făcute de el şi de aceea le prezint în comunicarea mea. Ele scot în evidenţă ambiguitatea situaţiei în care se găseau unele persoane de rang înalt din armată. Evenimentele din decembrie 1989 au arătat că forţele din Securitate, miliţia şi armata erau eficiente numai în măsura în care propriile lor slăbiciuni le-o permiteau. Nu erau pregătite să controleze mulţimile şi acţiunile violente ale armatei au avut drept urmare moartea multora dintre cele 1104 victime ale revoluţiei." Despre acele zile, asupra cărora planează încă misterul, cât şi despre alte aspecte ale vieţii româneşti de după 1989, în conferinţa de duminică, de la Teatrul Naţional Bucureşti. Despre Denis Deletant: Istoricul britanic, specialist în istoria contemporană a României, s-a născut în Norfolk (Anglia) în 1946 şi e profesor la School ol Slavonic and East European Studies(SSEES), de la Universitatea din Londra, precum şi la Universitatea din Amsterdam. A studiat în Romania în cadrul unei burse postuniversitare acordate de British Council, în 1969, şi a vizitat apoi frecvent ţara până în 1988. În 1988, a fost declarat persoana non grata de Nicolae Ceauşescu pentru comentariile acide la adresa regimului comunist, publicate în presa din Marea Britanie. La sfârşitul lui decembrie 1989, a revenit la Bucureşti în calitate de consultant al BBC în perioada revoluţiei române. În 1990 a fost invitat să facă parte din comitetul consultativ al British Government's Know-How Fund, implicându-se activ în aspectele româneşti ale activităţii acestuia. Pentru această contribuţie i s-a decernat Order of the British Empire (OBE) în 1995. În prezent, Dennis Deletant face parte din conducerea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului Autor al mai multor monografii şi studii despre istoria recentă a României, printre care Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965-1989, Bucureşti; Humanitas, 1998, (versiunea în limba română a Ceauşescu and the Securitate. Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989, London, New York 1996), Romania under Communist Rule (Bucureşti, 1998), şi Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948-1965, Iaşi: Polirom, 2001, (versiunea în limba română a Communist Terror in Romania. Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965, London: Hurst, 1999). Ultimul său volum este Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu şi Regimul său, 1940-1944, Bucureşti: Humanitas, 2008 (versiunea în limba română a Hitler's Forgotten Ally. Ion Antonescu and his Regime, Romania, 1940-1944, London: Palgrave Macmillan, 2006). În colaborare cu Ottmar Traşca a editat volumul German Documents on the Holocaust in Romania (Bucureşti: Institutul Holocaustului "Elie Wiesel" 2007) Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete)

Duminică 13 decembrie, ora 11.oo, la Sala Atelier, domnul Teodor Mărieş va susţine conferinţa cu titlul În căutarea adevărului. După 20 de ani de activitate în rândurile societăţii civile, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989", vorbeşte despre importanţa momentului 7 decembrie 2004 în seria de încercări de a determina autorităţile române să facă public adevărul despre evenimentele şi crimele din decembrie 1989, în ciuda faptului că oficiali din conducerea Justiţiei (Laura Codruţa Kövesi, Procurorul General al României, Codruţ Mihalache, Procuror la Secţia Parchetelor Militare şi Ion Vasilache, Procurorul-şef al Secţiei Parchetelor Militare) se opun. Despre Teodor Mărieş: Născut pe 28 august 1962 în Valea Chioarului, jud. Maramureş, a urmat cursurile a diverse licee, terminând Liceul de Construcţii şi Arhitectură (1981). Începând cu acea perioadă a activat şi ca sportiv de performanţă. Nu a fost niciodată membru PCR si nu a colaborat cu Securitatea. De asemenea, nu a avut niciun fel de legături cu vreun serviciu secret intern ori extern. Participant activ la Revoluţia din decembrie 1989 din Bucureşti, s-a implicat apoi încă de la început în acţiuni civice şi în organizarea a numeroase proteste din 1990 (dedicate aflării adevărului despre ce s-a întâmplat în perioada 14-28.12.1989) ce au culminat cu mitingul-maraton din Piaţa Universităţii. Membru al Asociaţiei „21 Decembrie 1989" din 1992, Preşedinte al aceleiaşi din 13 aprilie 2002. Fondator şi vicepreşedinte al Alianţei Poporului (8.02.1990). Primul semnatar şi susţinător din „provincie" (11/12.03.1990) al Proclamaţiei de la Timişoara. Arestat după evenimentele din 13-15 iunie 1990, declanşează greva foamei în închisoare, la penitenciarele Rahova şi, apoi, Jilava, timp de 46 zile. Încarcerat timp de 4 luni şi jumătate, până la 30.10.1990. În timpul detenţiei, la 24.09, începe procesul lotului 13-15 iunie, în care e inclus. Acuzat în direct la televiziune de fostul preşedinte Ion Iliescu de 2 tentative de lovitură de stat (18.02 şi 13.06.1990). Termenele de judecată pentru proces erau fixate din 2 în 2 zile; acesta a durat până în 24.02.1992, când Teodor Mărieş a fost achitat de Curtea Supremă de Justiţie. În perioada 1990-1992 a avut interdicţie de a părăsi ţara, anulată după achitare. În perioada 1992-1993 nu uită nici de fraţii de peste Prut, deplasându-se la Chişinău tot în scop civic, pentru o serie de discuţii cu ambasadorul SUA privind acordarea Clauzei Naţiunii Celei Mai Favorizate Republicii Moldova. În 1992 se numără printre fondatorii Partidului Confederaţia Organizaţiilor Revoluţionare din România (CORD), ce fuzionează ulterior prin absorbţie cu Uniunea Democrat-Creştină (UDC), el devenind preşedinte al organizaţiei de tineret a UDC. În 2002, după ani de lupte interne şi după alegerea în funcţia de preşedinte al Asociaţiei, începe munca de repunere a acesteia pe harta societăţii civile româneşti: împacă facţiunile, dând o linie coerentă activităţilor statutare; totodată, reglementează din punct de vedere juridic prin hotărâre definitivă şi irevocabilă situaţia legală a acesteia, după mulţi ani de frământări interne şi procese. La 7 decembrie 2004, când mai era puţin timp până la prescrierea crimelor, obţine, în calitate de preşedinte al Asociaţiei „21 Decembrie 1989" şi în urma protestelor repetate, oprirea prescrierii şi reluarea cercetărilor, după 9 ani de inactivitate în dosarul 97/P/1990 - dosarul „21 Decembrie-Revoluţie". Prin aceeaşi rezoluţie dată de gen. Dan Voinea în calitate de procuror de caz, se dispunea, pentru prima dată în România, începerea urmăririi penale pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii (fapte imprescriptibile) a fostului preşedinte Ion Iliescu, fostului premier Petre Roman, fostului şef al S.R.I., Virgil Măgureanu, precum şi a unei întregi serii de generali şi ofiţeri ai Armatei, Miliţiei, Securităţii şi gărzilor patriotice. Plângerea penală ce a dus la această soluţie este semnată de Teodor Mărieş, atât în calitate de preşedinte al Asociaţiei „21 Decembrie 1989", cât şi personal, depusă la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 27.09.2004. În noaptea de 20-21.12.2004 a trimis, împreună cu avocatul Antonie Popescu, prima plângere către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cerând condamnarea autorităţilor române pentru tergiversare şi lipsirea părţilor vătămate de un proces echitabil şi imparţial timp de 15 ani în cadrul dosarului Revoluţiei. Din acest moment, activitatea în cadrul Asociaţiei devine prea intensă pentru a o putea detalia, fapt ce i-a exasperat pe mulţi, în special pe fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, făcându-l să se întrebe public „din ce trăieşte Mărieş pentru că nu mai are serviciu după Revoluţie". Şi dl. Mărieş recunoaşte că nu poate să se laude cu studii superioare şi realizări profesionale, admiţând că şi-a creat un mod de viaţă acordând prioritate luptei pentru aflarea adevărului, de cele mai multe ori în detrimentul familiei căreia nu poate să nu-i fie recunoscător pentru răbdare, toleranţă şi sprijin financiar, fapt ce i-a dat posibilitatea să fie independent în toţi aceşti ani. La 3 august 2009 a transmis autorităţilor că, începând din ziua următoare, va apela la forma extremă de protest prin greva foamei, având ca principal obiectiv obţinerea în vederea conservării a probelor din dosarul 97/P/1990, drept câştigat prin dispoziţia dată la 4.11.2008 în dosarul Asociaţiei „21 Decembrie 1989" şi Mărieş, dosar aflat pe rol (cu prioritate) la CEDO. Protestul a durat 74 de zile, încheindu-se o dată cu predarea şi intrarea actelor din dosar în sediul Asociaţiei. Aceasta a fost apreciată de opinia publică drept prima acţiune în acest sens finalizată prin obţinerea dosarului; mai mult decât atât, a creat un precedent juridic în România după 70 de ani de negură în sistemul judiciar.